ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 148/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.609/1/2024, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Georgiana Toader, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 23.630/3/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, însă acestea nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 18 septembrie 2024, în Dosarul nr. 23.630/3/2022, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Societatea Română de Televiziune (serviciu public autonom, sub control parlamentar, a cărei organizare este reglementată prin lege organică) mai poate acorda tichete de masă în cursul anului 2022."

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 2.609/1/2024. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021: Art. III alin. (1): "În anul 2022 instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 31.08.2022 cu nr. 23.630/3/2022, reclamantul Sindicatul pentru Unitatea Salariaților TV, în numele și pentru membrii - persoane fizice, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune obligarea acesteia la plata către fiecare salariat reprezentat a sumei reprezentând contravaloarea tichetelor de masă aferente intervalului 1.01.2022-4.06.2022, în cuantum de 20,09 lei/zi lucrată, actualizată cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale aplicate la suma datorată fiecărui salariat.

Prin Sentința civilă nr. 597 din 7 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 23.630/3/2022, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

S-a reținut, în esență, că angajatorul pârât este o instituție publică astfel cum aceasta este definită la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 500/2002), chiar dacă are o lege proprie de organizare și funcționare, Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 41/1994). Prin urmare, chiar dacă părțile au inserat în contractul colectiv de muncă dreptul salariaților de a încasa tichete de masă, acest drept poate fi supus limitărilor legiuitorului care se aplică tuturor instituțiilor publice, astfel cum s-a întâmplat prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2021. De asemenea, prin hotărârea apelată se mai reține că prin contractul colectiv de muncă nu se pot institui drepturi aflate în contradicție cu dispozițiile legale, astfel cum rezultă și din modul de redactare a art. 36 din Legea nr. 41/1994.

Așadar, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reținând ca fiind aplicabilă interdicția instituită de art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 potrivit căreia instituțiile publice nu pot să acorde în anul 2022 bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 165/2018).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Sindicatul pentru Unitatea Salariaților TV, în numele membrilor de sindicat reprezentați, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivare, apelantul a susținut că Societatea Română de Televiziune este o instituție publică ce exercită un serviciu public autonom, a cărei organizare este reglementată printr-o lege organică, Legea nr. 41/1994. Din perspectivă salarială, Societatea Română de Televiziune are un regim special, reglementat prin Legea nr. 41/1994, în sensul că drepturile salariale corespunzătoare personalului se negociază prin contractul colectiv de muncă, motiv pentru care, în eventualitatea în care s-ar urmări derogarea de la regula menționată, orice act normativ derogatoriu de la Legea nr. 41/1994 ar trebui să evidențieze în mod expres că vizează Societatea Română de Televiziune.

A mai arătat că prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), nu au fost modificate ori abrogate dispozițiile Legii nr. 41/1994, astfel încât dispozițiile art. 36, care prevăd că "salariile de bază și celelalte drepturi de personal pentru salariații Societății Române de Radiodifuziune și ai Societății Române de Televiziune se negociază prin contracte colective și individuale de muncă", erau în vigoare. De altfel, pentru a fi aplicabil un text legal care ar limita posibilitatea acordării unor bilete de valoare, este necesar ca actul normativ să precizeze în mod expres că limitarea se aplică și în privința Societății Române de Televiziune, în raport cu principiul conform căruia exceptio est strictissimae interpretationis.

A învederat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 110 alin. (1) din contractul colectiv de muncă potrivit cărora se pot acorda de către Societatea Română de Televiziune tichete de masă la valoarea nominală stabilită prin reglementări legale, în condițiile bugetării sumelor necesare și aprobării consiliului de administrație. Pentru intervalul 1 ianuarie-4 iunie 2022, valoarea tichetului de masă a fost stabilită la suma de 20,09 lei pe zi lucrată. Cu toate acestea, începând cu februarie 2022, angajatorul nu și-a îndeplinit această obligație.

Prin urmare, apelantul a solicitat să se aibă în vedere și dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 care se corelează cu dispozițiile art. 10 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2018, care prevăd obligativitatea acordării tichetelor de masă lunar, ca alocație individuală de hrană.

Concluzionând, apelantul a susținut că interdicția instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 nu este aplicabilă Societății Române de Televiziune, activitatea personalului său fiind reglementată printr-o lege specială și prin contractul colectiv de muncă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Societatea Română de Televiziune a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Intimata a arătat că pentru anul 2022 nu a acordat tichete de masă având în vedere dispozițiile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021.

Însă intimata a mai arătat că forma inițială a art. 110 din contractul colectiv de muncă prevedea posibilitatea asigurării pentru salariații săi a tichetelor de masă pentru anul 2019, sub rezerva îndeplinirii și celorlalte condiții agreate.

La data de 30 decembrie 2019, cu nr. 4, a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București Actul adițional nr. 3 la contractul colectiv de muncă, care a modificat, între altele, prevederile art. 110, în sensul că s-a decis acordarea, conform legii, pentru salariații încadrați cu contract individual de muncă, de tichete de masă la valoarea nominală maximă stabilită prin reglementări legale, începând cu 1 ianuarie 2020.

Totodată, învederează intimata că are obligația de a respecta Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002, cu modificările și completările ulterioare, prin care se statuează că: "La instituțiile publice la care operațiunile sunt supuse controlului financiar preventiv delegat angajarea și ordonanțarea cheltuielilor se efectuează și cu viza prealabilă a controlorului delegat, conform legislației în vigoare."

Proiectul de angajament legal se prezintă pentru viza de control financiar preventiv propriu împreună cu "formularul «Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor de angajament» sau împreună cu formularul «Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor bugetare», după caz, potrivit modelelor prezentate în anexele nr. 1a) și 1b) la prezentele norme metodologice".

Așadar, parcurgând procedura legală, Societatea Română de Televiziune a solicitat viza din partea controlorului delegat cu scopul de a proceda la efectuarea plăților, fiind o entitate supusă controlului financiar preventiv delegat.

Or, prin Nota de restituire nr. 30.342 din 26 ianuarie 2022, controlorul delegat din cadrul Ministerului Finanțelor - Direcția generală de control financiar preventiv i-a comunicat că nu se avizează plata sumelor solicitate cu titlu de tichete de masă. Mai arată că până în prezent controlorul delegat nu a revizuit refuzul de viză, astfel că nu a fost posibilă efectuarea plăților.

Prin Încheierea de ședință pronunțată la 18 septembrie 2024, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Analizând îndeplinirea cumulativă în cauză a condițiilor de admisibilitate, Curtea a constatat că, având în vedere statutul juridic al angajatorului, există o dificultate în stabilirea prevederilor (legale/convenționale) referitoare la acordarea tichetelor de masă în cazul salariaților Societății Române de Televiziune.

Astfel, Curtea a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 41/1994, conform cărora unitatea este un serviciu public autonom de interes național.

Reținând că angajatorul împotriva căruia a fost promovată acțiunea în cauză este o instituție publică (serviciu public autonom), a observat că Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv a tichetelor de masă), este aplicabilă, conform art. 3, printre altele și instituțiilor publice centrale și locale, așa cum sunt definite la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv cele finanțate integral din venituri proprii.

A făcut referire și la dispozițiile art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002, conform cărora noțiunea "instituțiile publice" reprezintă o denumire generică ce include, printre altele, și instituțiile publice autonome.

Curtea a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv a tichetelor de masă), și că sindicatul reclamant invocă dispozițiile art. 36 din Legea nr. 41/1994 (forma în vigoare în perioada de referință 1.01.2022-4.06.2022) prin care s-a stabilit că salariile de bază și celelalte drepturi de personal pentru salariații Societății Române de Radiodifuziune și ai Societății Române de Televiziune se negociază prin contracte colective și individuale de muncă, încheiate în condițiile legii.

De asemenea, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 39 din Legea nr. 41/1994, conform cărora: (1) Sursele financiare (...) se constituie din alocații de la bugetul de stat, din venituri proprii și din alte surse. (2) Pentru fondurile primite de la bugetul de stat, directorul general al Societății Române de Radiodifuziune și cel al Societății Române de Televiziune au calitatea de ordonatori principali de credite bugetare, în condițiile legii. (3) Activitatea financiară a Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune se desfășoară pe baza bugetelor proprii. (4) Conturile de execuție a bugetelor celor două societăți vor fi prezentate Parlamentului odată cu rapoartele anuale, cu avizul comisiilor pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă, precum și al celor pentru buget, finanțe, reunite, ale celor două Camere ale Parlamentului, și vor fi date publicității. (5) Din veniturile realizate din alte surse, consiliul de administrație poate hotărî utilizarea unor sume pentru dotări și retehnologizare.

În final s-a făcut referire la prevederile art. 44 din Legea nr. 41/1994, conform cărora utilizarea fondurilor Societății Române de Radiodifuziune și ale Societății Române de Televiziune este supusă controlului organelor abilitate prin lege, potrivit provenienței fondurilor respective (pe de o parte, pentru cele de la bugetul de stat, iar, pe de altă parte, pentru cele ce constituie venituri proprii reglementate de art. 44 din lege).

Instanța de apel a apreciat că este îndeplinită și condiția de admisibilitate privitoare la obiectul litigiului din perspectiva art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care ar trebui să se refere la plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, și că aceasta constituie o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Apelantul-reclamant a arătat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât salariile de bază și celelalte drepturi de personal pentru salariații Societății Române de Radiodifuziune și ai Societății Române de Televiziune se negociază prin contracte colective și individuale de muncă. Cum drepturile solicitate prin acțiunea ce face obiectul cauzei sunt prevăzute prin contractul colectiv de muncă încheiat între părți, dispozițiile art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 nu sunt aplicabile.

Angajatorul nu a exprimat nicio opinie cu privire la obiectul sesizării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 23.630/3/2022, exprimând-și punctul de vedere, a arătat că acordarea tichetelor de masă depinde de stabilirea incidenței în cauză a prevederilor art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021.

Învederează că în situația în care se reține că angajatorul Societatea Română de Televiziune este obligat să respecte prevederile legale referitoare la instituțiile publice - așa cum a apreciat prima instanță - se ajunge la concluzia că prin contractul colectiv de muncă nu se poate reglementa acordarea unor drepturi aflate în contradicție cu dispozițiile legale. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

În mod unanim, toate instanțele care au răspuns consultării au apreciat că Societatea Română de Televiziune este o instituție publică în sensul dispozițiilor Legii nr. 500/2002, finanțată și de la bugetul de stat, astfel că îi sunt aplicabile prevederile art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021.

Așadar, atât timp cât norma legală care reglementează interdicția [art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021] definește în mod clar sfera persoanelor vizate, fără a prevedea exceptări, nu există niciun temei pentru ca Societatea Română de Televiziune să fie exclusă de la aplicare. Dreptul la tichete de masă al membrilor de sindicat, izvorând din contractul colectiv de muncă, nu este unul absolut, ci acesta se acordă numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a indicat Decizia civilă nr. 2.668 din 4 mai 2023 pronunțată în Dosarul nr. 13.984/3/2022, ca practică relevantă ce ilustrează aprecierea de către instanță a caracterului neîntemeiat al criticilor formulate de apelantul-reclamant prin care se invocă obligația intimateipârâte de a acorda tichetele de masă în valoare de 20,09 lei/zi fiecărui membru de sindicat, începând cu luna ianuarie 2022 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, conform art. 110 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă cu nr. 204 din data de 23 mai 2018, modificat prin Actul adițional nr. 3. În considerentele acesteia s-a reținut că, întrucât prin dispozițiile art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 este prevăzută o interdicție expresă pentru instituțiile publice ca, în anul 2022, să acorde tichete de masă, rezultă că în sarcina pârâtei nu subzistă obligația de acordare a tichetelor de masă având ca temei contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Decizia nr. 569 din 20 septembrie 2018 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 15 martie 2019, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, cu referire la sintagma "servicii publice autonome de interes național", precum și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. La paragrafele 14 și 16 din această decizie s-au reținut următoarele: " 14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în ceea ce privește dispozițiile art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, cu referire la sintagma «servicii publice autonome de interes național», autoarea acesteia, în realitate, solicită Curții Constituționale să definească sintagma "servicii publice autonome de interes național", întrucât este neclară. (...) 16. Societatea Română de Televiziune este o instituție publică, fiind definită în art. 31 alin. (5) din Constituție ca serviciu public autonom, sub control parlamentar, a cărei organizare este reglementată prin lege organică, fiind evident că este o entitate de drept public, astfel cum reiese din întreg conținutul Legii nr. 41/1994. Astfel, autonomia se referă la faptul că aceasta nu se află în subordinea altei autorități publice. Spre exemplu, dispozițiile art. 39 din Legea nr. 41/1994 prevăd că sursele financiare ale celor două societăți se constituie din alocații de la bugetul stat, din venituri proprii și din alte surse, iar conturile de execuție a bugetelor celor două societăți vor fi prezentate Parlamentului odată cu rapoartele anuale, cu avizul comisiilor pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă, precum și al celor pentru buget, finanțe, reunite, ale celor două Camere ale Parlamentului, și vor fi date publicității (din veniturile realizate din alte surse, consiliul de administrație poate hotărî utilizarea unor sume pentru dotări și retehnologizare)."

Decizia Curții Constituționale nr. 572 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 28 martie 2019, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că "dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune sunt constituționale în raport cu criticile formulate". La paragrafele 16-18 din această decizie s-au reținut următoarele: " 16. Având în vedere statutul juridic al Societății Române de Radiodifuziune și al Societății Române de Televiziune, acestea fiind servicii publice autonome de interes național, Curtea constată că este firesc ca drepturile de natură salarială ale salariaților să fie stabilite prin lege, mai ales că sursa de finanțare a acestor venituri este bugetul de stat. 17. În ceea ce privește posibilitatea negocierii unor clauze, în situația unor contracte colective de muncă încheiate în unități bugetare, prin Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, Decizia nr. 768 din 18 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie 2007, Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a arătat că aceste contracte colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice au un regim juridic special, determinat de situația deosebită a părților acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaților, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor, iar prevederile potrivit cărora contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar prin care nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale sunt în acord cu prevederile constituționale. 18. Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, prevede că prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani și în natură, altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal. Prin excepție de la prevederile art. 129 alin. (3), contractele colective de muncă în sectorul bugetar se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele și în condițiile stabilite prin acestea. Drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. În cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime și maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective, dar numai între limitele legale [art. 138]." IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 97 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.157/3/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind "prima de Crăciun pentru anul 2021, prevăzută de art. 108 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr. 204/2018, și salariul de bază minim brut acordat cu ocazia sărbătorilor legale de Crăciun și Paște 2022-2023, prevăzut de art. 139 alin. (2) din contractul colectiv de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București sub nr. 163/2022". X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării de față îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate ale unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată, dintre cele la care se referă art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță ori în calea de atac; - sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea cauzei pe fond; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a condițiilor de admisibilitate mai sus enunțate.

Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost realizată de curtea de apel, secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale care judecă în apel (în ultimă instanță) - conform competențelor sale legale prevăzute de art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă și art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare - litigiul reclamanților, angajați ai Societății Române de Televiziune, care au formulat o acțiune în justiție prin sindicatul lor pentru a obține obligarea angajatorului (serviciu public autonom de interes național, finanțat și din alocații de la bugetul de stat) la plata contravalorii tichetelor de masă aferente intervalului 1 ianuarie 2022 - 4 iunie 2022, drept indicat a avea originea în prevederile art. 110 alin. (1) din contractul colectiv de muncă înregistrat la ITM, dar a cărui plată a fost refuzată de angajator prin invocarea dispozițiilor art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021.

Pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, aceasta luând în considerare și faptul că, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, salariile de bază și celelalte drepturi de personal pentru salariații Societății Române de Televiziune "se negociază prin contracte colective și individuale de muncă, încheiate în condițiile legii" și că, potrivit art. 39 alin. (1) din aceeași lege, "Sursele financiare ale celor două societăți se constituie din alocații de la bugetul de stat, din venituri proprii și din alte surse".

Ca atare, primele două condiții de admisibilitate a sesizării sunt îndeplinite.

Cât privește cea de-a treia condiție de admisibilitate în rândul celor anterior enunțate, anume ca problema supusă interpretării să se identifice într-o reală și veritabilă chestiune de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nu se verifică.

Sintagma "chestiune de drept" nu poate fi sinonimă cauzei acțiunii, ci are un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenței sale sunt cele conturate în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă. Cerința ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este subsumată logic condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanța supremă realizează nemijlocit funcția de asigurare a unei jurisprudențe uniforme, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariția practicii neunitare, în contextul în care instanțele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 70 din 11 noiembrie 2024).

În jurisprudența completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că obiectul procedurii trebuie să fie reprezentat de o normă legală incompletă sau neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înțelesuri și aplicări divergente în situații cvasiidentice (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 70 din 31 octombrie 2022). Ca atare, procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu a unei probleme de drept reale, esențiale, controversate, care se impune cu evidență a fi lămurită și care prezintă o dificultate de natură a reclama intervenția instanței supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății, având menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare.

Așa cum rezultă din motivarea sesizării, se înțelege că instanța de trimitere identifică drept chestiune necesar a fi lămurită pe calea hotărârii prealabile determinarea aplicării art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 din punctul de vedere al sferei subiectelor destinatare, în considerarea statutului juridic particular al angajatorului în litigiu, Societatea Română de Televiziune, unitate ce constituie un serviciu public autonom de interes național și ale cărei organizare și funcționare sunt reglementate prin Legea nr. 41/1994.

În alte cuvinte, aceasta solicită o dezlegare asupra statutului juridic al Societății Române de Televiziune pentru a se clarifica dacă entitatea menționată constituie instituție publică și dacă, astfel fiind, aceasta este ținută să respecte prevederile legale referitoare la instituții publice, respectiv cele instituite prin art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, în contextul în care reclamanții indică originea drepturilor, a căror recunoaștere o urmăresc, în contractul colectiv de muncă încheiat cu angajatorul, prin care însă nu se pot institui drepturi aflate în contradicție cu dispozițiile legii.

Aceasta întrucât, așa cum rezultă din conținutul clar și neîndoielnic al art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, interdicția de a acorda în anul 2022 personalului angajat bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă, reglementate prin Legea nr. 165/2018, vizează instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice.

Deși dezlegarea solicitată nu poartă chiar asupra obiectului raportului juridic litigios, ci asupra unei probleme conexe acestuia de care depinde soluționarea cauzei pe fond - statutul de instituție publică a Societății Române de Televiziune, raportat la care devin incidente prevederile art. III alin. (1) ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2001 - sesizarea își păstrează caracterul inadmisibil prin aceea că chestiunea ridicată nu este una controversată, dificilă, neclară, ambiguă, aptă să genereze jurisprudență divergentă cât să necesite intervenția instanței supreme pe calea mecanismului preventiv de unificare jurisprudențială.

Concură la această concluzie conținutul clar al normelor relevante în analiză, respectiv: - cele ale art. 1 și 2 din Legea nr. 41/1994 care descriu Societatea Română de Televiziune drept un serviciu public autonom de interes național, persoană juridică ce își desfășoară activitatea sub control parlamentar, alături de cele ale art. 36 alin. (1) și 39 din același act normativ, potrivit cărora salariile de bază și celelalte drepturi de personal pentru salariații Societății Române de Televiziune se negociază prin contracte colective și individuale de muncă, încheiate în condițiile legii, în timp ce sursele de finanțare se constituie din alocații de la bugetul de stat, din venituri proprii și din alte surse [veniturile din alte surse fiind destinate dotărilor și retehnologizărilor, potrivit alin. (5)]; - cele ale art. 3 lit. a) din Legea nr. 165/2018, care menționează între subiectele destinatare ale legii "instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv cele finanțate integral din venituri proprii"; - cele ale art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 care descriu instituțiile publice drept o denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea/coordonarea acestora, finanțate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) (care menționează, între altele, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii).

Or, raportat la acestea, prevederile care interesează soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de trimitere sunt aplicabile, așa cum se arată în cuprinsul art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 130/2021, instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice.

În același sens, al calificării sale ca instituție publică, a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 569/2018, reținând (în paragraful 16) că "Societatea Română de Televiziune este o instituție publică, fiind definită în art. 31 alin. (5) din Constituție ca serviciu public autonom, sub control parlamentar, a cărei organizare este reglementată prin lege organică, fiind evident că este o entitate de drept public, astfel cum reiese din întreg conținutul Legii nr. 41/1994. Astfel, autonomia se referă la faptul că aceasta nu se află în subordinea altei autorități publice. Spre exemplu, dispozițiile art. 39 din Legea nr. 41/1994 prevăd că sursele financiare (...) se constituie din alocații de la bugetul stat, din venituri proprii și din alte surse, iar conturile de execuție a bugetelor (...) vor fi prezentate Parlamentului odată cu rapoartele anuale, cu avizul comisiilor pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă, precum și al celor pentru buget, finanțe, reunite, ale celor două Camere ale Parlamentului, și vor fi date publicității (din veniturile realizate din alte surse, consiliul de administrație poate hotărî utilizarea unor sume pentru dotări și retehnologizare)".

De altfel, toate aceste dispoziții de lege ori considerentele mai sus redate ale deciziei Curții Constituționale sunt cunoscute instanței de trimitere întrucât au fundamentat sesizarea acesteia, fără însă a se arăta care ar fi controversa care ar persista în legătură cu stabilirea exactă a statutului juridic al Societății Române de Televiziune din perspectiva a ceea ce interesează analiza și ce aspecte ori elemente reclamă o intervenție a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru a statua în această privință, în contextul prezentat.

De asemenea, este de menționat că, în mod unanim, instanțele consultate au exprimat opinia în sensul că Societatea Română de Televiziune este o instituție publică în sensul dispozițiilor Legii nr. 500/2002, a cărei finanțare se asigură și de la bugetul de stat, astfel că acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și, nu în ultimul rând, că prin Decizia nr. 97/2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă o altă sesizare vizând același angajator, observându-se că nu s-a dedus soluționării o veritabilă chestiune de drept, ci chiar pretențiile aflate în dispută în litigiul de bază, privitoare la posibilitatea salariaților de a primi prima de Crăciun pe anul 2021 și salariul de bază minim brut acordat cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Paște în anii 2022-2023, drepturi prevăzute prin contractul colectiv de muncă, în condițiile interdicțiilor instituite pentru instituțiile publice prin dispozițiile art. 36 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și ale art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022.

Soluționând în atari termeni această primă sesizare, se înțelege, după cum se și menționează în partea de documentare a chestiunii de drept, că a fost considerată valabil fundamentată pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, acceptându-se, deci, implicit, că este privitoare la "stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice", tocmai evocându-se statutul juridic de instituție publică a Societății Române de Televiziune, respectiv de serviciu public autonom de interes național, finanțat și din alocații de la bugetul de stat, astfel cum rezultă din prevederile explicite ale Legii nr. 41/1994.

Astfel fiind, se constată că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o chestiune de drept care să fie reală, a cărei dificultate să decurgă din complexitatea, neclaritatea sau dualitatea unui/unor text/texte de lege, chestiunea de drept sesizată, anume statutul de instituție publică a Societății Române de Televiziune nefiind unul neclar, discutabil ori insuficient reglementat ci, dimpotrivă, consacrat neîndoielnic prin legea de organizare și funcționare a entității furnizoare a unui serviciu de interes public național și receptat ca atare în jurisprudența și opiniile instanțelor, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ori în jurisprudența Curții Constituționale.

În considerarea acestor argumente, constatând că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate vizând sesizarea unei veritabile chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, având un grad de dificultate care să justifice intervenția instanței supreme și pronunțarea unei hotărâri prealabile, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, sesizarea va fi respinsă ca inadmisibilă, nemaiimpunându-se verificarea celorlalte condiții prevăzute de lege.