ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1324/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, să dispună: anularea Ordinului Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 4662/01.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute de art. 170 din Legea nr. 1/2011 (urmare a soluționării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului în cadrul tezei de doctorat prin care s-a dispus retragerea titlului științific de doctor în domeniul drept conferit reclamantului prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 5663 din 15.12.2003); și, pe cale de consecință - prin raportare la prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 - constatarea nelegalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinul Ministrului nr. 4662/01.08.2016 (constând în operațiunile și actele succesive nelegale efectuate de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și de către pârât pentru sancționarea reclamantului prin emiterea ordinului a cărui anulare se solicită).

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 363/7.02.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității, iar acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 363/7.02.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând hotărârea atacată ca nelegală, în raport de motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. La data de 24 octombrie 2020, recurentul-reclamant a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 privind educația națională, cu referire la art. 146 lit. d) din Constituție, și prin raportare la prevederile art. 29 alin. (1) - (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată. În dezvoltarea excepției de neconstituționalitate, recurentul-reclamant a relevat aspecte de fapt și de drept ale cauzei, și a susținut că dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 nu întrunesc cerințele de claritate, precizie și previzibilitate, nu conțin referiri exprese, clare și concise privind procedura de retragere a titlului de doctor în ceea ce privește nerespectarea standardelor de calitate și etică profesionale la momentul obținerii titlului de doctor, aduc o gravă atingere stabilității raporturilor juridice, introducând insecuritate în circuitul civil prin posibilitatea revocării/retragerii actului administrativ de către autoritatea emitentă.

Hotărârea instanței de recurs. Prin decizia nr. 3466 din data de 13 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Prin încheierea de ședință din data de 13 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, privind educația națională, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 privind educația națională a formulat recurs petentul A.. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că instanța de judecată a respins în mod netemeinic cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 privind educația națională, realizând o încălcare și aplicare greșită a normelor de drept material privind asmisibilitatea cererii de sesizare. Potrivit art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 "În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan: b) retragerea titlului de doctor". Astfel, cererea având ca obiect sesizarea Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 întrunește condițiile de admisibilitate, întrucât excepția de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei, obiectul prezentului dosar constând în anularea Ordinului Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 4662/01.08-2016 privind luarea măsurilor prevăzute de art. 170 din Legea educației naționale nr. 1/2011 prin care s-a dispus retragerea titlului științific de doctor în domeniul drept, titlu conferit recurentului prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. S663 din 15.12.2003. Legătura dintre cererea prin care se solicită sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și procedura de soluționare a cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății - având în vedere că textul normativ reprezintă temeiul de drept ce a stat la baza emiterii Ordinului a cărui anulare se solicită, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate. Instanța de recurs avea obligativitatea de a analiza îndeplinirea condițiilor de admisibilitate și nu de a aprecia dacă aceasta este temeinică sau netemeinică. Dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție statuează regula constituțională potrivit căreia activitatea de legiferare se realizează în limitele și în concordanță cu Legea fundamentală, dar aceasta trebuie să se facă în condiții de calitate a legislației. Pentru ca legea să fie respectată, aceasta trebuie cunoscută și înțeleasă de subiecții de drept, iar pentru a fi înțeleasă, trebuie să fie suficient de precisă, și previzibilă, în scopul de a oferi securitate juridică destinatarilor săi.

Punctul de vedere al intimatului Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Educației și Cercetării a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată, arătând că excepția de neconstituționalitate invocată de recurent vizează, în realitate, o chestiune de interpretare a legii, operațiune care ține strict de competența instanțelor judecătorești, iar nu de cea a instanței constituționale. Argumentele privind nemulțumirile recurentului-reclamant față de soluția instanței de fond sunt de fapt motive de recurs care nu pot fi analizate de Curtea Constituțională, ci de instanța pe rolul căreia se află recursul formulat. Astfel, în mod eronată se afirmă că dispozițiile art. 170 reprezintă o încălcare a principiului irevocabilității actelor administrative individuale, întrucât actul prin care se retrage titlul de doctor după o procedură clar stabilită în actele normative subsecvente Legii nr. 1/2011 își produc efectele juridice de la momentul emiterii. Nu se revocă actul inițial, ci se emite un alt act administrativ care reglementează noua situație juridică a persoanei care a dobândit un titlu cu încălcarea principiilor de etică și a prevederilor legale în vigoare. În final, intimatul arată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 este pe de o parte inadmisibilă față de argumentele arătate, iar pe de altă parte, neîntemeiată sub aspectul incidenței și temeiniciei argumentelor invocate, actul normativ ce se dorește a fi supus controlului de constituționalitate este în concordanță cu normele legale și nu poate fi vorba de o încălcare a constituției, așa cum susține recurentul.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente: Prin cererea depusă la data de 24 octombrie 2020, petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 privind educația națională, cu referire la art. 146 lit. d) din Constituție, și prin raportare la prevederile art. 29 alin. (1) - (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată. De asemenea, în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 consideră că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 21, art. 22 și art. 126 alin. (2) din Constituție, normele de tehnică legislativă stabilite conform Legii nr. 24/2000 precum și prevederile cuprinse în materia contenciosului administrativ, evocând totodată și Decizia Curții Constituționale nr. 624/2016 referitoare la admiterea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, ca fiind relevantă sub aspectul criticilor de neconstituționalitate intrinsecă privind natura de act administrativ a titlului de doctor, dar și privind instituțiile revocării/retragerii și anulării, instituții avute în vedere de către legiuitor în procesul de modificare a Legii nr. 1/2011. Prin încheierea de ședință din data de 13 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, privind educația națională, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că prevederile a căror neconstituționalitate se contestă sunt dispoziții legale care reglementează măsurile, aternativ sau simultan, care pot fi luate în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională și nu au legătură cu obiectul dosarului de față. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. În susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, petentul a arătat că acestea reprezintă o încălcare a principiului revocabilității actelor administrative individuale, cu consecințe grave asupra drepturilor subiective născute ca urmare a intrării în circuitul civil a respectivului act, iar posibilitatea revocării actului administrativ de către autoritatea emitentă încalcă principiul stabilității raporturilor juridice, introduce insecuritate în circuitul civil și lasă la dispoziția subiectivă a autorității emitente existența unor drepturi ale persoanei care a dobândit titlul științific. Deși au fost reținute considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 624/2016, legiuitorul nu a procedat la modificarea prevederilor legale, astfel încât, în temeiul prevederilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, măsura "retragerii", ca sancțiune pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de atică profesională, este dispusă de către aceeași entitate - Ministerul Educației, care a emis actul administrativ - Ordinul pentru acordarea titlului de doctor. Înalta Curte constată că obiectul cauzei cu care petentul a învestit instanța de contencios administrativ, respectiv, instanța de control judiciar chemată să analizeze legalitatea sentinței curții de apel, îl reprezintă anularea Ordinului Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 4662/01.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute de art. 170 din Legea nr. 1/2011, precum și constatarea nelegalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinului contestat, a cărui rezolvare presupune analizarea actelor dosarului în vederea stabilirii existenței sau inexistenței unor indicii rezonabile sau elemente probatorii de natură a releva nerespectarea de către petent a standardelor de etică profesională, inclusiv, cu privire la existența plagiatului în cadrul tezei de doctorat, iar acesta are legătură cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 lit. b) din Legea nr. 1/2011. Având în vedere particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că susținerile petentului au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, criticile aduse textului a cărui neconstituționalitate se solicită privesc procedura retragerii titlului științific de doctor în drept, critici invocate și prin cererea de chemare în judecată. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. va admite recursul, va casa încheierea din data de 13 iulie 2020 și va rejudeca cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale. Astfel, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, Înalta Curte constată că cererea este admisibilă, în cauză fiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - norma vizată de excepție sa aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, are ca obiect o dispoziție dintr-o lege în vigoare, iar, pe de altă parte, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat, anterior, printr-o decizie de constatare a neconstituționalității prevederilor legale criticate ca fiind neconforme cu legea fundamentală. Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 reprezintă temeiul de drept în raport de care s-a dispus retragerea titlului științific de doctor aplicat de către Ministerul Educației pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională la momentul elaborării tezei de doctorat, respectiv la momentul emiterii actului administrativ constând în Ordin de Ministru.

Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal exprimată în condițiile art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992 este că textul de lege menționat mai sus nu încalcă prevederile constituționale așa cum au fost enumerate, pentru următoarele argumente: - În opinia recurentului dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 privind educația națională încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 21, art. 52 și art. 126 alin. (2) din Constituție, normele de tehnică legislativă, stabilite conform Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative dar și prevederi cuprinse în materia contenciosului administrativ - Legea nr. 554/2004, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 624/2016 referitoare la admiterea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, ca fiind relevantă sub aspectul criticilor de neconstituționalitate intrinsecă privind natura de act administrativ a titlului de doctor, dar și privind instituțiile revocării/retragerii și anulării, instituții avute în vedere de către legiuitor în procesul de modificare a Legii nr. 1/2011. - Potrivit art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, "(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan: a) retragerea calității de conducător de doctorat; b) retragerea titlului de doctor; c) retragerea acreditării școlii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului școlii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenți-doctoranzi. (2) Reacreditarea școlii doctorale se poate obține după cel puțin 5 ani de la pierderea acestei calități, numai în urma reluării procesului de acreditare, conform art. 158. (3) Redobândirea calității de conducător de doctorat se poate obține după cel puțin 5 ani de la pierderea acestei calități, la propunerea B., pe baza unui raport de evaluare internă, ale cărui aprecieri sunt validate printr-o evaluare externă efectuată de CNATDCU. Rezultatele pozitive ale acestor proceduri sunt condiții necesare pentru aprobare din partea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. (4) Conducătorii de doctorat sunt evaluați o dată la 5 ani. Procedurile de evaluare sunt stabilite de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, la propunerea CNATDCU." - Prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, Curtea Constituțională a constatat că o parte dintre reglementările modificatoare ale Legii educației naționale nr. 1/2011 nu întrunesc condițiile de claritate, precizie și previzibilitate ale normelor legale, respectiv dispozițiile articolului unic pct. 6, 9-11, fiind încălcate astfel prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că prevederile potrivit cărora "actul administrativ constatator al titlului științific se anulează de la data emiterii actului de revocare și produce efecte doar pentru viitor", precum și cele conform cărora "B. anulează diploma" în baza ordinului ministrului de retragere a titlului de doctor/atestatului de abilitare, cuprinse în dispozițiile articolului unic pct. 13 și 17, contravin principiului legalității, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție. Înalta Curte constată că, deși recurentul a susținut că textele de lege cu privire la care pretinde că este necesar un control de constituționalitate înfrâng prevederile constituționale prin faptul că nu asigură respectarea principiului revocabilității actelor administrative individuale și a principiului securității raporturilor juridice, dispozițiile art. 170 din Legea nr. 1/2011 pot fi interpretate și aplicate în acord cu principiile sus-menționate. Măsura retragerii titlului de doctor nu poate fi privită ca un simplu act de revocare a unui act administrativ individual care a intrat în circuitul civil. Aceasta constituie o măsură administrativă cu caracter sancționatoriu fundamentată pe o procedură legală de verificare a actului ulterior emiterii acestuia, care are la bază rapoarte de evaluate elaborate de autoritățile competente în asigurarea calității învățământului superior și urmărește realizarea unui interes public major. Așadar, retragerea titlului de doctor este o sancțiune specifică pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională la momentul elaborării tezei de doctorat, aplicată în cadrul unei proceduri de verificare ulterioară, care nu echivalează cu o revocare/anulare a acestui titlu cu efecte retroactive, neexistând niciun argument pentru care s-ar putea presupune că luarea acestuia, alături de celelalte măsuri care se pot dispune în temeiul art. art. 170 din Legea nr. 1/2011, ar produce efecte pentru trecut.

Soluția instanței. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul-reclamant A. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011. PENTRU ACESTE MOTIVE,