ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4605/2023

Ședința publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 mai 2020, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării (actual Ministerul Educației), a solicitat anularea Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 4459/11.07.2019 privind retragerea titlului de doctor în domeniul științe militare și informații.

Prin sentința civilă nr. 1116 din 6 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 1116 din 6 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamantul susține, rezmativ, că sentința a fost pronunțată cu încălcarea principiului tempus regit actum, care obligă la analiza legalității actului administrativ contestat în raport de legislația în vigoare la data emiterii sale. Totodată, deși a stabilit că reclamantul nu a plagiat într-o proporție care să depășească pragurile maxime cerite de lege, totuși prima instanță a reținut că a fost încălcat un standard de etică academică, iar nu unul de calitate. Cea mai mare parte a acuzațiilor de plagiat sunt nefondate, pentru că, în realitate, se refereau la un autoplagiat, care, la data redactării tezei de doctorat, nu era incriminat prin Legea nr. 206/2024, fiind reglementat prin O.U.G. nr. 28/2011 de modificare a Legii nr. 206/2004.

Dezvoltând aceste critici, printr-un prim rând de argumente, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă greșita aplicare a legii în sentința recurată, arătând că instanța de fond și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 170 din Legea nr. 1/2011, art. 50, art. 69 și art. 1 din Anexa 2 din Codul studiilor universitare de doctorat aprobat prin H.G. nr. 681/2011, în forma în vigoare la data emiterii ordinului contestat. Or, toate aceste acte normative sunt ulterioare perioadei 2006-2010, când recurentul-reclamant a urmat studiile doctorale.

Reiterează recurentul-reclamant argumentul că, la data elaborării tezei de doctorat, era incriminat numai plagiatul, iar nu autoplagiatul, textele despre care s-a spus că ar fi plagiate făcând parte din lucrările proprii, publicate anterior, pe perioada cercetării doctorale. Textele din cuprinsul H.G. nr. 567/2005 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat, la care face trimitere prima instanță, nu au legătură cu plagiatul/autoplagiatul, ci instituie reguli administrative privind organizarea studiilor doctorale.

Deși a reținut că, și anterior modificărilor aduse Legii nr. 206/2004 și adoptării Legii educației naționale nr. 1/2011, Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3482/2016 și H.G. nr. 681/2011, doctoranzii erau supuși interdicției de a plagia în elaborarea tezei de doctorat, iar încălcarea acestei interdicții era pasibilă de a conduce la retragerea titlului de doctor, totuși instanța de fond nu a avut în vedere că interdicția de a plagia nu privea și autoplagiatul, neprevăzut în legislație la data elaborării tezei doctorale.

Recurentul-reclamant critică și considerentele instanței de fond referitoare la nesoluționarea de către emitent a plângerii prealabile, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și că în mod greșit prima instanță a considerat că nesoluționarea plângerii reprezintă un element circumstanțial, iar nu un veritabil motiv de nelegalitate a ordinului atacat în cauză. Consideră că această conduită trebuia avută în vedere și să contribuie la formarea convingerii instanței cu privire la comportamentul pârâtului, cu consecința constatării nelegalității actului administrativ atacat.

Printr-un alt rând de critici, pe care le subsumează art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant combate considerentele instanței privind nemotivarea actului atacat, atât a ordinului în sine, cât și superficialitatea procedurii de analiză a sesizării privind existența plagiatului realizate de către CNATDCU.

Arată recurentul-reclamant că, în ceea ce privește motivarea ordinului contestat, instanța a făcut referire la documentația administrativă, în special la Decizia CNATDCU nr. 16816/15.03.2019 prin care s-a aprobat retragerea titlului de doctor al reclamantului, în aplicarea art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, raportat la prevederile art. 35 din Anexa 2 la Regulamentul de funcționare al CNATDC. Însă această decizie administrativă cuprinde un singur paragraf, astfel că nu poate fi considerată ca îndeplinind cerința motivării ordinului atacat. Totodată, se observă că, în cuprinsul temeiului de drept al actului administrativ contestat, sunt indicate texte de lege apărute ulterior susținerii lucrării de doctorat.

Așadar, susține recurentul, actul administrativ este nemotivat, ca urmare a menționării în cuprinsul său a unor prevederi legale inaplicabile, dar și pentru că, în cuprinsul său, nu se regăsește niciun motiv cu privire la fapta de plagiat pretins săvârșită de reclamant. Actul administrativ nu poate fi motivat prin referiri la operațiuni administrative, precum sesizări, rapoarte, decizii prealabile ale CNATDCU.

Consideră recurentul-reclamant că este greșit și argumentul instanței de fond, prin care s-a reținut că ministrul nu se substituie comisiei constituite la nivelul CNATDCU, neputând, la emiterea ordinului, să se subroge în analiza încălcării sau nu de către lucrarea doctorală a a standardelor de calitate și etică profesională. Apreciază că, întrucât ministrul este un organ de decizie, iar nu unul de execuție, acesta nu poate semna un act fără a-l întemeia în fapt și în drept și a-l verifica sub aspectul legalității.

Subliniază recurentul că, deși prima instanță, referindu-se la Decizia CNATDCU nr. 16816/15.03.2019, a reținut că acest act face trimitere la Raportul nr. x/06.11.2018 al Comisiei de analiză constituite la nivelul IOSUD și anexa la acesta, totuși în conținutul deciziei nu se face nicio referire la acest raport, astfel că instanța a făcut referiri la mențiuni inexistente.

Mai arată că motivarea instanței de fond este contradictorie, în ceea ce privește aspectul de nelegalitate invocat, referitor la nemotivarea actului administrativ atacat, întrucât, deși a reținut că motivarea ordinului este sumară și constă în trimiteri la documente prealabile, totuși este suficientă pentru îndeplinirea cerinței motivării. Același caracter contradictoriu este relevat, în opinia recurentului-reclamant, și în privința susținerilor sale referitoare la superficialitatea analizei derulate de CNATDCU, față de care instanța de fond a reținut că nu constituie neregulă împrejurarea că rapoartele membrilor comisiei de analiză sunt identice, deși legea impune ca fiecare membru al comisiei să realizeze o analiză individuală.

Cât privește aspectele de nelegalitate invocate cu privire la lipsa de transparență și imparțialitate a CNATDCU, instanța de fond le-a respins în mod greșit, ca neîntemeiate.

Astfel, calitatea IOSUD de subiect de sesiză a fost instituită prin H.G. nr. 681/2011, act normativ adoptat ulterior emiterii titlului de cotor, iar această autoritate se afla într-un evident conflict de interese legal și moral, întrucât a validat un anumit statut, iar ulterior a solicitat infirmarea lui pe cale administrativă.

În mod greșit a considerat instanța de fond că neregulile imputate Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" cu privire la nerespectarea termenului de depunere a unor eventuale contestații ori ignorarea punctului de vedere depus nu au fost dovedite, dar nici nu sunt de natură a vicia procedura derulată de CNATDCU și nici ordinul contestat, în condițiile în care dreptul la contestație este recunoscut conform art. 24 din Constituție. Instanța a mai reținut că reclamantul nu a contestat Decizia CNATDCU, deși i-a fost comunicată, însă, în opinia recurentului, acest act nu este un act administrativ, ci reprezintă o operațiune administrativă prealabilă emiterii ordinului.

Recurentul-reclamant formulează critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și față de considerentele instanței de fond privind motivul de nelegalitate al actului administrativ atacat, întemeiat pe excesul de putere. A considerat instanța că art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil în materia dedusă judecății, fără a motiva această opinie. În sens contrar, recurentul-reclamant arată că Ordinul MEN nr. 5729/2010 prin care s-a acordat titlul de doctor, este un act administrativ unilateral cu caracter individual, iar art. 126 alin. (6) din Constituție garantează controlul de legalitate al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ. De asemenea, doctrina de specialitate recunoaște că actele administrative care au intrat în circuitul civil nu mai pot fi revocate, situație regăsită și în speță.

Mai arată recurentul-reclamant că, din perspectiva încălcării principiului securității raporturilor juridice, raportat la art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, prima instanță nu a reținut decât un argument dedus din dispozițiile H.G. nr. 681/2011, act normativ care nu era în vigoare la data emiterii Ordinului MEN nr. 5729/2010 prin care s-a acordat titlul de doctor.

O altă critică formulată de recurentul-reclamant se referă la combaterea considerentelor instanței de fond cu privire la motivul de nelegalitate a actului administrativ dedus din culpa concurentă a școlii doctorale ori a faptului că CNATDCU a confirmat titlul de doctor. Instanța de fond a reținut că această culpă nu înlătură culpa reclamantului, însă, arată recurentul, la elaborarea tezei doctorale, a respectat standardele în vigoare, impuse și monitorizate de școala doctorală, care, astfel cum a arătat anterior, nu includeau autoplagiatul.

Instanța de fond a mai reținut că reclamantul nu se poate prevala de teoria drepturilor câștigate și nu poate invoca principiul protecției încrederii legitime, câtă vreme este el însuși responsabil de neregularitatea care a condus la retragerea titlului de doctor. Însă, afirmă recurentul, aspectele care au determinat calificarea lucrării ca plagiat au vizat studii și lucrări anterioare proprii, publicate la sugestia și cu acceptul conducătorului de doctorat.

Consideră că sunt nelegale, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și considerentele instanței prin care au fost înlăturate apărările bazate pe jurisprudența CEDO. În hotărârile instanței europene, invocate de reclamant, se statuează că retragerea unui act este posibilă doar dacă intervin anumite condiții stricte și este efectuată într-un termen rezonabil; or, în speță acest termen a avut o durată excesivă, de 9 ani de la data acordării titlului de doctor.

Nelegale sunt, în opinia recurentului-reclamant, și considerentele primei instanțe referitoare la încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., sens în care sunt reiterate aspectele referitoare la inexistența unei reglementări a autoplagiatului la data elaborării lucrării de doctorat. Criteriile utilizate la analiza lucrării nu existau la data obținerii titlului de doctor, iar concluzia de plagiat, desprinsă în urma aplicării softului antiplagiat, reprezintă, de fapt, o interpretare a concluziilor acestui soft.

Recurentul-reclamant critică modalitatea în care prima instanță a soluționat motivul de nelegalitate privitor la determinarea plagiatului și neincriminarea, la data elaborării tezei doctorale, a autoplagiatului, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În privința lucrării doctorale a recurentului-reclamant, aceasta a prezentat coeficienți de similitudine sub limita celor admiși de lege și de softul antiplagiat, chiar din perioada ulterioară elaborării tezei, iar concluzia instanței de fond, potrivit căreia existența plagiatului nu presupune în mod neapărat o analiză a originalității tezei în ansamblul său, nu poate fi acceptată.

În continuare, recurentul-reclamant reiterează aspectele înfățișate anterior, vizând lipsa de transparență în derularea procedurii administrative de retragere a titlului, greșita analiză de către instanța de fond a situației privind autoplagiatul (apreciată eronat a nu avea relevanță), lipsa menționării în cuprinsul ordinului de retragere a titlului de doctor a raportului Comisiei de analiză a IOSUD. Mai arată recurentul că neindicarea autorului și a lucrării din care au fost preluate anumite pasaje se datorează împrejurării că acestea erau publicate pe Internet, fără aceste elemente de identificare.

Printr-un ultim rând de critici, recurentul-reclamant contestă considerentele instanței de fond prin care a soluționat argumentele de nelegalitate privind îndrumările date de școala doctorală din cadrul ANI, apreciind că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Ministerul Educației nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamantul A..

La data de 4 octombrie 2023, recurentul-reclamant A. a depus note scrise prin care a solicitat ca, în soluționarea recursului, să se constate incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 364 din 08.06.2022 în speța dedusă judecății, raportat la probatoriul administrat în calea de atac, din care rezultă că titlul de doctor emis reclamantului a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Situația de fapt dedusă judecății și parcursul procesual al cauzei

Prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 4459/11.07.2019, a fost retras titlul științific de doctor în domeniul științe militare și informații acordat reclamantului A. de către Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul", titlu conferit prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5729/24.11.2010 pentru teza de doctorat cu titlul "Politica de securitate și apărare comună în contextul afirmării Uniunii Europene ca actor global".

În urma sesizării primite de Ministerul Educației cu adresa înregistrată sub nr. x/08.10.2018, s-a procedat la verificarea suspiciunilor de plagiat cu privire la lucrarea de doctorat a reclamantului, în acord cu prevederile Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3482/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare ("CNATDCU").

Prin Decizia CNATDCU nr. 16816 din 15 martie 2019, în urma examinării raportului de analiză întocmit de Comisia de specialitate a CNATDCU, s-a propus retragerea titlului de doctor atribuit reclamantului.

Prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4459 din 11.07.2019, recurentului-reclamant A. i-a fost retras titlul științific de doctor în domeniul științe militare și informații acordat de Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul".

Împotriva acestui act administrativ reclamantul A. a promovat prezenta cerere de chemare în judecată, solicitând anularea Ordinului nr. 4459/2019 pentru motivele de nelegalitate detaliate în acțiune. Instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar reclamantul a declarat recurs, invocând motive de casare pe care le-a subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Ca urmare a pronunțării, în cursul judecării cauzei în recurs, a Deciziei Curții Constituționale nr. 364 din 08.06.2022, recurentul-reclamant A. a solicitat ca, în soluționarea căii de atac, să se constate incidența acestei decizii în speța dedusă judecății și, raportat la probatoriul administrat în calea de atac, din care rezultă intrarea titlului de doctor în circuitul civil și producerea de efecte juridice, să fie dispusă o soluție de admitere a acțiunii.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate și de Decizia Curții Constituționale nr. 364/2022, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării recursului declarat de reclamant, Înalta Curte constată că, deși acesta a încadrat criticile din calea de atac în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., argumentația dezvoltată se circumscrie doar pct. 8 al textului de lege amintit. Este adevărat că, în cuprinsul unora dintre motivele de recurs, reclamantul a afirmat existența unor considerente contradictorii în sentința atacată, însă pretinsa contradicție se referă, în esență, la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, raportat la situația de fapt și la înscrisurile administrate în cauză, astfel că aceste critici se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedând la analiza recursului, Înalta Curte apreciază că este necesară cercetarea cu prioritate a incidenței în cauză a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 364/2022, care ar putea face inutilă analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant.

În acest sens, se reține că Ordinul nr. 4459 din 11.07.2019, contestat de reclamant, a fost fundamentat în drept pe prevederile:

- art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 69 alin. (6) din Anexa la H.G. nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 25 din Anexa nr. 2 la Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 3482/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educației naționale nr. 1/2011: "În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan (…) b) retragerea titlului de doctor."

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 364 din 08.06.2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831/24.08.2022) a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice, relevante fiind următoarele considerente:

"25. Curtea subliniază că, în contextul Deciziei nr. 624 din 26 octombrie 2016, intrarea actului administrativ în circuitul civil și producerea de efecte juridice nu se realizează prin simpla emitere a ordinului de atribuire a titlului de doctor, ci dacă acesta a generat la rândul său raporturi juridice distincte. (…)

Înalta Curte constată că efectele deciziei Curții Constituționale se produc cu privire la toate situațiile juridice neepuizate la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial. Situația actului contestat de reclamant nu era definitivată la data de 24.08.2022, când s-a publicat în Monitorul Oficial decizia nr. 364/2022, ordinul atacat fiind supus contestării în procedura judiciară desfășurată în fața instanței de contencios administrativ, aflată în faza procesuală a recursului; așadar, la momentul verificării legalității actului, instanța de recurs are obligația de a ține cont de statuările Curții Constituționale din cuprinsul deciziilor publicate în Monitorul Oficial.

Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 364/2022, retragerea titlului de doctor se poate dispune, în condițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, doar în ipoteza în care acesta nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.

În speță, recurentul-reclamant a depus înscrisuri din care rezultă că reclamantul a susținut și promovat concursul de ocupare a postului didactic de profesor universitar la Universitatea "Andrei Șaguna", conform Adeverinței eliberate de această instituție de învățământ sub nr. x/02.10.2023, iar o cerință cuantificată în Fișa de verificare a standardelor pentru ocuparea prostului de profesor universitar a reprezentat-o diploma de doctor în științe militare și informații. De asemenea, recurentul-reclamant a depus și Adeverința nr. x/02.10.2023, eliberată de aceeași universitate, din cuprinsul căreia rezultă că reclamantul a fost încadrat pe postul de profesor universitar începând cu data de 20.02.2015, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, remunerația sa fiind stabilită prin raportare la gradul universitar de profesor și calitatea de doctor.

Prin urmare, recurentul-reclamant a dovedit că a obținut beneficii de pe urma titlului de doctor, de ordin material și profesional, constând în promovarea unui concurs de ocupare a unei funcții la care nu putea accede în lipsa acordării titlului de doctor. Astfel fiind, Înalta Curte constată că ordinul contestat a fost emis cu încălcarea art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, în interpretarea dată prin Decizia Curții Constituționale nr. 364/2022, întrucât pârâtul Ministerul Educației a dispus retragerea unui titlu de doctor care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, fiind încălcate astfel limitele principiului revocabilității actului administrativ individual și principiul securității raporturilor juridice.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu greșita aplicare a art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, fiind necesară reformarea soluției pronunțate, în sensul admiterii acțiunii și anulării ordinului contestat. Întrucât urmarea admiterii recursului o reprezintă casarea în tot a sentinței instanței de fond, este inutilă analiza celorlalte critici susținute de recurenta-reclamantă.

În concluzie, constatând incident motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite acțiunea și va anula Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 4459/11.07.2019.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-pârât Ministerul Educației la plata către recurentul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată parțiale în sumă totală de 5100 RON, reprezentând taxe judiciare de timbru achitate în fond (50 RON) și recurs (200 RON), precum și onorariu avocațial, dovedit prin depunerea la dosar a chitanțelor nr. x/03.05.2022 și nr. x/04.05.2022, redus de la suma de 10.000 RON, în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea îndeplinită de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1116 din 6 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației.

Anulează Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 4459/11.07.2019.

Obligă intimatul-pârât Ministerul Educației la plata către recurentul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată parțiale în sumă de 5100 RON.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.