ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3522/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 23 noiembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate (ANI), a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare înregistrat sub nr. x/07.11.2022, emis de Agenția Națională de Integritate, prin care a solicitat anularea acestuia ca netemeinic.

Prin sentința civilă nr. 78 din 15 februarie 2023, Tribunalul Olt a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 03 martie 2023, sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 143 din 24 aprilie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 143 din 24 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant a susținut, în esență, că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, atâta timp cât instanța a analizat doar din punct de vedere al temeiului legal încălcat fără a analiza cauza dedusă judecății din punct de vedere al temeiniciei, raportat la situația de fapt.

Așa cum a arătat și în fondul cauzei, reprezentanții societății B. S.R.L. au încheiat cele două contracte de prestări servicii cu DGASPC, respectiv Contractul de prestări servicii nr. x/09.01.2020 și nr. y/21.01.2021, aflând de existența acestora în momentul comunicării adresei nr. x/29.03.2022, emisă de ANI.

După consultarea reprezentanților societății B. S.R.L., respectiv a soției sale C., aceasta i-a spus că nu i s-a părut important să îi comunice că a încheiat cele două contracte, cu DGASPC Olt, întrucât aceste contracte nu aveau ca obiect prestări servicii în interiorul imobilului deținut de DGASPC, ci obiectul acestora a fost efectuarea curățeniei scării blocului, a coteleor indivize, din părțile comune, ale apartamentului deținut de DGASPC Olt, prestări de serviciu pe care oricum societatea le presta pe scara blocului în baza contractelor pe care le aveam cu restul locatarilor, contracte încheiate anterior.

De altfel, așa cum rezultă și din adresa nr. x/11.04.2022, imobilul deținut de DGASPC Olt în Slatina, str. x funcționează "D.", complex ce furnizează servicii sociale pentru copii, iar sediul instituției se află în Slatina, str. x.

Așa cum a analizat și instanța de fond, strict din punct de vedere legal, contractele încheiate, pot intra sub incidența Legii nr. 176/2010, privind integritatea funcțiilor sau demnităților publice, însă instanța trebuie să analizeze atât circumstanțele de drept dar și circumstanțele de fapt care au dus la încheierea contractelor, inclusiv faptul că aceste contracte au ca obiect doar părțile comune (aflate în indiviziune) ale imobilului și nu interiorul acestuia, și nu în ultimul rând de faptul că în urma celor două contracte încheiate cu DGASPC Olt, respectiv Contractul de prestări servicii nr. x/09.01.2020 și nr. y/21.01.2021, societatea a încasat o sumă infimă, respectiv 180 RON/contract, sumă pe care reprezentanții societății au înțeles să o restituie.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței de fond, ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, reținând următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de fond și-a motivat soluția în mod structurat, raportat la toate cererile formulate de reclamant și față de motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de acesta, arătând totodată, care sunt și considerentele pentru care a respins contestația formulată împotriva raportului de evaluare contestat în cauză.

Nu în ultimul rând, motivarea hotărârii recurate nu cuprinde motive străine de natura cauzei și, în orice caz, pentru a fi incident acest motiv de casare era necesar ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce, în mod evident, nu este cazul.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

În fapt, prin raportul de evaluare contestat în cauză, pârâta Agenția Națională de Integritate a reținut că reclamantul A., consilier județean în cadrul Consiliului Județean Olt, a încălcat regimul juridic al incompatibilităților prin nerespectarea prevederilor art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, întrucât societatea comercială B. S.R.L., în cadrul căreia deține calitatea de asociat și administrator, soția sa având și ea calitatea de asociat, a încheiat cu Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Olt, contractele de prestări servicii nr. x/09.01.2020 și y/21.01.2021.

Prin sentința recurată, acțiunea privind anularea raportului de evaluare a fost respinsă, reclamantul reiterând aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 90 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, sunt nefondate.

Potrivit art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției:

"(1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local."

Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă faptul că acest caz de incompatibilitate are în conținutul constitutiv două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ pentru atragerea stării de incompatibilitate, respectiv deținerea de către un consilier județean, a uneia dintre funcțiile/calitățile enumerate în mod expres, în cauza dedusă judecății de asociat/administrator, în cadrul unor entități economice din domeniul privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale, precum și încheierea de contracte între respectivele entități economice și una dintre instituțiile/regiile autonome/societățile prevăzute, în condițiile legii.

Or, așa cum a reținut în mod temeinic și legal și instanța de fond, după cum rezultă din probatoriul administrat, în speță, se regăsesc elementele prevăzute de lege, fiind întrunite toate condițiile reținerii unei situații de incompatibilitate, respectiv, recurentul-reclamant A. exercită funcția de consilier județean, în același timp, deține funcția de administrator și calitatea de asociat, împreună cu soția sa, la societatea B. S.R.L., iar între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, instituție publică aflată în subordinea Consiliului Județean Olt și societatea B. S.R.L. au fost încheiate două contracte de prestări servicii.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, în mod corect instanța de fond a respins ca irelevante susținerile acestuia privind cuantumul redus al sumelor obținute în urma serviciilor de curățenie prestate în baza celor două contracte, cele referitoare la faptul că suma încasată ar fi fost restituită precum și cele referitoare la faptul că nu ar fi știut de încheierea contractelor, având în vedere faptul că legiuitorul nu condiționează generarea stării de incompatibilitate de astfel de elemente, scopul urmărit de legiuitor prin incompatibilitatea reglementată de art. 90 din Legea nr. 161/2003 fiind acela de a preveni apariția unui potențial conflict de interese și de a împiedica utilizarea funcției publice în scopul obținerii de foloase patrimoniale.

În acest sens, Înalta Curte reamintete că, examinând problema incompatibilităților privind aleșii locali, Curtea Constituțională a României a statuat într-o jurisprudență consolidată, cu valoare de principiu, că acestea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice și în mediul de afaceri, precum și pentru prevenirea și combaterea corupției, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparțialitate a funcțiilor publice.

Curtea Constituțională a constatat că instituirea unei astfel de reglementări este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcție publică de autoritate a atribuțiilor ce le revin potrivit Constituției, în deplină concordanță cu principiile imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, și Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013).

Totodată, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că incompatibilitatea consilierilor locali și județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale de a încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective a fost instituită de legiuitor ținând cont de necesitatea prevenirii conflictelor de interese ale aleșilor locali.

Așadar, prevederile legale care reglementează acest caz de incompatibilitate dau expresie principiilor care stau la baza acestei preveniri, și anume: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public, astfel cum rezultă din prevederile art. 71 din Legea nr. 161/2003.

Nu în ultimul rând, extinderea aplicării situațiilor de incompatibilitate ale alesului local în cazul în care funcțiile sau calitățile prevăzute de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale acestuia exprimă, de asemenea, preocuparea legiuitorului de a înlătura orice suspiciuni de parțialitate în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și în mediul de afaceri, servind astfel la promovarea încrederii pe care aleșii locali trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică (Decizia nr. 305 din 13 iunie 2013).

În concluzie, hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 143 din 24 aprilie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.