ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 811/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 51 din 25 ianuarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.C.I., așa cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta A.N.V., a dispus anularea Ordinului nr. 6760 din 7 septembrie 2005 emis de pârâtă, prin care a fost sancționat cu diminuarea drepturilor salariale cu 5 % pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea abaterilor prevăzute de art. 65 alin. (2) lit. j) și alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 72 lei către reclamant. Recursul declarat de pârâta A.N.V.

prin D.R.V.C., împotriva sus menționatei sentințe, a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2351 din 21 iunie 2006, hotărârea atacată fiind modificată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că faptele reținute ca abateri în sarcina intimatului –reclamant au fost arătate în mod concret în raportul care a stat la baza ordinului de sancționare, iar sancțiunea a fost corect aplicată și individualizată în raport cu gravitatea abaterilor fiind vorba despre o sancțiune mai puțin gravă, neexistând motive pentru anularea ordinului atacat în cauză.

La data de 7 iulie 2006, reclamantul L.C.I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțată de instanța de recurs. Invocând în drept dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestatorul a arătat că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unor greșeli materiale care se reflectă atât în aspecte legate de procedură cât și aspecte legate de fondul pricinii. Astfel, în motivarea contestației în anulare s-a arătat că în mod greșit instanța de recurs s-a prevalat de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., în condițiile în care recurenta D.R.V.C. nu a indicat expres motivele de recurs, că nu au fost analizate toate excepțiile invocate de contestatorul – intimat și că cercetarea pe fond a cauzei s-a făcut în lipsa indicării unui temei juridic clar de către recurentă.

Examinând prezenta contestație în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că: Așa cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 318 C. proc. civ. condițiile pentru ca o astfel de contestație în anulare specială (cum este denumită în doctrina de specialitate) să fie admisibilă este necesar, pe de o parte, ca hotărârea atacată să fie pronunțată în recurs, iar pe de altă parte, contestatorul să-și sprijine contestația pe unul din motivele arătate expres și limitativ de textul legal menționat. În speță, dacă cea dintâi condiție este îndeplinită, fiind atacată decizia nr. 2351/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță de recurs, nu același lucru se poate spune despre cea de-a doua condiție de admisibilitate arătată mai înainte.

Atât doctrina cât și jurisprudența în materie au stabilit în mod constant că sunt „greșeli materiale” în sensul art. 318 C. proc. civ., invocate în cazul de față – greșeli de fapt, involuntare, iar nu esențiale, greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale, de rezolvare a unor incidente procedurale sau de apreciere a probelor. Scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a da posibilitatea retractării unei hotărâri care este rezultatul unei greșeli în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și nu acela de a deschide părților calea recursului la recurs. Cum aspectele menționate în cauza de față vizează greșeli de judecată și nu greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc.

civ., contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 2351/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, apare ca inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de L.C.I. împotriva deciziei nr. 2351 din 21 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2007.