ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 97/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea dosarului nr. 1.997/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.157/3/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 25 iunie 2024, în Dosarul nr. 5.157/3/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind "prima de Crăciun pentru anul 2021, prevăzută de art. 108 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr. 204/2018, și salariul de bază minim brut acordat cu ocazia sărbătorilor legale de Crăciun și Paște 2022-2023, prevăzut de art. 139 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr. 163/2022". II. Dispozițiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Din modul cum este formulată prin încheierea de sesizare chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, redată mai sus, rezultă că instanța de trimitere solicită interpretarea unor clauze din contractele colective de muncă încheiate de părți la nivelul anilor 2018 și, respectiv 2022, nefiind invocată nicio dispoziție legală. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererea înregistrată la data de 16 februarie 2024 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 5.157/3/2024, reclamanții, prin sindicat, au chemat în judecată pe pârâta Societatea Română de Televiziune, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - obligarea pârâtei la plata către fiecare membru de sindicat a sumei de 750 lei, reprezentând primă de Crăciun pentru anul 2021, conform art. 108 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 204/2018, actualizată cu indicele prețului de consum și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenței și până la data efectivă a plății; - obligarea pârâtei la plata către fiecare membru de sindicat a câte unui salariu de bază minim brut la nivel de unitate, proporțional cu timpul efectiv lucrat, cu ocazia sărbătorilor legale de Crăciun și de Paște pentru perioada 2022-2023, conform art. 139 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 163/2022, actualizat cu indicele prețului de consum și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenței și până la data efectivă a plății.

S-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 41/1994) salariile de bază și celelalte drepturi de personal ale salariaților societății pârâte se negociază prin contractele colective de muncă.

S-a susținut că acordarea acestor prime s-a stabilit prin clauzele negociate prin contractele colective de muncă înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 204/2018 și nr. 163/2022 și că neplata, argumentată, exclusiv, pe refuzul de acordare a vizei de control financiar preventiv delegat de către controlorul delegat din cadrul Ministerului Finanțelor, potrivit art. 13 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu este justificată.

Prin întâmpinare, societatea pârâtă a invocat, în principal, prescripția dreptului material la acțiune privind plata primelor (cu excepția primei de Crăciun 2023), susținând că nu reprezintă drepturi care se includ în salariu [definit la art. 159 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii)], astfel că cererea trebuia formulată în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 20 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 8 ianuarie 2014.

În subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, în considerarea faptului că este o instituție publică, așa cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 569 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 15 martie 2019, și sursele de finanțare a activităților desfășurate sunt constituite și din alocații de la bugetul de stat (art. 39 din Legea nr. 41/1994), astfel încât îi sunt aplicabile prevederile art. 36 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018), prin care s-a instituit interdicția acordării personalului de "premii" în perioada 2019-2021, prelungită pentru anul 2022, prin art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021), iar pentru anul 2023, prin art. III Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022). S-a susținut că legislația muncii nu face distincție între premii și prime, iar atunci când folosește noțiunea de prime nu o definește, așa că interdicția prevăzută de actele normative menționate operează și în privința primelor în litigiu.

Netemeinicia cererii a fost justificată prin aceea că nu se poate reține în sarcina sa vreo culpă, deoarece nu s-a opus pretențiilor salariaților, ci "a adoptat toate deciziile prealabile și necesare efectuării plății" primei de Crăciun din anul 2021 și a celei de Paște din anul 2022, neplata fiind consecința refuzului acordării de viză de control financiar preventiv delegat de către controlorul delegat din cadrul Ministerului Finanțelor, argumentat prin faptul că plata de prime este interzisă potrivit prevederilor art. 1, art. 14 și ale art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1 alin. (1) și art. 26 alin. (4), (5), (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), ale art. 1 din Legea nr. 41/1994, art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și ale art. 5 lit. c), art. 51 alin. (1), art. 69 și art. 72 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, deși salarizarea personalului se realizează exclusiv potrivit contractului colectiv de muncă, iar nu potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017.

La termenul de judecată din 25 iunie 2024, instanța învestită cu soluționarea cauzei în primă instanță, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile "prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a prezentei cauze, privind prima de Crăciun pentru anul 2021, prevăzută de art. 108 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr. 204/2018, și salariul de bază minim brut acordat cu ocazia sărbătorilor legale de Crăciun și Paște 2022-2023, prevăzut de art. 139 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr. 163/2022". IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanței de sesizare, apreciind asupra existenței unei norme speciale, derogatorii, cuprinsă în art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a statuat că sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii ce face obiectul cauzei deduse judecății, anume: - obiectul cererii de chemare în judecată vizează stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1); - Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective; - chestiunea de drept care formează obiectul judecății nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

S-a arătat și că reclamanții sunt angajați ai societății pârâte, care a susținut că nu a plătit primele ce fac obiectul cererii deduse judecății deoarece este o instituție publică finanțată și de la bugetul de stat, astfel că îi sunt aplicabile prevederile art. 36 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, potrivit cărora: "În perioada 2019-2021, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora premii", această interdicție de acordare a premiilor fiind prelungită și pentru anul 2022, după cum reiese din art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, precum și pentru anul 2023 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, neexistând nicio distincție de finalitate între prime și premii.

S-a invocat că, "asupra acestei chestiuni de drept și de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a prezentei cauze, respectiv acordarea primelor angajaților Societății Române de Televiziune solicitate în baza contractelor colective de muncă, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare".

S-a concluzionat că sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

La termenul de judecată când s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție părțile au lipsit, iar încheierea de sesizare nu cuprinde punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere nu a exprimat un punct de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept. VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, au rezultat următoarele aspecte:

Hotărâri judecătorești au fost identificate numai la Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale (8 hotărâri), prin care acțiunile au fost admise, motivat de faptul că primele de Crăciun și de Paște prevăzute în contractul colectiv de muncă au natură juridică diferită de premiile care cad în sfera interdicției de acordare prevăzute de art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, cele două categorii de venituri fiind reglementate distinct prin art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017, în privința căruia operează interdicția prevăzută de norma menționată, ce trebuie interpretată restrictiv.

Aceeași instanță, Tribunalul București, prin punctul de vedere teoretic formulat în urma consultării judecătorilor din cadrul Secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a comunicat că, indiferent dacă în contractele colective de muncă s-a prevăzut posibilitatea angajatorului de a acorda prime, se apreciază că stabilirea drepturilor și obligațiilor prin contractul colectiv de muncă se poate realiza numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.

Cât privește distincția între "premii" și "prime", s-a susținut că mențiunea referitoare la premii din alin. (2) al art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 este suficient de acoperitoare și pentru calificarea primelor ca făcând parte din aceeași categorie de drepturi salariale pentru care legiuitorul a prevăzut interdicția acordării în anul 2022, cât și pentru anul 2023 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, pentru că scopul neacordării premiilor a fost economisirea fondurilor din bugetele publice din care se plăteau drepturi de natură salarială angajaților din sectorul public, iar acest scop de economisire este aplicabil atât premiilor, cât și primelor. Prin urmare, chiar dacă aceste drepturi, premiile, respectiv primele, pot fi privite ca fiind drepturi bănești acordate cu scop diferit (prima recompensând salariații fără vreun motiv legat de activitatea profesională, iar premiul recompensând excelența în activitatea profesională) în raport cu scopul urmărit de legiuitor la momentul edictării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2021, finalitatea lor diferită nu prezintă nicio relevanță referitor la aplicabilitatea interdicției plății acestora.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Alba au exprimat un punct de vedere teoretic în sensul că se impune acordarea celui de-al 13-lea salariu și al 14-lea salariu, la care se adaugă prima de 750 lei, în condițiile în care acestea au fost asumate prin contractul colectiv de muncă.

În urma consultării judecătorilor Secției conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Teleorman, punctul de vedere teoretic exprimat a fost în sensul că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 168/2022 fac referire atât la premii, cât și la prime, iar interdicția de acordare reglementată de art. 36 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, respectiv art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 vizează exclusiv premiile, nicidecum și primele, extinderea acestei interdicții limitative și către alte categorii de drepturi neputând fi acceptată.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 20 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 8 ianuarie 2014, a fost respins, ca inadmisibil, recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați în legătură cu problema de drept vizând natura juridică a drepturilor prevăzute a se acorda, potrivit contractelor colective de muncă, cu diferite ocazii (tichete de masă, tichete cadou, prima de Paști, prima de Crăciun, drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii etc.) și termenul de prescripție aplicabil cererilor având un asemenea obiect.

În motivarea deciziei s-au reținut următoarele: " Întrucât părțile raportului juridic individual sau colectiv de muncă sunt obligate ca la încheierea convențiilor individuale sau colective de muncă să respecte dispozițiile legale, nu se poate deroga de la lege în domeniul elementelor componente ale unui drept salarial. În aceste condiții, ceea ce analizează instanțele în conflictele de muncă declanșate de nerespectarea unor clauze ale contractelor colective (în majoritatea cauzelor) ori individuale de muncă nu este natura juridică a dreptului, ci modalitatea de executare a clauzelor, în sensul că verifică îndeplinirea condițiilor prestabilite de acordare, salariații care beneficiază de drept, eventuale cazuri de neexecutare justificată din diverse motive, cuantumul etc. În situația în care drepturile salariale suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului, cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, iar atunci când drepturile salariale suplimentare nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea au natura juridică a unor măsuri de protecție socială, facilități acordate de angajator și convenite în contractul colectiv de muncă, iar neacordarea lor rezidă într-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel încât cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii". IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 569 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 15 martie 2019, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că "dispozițiile art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, cu referire la sintagma «servicii publice autonome de interes național», precum și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în raport cu criticile formulate".

În motivarea acestei decizii s-au reținut următoarele: "16. Societatea Română de Televiziune este o instituție publică, fiind definită în art. 31 alin. (5) din Constituție ca serviciu public autonom, sub control parlamentar, a cărei organizare este reglementată prin lege organică, fiind evident că este o entitate de drept public, astfel cum reiese din întreg conținutul Legii nr. 41/1994.(...)".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 572 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 28 martie 2019, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constat că "dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune sunt constituționale în raport cu criticile formulate".

La paragrafele 16-18 din această decizie s-au reținut următoarele: " 16. Având în vedere statutul juridic al Societății Române de Radiodifuziune și al Societății Române de Televiziune, acestea fiind servicii publice autonome de interes național, Curtea constată că este firesc ca drepturile de natură salarială ale salariaților să fie stabilite prin lege, mai ales că sursa de finanțare a acestor venituri este bugetul de stat. 17. În ceea ce privește posibilitatea negocierii unor clauze, în situația unor contracte colective de muncă încheiate în unități bugetare, prin Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, Decizia nr. 768 din 18 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie 2007, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a arătat că aceste contracte colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice au un regim juridic special, determinat de situația deosebită a părților acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaților, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor, iar prevederile potrivit cărora contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar prin care nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale sunt în acord cu prevederile constituționale. 18. Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, prevede că prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani și în natură, altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal. Prin excepție de la prevederile art. 129 alin. (3), contractele colective de muncă în sectorul bugetar se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele și în condițiile stabilite prin acestea. Drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. În cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime și maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective, dar numai între limitele legale [art. 138]." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, procese care sunt indicate la art. 1 din actul normativ.

În aceste procese, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, care constituie dreptul comun în materia sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în baza principiului specialia generalibus derogant.

Prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 statuează următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Rezultă că sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în temeiul normei de drept speciale menționate impune îndeplinirea cumulativă a unei cerințe speciale (i) - sesizarea să fie formulată în cadrul unui proces din cele enumerate, limitativ, la art. 1 din ordonanța de urgență, aflat în curs de judecată în primă instanță sau în calea de atac, nu doar în ultimă instanță, cum prevede norma de drept comun, art. 519 din Codul de procedură civilă, și a două cerințe similare cu cele prevăzute de această din urmă normă de drept, anume: (ii) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și (iii) constatarea că asupra chestiunii de drept respective Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Întrucât dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu prevederile de drept comun prevăzute de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă, de asemenea, motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.

Evaluând elementele sesizării pendinte, se constată îndeplinită cerința prevăzută de norma specială, tribunalul fiind învestit, conform legii, cu judecata în primă instanță a unui proces având ca obiect un conflict de muncă ivit în legătură cu neîndeplinirea de către partea pârâtă (serviciu public autonom de interes național, finanțat și din alocații de la bugetul de stat) a obligațiilor asumate prin contracte colective de muncă privind plata primelor de Paște și de Crăciun, prime pe care partea reclamantă (organizație sindicală, în numele salariaților) le circumscrie sferei drepturilor salariale.

Rezultă, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, că salariile de bază și celelalte drepturi de personal pentru salariații societății pârâte "se negociază prin contracte colective și individuale de muncă, încheiate în condițiile legii" și că, potrivit art. 39 alin. (1) din aceeași lege, "Sursele financiare ale celor două societăți se constituie din alocații de la bugetul de stat, din venituri proprii și din alte surse".

Cât privește a doua condiție, se constată că nu este îndeplinită, deoarece sesizarea nu subsumează noțiunii "chestiune de drept" o problemă juridică de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, ci chiar pretențiile deduse în concret judecății de către partea reclamantă (obiectul cererii de chemare în judecată), întemeiate pe prevederile art. 108 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu nr. 204/2018 și ale art. 139 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr. 163/2022 și pe una dintre apărările formulate de societatea pârâtă, potrivit căreia acordarea de premii salariaților, concept căruia susține că se subsumează și primele în litigiu, a fost interzisă instituțiilor publice prin dispozițiile art. 36 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și ale art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, fără a se releva vreo dificultate în interpretarea și identificarea sferei de aplicare a acestor norme de drept.

Observarea mențiunilor încheierii de sesizare din data de 25 iunie 2024 evidențiază faptul că îndeplinirea cerințelor privind admisibilitatea și necesitatea formulării sesizării s-au statuat de către instanța de trimitere pe temeiul normei speciale prevăzute de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, care vizează stabilirea și/sau plata unor drepturi salariale sau de natură salarială - acordarea primelor angajaților Societății Române de Televiziune solicitate în baza contractelor colective de muncă -, respectiv a faptului că instanța supremă nu a statuat asupra chestiunii care formează obiectul judecății și că un recurs în interesul legii având acest obiect nu este în curs de soluționare.

Astfel argumentată, sesizarea pendinte este vădit inadmisibilă, fiind dispusă cu aplicarea greșită a prevederilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în considerarea celor ce succedă.

Instituția dezlegării, în prealabil, a unei chestiuni de drept, indiferent de sediul reglementării, Codul de procedură civilă ori Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, constituie un instrument procedural prin intermediul căruia instanța supremă este sesizată pentru a-și îndeplini rolul de a asigura "interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale", astfel cum prevede art. 126 alin. (3) din Constituția României.

Această funcțiune nu se confundă, ci este distinctă de funcțiunea jurisdicțională, de înfăptuire a justiției în cauzele deduse în concret judecății, prevăzută de art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, recunoscută tuturor instanțelor judecătorești, inclusiv instanței supreme în anumite materii de drept, care se exercită potrivit competențelor și în cadrul procedurilor "anume stabilite prin lege", funcțiune în exercițiul căreia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, așa cum statuează art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală.

Premisa necesar a fi îndeplinită pentru formularea unei sesizări în vederea dezlegării/pronunțării de către instanța supremă a unei hotărâri prealabile o constituie identificarea de către judecătorii cauzei a existenței unei chestiuni de drept, noțiune autonomă care și-a clarificat înțelesul în jurisprudența constituită în aplicarea normei generale, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă și care, reluată fiind și redată identic în cuprinsul normei speciale, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, urmează să primească același înțeles, tipul proceselor în care se formulează sesizarea nefiind de natură să impună altă concluzie sub acest aspect.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că, potrivit criteriilor stabilite în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, noțiunea "chestiune de drept" semnifică o problemă juridică reală și esențială, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei de către instanța de trimitere, identificată de aceasta ca fiind dificil a fi rezolvată în considerarea fie a conținutului neclar ori incomplet al normelor de drept apreciate a fi incidente raportului juridic dedus judecății, fie a caracterului complex al acestora, fie a înțelesului diferit ce poate fi primit ca urmare a multiplelor modificări care le-au fost aduse de către legiuitor, problemă ce reclamă, dat fiind riscul de a se genera practică judiciară neunitară, intervenția instanței supreme în scopul înlăturării incertitudinii care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice de natura celui dedus judecății.

Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept a mai statuat, cu valoare de principiu, că, în cadrul acestei proceduri, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (a se vedea Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

Tot cu valoare de principiu s-a stabilit că instanța supremă poate fi chemată să răspundă în cadrul procedurii unei/unor întrebări punctuale, calificate, și s-a evidențiat necesitatea ca dificultatea întâmpinată de instanța de trimitere în a-și asuma o anumită interpretare a normelor de drept pe care le apreciază susceptibile a primi interpretări diferite să se reflecte în încheierea de sesizare pentru a se putea decela impedimentele întâmpinate în cadrul operațiunii obișnuite de aplicare a legii la situația de speță, care îi incumbă judecătorului cauzei, potrivit legii (a se vedea Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021; Decizia nr. 34 din 17 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 7 august 2024).

S-a subliniat că, spre deosebire de recursul în interesul legii care vizează, de regulă, interpretarea generică de ansamblu a unui text legal, procedura hotărârii prealabile vizează o interpretare punctuală a unei norme ori reguli de drept, fără a-i epuiza înțelesurile sau aplicațiile, fiind posibil ca acestea să poată face, succesiv, obiectul mai multor întrebări prealabile în funcție de circumstanțele concrete ale procesului în care se formulează sesizarea (a se vedea Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021).

În sensul celor arătate în paragraful precedent s-a pronunțat, recent, și Curtea Constituțională, prin considerentele Deciziei nr. 227 din 23 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 27 septembrie 2024, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 519 și ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, criticate că ar contraveni prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) privind principiul statului de drept și principiul legalității, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 124 - Înfăptuirea justiției și art. 126 alin. (1) și (3) privind instanțele judecătorești din Constituția României.

În considerentele deciziei sus-menționate, instanța de contencios constituțional a reținut, explicit, următoarele: "(...) Analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii și riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanțe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanței supreme să statueze într-o manieră care să clarifice și să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanțelor din țară. Funcția preventivă și unificatoare a acestei proceduri este benefică actului de justiție, asigurând realizarea premiselor pentru întrunirea caracteristicilor unui proces echitabil, ca exigență a statului de drept izvorâtă din prevederile art. 21 din Legea fundamentală, dar și din cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta, deoarece se evită interpretările diferite pe care diverse instanțe le-ar putea da aceleiași problematici, iar părțile din proces beneficiază de certitudinea previzibilității dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt conflictuale în care se află. Totodată, prin această procedură se asigură și respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, procesele urmând să fie soluționate în baza unor prevederi legale interpretate unitar, astfel încât persoanele implicate în litigii aflate pe rolul unor instanțe diferite vor beneficia de un tratament juridic egal." (paragraful 20).

Observarea principiilor dezvoltate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a instanței de contencios constituțional impune concluzia potrivit căreia dezlegarea raportului juridic dedus în concret judecății și pronunțarea soluției asupra cererii de chemare în judecată, prin aplicarea legii la circumstanțele de fapt particulare ale cauzei, sunt și rămân în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind atribuții înglobate funcției jurisdicționale pe care acesta are a o îndeplini independent, și la care, indiferente fiind argumentele, nu îi este permis să renunțe sau să o delege.

Prin urmare, noțiunii "chestiune de drept" nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată și nu se poate cere instanței supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, "dezlegarea" ar semnifica "soluționarea fondului", ceea ce legea nu permite pentru că, astfel, s-ar aduce o atingere gravă independenței judecătorului cauzei.

În aplicarea principiilor arătate rezultă că rezolvarea problemei privind îndreptățirea părții reclamante din Dosarul nr. 5.157/3/2024 la acordarea primelor de Paște și de Crăciun aferente anilor 2021-2023 pretins stabilite prin clauzele contractelor colective de muncă în raport cu apărările formulate de societatea pârâtă, adică soluționarea pe fond a procesului, este și rămâne în competența Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, recunoscută de legiuitor prin art. 269 alin. (1) din Codul muncii.

Mențiunile încheierii de sesizare pronunțate la data de 25 iunie 2024 relevă, așa cum s-a arătat anterior, faptul că judecătorul cauzei a dispus suspendarea judecății pentru a solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile, apreciind asupra instituirii unor condiții de admisibilitate mai accesibile, comparativ cu cele din dreptul comun, prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și a reglementării unei îndatoriri în sensul obligativității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Adoptarea actului normativ menționat nu a urmărit, însă, ca instanța supremă să se pronunțe în cadrul mecanismului de unificare asupra oricărei chestiuni de drept ivite în procesele ce cad în sfera sa de aplicare, cu atât mai puțin ca instanța supremă să dezlege pretențiile concrete deduse judecății în astfel de procese, prin lipsirea judecătorului cauzei de unul dintre atributele inerente funcției jurisdicționale, acela de interpretare a legii.

Examinarea preambulului și a conținutului normativ relevă faptul că prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a urmărit asigurarea, de urgență, a unei practici judiciare uniforme și unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice și drepturilor la pensie, caracterizată printr-un acut fenomen de inflație legislativă, respectiv că s-a urmărit clarificarea, încă dintr-o etapă incipientă, în procesele prevăzute la art. 1 din ordonanța de urgență a chestiunilor de drept dificile, permițând formularea de sesizări prealabile și la judecata în primă instanță.

În preambulul actului normativ s-a subliniat că măsurile legislative adoptate, pe de o parte, țin cont de configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, și, pe de altă parte, că ele se dispun în considerarea rolului constituțional al Înaltei Curți de Casație și Justiție, consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituția României, de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești.

Date fiind coordonatele expuse de către legiuitorul delegat, care configurează limitele în care se declanșează procedura pentru dezlegarea unei chestiuni prealabile în temeiul normei speciale prevăzute de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se vădește a fi lipsită de fundament juridic aprecierea potrivit căreia în temeiul acestei norme de drept sesizarea prealabilă s-ar impune în privința oricărei chestiuni litigioase care ar presupune o operațiune de interpretare a legii, de către judecătorul cauzei, atât timp cât o astfel de interpretare nu s-ar fi realizat de către instanța supremă în cadrul mecanismelor de unificare prevăzute de lege.

În consecință, constatând că sesizarea pendinte nu îndeplinește cerința de a supune dezlegării o chestiune de drept, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024,