ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4353/2023

Ședința publică din data de 5 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.05.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, a solicitat anularea Ordinului MEN nr. 5414/03.12.2019 privind retragerea titlului de doctor în domeniul științelor militare și informații, ca nelegal și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.

Prin sentința civilă nr. 1148/2021 din 16 iulie 2021, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, din perspectiva primului motiv de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că analiza motivelor de nelegalitate a Ordinului nr. 5414/2019, cuprinse în cererea de chemare în judecată, a fost efectuată de o manieră superficială de către instanța de fond, fără a se intra în profunzime și fără ca susținerile sale să fie analizate de o manieră imparțială și veritabilă, astfel încât să aibă certitudinea că apărările sale au fost într-adevăr "ascultate", după cum se indică în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Argumentele de fapt nu sunt proprii instanței de fond, ci sunt preluate din sentința nr. 1414/2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de către un alt complet de judecată al Curții de Apel București, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea obligației instanței de fond de a motiva hotărârea prin expunerea rațiunilor care au condus la emiterea sentinței.

Așadar, sentința recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, nefiind astfel respectate prevederile art. 6 C. proc. civ.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n), art. 7 și art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nicăieri din prevederile cuprinse de Legea nr. 554/2004 și cu atât mai puțin din art. 11 alin. (1) lit. c) nu rezultă că legiuitorul ar fi stabilit că autoritatea publică nu este obligată să soluționeze o plângere prealabilă. În aceste condiții, sentința recurată este nelegală, intimatul fiind obligat să soluționeze plângerea prealabilă, obligație neîndeplinită de către Ministerul Educației.

Respingerea criticilor de nelegalitate a Ordinului nr. 5414/2019 raportat la lipsa motivării reprezintă o încălcare a prevederilor art. 31 alin. (1) și (2) din Constituția României, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, dar și a principiului bunei administrări și al legalității, mai susține recurentul.

Orice act administrativ, indiferent de traseul intern urmat pentru emiterea acestuia, trebuie să cuprindă o minimă motivare în fapt și în drept, care să indice cauzele și argumentele efective care au determinat adoptarea sa. Absența acesteia atrage nulitatea absolută, aspect subliniat în mod constant de doctrină și jurisprudență.

Necesitatea motivării actului, ca o condiție de legalitate a acestuia, a fost reținută inclusiv în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Simpla referire la anumite prevederi legale sau la raportul Comisiei de contestații și la decizia CNATDCU nu suplinește condiția motivării, cu atât mai mult cu cât intimatul nu menționează care sunt motivele de fapt pe care s-a întemeiat și care au determinat însușirea concluziilor CNATDCU.

Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 50 alin. (2) din H.G. nr. 681/2011, art. 73 alin. (4) din Legea învățământului nr. 84/1995, a principiului exercitării drepturilor cu bună-credință și a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, arată recurentul.

Prin sentința recurată a fost ignorat cadrul în care a fost elaborată lucrarea de doctorat și obligațiile care reveneau școlii doctorale, precum și orice culpă care ar fi incumbat Academiei Naționale de Informații. Norma prevăzută de art. 50 alin. (2) din H.G. nr. 681/2011, invocată prin sentința apelată face trimitere la membrii CNATDCU și IOSUD care ar avea posibilitatea de a semnala un eventual plagiat. Or, Academia Națională de Informații este tocmai instituție organizatoare de studii universitare de doctorat, astfel că aceasta nu avea posibilitatea de a-și invoca propria culpă, existând, contrar celor reținute, în mod nelegal, prin sentința recurată, un conflict de interese.

În aceste condiții, apare ca fiind o ingerință disproporționată și nelegală ca, după trecerea a 9 (nouă) ani de la data la care a finalizat cursurile doctorale, în urma unor proceduri lipsite de transparență și imparțialitate și în baza unor prevederi normative care nu erau în vigoare în perioada în care a elaborat și susținut lucrarea, să fie aplicată sancțiunea retragerii titlului acordat, susține recurentul.

Prin considerentele reținute în sentința recurată au fost înlăturare ca nefondate criticile aduse Ordinului nr. 5414/2019 raportate la încălcarea principiului securității juridice și a prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Principalul argument adus în susținerea soluției de respingere constă în modalitatea în care instanța de fond a înțeles să interpreteze norma indicată prin raportare la art. 168 alin. (7

2

) și art. 170 din Legea nr. 1/2011, susținându-se că, atunci când legea conferă această posibilitate, iar verificarea poate fi efectuată de către o autoritate independentă față de entitatea care a emis actul, nu trebuie recurs la revocare pe cale judiciară, putând fi efectuată și o retragere pe cale administrativă.

Dincolo de caracterul nelegal al sentinței recurate dat de aplicarea retroactivă a legii, atât procedural, cât și material, sesizarea de plagiat și lucrarea de doctorat fiind analizate din perspectiva unor norme de drept care nu erau în vigoare la momentul redactării celei din urmă, considerentele prezentate în susținerea respingerii motivului de nelegalitate întemeiat pe încălcarea art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 reprezintă o aplicare greșită a legii.

În interpretarea dată prin sentința recurată, respectiv că legea poate să confere posibilitatea retragerii pe cale administrativă a titlului de doctor, se ignoră că CNATDCU a fost implicată în procesul de validare a lucrării de doctorat.

Atât legislația anterioară [art. 73 alin. (6) din Legea nr. 84/1995], cât și cea actuală [art. 168 alin. (7) din Legea nr. 1/2011], arată că CNATDCU este implicată în procesul de conferire a titlului de doctor, fie prin confirmarea titlului de doctor acordat de către instituția organizatoare - astfel cum era prevăzut în vechea legislație, fie prin validarea tezei de doctorat - potrivit actualei reglementări.

Contrar celor reținute în mod nelegal prin sentința recurată, o eventuală retragere a titlului de doctor ar fi trebuit efectuată pe cale judiciară, prin anularea ordinului de conferire a titlului și cu aplicarea prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în măsura evident în care legea mai permitea la momentul actual un asemenea demers.

De asemenea, analizând prevederile din Ordinul nr. 4621/2020 se poate observa că, în mod diametral opus față de teza propusă prin sentința recurată, nu există în sarcina intimatului o obligație, ci o prerogativă, în ceea ce privește retragerea titlului de doctor.

În acord cu prevederile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, art. 25 lit. l) din Ordinul nr. 4621/2020 stipulează următoarele:

"Consiliul general (n. r. - este vorba despre Consiliul general al CNATDCU) are, în principal, următoarele atribuții și competențe: […] propune MEC, în condițiile legii și ale prezentului regulament, una sau mai multe măsuri precum retragerea calității de conducător de doctorat, retragerea titlului de doctor sau retragerea acreditării școlii doctorale".

Faptul că CNATDCU nu poate impune în sarcina Ministerului intimat nici o obligație, ci doar propuneri, recomandări, este stipulat în mod expres prin Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin Ordinul nr. 4621/2020 ("Regulamentul") care conține o reglementare aproape identică sub acest aspect cu regulamentul anterior, invocat prin sentința recurată.

Astfel, potrivit art. 1 din Regulament "Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, denumit în continuare CNATDCU, este un organism consultativ, fără personalitate juridică, al Ministerului Educației și Cercetării, denumit în continuare MEC".

Contrar celor reținute în mod nelegal prin sentința recurată, Ordinul nr. 5729/2010 nu mai putea fi revocat de MEC pe cale administrativă, ci doar în fața instanțelor de judecată. Așadar, sentința recurată este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, art. 168 alin. (7

2

) și art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, art. 25 lit. l) din Ordinul nr. 4621/2020.

În lumina dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 rezultă că legiuitorul a consfințit principiul irevocabilității actelor administrative intrate în circuitul civil, principiu de aplicabilitate generală, prin raportare la stabilitatea și securitatea raporturilor juridice. Astfel, este limitată posibilitatea entității administrative de a reveni asupra actelor emise, care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, precum Ordinul nr. 5729/2010, singura modalitate legală de anulare a actului administrativ, pusă la îndemâna autorității de către legiuitor, fiind formularea unei acțiuni în contencios administrativ, acțiune care trebuie să fie introdusă, în mod imperativ, sub sancțiunea decăderii, în termen de 1 an de la data emiterii actului.

Contrar celor reținute prin sentința recurată, eludând prevederile legale indicate și urmărind sancționarea recurentului, intimatul a procedat la revocarea propriului act, în temeiul unor acte și operațiuni prealabile nelegale, emise de către CNATDCU.

Ordinul nr. 5414/2019 generează o insecuritate juridică, atât prin aplicarea retroactivă a legii (a unor prevederi care nu erau în vigoare la momentul la care și-a elaborat și susținut lucrarea), cât și prin aplicarea unor dispoziții lipsite de claritate și previzibilitate (normele care prevăd posibilitatea utilizării unui soft în vederea stabilirii gradului de similitudine pentru lucrările științifice, fără însă a reglementa care sunt coeficienții de similitudine în limita cărora nu există plagiat), lipsă de claritate evidențiată de opiniile divergente dintre CNATDCU și Academia Națională de Informații - IOSUD.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că retragerea unui act este posibilă, doar dacă intervine în anumite condiții strict prevăzute de lege și trebuie întotdeauna efectuată într-un termen rezonabil. În opinia Curții, un termen de două luni de la emitere sau mai mult de la emitere este considerat rezonabil, însă un termen mai mare de doi ani trebuie considerat excesiv.

Legal citat, intimatul-pârât Ministerul Educației și Cercetării nu a formulat întâmpinare în dosarul de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant A. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticile sale se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurentul se află în eroare susținând că sentința pronunțată de instanța de fond nu este motivată.

Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, nu se poate susține că preluarea unor considerente din cauze similare echivalează cu lipsa motivării și nici nu este de natură să afecteze legalitatea sentinței recurate, astfel încât să determine incidența motivului de nelegalitate invocat.

În consecință, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat, apreciind că hotărârea de fond este conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a respectat obligațiile ce-i reveneau potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., pronunțându-se asupra obiectului învestirii sale.

În schimb, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța realizând o interpretare greșită a normelor de drept material aplicabile.

Prin Ordinul nr. 5414/03.12.2019 emis de pârât s-a dispus retragerea titlului de doctor în domeniul științelor militare și informații atribuit reclamantului A. prin OMEN nr. 5729/2010.

La emiterea ordinului contestat au fost avute în vedere dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, potrivit cărora, în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației și Cercetării, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

b) retragerea titlului de doctor;

De asemenea, în preambulul actului contestat este menționată decizia Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) nr. x/15.03.2019 prin care a fost respinsă contestația reclamantului și se menține decizia inițială de retragere a titlului științific de doctor în domeniul științe militare și informații. În cuprinsul deciziei de soluționare a contestației administrative a reclamantei din data de 17.12.2019 se arată că, în conformitate cu prevederile art. 19 din Anexa nr. 2 la OMENCȘ nr. 3482/2016, Consiliul General al CNATDCU validează referatele întocmite de către comisia de analiză a contestației cu 36 voturi "pentru" din totalul de 51 de membri, votul exprimat fiind consemnat în procesul-verbal al ședinței nr. x/01.03.2019.

Din rapoartele de analiză a contestației reclamantului întocmit de membrii comisiei de lucru reiese că existența plagiatului a fost constatată de Comisia de analiză constituită în temeiul sesizării de plagiat înregistrate la UEFISCDI cu nr. 2387/03.10.2018 și la Ministerul Educației Naționale cu nr. 16819/08.10.2018 pe baza unor dovezi clare, prezentate în raport. În acest sens, în concluziile raportului comun din data de 06.11.2018 se preciza că teza reclamantului conține un procent extrem de mare de texte similare cu alte lucrări, fără respectarea normelor de citare academică.

Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 364 din 8 iunie 2022 8publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831/24. VIII.2022) s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.

Retragerea titlului de doctor dispusă prin ordinul contestat are natura juridică a unei revocări, întrucât cauza emiterii sale este reprezentată de nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională.

Curtea Constituțională a reținut prin decizia sus arătată că trebuie realizată o diferențiere între, pe de o parte, anularea titlului de doctor de către instanța judecătorească și, pe de altă parte, controlul judecătoresc cu privire la revocarea acestui titlu de către organul administrativ emitent. Cele două situații evocă ipoteze distincte, conturate după criteriul intrării în circuitul civil și al producerii de efecte juridice.

Așadar, se arată că:

"27. Retragerea titlului de doctor - act administrativ - care a intrat în circuitul civil și a generat drepturi subiective garantate de lege nu poate lua forma revocării dispuse de instituția emitentă, ci pe cea a anulării, sens în care Curtea, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 51, a impus exigența ca aceasta să se realizeze exclusiv de o instanță judecătorească. Nu este suficient ca doar anularea diplomei să fie realizată de instanța judecătorească, pentru că această operațiune este una formală, o consecință firească a desființării titlului. Prin urmare, indiferent de denumirea lor, actele administrative, odată intrate în circuitul civil, se anulează de instanța judecătorească, și nu de instituția emitentă, tocmai pentru că ele nu mai pot fi revocate.

Astfel, în cazul în care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, atât titlul de doctor, cât și înscrisul constatator pot fi desființate numai prin hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, dacă se lasă la îndemâna instituției emitente a actului desființarea titlului, se imprimă și se induce o insecuritate asupra raportului juridic deja stabilit.

În acest sens, potrivit înscrisurilor depuse în dosarul de recurs, în condițiile art. 492 alin. (1) C. proc. civ., anexate la dosar, recurentul-reclamant a arătat că a efectuat studii postdoctorale fiind bursier postdoctorand în perioada 01.06.2014 - 30.09.2015 în cadrul proiectului x "Pluri și interdisciplinaritate în programe doctorale și postdoctorale", cofinanțat în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013. Deopotrivă, în baza titlului de doctor conferit prin Ordinul nr. 5729/2010 recurentul a beneficiat, în perioada august 2016 - iulie 2018, de drepturi salariale care au inclus și indemnizația pentru titlul științific de doctor, întrucât își desfășura activitatea în cadrul UM 0466 București.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că titlul de doctor atribuit reclamantului prin OMEN nr. 5729/2010 pentru teza de doctorat "Determinări ale integrării europene asupra dimensiunii economice a securității naționale" a produs efecte juridice și a intrat în circuitul civil, întrucât reclamantul a beneficiat de indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în perioadă august 2016 - iulie 2018.

Din analiza prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 reiese că pârâtul putea emite ordinul de retragere a titlului de doctor atribuit reclamantului numai în situația în care titlul acordat nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice, revocarea fiind posibilă numai pentru condiții de nelegalitate.

Or, Ordinul nr. 5414 a fost emis abia la data de 03.12.2019, cu mult timp după momentul când titlul de doctor atribuit reclamantului prin OMEN nr. 5729/2010 a intrat în circuitul civil, acest titlu fiind valorificat de reclamant pentru acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor încă din anul 2016.

O altă chestiune care reiese din analiza deciziei nr. 364 din 8 iunie 2022 este aceea a limitelor judecății, în cadrul acțiunii în anularea titlului de doctor ori, după caz, a ordinului de revocare a titlului de doctor. Astfel, anularea sau revocarea, după caz, a titlului de doctor/diplomei de doctor nu poate fi realizată pentru aspecte subsumate fondului științific al tezei de doctorat elaborate, ci doar pentru aspecte ce țin de legalitatea desfășurării procedurii de conferire/atribuire, cu respectarea termenelor prevăzute de lege pentru anularea/revocarea acestora, precum și a condițiilor de legalitate în vigoare la momentul acordării lor. În caz contrar s-ar ajunge la arbitrar și la o insecuritate juridică permanentă în privința deținerii titlului de doctor.

Potrivit considerentelor deciziei CCR nr. 364/2022, par. 36, "În mod evident, cele stabilite de comisia de doctorat și validate de CNATDCU, cu consecința conferirii/atribuirii titlului de doctor, nu pot fi reexaminate de o altă comisie sub aspectul valorii științifice a lucrării, neexistând niciun temei constituțional sau legal în acest sens. Odată ce comisia de doctorat s-a pronunțat, nicio altă comisie nu se poate transforma în cenzorul acesteia, astfel că nu poate să realizeze o reanalizare și o reapreciere a evaluării acesteia, să infirme constatările acesteia și să dea un verdict propriu. Cele stabilite de comisia de doctorat și validate de CNATDCU sunt aspecte necenzurabile ale actului administrativ emis, întrucât vizează aprecierea valorică a conținutului tezei de doctorat, și angajează răspunderea autorității emitente a actului. O reapreciere axiologică a tezei de doctorat și infirmarea titlului de doctor pe considerente străine principiului legalității creează un veritabil risc la adresa securității juridice.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 5414/2019, prin care s-a dispus retragerea titlului de doctor atribuit reclamantului a fost emis cu încălcarea principiului legalității și al principiului stabilității raporturilor juridice, atât sub aspectul că autoritatea emitentă nu mai putea dispune această măsură, titlul de doctor acordat reclamantului fiind intrat în circuitul civil, cât și sub aspectul motivului care a condus la retragerea titlului de doctor, acela al similitudinilor aferente plagiatului, chestiune care a impus reaprecierea și reanalizarea tezei de doctorat, fapt nepermis, întrucât nici autoritatea emitentă și nici instanța judecătorească nu au competența de a statua cu privire la fondul științific al tezei de doctorat elaborate, sens în care acțiunea formulată va fi admisă, iar Ordinul nr. 5414/2019 va fi anulat, restul criticilor recurentului reclamant neimpunându-se a mai fi analizate.

Astfel fiind, reține instanța de control judiciar că hotărârea instanței de fond care validează ordinul contestat este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material incidente, fapt ce reclamă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și va anula Ordinul MEN nr. 5414/03.12.2019.

De asemenea, în condițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-pârât Ministerul Educației și Cercetării la plata către către recurentul-reclamant A. a sumei de 9.175 RON, reprezentând cheltuieli de judecată pentru fond și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1148/2021 din 16 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării.

Anulează Ordinul MEN nr. 5414/03.12.2019.

Obligă intimatul-pârât Ministerul Educației și Cercetării la plata cheltuielilor de judecată de 9.175 RON către recurentul-reclamant A..

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 5 octombrie 2023.