ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3915/2024

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, să dispună (i) anularea Ordinului Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. X/01.08.2016, privind luarea măsurilor prevăzute de art. 170 din Legea nr. 1/2011 (urmare a soluționării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului în cadrul tezei de doctorat prin care s-a dispus retragerea titlului științific de doctor în domeniul drept, conferit reclamantului prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. X din 15.12.2003); pe cale de consecință, (ii) prin raportare la prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constatarea nelegalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinul Ministrului nr. X/01.08.2016 (constând în operațiunile și actele succesive nelegale efectuate de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și de către pârât pentru sancționarea reclamantului prin emiterea ordinului a cărui anulare se solicită).

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 363 din data de 7 februarie 2017 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității, respectiv s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat recurs, criticând hotărârea atacată, ca nelegală, în raport de motivul de casare/nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Decizia instanței de recurs

Prin decizia civilă nr. 3466 din 13 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

II. Motivele și temeiul legal al cererii de revizuire

2.1 Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a promovat calea de atac a revizuirii, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire, în raport de decizia nr. 364/2022, pronunțată de Curtea Constituțională, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, în sensul admiterii recursului declarat împotriva sentinței nr. 363 din 7 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2/2016, casarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. X/01.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute de art. 170 din Legea nr. 1/2011 și, prin raportare la prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constatarea nelegalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinul ministrului nr. X/01.08.2016.

În susținerea căii extraordinare de atac promovate, revizuentul a arătat, în esență, că, în speță, sunt întrunite condițiile pentru admiterea cererii, întrucât decizia nr. 3466 din 13 iulie 2020 a rămas definitivă anterior pronunțării deciziei nr. 364 din 8 iunie 2022, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 831 din 24 august 2022, prin care Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.

A mai arătat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Ordinului nr. X/2016, emis în temeiul dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, față de care a formulat excepția de neconstituționalitate în dosarul nr. x/2/2016.

Curtea Constituțională a fost sesizată cu soluționarea excepției menționate în dosarul nr. xD/2021, pronunțându-se asupra neconstituționalității textului de lege menționat ulterior rămânerii definitive a deciziei nr. 3466 din 13 iulie 2020.

Mai arată revizuentul că titlul științific de doctor acordat prin Ordinul Ministrului nr. X/2003, act administrativ individual, a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, sub aspectul emiterii Deciziei Baroului București din 7 ianuarie 2005 de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/1995; de asemenea, în temeiul titlului de doctor a dobândit gradul didactic de conferențiar universitar, desfășurând activitate didactică.

În consecință, este îndeplinită condiția de admisibilitate, prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., a cererii de revizuire formulate împotriva unei hotărâri definitive, întrucât Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate invocate în cauză, declarând neconstituționale prevederile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, care au făcut obiectul sesizării instanței de control constituțional.

A mai susținut revizuentul că prin Ordinul nr. X/2016 intimatul a realizat o revocare administrativă a propriului act administrativ.

În raport de considerentele deciziei nr. 364/2022 a Curții Constituționale, nelegalitatea Ordinului nr. X/2016 este determinată de faptul că Ordinul nr. X/2003 a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, conform celor enunțate anterior, aspect de natură să atragă, pe cale de consecință, nelegalitatea și netemeinicia deciziei nr. 3662/2020, pronunțate de Înalta Curte, motiv pentru care se impune schimbarea acesteia, în sensul admiterii cererii de recurs și casării sentinței civile nr. 363/2016.

2.2. Apărările intimatului

Intimatul Ministerul Educației a solicitat prin întâmpinare să fie respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, întrucât excepția de neconstituționalitate admisă prin decizia nr. 364/2022 a Curții Constituționale nu a fost invocată în dosarul care face obiectul cererii de revizuire. Totodată, susține că atât Ordinul nr. X/2016, cât și operațiunile administrative care au stat la baza emiterii acestuia, au respectat prevederile legale în vigoare la momentul adoptării acestora.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire în raport de temeiul de drept indicat, precum și de înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. [forma în vigoare la data începerii procesului, în acord cu art. 25 alin. (1) C. proc. civ.]: „Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții”, cu mențiunea că prin decizia Curții Constituționale a României (CCR) nr. 866 din 10 decembrie 2015 s-a decis că sintagma „pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul” din cuprinsul dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ. este neconstituțională, cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora”.

Fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, comună și nesuspensivă de executare, revizuirea se poate exercita numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Raportat la art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., va fi incident un astfel de motiv de revizuire atunci când, după ce hotărârea instanței judecătorești a rămas definitivă, a intervenit prin decizie a Curții Constituționale declararea ca neconstituțională a prevederii legale care a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, invocată în acea cauză.

Verificând incidența acestor prevederi în prezenta cauză, Înalta Curte constată că obiectul dosarului nr. x/2/2016, finalizat cu decizia a cărei revizuire se solicită, a fost reprezentat de contestarea Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice (Ordinul M.E.N.C.S.) nr. X din 1 august 2016, precum și a legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii ordinului litigios, în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin art. 1 al actului administrativ contestat, intitulat „Ordin privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, urmare a soluționării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului în cadrul unei teze de doctorat”, s-a dispus: „Se retrage titlul științific de doctor în domeniul drept, acordat domnului A. de către Universitatea X., conferit prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. X din 15.12.2003”.

Așadar, temeiul de drept primordial al emiterii ordinului a fost reprezentat de dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, fiind indicată și „[decizia] finală a Consiliului General al C.N.A.T.D.C.U. din data de 27.06.2016, înregistrată la M.E.N.C.S. cu nr. 39743 din 01.08.2016, prin care s-a confirmat că teza de doctorat elaborată de domnul A. nu respectă standardele de etică a cercetării științifice, propunându-se, în consecință, retragerea titlului de doctor în drept, în baza art. 170 din Legea educației naționale nr. 1/2011”.

Din analiza înscrisurilor atașate în dosar a rezultat că la baza deciziei menționate anterior a stat și «raportul cu privire la suspiciunea de plagiat privind teza de doctorat întocmită de dl A., cu titlul „Curtea penală Internațională”», din ale cărei mențiuni pot fi reținute următoarele: «în cazul lucrării prezentate de domnul A., ca teză de doctorat, explicația caracterului sumar ori inexact al indicațiilor bibliografice este încălcarea normelor de etică academică, fapt susținut și de raportul întocmit de cei trei experți desemnați de Universitatea X., care consideră că teza realizată de domnul A. este un „plagiat vădit”. În condițiile în care acest raport a stat la baza sesizării adresate C.N.A.T.D.C.U., verificarea întreprinsă de noi s-a concentrat pe examinarea acestuia, a tezei și a lucrărilor din care s-au preluat cele mai multe pasaje. (...) Elementele de plagiat identificate în raportul Comisiei Universității X. și confirmate de noi sunt suficiente pentru a proba că lucrarea de față încalcă flagrant etica academică.»

Prin sentința civilă nr. 363 din 7 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2/2016, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3466 din 13 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Înalta Curte reține că pe parcursul soluționării căii extraordinare de atac a recursului, la data de 24 octombrie 2019, recurentul-reclamant a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, solicitând, în acest sens, sesizarea Curții Constituționale a României.

Prin încheierea din 13 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulate de petentul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011.

Revizuentul A. a formulat recurs împotriva încheierii din 13 iulie 2020, înregistrat în dosarul nr. x/2/2016/a1, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1324 din 3 martie 2021, în sensul admiterii căii de atac respective, casării încheierii din 13 iulie 2020 și, în rejudecare, admiterea cererii formulate de recurentul-reclamant A. și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011.

În considerentele deciziei nr. 1324 din 3 martie 2021 s-a constatat ca fiind întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, arătându-se că «este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 reprezintă temeiul de drept în raport de care s-a dispus retragerea titlului științific de doctor aplicat de către Ministerul Educației pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională la momentul elaborării tezei de doctorat, respectiv la momentul emiterii actului administrativ constând în ordin de ministru».

Cererea recurentului-reclamant A., de sesizare cu acea excepție de neconstituționalitate, s-a înregistrat pe rolul Curții Constituționale a României, sub dosar nr. xD/2021.

Prin decizia nr. 121 din 7 martie 2024, Curtea Constituțională a României a dispus în sensul: „Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011

, excepție ridicată de A., în dosarul nr. x/2/2016/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal.”.

În considerentele acestei decizii s-au arătat expres și următoarele:

„42. Prin Decizia nr. 585 din 24 noiembrie 2022, (...), Curtea a reținut, referitor la exercitarea căii de atac a revizuirii în situația soluției de respingere, ca devenită inadmisibilă a excepției, următoarele: deși în cauză se va pronunța o soluție procedurală de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției, se impune precizarea că, potrivit jurisprudenței constituționale în materie, decizia de admitere constituie, și în prezenta cauză, motiv de revizuire a hotărârii instanței judecătorești dacă litigiul a fost definitiv soluționat în timp ce excepția de neconstituționalitate se afla, spre soluționare, pe rolul Curții Constituționale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării deciziei de admitere în Monitorul Oficial al României, Partea I. În consecință, soluția procedurală pronunțată în cauza de față nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menționate în condițiile arătate (...)

Faptul că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul-reclamant a fost respinsă, ca inadmisibilă, nu împiedică admisibilitatea cererii de revizuire formulate în cauza de față, deoarece textul de lege vizat de această excepție fusese declarat neconstituțional prin decizia nr. 364/2022, aspect învederat, în mod explicit, și în decizia Curții Constituționale nr. 121/2024.

În continuare, instanța de revizuire subliniază că un temei esențial pentru emiterea Ordinului litigios nr. X din 1 august 2016 l-a reprezentat art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, text potrivit căruia: „În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de C.N.A.T.D.C.U., de C.N.C.S., de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan: (...) b) retragerea titlului de doctor; (...)” (forma în vigoare la data ordinului litigios).

Totodată, printre criticile dezvoltate de recurentul-reclamant în conținutul cererii de recurs îndreptate împotriva sentinței civile nr. 363 din 7 februarie 2017, referitoare la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat, în esență, o pretinsă încălcare și aplicare greșită a legii, deoarece prima instanță ar fi reținut dreptul intimatului-pârât Minister de a revoca, pe cale administrativă, un act administrativ care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

Critica respectivă a fost respinsă de instanța de recurs prin decizia nr. 3466 din 13 iulie 2020, care, în raționamentul său juridic, a indicat ca temei al actului administrativ litigios și dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, realizând concomitent o analiză asupra considerentelor deciziei Curții Constituționale a României nr. 624/2014.

În contextul evocat anterior, Înalta Curte reține că art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 reprezintă esența capătului de cerere privind anularea ordinului litigios, precum și a recursului formulat de reclamantul A. sub acest aspect, dar și fundamentul competenței ministrului educației naționale și cercetării științifice de a emite actul administrativ contestat.

În acest sens, se impune a fi subliniat art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevede că: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”, iar art. 2 alin. (2) lit. c) din același act normativ definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Din definiția actului administrativ, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, rezultă și regimul său juridic, respectiv condițiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalității, condiții care se subordonează, în esență, obligației ca aceste acte să fie emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Observând definiția legală menționată, se deduce că actul administrativ trebuie să fie emis:

(1) în conformitate cu dispozițiile constituționale, cu legile adoptate de Parlament și cu toate actele normative având forță juridică superioară lui,

(2) de autoritatea competentă și în limitele competenței sale,

(3) în forma și cu procedura prevăzută de lege;

(4) fiind o sumă a tuturor condițiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică și oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Așadar, o condiție esențială de validitate a actului administrativ este aceea a respectării de către autoritatea publică a competenței și limitelor acesteia la emiterea/adoptarea unui act administrativ.

Or, prin decizia nr. 121 din 7 martie 2024, Curtea Constituțională a României a indicat, ca temei al exercitării căii de atac a revizuirii, decizia nr. 364 din 8 iunie 2022, prin care a constatat că: „dispozițiile

art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011

sunt constituționale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.”. Per a contrario, nu poate interveni retragerea de către autoritatea publică, respectiv Minister, a unui titlu de doctor care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, o invalidare a unui astfel de act administrativ putând fi realizată doar prin intermediul acțiunii în anulare exercitată în fața instanței judecătorești.

În Decizia nr. 121/2024, Curtea Constituțională a mai arătat:

Deciziei nr. 364 din 8 iunie 2022

, precitată, Curtea a făcut referire la cele reținute prin

Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016

(paragrafele 48 și 49), în care s-a reținut că titlul de doctor este un act cu caracter administrativ și că diploma de doctor, ca înscris certificator al titlului, nu poate fi altceva decât tot un act cu caracter administrativ.

art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, constituie consacrarea legislativă a principiului revocabilității actelor administrative, conținând norme de procedură ce instituie calea prin intermediul căreia pot fi supuse controlului de legalitate, la cererea autorității emitente, actele administrative care nu mai pot fi revocate, întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice. Potrivit acestui text legal, actele administrative care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice nu mai pot fi revocate de autoritățile emitente, constatarea nulității sau anularea acestora putând fi dispusă numai de instanța judecătorească competentă, prin introducerea unei acțiuni în termen de un an de la data emiterii actului. Principiul revocabilității actelor administrative este, alături de principiul legalității, un principiu de bază al regimului juridic al actelor administrative, având consacrare implicită în

art. 21

și

52 din Constituție

și suport legal în

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

. Jurisprudența a statuat că, în principiu, toate actele administrative pot fi revocate, cele normative oricând, iar cele individuale cu unele excepții; printre actele administrative individuale exceptate se regăsesc și actele administrative care au intrat în circuitul civil și au generat drepturi subiective garantate de lege. Or, titlul științific de doctor este un act administrativ individual care, odată intrat în circuitul civil, produce efecte juridice în materia drepturilor personale, patrimoniale și nepatrimoniale.

Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016

, paragraful 50, că o reglementare care stabilește că actul administrativ constatator al titlului științific se anulează de la data emiterii actului de revocare și produce efecte doar pentru viitor constituie o încălcare a irevocabilității actelor administrative individuale, cu consecințe grave asupra drepturilor subiective născute ca urmare a intrării în circuitul civil a respectivului act. Posibilitatea revocării actului administrativ de către autoritatea emitentă încalcă principiul stabilității raporturilor juridice, induce insecuritate în circuitul civil și lasă la dispoziția subiectivă a autorității emitente existența unor drepturi ale persoanei care a dobândit titlul științific.

Deciziei nr. 624 din 26 octombrie 2016

, intrarea actului administrativ în circuitul civil și producerea de efecte juridice nu se realizează prin simpla emitere a ordinului de atribuire a titlului de doctor, ci doar dacă acesta a generat la rândul său raporturi juridice distincte. În acest sens, la paragraful 55 din această decizie, Curtea a reținut că deținerea titlului de doctor poate constitui o condiție pentru accederea într-o funcție, pentru dobândirea unei calități profesionale, a unui statut profesional, iar, uneori, are implicații inclusiv sub aspect patrimonial, acolo unde legiuitorul a înțeles să gratifice persoana care deține titlul de doctor cu sporuri salariale corespunzătoare acestei pregătiri științifice.

Decizia nr. 364 din 8 iunie 2022

, Curtea a reținut că

art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011

reglementează retragerea titlului de doctor, indiferent dacă actul respectiv a intrat sau nu în circuitul juridic și a produs sau nu efecte juridice. Din moment ce organul emitent îl desființează pentru motive anterioare emiterii sale (nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională), această retragere are natura juridică a unei revocări. Însă principiul revocabilității actelor administrative nu este unul absolut, ci cunoaște și excepții, printre acestea numărându-se și actele administrative individuale care au intrat în circuitul civil și au generat drepturi subiective garantate de lege, care nu pot fi revocate, ci doar anulate de o altă autoritate decât cea emitentă.

Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016

, paragraful 51, a impus exigența ca aceasta să se realizeze exclusiv de o instanță judecătorească. Indiferent de denumirea lor, actele administrative, odată intrate în circuitul civil, se anulează de instanța judecătorească, și nu de instituția emitentă, tocmai pentru că ele nu mai pot fi revocate.

art. 21

și

52 din Constituție

, excepțiile de la acestea sunt cuprinse, de asemenea, în aceleași prevederi coroborate cu alte valori, exigențe și principii constituționale.

art. 1 alin. (5) din Constituție

, în componenta de securitate juridică, conturează conținutul și limitele revocabilității actelor administrative. Astfel, odată ce un act administrativ a intrat în circuitul civil și produce efecte juridice, principiul securității juridice interzice revocarea lui chiar de către emitent.

art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011

încalcă

art. 21

și

52

, coroborate cu

art. 1 alin. (5) din Constituție

, cu referire la exigențele constituționale privind limitele principiului revocabilității actului administrativ individual, fiind constituțional numai în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.

Legea nr. 554/2004

. În acest caz, retragerea îmbracă forma anulării actului, caz în care instanța va verifica numai legalitatea parcurgerii procedurii de conferire/atribuire a titlului de doctor și de emitere a diplomei de doctor, fără a avea competența de a evalua ea însăși calitatea lucrării, nivelul științific al acesteia sau caracterul științific al activității deținătorului titlului de doctor.

art. 1 alin. (5)

în componenta sa privind calitatea legii și ale

art. 15 alin. (2)

privind neretroactivitatea, Curtea a constatat că sintagma este variabilă în timp pentru că standardele de calitate sau de etică profesională sunt, la rândul lor, variabile, potrivit reglementării normative în vigoare la data conferirii/atribuirii titlului de doctor. Însă, odată ce comisia de doctorat s-a pronunțat, nicio altă comisie nu se poate transforma în cenzorul acesteia, astfel încât să infirme constatările acesteia și să dea un verdict propriu. Cele stabilite de comisia de doctorat și validate de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare sunt aspecte necenzurabile ale actului administrativ emis, întrucât vizează aprecierea valorică a conținutului tezei de doctorat, și angajează răspunderea autorității emitente a actului. O reapreciere axiologică a tezei de doctorat și infirmarea titlului de doctor pe considerente străine principiului legalității creează un veritabil risc la adresa securității juridice.

În cauza de față, revizuentul A. a fost beneficiarul titlului științific de doctor în domeniul drept, acordat de către Universitatea X., conferit prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. X din 15 decembrie 2003.

Din probele administrate a rezultat că revizuentul A. a dobândit calitatea de avocat al Baroului București prin decizia nr. 644 din 7 ianuarie 2005.

Temeiul juridic al acordării acestui statut a fost reprezentat de art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 50/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, text potrivit căruia: „La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept (...)” (forma în vigoare la data de 7 ianuarie 2005).

Acest fapt este confirmat, implicit, și prin decizia nr. 1818 din 13 septembrie 2016 emisă de Baroul București, prin care s-a suspendat solicitarea unei terțe persoane de excludere din profesia de avocat a revizuentului A., până la soluționarea reclamației administrative prealabile împotriva Ordinului M.E.N.C.S. nr. X din 1 august 2016, de retragere a titlului de doctor în drept.

De asemenea, în cursul anului 2006, revizuentul A. a dobândit calitatea de conferențiar universitar în cadrul Universității Y. din București.

Dobândirea unei astfel de calități era condiționată de faptul deținerii titlului de doctor, astfel cum prevedea art. 55 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic - „Pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor universitar și de conferențiar universitar, candidații trebuie să dețină titlul științific de doctor în ramura de știința corespunzătoare postului sau într-o ramura înrudită.”.

Potrivit analizei efectuate de Curtea Constituțională în decizia nr. 121/2024 (paragraful 28), cu trimitere la decizia nr. 364/2022, în legătură cu intrarea actului administrativ în circuitul civil și producerea de efecte juridice, va fi incidentă o astfel de situație atunci când titlul de doctor a generat la rândul său raporturi juridice distincte, exemplificându-se cu situațiile în care deținerea titlului de doctor constituie o condiție pentru accederea într-o funcție, pentru dobândirea unei calități profesionale, a unui statut profesional.

Așa cum s-a arătat deja, revizuentul a devenit, ca urmare a obținerii titlului de doctor în drept în anul 2003, mai întâi avocat, apoi conferențiar universitar. Astfel de calități profesionale implică în mod necesar o repercutare a activității revizuentului asupra unor terțe persoane, fie prin serviciile de asistență și reprezentare juridică acordate, fie prin activitatea educativă a studenților. Altfel spus, calitatea de avocat presupune în mod necesar acordarea de servicii juridice în beneficiul clienților, iar activitatea de conferențiar universitar are efect asupra diplomelor de absolvire ale studenților prin participarea acestora din urmă la cursuri și obținerea notelor în cadrul examenelor organizate de facultatea de profil cu concursul acelui cadru didactic.

În aceste condiții, respectând linia de argumentare a deciziei Curții Constituționale, Înalta Curte nu poate decât să constate că titlul de doctor acordat revizuentului A., prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului (ordinul M.E.C.T.) nr. X din 15 decembrie 2003, intrase în circuitul civil și produsese efecte juridice.

Inclusiv intimatul-pârât Ministerul Educației a susținut, în prezenta cale extraordinară de atac, concluzii în sensul admisibilității cererii de revizuire și anulării ordinului litigios al ministrului nr. X/2016.

Înalta Curte mai subliniază că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii. În consecință, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție să respecte atât soluția dispusă de Curtea Constituțională a României cu privire la cadrul normativ incident procesului, cât și considerentele care o fundamentează.

De altfel, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituția României: „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, iar potrivit textului constituțional al art. 124 alin. (2): „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.”.

Altfel spus, nu pot exista nici discriminări, și nici inegalități induse prin activitatea unei instanțe judecătorești în considerarea identității persoanei implicate într-un anumit proces. Din moment ce Curtea Constituțională a României a constatat că este neconstituțională norma legislativă de la art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, prin care se conferă ministrului posibilitatea retragerii unui titlu de doctor care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, orice persoană fizică, indiferent de identitatea acesteia, poate invoca beneficiul respectivei soluții dacă poate recurge la un instrument procesual admisibil și exercitat în condițiile legii.

Spre a consolida concluzia menționată anterior, Înalta Curte arată că, prin alte decizii pronunțate anterior, instanța supremă a invalidat ca nelegale ordine ministeriale de retragere a acelor titluri de doctor care intraseră în circuitul civil și au produs efecte juridice, existând o jurisprudență constantă în acest sens.

Spre exemplificare, prin decizia nr. 3549 din 28 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, anulând ordinul de ministru, a acordat relevanță dobândirii de către o persoană a calității de asistent universitar, condiționată de obținerea titlului de doctor în domeniul respectiv.

Prin decizia nr. 4605 din 18 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, anulând ordinul de ministru, a acordat relevanță dobândirii de către o persoană a calității de profesor universitar, deținerea titlului de doctor în domeniul respectiv fiind o cerință cuantificată în fișa de verificare a standardelor pentru ocuparea acelui post.

De asemenea, prin decizia nr. 1879 din 3 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, anulând ordinul de ministru, a acordat relevanță calităților de consilier de stat și director deținute de o persoană care obținuse titlul de doctor în domeniul în care funcționa, reținând conferirea unui impact reputațional, consolidarea experienței și anvergurii sale profesionale.

În concluzie, prin constatarea admisibilității cererii de revizuire, cu efectele schimbării deciziei civile nr. 3466 din 13 iulie 2020, în sensul că admite recursul, casează în parte sentința recurată și, rejudecând, admite în parte cererea de chemare în judecată, anulând Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. X/01.08.2016, Înalta Curte respectă jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale și urmează jurisprudența existentă la nivelul instanței supreme.

Cauza determinării soluției de anulare a Ordinului M.E.N.C.S. nr. X/2016 constă în lipsa competenței ministrului de a fi dispus retragerea (mai exact revocarea) titlului de doctor deținut de revizuentul-recurent-reclamant, urmare a situației în care s-a confirmat de către Curtea Constituțională a României constituționalitatea art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, doar pentru ipoteza în care titlul de doctor nu intrase în circuitul civil și nu produsese efecte juridice, situație care nu se confirmă în acest proces.

Înalta Curte subliniază că motivul admiterii cererii de revizuire intervine în condițiile de strictă interpretare și aplicare a art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., respectiv soluția de admitere a unei excepții de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională a României, excepție invocată în cursul procesului de către partea interesată, prin care a fost invalidat temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat. Or, incidența unui motiv de revizuire este de natură a permite retractarea unei decizii definitive.

Înalta Curte mai subliniază că instanța judecătorească nu este învestită în procesul de față cu vreo acțiune exercitată de autoritatea publică în vederea anulării Ordinului M.E.C.T. nr. X din 15 decembrie 2003, prin care a fost conferit revizuentului A. titlul de doctor în drept. În mod corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu ar putea dispune o anulare a Ordinului M.E.C.T. nr. X/2003, deoarece se opune principiul disponibilității, esențial în procesul civil, și potrivit căruia instanța poate judeca doar în limita învestirii sale. În acest sens, singura acțiune dedusă analizei în procesul de față este acțiunea prin care partea revizuentă-recurentă-reclamantă solicită anularea Ordinului M.E.N.C.S. nr. X/2016, prin care i-a fost retras titlul de doctor.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte observă că la momentul soluționării cererii de revizuire este publicată în Monitorul Oficial al României nr. 453 din 16 mai 2024 decizia Curții Constituționale a României nr. 121/2024, în al cărei conținut este indicată decizia Curții Constituționale a României nr. 364/2022 ca motiv de revizuire, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., urmare a excepției de neconstituționalitate ridicate de revizuentul A. în dosarul de față.

Cu toate acestea, Înalta Curte subliniază că motivul de revizuire invocat nu permite o retractare în tot a deciziei nr. 3466 din 13 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, deoarece efectul admiterii căii extraordinare de atac privește doar ordinul litigios, nu și capătul de cerere privind legalitatea operațiunilor administrative care l-au fundamentat.

Spre acest rezultat, Înalta Curte subliniază că analiza efectuată în precedent de Curtea de Apel București în primă instanță, iar apoi de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs a epuizat toate capetele de cerere și toate motivele de nulitate invocate de partea reclamantă cu privire la ordin și operațiunile sale administrative premisă.

În aceste condiții, decizia Curții Constituționale nu poate reprezenta un temei pentru revizuire decât în limita normei legale cu privire la care au fost constatate vicii de constituționalitate, anume art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011.

După cum a arătat Curtea Constituțională în decizia nr. 121/2024, cu referire și la decizia nr. 364/2022, o reapreciere axiologică a tezei de doctorat și infirmarea titlului de doctor pe considerente străine principiului legalității creează un veritabil risc la adresa securității juridice; astfel, după cum nici instanța judecătorească nu are competența de a statua cu privire la fondul științific al tezei de doctorat elaborate, nici autoritatea emitentă nu are competența de a reaprecia fondul științific al acesteia, ci anularea sau revocarea, după caz, a titlului de doctor/diplomei de doctor nu poate fi realizată pentru aceste aspecte, ci doar pentru aspecte ce țin de legalitatea desfășurării procedurii de conferire/atribuire.

În situația în care premisa esențială a activității entităților care au sesizat ministrul a constituit-o identificarea plagiatului, Înalta Curte reține că înțelesul acestei din urmă noțiuni în limba română presupune, în cazul unei opere științifice, însușirea (integrală sau parțială) a acesteia de la altcineva și prezentarea sa drept creație personală.

În epocă, era în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 37/1999, care la art. 22 prevedea că: „Teza de doctorat trebuie să conțină elemente de originalitate specifice domeniului abordat, precum și modalități de validare științifică a acestora (...)”.

Din punct de vedere semantic, originalitatea desemnează însușirea de a fi original, respectiv, în domeniul ideilor, teoriilor, operelor, însușirea de a fi propriu unei persoane sau unui autor, de a fi prezentat în formă primară, necopiat.

Un aspect de legalitate al procedurii de conferire/atribuire a titlului de doctor este acela referitor la obligația instituită de norma juridică din art. 22 al H.G. nr. 37/1999 ca teza de doctorat să conțină elemente de originalitate.

O evaluare sub aspectul măsurii în care o teză de doctorat conține elemente de originalitate nu presupune o reapreciere axiologică a acesteia ori o apreciere a fondului său științific, ci o verificare a îndeplinirii unei condiții de legalitate pentru acordarea/conferirea titlului de doctor, respectiv inexistența unei însușiri integrale sau parțiale a operei științifice a unei terțe persoane și prezentarea sa drept o creație personală a doctorandului respectiv.

În discuție fiind așadar analiza unei condiții de legalitate pentru acordarea/conferirea titlului de doctor, aceasta nu se subsumează considerentelor deciziilor Curții Constituționale nr. 121/2024 și nr. 364/2022 și, în consecință, deciziile respective nu pot constitui premisa incidenței motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., în ceea ce privește soluția dată, prin decizia nr. 3466 din 13 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, în calea de atac, sub aspectul respingerii prin sentința civilă nr. 363 din 7 februarie 2017 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, capătului de cerere privind constatarea nelegalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinului ministrului nr. X/01.08.2016, anume că teza de doctorat nu respectă standardele de etică a cercetării științifice.

Astfel, sub aspectul capătului de cerere, formulat potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în constatarea nelegalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinului ministrului nr. X/01.08.2016, soluția din decizia nr. 3466 din 13 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal se bucură în continuare de autoritate de lucru judecat, cererea de revizuire nefiind admisibilă în acest sens.

Totodată, decizia nr. 3466/2020 supusă revizuiri, care confirmă prin respingerea recursului sentința primei instanțe în sensul respingerii capătului de cerere în constatarea nelegalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinului ministrului nr. X/01.08.2016, păstrează, în această limită, efectele specifice unei hotărâri judecătorești, anume autoritate de lucru judecat, forță probantă, obligativitate și opozabilitate.

Față de cele arătate în precedent, reținând că Ordinul nr. X/2003 de conferire a titlului de doctor în beneficiul revizuentului-recurent-reclamant intrase în circuitul civil și produsese efecte juridice; că este aplicabilă decizia nr. 121/2024, în referire și la decizie nr. 364/2022, ambele pronunțate de Curtea Constituțională a României, în sensul că art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 nu putea constitui temeiul legal pentru competența ministrului de retragere a titlului respectiv de doctor; fiind incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A., va schimba decizia civilă nr. 3466 din 13 iulie 2020, în sensul că va admite recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 363 din 7 februarie 2017 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa în parte, și, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată, anulând Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. X/01.08.2016, cu menținerea în rest a sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 3466 din 13 iulie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2/2016.

Schimbă decizia civilă nr. 3466 din 13 iulie 2020, în sensul că:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 363 din 7 februarie 2017 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată, și, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Anulează Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. X/01.08.2016.

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.