Decizia nr. 4543/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 2357/2018 a Tribunalului Dolj

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul secției contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dolj, sub nr. x/2018, la data de 26.07.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea raportului de evaluare nr. x/09.07.2018, comunicat reclamantei la data de 12.07.2018. Prin Sentința nr. 2357 din data de 15 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosar nr. x/2018 s-a declinat competența de soluționarea cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 152 din 8 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect anulare act administrativ. 1.

Hotărârea supusă revizuirii în cauza de față Prin Decizia civilă nr. 970 din 17 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Sentinței civile nr. 152 din 8 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. 1.

Calea extraordinară de atac exercitată Împotriva Deciziei civile nr. 970 din 17 februarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire A., solicitând admiterea revizuirii și dispunerea rejudecării dosarului, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuenta a precizat că la singurul termen de judecată care a fost pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, i-a fost respinsă solicitarea de angajare avocat și, din acest considerent, i s-a îngrădit dreptul la apărare și la un proces echitabil. Problema de drept invocată are ca obiect anularea ordinului emis de prefect, prin care s-a constatat încetarea înainte de termen a mandatului de consilier local în temeiul art. 160 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, ca urmare a constatării și sancționării, în condițiile Legii nr. 176/2010, a unei stări de incompatibilitate. Este adevărat că starea de incompatibilitate atrage încetarea de drept a mandatului de consilier local, însă în cauză, starea de incompatibilitate, constatată prin raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate, nu privește aceasta funcție, ci pe aceea pe care a îndeplinit-o în calitate de viceprimar în mandatul 2012 - 2016. Ori, această împrejurare nu a fost remarcată și nici motivată de către pârât care, pornind de la constatarea definitivă a stării de incompatibilitate pentru funcția de viceprimar, a apreciat că aceasta incompatibilitate se răsfrânge și asupra mandatului ulterior într-o funcție eligibila, și prin urmare, prefectul trebuia să constatate, raportat la această prevedere legală, că la momentul emiterii ordinului, starea de incompatibilitate nu mai exista și nu mai putea afecta mandatul de consilier local din perioada 2016 - 2020. Așa fiind, din perspectiva neaplicării prevederilor art. 91 alin. (1).1 din Legea 161/2003, ordinul contestat este nelegal emis, deoarece nu se mai afla în stare de incompatibilitate la data emiterii ordinului, aceasta încetând de drept la expirarea mandatului de viceprimar, în anul 2016. Prin urmare, neexistând îndeplinită condiția prevăzută de art. 160 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, neexistând incompatibilitate, prefectul a emis în mod nelegal ordinul, constatând în mod nejustificat încetarea înainte de termen a mandatului de consilier local. 1.

Apărările formulate în cauză Legal citată, intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cererea de revizuire, raportat la înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că este inadmisibilă și o va respinge, pentru considerentele ce urmează. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ. Conform acestor dispoziții legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de text. Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. În speță, revizuenta a invocat incidența motivelor de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ., anume: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; 2. obiectul pricinii nu se află în ființă. Înalta Curte constată că argumentele expuse de revizuentă în susținerea cererii sale nu justifică admisibilitatea cererii de revizuire, raportat la ipotezele specifice avute în vedere de dispozițiile legale invocate ca temei al căii extraordinare de atac declarată. 2.1. Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de revizuire se referă la pronunțarea instanței asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nepronunțarea acesteia asupra unui lucru cerut ori pronunțarea peste ceea ce s-a cerut. Textul vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supus judecății și ceea ce s-a pronunțat deși nu s-a cerut (extra petita), instanța nu s-a pronunțat, deși s-a cerut (minus petita), și ipoteza în care instanța a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita). Punctul 1 al art. 509 din C. proc. civ. este intrinsec legat de ceea ce partea a solicitat a fi dedus judecății și nu de examinarea legalității hotărârii prin intermediul motivelor de recurs. În sensul acestui text, prin "lucru cerut" se înțelege numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supus judecății, care se reflectă în dispozitiv. Așadar, textul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât, fiind vizat obiectul cererii, iar nu temeiurile acesteia sau mijloacele de apărare. Având în vedere aceste repere teoretice, instanța observă că revizuenta a invocat aspectul că, la singurul termen de judecată care a fost pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, i-a fost respinsă solicitarea de angajare avocat și, din acest considerent, i s-a îngrădit dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. Așadar, nu a motivat revizuirea întemeiată pe acest motiv și nu a explicat care ar fi cererile neanalizate de instanța de recurs sau care au fost examinate fără să fi fost formulate de părțile litigante. În ceea ce privește prezenta cauză, Curtea observă că reclamanta a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/09.07.2018 emis de Agenția Națională de Integritate, cerere asupra căreia instanța de recurs s-a pronunțat, iar aspectul invocat de revizuentă în sensul că i-a fost respinsă solicitarea de angajare a unui avocat nu reprezintă obiectul pricinii supuse judecății. 2.2. Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acest caz de revizuire are în vedere, prin sintagma "obiectul pricinii nu se află în ființă", ideea de dispariție fizică a bunului, fiind invocat, în mod formal, de către revizuentă. Potrivit doctrinei și practicii judiciare, revizuirea unei hotărâri pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. poate fi cerută dacă, printr-o hotărâre definitivă, debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert și determinat, iar acesta a pierit după pronunțarea hotărârii. În concluzie, ipoteza textului de lege se aplică atunci când există o obligație de a da și care presupune existența unui obiect material. Sintagma "obiectul pricinii nu mai este în ființă" desemnează dispariția fizică a bunului obiect material al obligației de predare, circumstanțe în care executarea în natură a obligației nu ar mai fi posibilă, scopul revizuentei fiind să obțină contravaloarea lucrului pierit, condiții care nu se regăsesc în cauza de față. Înalta Curte mai constată că argumentele revizuentei reprezintă, în realitate critici aduse modului în care instanța de control judiciar a interpretat și aplicat normele juridice incidente în speță, revizuirea constituindu-se într-un veritabil "recurs la recurs". În mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată. 2.3. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire, ca inadmisibilă.