Decizia nr. 2537/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 138/2016 a Curții de Apel Craiova

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea formulată la data de 01 martie 2019 revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat admiterea cererii de revizuire a sentinței civile nr. 138/2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016 și schimbarea în tot a hotărârii revizuite, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, respectiv anulării Raportului de evaluare nr. x/23.11.2015 întocmit de intimată. A solicitat, de asemenea, suspendarea executării hotărârii revizuite, în temeiul art. 512 din C. proc. civ. În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 138 din 23 martie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate. Prin decizia civilă nr. 809 din data de 20 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 138 din 23 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Hotărârea atacată Prin sentința civilă nr. 324 din 16 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței nr. 138/2016 din data de 23 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate. S-a dispus schimbarea în tot a hotărârii nr. 138 din data de 23.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2016. A fost admisă acțiunea și s-a dispus anularea raportului de evaluare nr. x/23.11.2015 întocmit de pârâta ANI.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta criticând-o pentru motive de nelegalitate. S-a arătat că, din perspectiva art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 503 și următoarele din C. proc. civ. referitoare la admisibilitatea cererii de revizuire. A invocat recurenta considerentele deciziei civile nr. 2772/26.09.2014 pronunțată de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a hotărât că nu se încadrează în dispozițiile art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ. hotărârea judecătorească irevocabilă dată într-un litigiu în care revizuenta nu a figurat ca parte. Astfel, Decizia I.C.C.J. nr. 2802/04.10.2017, "înscrisul nou" de care se prevalează intimatul-revizuent și care a fost reținut de Curtea de Apel, a fost pronunțată într-un litigiu în care A. nu a figurat ca parte. In aceste condiții, s-a arătat că nu sunt dovedite în cauză "circumstanțe noi" care să justifice revizuirea unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat. De asemenea, s-a susținut că prima instanță a transformat cererea de revizuire într-un recurs deghizat. Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Apărările formulate în cauză Intimatul - revizuent a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Soluția primei instanțe a fost apreciază ca legală și temeinică, întrucât decizia nr. 2802/04.10.2017 poate fi calificată ca înscris nou doveditor deoarece la dată pronunțării sentinței nr. 138/2016 de Curtea de Apel Craiova, aceasta nu exista. Instanța în mod corect a avut în vedere modificările legislative, care au avut loc înainte de întocmirea raportului contestat, modificări care trebuiau să fie avute în vedere de recurentă la data întocmirii raportului, deoarece legiuitorul prin modificările aduse legii 1/2011 prin O.G. nr. 49/2014, a statuat clar că primarul face parte din consiliul de administrație al unității de învățământ, punând capăt ambiguității create de formularea anterioară a art. 96 din legea 1/2011, formă în care, recurenta ar fi trebuit în mod corect sa facă aplicare principiul în dubio pro reo.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este întemeiat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin hotărârea atacată Curtea de Apel Craiova a dispus revizuirea unei sentințe pronunțată de aceeași instanță, rămasă definitivă prin decizia nr. 809 din data de 20 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul cazului de revizuire reglementat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Prin raportul de evaluare întocmit de pârâtă, a fost constatată starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant în perioada 02.08.2012 - 28.03.2013, perioadă în care, potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, primarului îi revenea obligația legală de a desemna un reprezentant în consiliile de administrație ale instituțiilor de învățământ. A avut în vedere pârâta că în perioada de referință, intenția legiuitorului a fost clară, funcția de primar fiind considerată incompatibilă cu aceea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice precum Liceul "Mihai Viteazul" Băilești, astfel încât, în consiliul de administrație al liceului, avea calitatea de membru un reprezentant al primarului și nu primarul însuși. Curtea de apel a reținut că, ulterior pronunțării sentinței atacate, printr-o decizie de speță dată într-o cauză similară, respectiv decizia nr. 2802/04.10.2017 pronunțată de Înalta Curte, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus anularea raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, privind pe un alt reclamant. A considerat instanța, în raport de dezlegarea oferită de către Înalta Curte respectivei spețe, că este îndeplinită condiția ca înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Potrivit dispozițiilor 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Din conținutul acestui text de lege, reies condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, astfel că acest înscris trebuia să fi existat la data judecății, dar să nu fi fost cunoscut de instanța care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 509 pct. 5 C. proc. civ. înscrisul descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată. Constată Înalta Curte că înscrisul invocat, respectiv decizia Inaltei Curți de Casaței și Justiție nu îndeplinește niciuna dintre condițiile enunțate anterior. Plecând de la rolul revizuirii, se desprinde cerința ca înscrisul nou să se refere la un mijloc de probă, doar în această situție putându-se vorbi de un "înscris determinant". Astfel, chiar admițând, într-o interpretare extensivă a noțiunii de înscris vizată de dispoziția procedurală menționată, că îi este asimilată și hotărârea judecătorească, este necesar ca aceasta să vizeze existența sau inexistența unor drepturi anterioare incidente în cauză. Or, o hotărâre judecătorească invocată cu titlu de jurisprudență, fără nicio legătură cu raportul de drept administrativ dedus judecății, nu poate îndeplini această cerință. Pe de altă parte, instanța are în vedere și examinarea caracterului determinant al unui înscris, ca cerință de admisibilitate a revizuirii, care presupune verificarea aptitudinii înscrisului, din conținutul căruia rezultă faptul probator, de a combate aprecierea instanței ce a pronunțat hotărârea supusă revizuirii asupra faptului principal, astfel încât să fi putut conduce la adoptarea unei alte soluții decât cea efectiv pronunțată. Nu se poate reține ca fiind îndeplinită nici condiția descoperirii ulterioare a înscrisului datorită reținerii de către partea potrivnică sau dintr-o imposibilitate mai presus de voința părții, în condițiile în care hotărârea judecătorească invocată cu titlu de jurisprudență, este pronunțată anterior soluționării definitive a litigiului prin decizia nr. 809 din data de 20 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Or, un litigiu înglobează atât judecata în primă instanță, cât și judecata în calea de atac, cu atât mai mult cu cât instanța de recurs a pus în discuția pârților practica neunitară și modificările legislative survenite, decizia nr. 2802/2017 fiind invocată în concluziile scrise aflate la dosarul nr. x/2016. In plus, judecătorul fondului a ignorat și soluția instanței de recurs pronunțată în cauza revizuită prin care s-a dezlegat problema de drept invocată ca temei al cererii de revizuire, menționându-se că fost adoptată soluția de unificare a practicii judiciare de către Plenul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din 21 iunie 2018, în sensul "constatării stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, pentru situații ivite anterior modificării textului de lege și a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 49 din 26.06.2014." In consecința, constată Înalta Curte că ceea ce se propune de către revizuent nu este o altă situație de fapt, relevată de probe noi, ci reanalizarea argumentelor tranșate definitiv prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a avut la bază și soluția adoptată în unificarea jurisprudenței, ambele pronunțate ulterior hotărârii judecătorești invocate ca fiind înscris nou. Jurisprudența constantă a Curții europene, consideră că, admiterea unei căi extraordinare de atac, care repune în discuție o decizie definitivă printr-o procedură de reexaminare, reprezintă o încălcare a principiului securității raporturilor juridice. În virtutea acestui principiu nici o parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuție a unei hotărâri definite și executorii cu unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre, în privința sa. (cauza Șerbănescu împotriva României). Față de considerentele expuse Înalta Curte constată că nu pot fi reținute în cauză motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că va respinge cererea ca inadmisibilă.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.