ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5394/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 aprilie 2016 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/01.04.2016 întocmit de pârâtă, solicitând anularea raportului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 216/2017 din 04 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea reclamantului și a fost anulat raportul de evaluare nr. x/01.04.2016.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a disp. art. 96 din Legea nr. 1/2011 și a disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, din care rezultă cu claritate că nu este obligatorie prezența în consiliul de administrație al școlii a viceprimarului, ci a unui reprezentant al Consiliului local, reprezentant care poate fi oricare consilier local (în afara viceprimarului, care deține un statut individualizat, separat reglementat, deși păstrează calitatea de consilier local). Reținerea instanței de fond este greșită sub acest aspect. Prin coroborarea textelor legale aplicabile, există o limitare referitoare la persoanele care pot fi desemnate de către primar sau de către consiliile locale să facă parte din consiliile de administrație ale unităților de învățământ de stat.

Analizând prevederile Legii nr. 161/2003, lege specială în materia incidentelor de integritate, se constată faptul că acestea grupează în mod separat incompatibilități ale funcției de viceprimar și incompatibilități ale funcției de consilier local.

Conform Legii nr. 215/2001, viceprimarul păstrează calitatea de consilier local, însă atât timp cât funcția de viceprimar are un statut juridic individualizat, separat și diferit de cel al funcției de consilier local, acesta devine aplicabil cu prioritate, conform principiului general de drept specialia generalibus derogant.

De aceea, consideră greșită interpretarea dată de instanța de fond sub acest aspect, întrucât raportul de evaluare a fost emis cu respectarea prevederilor aplicabile funcției de viceprimar corespunzătoare, în cazul dat, art. 87 din Legea nr. 161/2003. Prin aplicarea textului expres al Legii nr. 1/2011, modificat prin O.U.G. nr. 49/2014, se observă că această incompatibilitate nu a fost înlăturată expres pentru funcția de viceprimar, ci doar pentru cea de primar.

În acest sens, invocă jurisprudența constantă a instanței supreme în materie (Decizia nr. 2159/2016), subliniind că scopul incompatibilităților este asigurarea obiectivității în exercitarea unei funcții publice și evitarea concentrării de către o singură persoană a unor prerogative excesive, care ar putea fi incompatibile, astfel încât stabilirea unei incompatibilități se justifică în cazul deținerii simultane a două funcții ce ar putea genera eventuale consecințe negative asupra modului lor de exercitare, care ar putea conduce și la apariția unui posibil conflict de interese, fie de natură administrativă, fie de natură penală.

Considerațiile primei instanțe nu sunt pertinente nici sub aspectul aplicabilității O.U.G. nr. 49/2014, fiind încălcate regulile de aplicare a legii în timp. În primul rând, prin norma de modificare a legii educației, categoria viceprimarilor nu a fost exclusă de la aplicarea incompatibilităților prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) în privința instituțiilor de învățământ de stat.

Exprimarea neechivocă a legiuitorului a fost în sensul în care primarul poate deține calitatea de reprezentant în consiliul de administrație al unităților publice de învățământ, viceprimarul nefiind menționat în niciunul dintre textele acestei legi. Rămâne așadar aplicabilă reglementarea din Legea nr. 161/2003.

Chiar dacă s-ar reține excluderea incompatibilității și pentru viceprimari, faptul că la data emiterii raportului de evaluare O.U.G. nr. 49/2014 de modificare a Legii nr. 1/2011 era deja aplicabilă, nu atrage imposibilitatea inspectorului de integritate de a reține incidentul de integritate.

Conform regulilor generale de drept privitoare la aplicarea în timp a legii, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta neavând putere retroactivă. De asemenea, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Astfel, starea de incompatibilitate poate fi reținută până la data intrării în vigoare a actului normativ de modificare, având în vedere faptul că perioada de evaluare a intimatului a decurs între 29.06.2012 - 31.12.2014.

Sub aspectul reținerii stării de incompatibilitate generate de deținerea simultană a calității de viceprimar și de membru în consiliul de administrație al unităților de învățământ din sistemul public, consideră raportul de evaluare ca fiind legal și temeinic, instanța pronunțându-se prin aplicarea unui raționament juridic eronat, raportat la interpretarea și aplicarea textelor legale incidente. Așa cum chiar instanța de fond a reținut, simpla deținere a celor două calități este suficientă pentru a genera un incident de integritate de categoria incompatibilităților.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat precizând că disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003 au făcut obiectul sesizării Curții Constituționale, instanța de fond având în vedere Decizia nr. 167/2015 a Curții Constituționale.

A deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în consiliul de administrație al unei instituții de interes public, ceea ce atestă în mod formal o încălcare a regimului incompatibilității, dar Hotărârea Consiliului local al orașului Filiași nr. 13/2012, prin care a fost desemnat reprezentant în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic Dimitrie Filișanu, a primit viza de legalitate, conform referatului x/2012. În plus, nu a fost remunerat pentru activitatea desfășurată.

A invocat disp. art. 94 alin. (2)

1

din Legea 161/2003 și a susținut că în mod corect instanța de fond a reținut și disp. art. 96 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/2014, publicată în Monitorul Oficial pe 30.06.2014, precum și împrejurarea că reclamantul a acționat pentru un interes social și nu personal, interes ce corespunde scopului prevăzut de Legea 161/2003, nefiind remunerat pentru activitatea depusă, fiind numit în baza HCL nr. 13/2012 ce a primit viza de legalitate.

Din expunerea motivelor cu privire la interpretarea dată de instanța de fond referitor la starea de incompatibilitate se deduce că incidentul de integritate trebuie stabilit prin raportare la scopul urmărit, la imparțialitatea funcțiilor publice și nu la posibilitatea sau imposibilitatea inspectorului de integritate de a reține incidentul de integritate.

La data de 1.06.2020, intimatul reclamant a depus la dosar note de ședință prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât critica recurentei nu se încadrează în disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta neprecizând în concret dacă instanța a aplicat un text de lege străin situației de fapt sau dacă modalitatea de interpretare a celor două texte de lege este una eronată.

Pe fondul cauzei a susținut că fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de art. 16 din C. civ., nefiind îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii disciplinare, din moment ce a acționat pentru realizarea unui interes public fiind de bună credință, nu a fost remunerat și nu a primit niciun folos material sau moral, iar hotărârea Consiliului local a primit aviz de legalitate favorabil din partea Instituției Prefectului Dolj.

De asemenea, a solicitat să se constate că a intervenit prescripția răspunderii civile, potrivit art. 2517 C. civ. și Legii 54/2019. Astfel, presupusa faptă de incompatibilitate a fost săvârșită în perioada 16.07.2012- 20.09.2013, iar termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 16.07.2015. Raportând acest termen la momentul încetării stării de incompatibilitate - 20.09.2013, rezultă că la 20.09.2016 cursul prescripției răspunderii civile s-a împlinit. Întocmirea sesizării din oficiu și raportul de evaluare nu suspendă și nu întrerup cursul prescripției, iar presupusa stare de incompatibilitate a încetat odată cu apariția O.U.G. nr. 49/2014, aspect recunoscut chiar de inspectorul de integritate în raportul întocmit, astfel că a intervenit prescripția răspunderii civile la data de 30.06.2017.

Intimatul reclamant a mai susținut că nu era necesară adoptarea Legii 54/2019 pentru constatarea intervenirii prescripției răspunderii civile, întrucât erau operabile în materie disp. art. 2517 C. civ.

Intimatul reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 12, art. 20, art. 21 și art. 22 din Legea 176/2010, apreciind că acestea contravin disp. art. 1 alin. (5), art. 124, art. 131, art. 147 din Constituția României.

Pentru termenul de judecată din 4.06.2020, intimatul reclamant a invocat excepția nulității absolute a întregii proceduri declanșate de recurentă având în vedere că raportul de evaluare a fost întocmit în urma sesizării din oficiu a A.N.I., iar prin Decizia nr. 414/2010 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a disp. cap. I - "Dispoziții generale", respectiv art. 1-9 din Legea 144/2007 care vizau și sesizarea din oficiu a A.N.I. Inspectorul de integritate a întocmit un raport ce are conținutul și semnificația unui act de acuzare sau al unei hotărâri judecătorești, astfel că este vorba despre o nulitate necondiționată prevăzută de art. 176 pct. 6 C. proc. civ., deci o nulitate absolută, definită de art. 174 alin. (2) C. proc. civ., întrucât deciziile Curții Constituționale constituie izvor de drept și au putere pentru viitor pentru toți subiecții de drept, inclusiv pentru autoritatea legiuitoare.

A mai susținut că Legea 176/2010 legiferează după 45 de zile același mod de sesizare din oficiu, deci este asimilată unei abrogări definitive. Legiuitorul, odată cu adoptarea Legii 176/2010, nu mai putea să mențină forma sesizării din oficiu astfel cum s-a realizat prin art. 12 din legea menționată. În consecință, inspectorul de integritate a desfășurat activități în afara legii și a cadrului constituțional, întreaga procedură desfășurată de acesta fiind sancționată cu nulitatea absolută deoarece activitatea de legiferare ocrotește un interes public.

Intimatul reclamant a invocat, totodată, excepția de neconstituționalitate a disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003, apreciind că acestea încalcă disp. art. 16, art. 37, art. 53, art. 120 și art. 121 din Constituția României.

După rămânerea în pronunțare, intimatul reclamant a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei pentru punerea în discuția părților a cererii de efectuare a unei trimiteri preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarea întrebare:

"Art. 2 din TFUE și art. 47 din Cartea drepturilor fundamentale ale UE trebuie interpretate în sensul că se opun intervenției unei curți constituționale (organ care nu este potrivit dreptului intern instanță de judecată) cu privire la modalitatea în care aceasta, depășindu-și competența, a modificat implicit un text de lege privând pe reclamant de dreptul la o cale de atac în fața unei instanțe judecătorești, posibilitate recunoscută în cazul în care modificarea era făcută printr-un act al Parlamentului?"

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, față de următoarele considerente:

Agenția Națională de Integritate a întocmit raportul de evaluare nr. x/01.04.2016 prin care a reținut că se identifică elemente de nerespectare de către reclamant a regimului juridic al incompatibilităților prevăzut de Legea nr. 161/2003, întrucât în perioada 16.07.2012-27.09.2013, simultan cu exercitarea funcției de viceprimar al orașului Filiași, a deținut și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic "Dimitrie Filișanu" Filiași, județul Dolj.

Instanța de fond a anulat raportul de evaluare constatând că situația de incompatibilitate reținută se verifică prin prisma împrejurărilor de fapt și a dispozițiilor legale incidente. Actele dosarului atestă că reclamantul a fost validat în funcția de viceprimar al orașului Filiași pentru mandatul 2012-2016. Totodată, Hotărârea Consiliului local al Orașului Filiași nr. 13/16.07.2012 atestă că reclamantul a fost desemnat ca reprezentant în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic Dimitrie Filișanu.

Instanța a invocat considerentele Deciziei nr. 167/2015 a Curții Constituționale a României - paragraful 27 și a constatat că analiza situației de incompatibilitate nu se poate rezuma la aspectele formale, ci trebuie analizate circumstanțele concrete ale cauzei, iar din probele administrate (HCL, viză de legalitate, lipsa oricărei remunerații) rezultă că reclamantul, ca viceprimar al orașului Filiași, a acționat pentru un interes social și nu unul personal, ce corespunde scopului urmărit de instituțiile publice, deci pentru o cauză de utilitate publică, nesubzistând niciun interes de natură patrimonială.

Pe de altă parte, această situație de incompatibilitate a dispărut ca urmare a modificărilor aduse Legii învățământului prin O.U.G. nr. 49/2014, publicată în Monitorul Oficial pe 30 iunie 2014, unde la art. 96 alin. (2) se arată:"În unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel: a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local.

Din analiza activității în cadrul Consiliului de Administrație al liceului se poate observa că reclamantul a acționat în sprijinul școlii și al comunității, a participat la luarea unor decizii benefice elevilor și părinților, fără a primi o compensație, iar în calitate de viceprimar a inițiat numeroase proiecte de dezvoltare locală, astfel că acțiunile sale au urmărit numai satisfacerea interesului public și în niciun caz a interesului personal, reclamantul nefiind în stare de incompatibilitate.

Cu privire la cererea intimatului reclamant de repunere a cauzei pe rol, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, în raport cu disp. art. 400 din C. proc. civ. potrivit cărora "Dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților".

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța de control judiciar apreciază că pentru soluționarea litigiului nu sunt necesare noi probe și nici lămuriri noi care ar justifica repunerea pe rol, proba cu înscrisuri administrată fiind suficientă pentru legala dezlegare a cauzei.

Împrejurarea că recurentul reclamant a formulat o solicitare de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu este de natură să facă aplicabil textul de lege sus menționat, în condițiile în care nu sunt necesare probe sau lămuriri noi pentru corecta soluționare a cauzei.

Referitor la excepția nulității recursului se constată că este neîntemeiată, criticile menționate în cererea de recurs putând fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care a fost indicat în mod expres de către recurentă, aceasta precizând dispozițiile legale aplicate în mod greșit de instanța de fond, precum și argumentele pentru care consideră că prin sentința recurată s-a făcut o aplicare greșită a respectivelor norme de drept material.

Pe fondul cauzei, instanța de control judiciar constată că sentința este nelegală, față de următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se impune precizarea că prin notele scrise depuse succesiv în dosarul de recurs, intimatul reclamant a invocat următoarele aspecte: neîndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii disciplinare; să se constate că a intervenit prescripția răspunderii civile, termenul de prescripție fiind de 3 ani; nulitatea absolută a întregii proceduri declanșate de recurentă având în vedere că raportul de evaluare a fost întocmit în urma sesizării din oficiu a A.N.I., iar prin Decizia nr. 414/2010 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a disp. cap. I - "Dispoziții generale", respectiv art. 1-9 din Legea 144/2007 care vizau și sesizarea din oficiu a A.N.I.

Înalta Curte reține că acestea nu pot fi examinate și, în consecință, nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei, atât timp cât nu au fost invocate în fața instanței de fond, deci nu au făcut obiectul analizei acestei instanțe, ci au fost invocate direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate de către părți motive noi, care nu au fost supuse dezbaterilor în fața instanței de fond, neputând face astfel obiectul căii de atac formulate, având în vedere disp. art. 478, raportat la art. 494 din C. proc. civ.

În condițiile în care în fața primei instanțe reclamantul nu a invocat aceste argumente în susținerea nelegalității raportului de evaluare, nu le poate invoca direct în fața instanței de control judiciar, astfel că nu pot fi examinate cu ocazia soluționării prezentului recurs.

În ceea ce privește nulitatea absolută a întregii proceduri declanșate de recurentă se reține că, deși a fost invocată sub forma excepției, nu este vorba despre o excepție procesuală, ci despre un motiv de nelegalitate a raportului de evaluare contestat.

În acest sens, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 245 C. proc. civ., "Excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii".

Conform art. 246 din același cod, "(1) Excepțiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică. (2) Excepțiile relative sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme care ocrotesc cu precădere interesele părților".

Articolul 247 prevede că "(1) Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai dacă, pentru soluționare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi".

Împrejurarea că intimatul reclamant a folosit noțiunea de excepție nu îi conferă posibilitatea de a invoca direct în fața instanței de recurs nulitatea absolută a procedurii de evaluare declanșate de recurentă, câtă vreme ea nu reprezintă o excepție procesuală absolută, ci un motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat.

Referitor la prescripție, intimatul reclamant a susținut că nu era necesară adoptarea Legii 54/2019 pentru constatarea intervenirii prescripției răspunderii civile, întrucât erau operabile în materie disp. art. 2517 C. civ.

Astfel, a arătat în fața instanței de recurs că presupusa faptă de incompatibilitate a fost săvârșită în perioada 16.07.2012-20.09.2013, iar termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 16.07.2015.

Cu toate că data de 16.07.2015 este anterioară sesizării instanței cu prezenta acțiune la 18.04.2016, iar intimatul reclamant a apreciat că era împlinit termenul de prescripție prin raportare la disp. art. 2517 C. civ., nu a înțeles să invoce incidența acestor prevederi legale în fața instanței de fond, făcând referire la prescripție abia în notele scrise depuse în dosarul de recurs ulterior depunerii întâmpinării.

În plus, Înalta Curte reține că potrivit art. unic al Legii 54/2019, "La articolul 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins: "(5) Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare."

Se reține că acest text de lege nu vizează legalitatea raportului de evaluare întocmit de A.N.I., ci răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice. Or, prezentul litigiu are ca obiect anularea raportului de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat intimatul reclamant.

Situația de fapt reținută prin raportul de evaluare a cărui anulare se solicită nu a fost contestată de reclamant, care a susținut că a deținut în același timp funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic "Dimitrie Filișanu" Filiași, județul Dolj.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, "(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu:

d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice".

De asemenea, potrivit art. 96 din Legea nr. 1/2011, "(1) Unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administrație, de directori și de directori adjuncți, după caz. În exercitarea atribuțiilor ce le revin, consiliile de administrație și directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinți și cu autoritățile administrației publice locale.

(2) În unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților: primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preșcolar și primar;

b) în cazul în care consiliul de administrație este format din 9 membri, dintre aceștia 4 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai consiliului local și 2 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administrație este format din 13 membri, dintre aceștia 6 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 3 reprezentanți ai consiliului local și 3 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă".

Din aceste dispoziții legale rezultă că există o încălcare a regimului juridic al incompatibilităților în situația în care viceprimarul deține și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al unității de învățământ.

Intimatul reclamant a invocat disp. art. 94 alin. (2^1) lit. b) din Legea 161/2003 potrivit cărora "Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) lit. a) și c), funcționarul public care este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să participe în calitate de reprezentant al autorității ori instituției publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare.

Aceste dispoziții legale nu pot fi reținute ca argument în sensul respingerii recursului, din moment ce ele fac parte din Secțiunea a 5-a - Incompatibilități privind funcționarii publici a Legii 161/2003. Or, starea de incompatibilitate a reclamantului nu a fost reținută prin prisma calității de funcționar public, ci prin raportare la deținerea funcției de viceprimar, reclamantul nefiind funcționar public. De altfel, art. 87 a cărui încălcare a fost reținută în cauză face parte din Secțiunea a 4-a - Incompatibilități privind aleșii locali a legii susmenționate.

Referitor la faptul că hotărârea Consiliului local al orașului Filiași nr. 13/16.07.2012 prin care a fost desemnat reprezentant în Consiliul de Administrație al liceului a primit viza de legalitate din partea Instituției Prefectului Dolj, Înalta Curte reține că desemnarea reprezentantului consiliului local în consiliul de administrație al unității de învățământ nu se poate face cu încălcarea regimului incompatibilităților, iar viza de legalitate invocată nu este de natură să înlăture această încălcare.

În considerentele sentinței s-a reținut incidența Deciziei nr. 167/2015 a Curții Constituționale a României - paragraful 27 în care se menționează:

"De asemenea, Curtea constată că susținerile privind înțelegerea conținutului normelor juridice criticate prin corelare cu alte dispoziții legale vizează interpretarea și aplicarea legilor în cauza dedusă judecății. Curtea precizează că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate în cazul funcțiilor publice la care textele de lege criticate fac referire revine instanței judecătorești, care, cu prilejul soluționării contestației împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, analizează particularitățile fiecărei spețe, în lumina dispozițiilor legale cu incidență în materie, astfel încât soluția dispusă să corespundă scopului de asigurare a imparțialității, protejare a interesului public și evitare a conflictului de interese."

Instanța de control judiciar constată că particularitățile prezentului litigiu, la care face referire prima instanță, respectiv: HCL, viză de legalitate, lipsa oricărei remunerații, reclamantul a acționat pentru un interes social și nu unul personal, ce corespunde scopului urmărit de instituțiile publice, deci pentru o cauză de utilitate publică, nesubzistând niciun interes de natură patrimonială, nu sunt de natură să justifice soluția de anulare a raportului de evaluare.

Instanța de fond a mai reținut că reclamantul a acționat în sprijinul școlii și al comunității, a participat la luarea unor decizii benefice elevilor și părinților, fără a primi o compensație, iar în calitate de viceprimar a inițiat numeroase proiecte de dezvoltare locală, astfel că acțiunile sale au urmărit numai satisfacerea interesului public și în niciun caz a interesului personal.

Înalta Curte constată că aceste considerente nu pot fi reținute în sprijinul nelegalității raportului de evaluare având în vedere că dispozițiile legale a căror încălcare s-a constatat nu condiționează existența stării de incompatibilitate de obținerea unei compensații, a unui venit din desfășurarea activității în calitate de membru în Consiliul de Administrație al unității de învățământ, simpla deținere simultană a acestei calități și a funcției de viceprimar fiind suficientă pentru a face aplicabile dispozițiile legale privind existența stării de incompatibilitate. În plus, intimatul reclamant a desfășurat efectiv activitate în cadrul Consiliului de Administrație al liceului nefiind vorba despre o simplă deținere a celor două calități.

Natura interesului la care se referă prima instanță, respectiv dacă acesta este unul public sau unul personal, prezintă relevanță sub aspectul existenței conflictului de interese și nu a stării de incompatibilitate, art. 70 din Legea 161/2003 stabilind că "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

Or, în cauză, s-a reținut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate și nu în conflict de interese, astfel că natura interesului nu prezintă relevanță.

Un alt argument al primei instanțe se referă la faptul că situația de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul a dispărut ca urmare a modificărilor aduse Legii învățământului prin O.U.G. nr. 49/2014, publicată în Monitorul Oficial pe 30 iunie 2014, care la art. 96 alin. (2) permite primarului să facă parte din Consiliul de Administrație al unității de învățământ.

Acest argument nu poate fi reținut, din moment ce dispozițiile legale invocate prevăd în mod expres că primarul, nu și viceprimarul poate face parte din Consiliul de Administrație al unității de învățământ. Extinderea aplicării acestui text de lege și la situația viceprimarului nu are suport legal, astfel că dispozițiile O.U.G. nr. 49/2014 nu pot fi reținute ca argument al soluției de respingere a recursului.

Prin urmare, nu se mai impune examinarea susținerilor vizând aplicarea retroactivă a prevederilor legale în discuție, câtă vreme nu sunt aplicabile decât în cazul expres prevăzut de acestea, respectiv al primarului.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a disp. art. 12, art. 20, art. 21 și art. 22 din Legea 176/2010, precum și a disp. art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea 161/2003, se reține că prin încheierea de ședință din 21.10.2020, din dosarul nr. x/2016, Înalta Curte a admis cererea formulată de intimatul reclamant și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea acestei excepții, pentru considerentele cuprinse în respectiva încheiere de ședință.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea intimatului-reclamant de repunere a cauzei pe rol.

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 216/2017 din 04 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 21 octombrie 2020.