ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1657/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.01.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării Științifice și B., obligarea pârâtului Ministerul Educației la emiterea unui act administrativ prin care să revoce atestatul de recunoaștere și echivalare a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe medicale emise pe numele pârâtului B., în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunea amendării conducătorului instituției cu 20 % din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1692 din 15.06.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes. Instanța a admis excepția prescripției acțiunii și a respins acțiunea reclamantului A., ca fiind prescrisă extinctiv.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamantul A. și pârâtul B., criticând hotărârea atacată pentru motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Reclamantul A. a criticat soluția instanței de fond cu privire la soluția pronunțată pe excepția prescripției acțiunii și a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se pronunța pe cererea de chemare în judecată.

Pârâtul B. a criticat soluția instanței de fond, arătând că în mod eronat au fost respinse excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes invocate în cauză.

S-a arătat că recurentul-pârât este de acord cu soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și de respingere ca prescrisă a acțiunii, solicitând astfel menținerea soluției pe acest aspect. Prin cererea de recurs se critică numai soluția cu privire la celelalte excepții, care au fost respinse de instanța de fond, excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes.

II. Procedura de soluționare a recursurilor

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27.01.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 24.03.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

Analizând recursurile formulate, în raport cu motivul de casare invocat de ambii recurenți, Înalta Curte constată următoarele:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recurentul-reclamant critică soluția instanței de fond cu privire la nelegala admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune, susținând că situația dedusă judecății se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, respectiv nesoluționarea în termen legal a unei cereri, caz în care termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii curge de la data expirării termenului legal în care autoritatea publică avea obligația de a soluționa cererea. Recurentul susține că termenul de prescripție se calculează de la data expirării termenului legal de soluționare a ultimei cereri formulate de reclamant din data de 11.12.2014.

Instanța de control judiciar nu poate primi criticile formulate de reclamant cu privire la soluționarea de către instanța de primă jurisdicție a excepției prescripției dreptului la acțiune, motiv pentru care soluția dată de instanța de fond va fi menținută, având în vedere următoarele:

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii.

Înalta Curte constată că acțiunea reclamantului a fost introdusă la data de 28 ianuarie 2015, în condițiile în care cererea acestuia (plângerea prealabilă) către autoritatea pârâtă a fost înregistrată la 26 iunie 2013, prin care s-a solicitat de către reclamant revocarea atestatului de recunoaștere a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe medicale, ce conferă titlul științific de doctor a domnului profesor doctor B.

Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a analizat excepția prescripției dreptului la acțiune invocată, prin raportare la plângerea adresată pârâtului la data de 26 iunie 2013, întrucât cererile ulterioare au caracterul de reveniri la cererea inițială, căreia nu i s-a dat o rezolvare, aceasta deoarece reclamantul afirmă clar nemulțumirea sa față de refuzul de soluționare a cererii sale.

Nu poate fi primită apărarea recurentului-reclamant în sensul că există mai multe cereri, care au regim juridic diferit, iar instanța trebuie să ia în considerare ultima cerere din 11.12.2014 la calcularea termenului de prescripție, întrucât partea nemulțumită de răspunsul autorității ori care nu a primit niciun răspuns trebuie să iasă din pasivitate și să reclame existența unei vătămări, dreptul de a sesiza instanța de judecată neputând fi prelungit fără limită în timp.

Ca atare, văzând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că instanța de fond a dat o dezlegare corectă excepției prescripției dreptului la acțiune, motiv pentru care va fi menținută soluția dată, iar recursul formulat de reclamant va fi respins, ca nefondat.

Văzând soluția dată recursului formulat de reclamant, Înalta Curte reține că recursul declarat de pârâtul B. apare ca lipsit de interes, pentru argumentele ce urmează.

Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea căii de atac, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana recurentului.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu mai prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Astfel, în cauza de față, recurentul-pârât nu mai justifică un folos practic, legitim, în obținerea unei soluții de admitere a recursului și de casare a sentinței atacate, întrucât soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune lasă fără efect soluționarea tuturor celorlalte excepții invocate în cauză.

Sancțiunea lipsei interesului, așa cum a fost ea consacrată de jurisprudență, este în cauza de față aceea a respingerii cererii de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat, iar recursul declarat de pârât va fi respins ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1692 din 15.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2017.

Procesat de GGC - NN