ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 315/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 690/1/2025, la care au fost conexate dosarele nr. 691/1/2025, nr. 692/1/2025, nr. 693/1/2025, nr. 694/1/2025, nr. 695/1/2025 și nr. 696/1/2025, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă în dosarele nr. 3.444/120/2023, nr. 2.478/120/2023, nr. 3.384/120/2023, nr. 2.454/120/2023, nr. 2.464/120/2023, nr. 2.468/120/2023 și nr. 2.424/120/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la aceste probleme de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor conexate privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 27 februarie 2025, în Dosarul nr. 3.444/120/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. d) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), art. 23 din aceeași lege-cadru, articolului unic pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018), respectiv art. 150 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), la stabilirea drepturilor bănești cuvenite profesorilor din învățământul preșcolar pentru perioada concediului de odihnă trebuie avut în vedere sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, în condițiile în care, deși nereglementat legal pentru categoria profesorilor din învățământul preșcolar, acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă și efectiv acordat în perioada de activitate.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 martie 2025 cu nr. 690/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 15 septembrie 2025.

La acest dosar au fost conexate și dosarele nr. 691/1/2025, nr. 692/1/2025, nr. 693/1/2025 nr. 694/1/2025, nr. 695/1/2025 și nr. 696/1/2025, având ca obiect sesizările formulate la aceeași dată de aceeași instanță de trimitere cu privire la aceeași problemă de drept, în dosarele nr. 2.478/120/2023, nr. 3.384/120/2023, nr. 2.454/120/2023, nr. 2.464/120/2023, nr. 2.468/120/2023 și nr. 2.424/120/2023. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 "

Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 Anexa nr. 9 - Mărimea sporului pentru personalul din unitățile de asistență socială/centre cu sau fără cazare acordat în baza prevederilor art. 14 de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare " Articol unic. - Personalul care își desfășoară activitatea în unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică, cu sau fără cazare, beneficiază de sporul prevăzut la art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: (...) IV. Locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor pentru personalul din unitățile de asistență socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale cu sau fără cazare care își desfășoară activitatea în condiții periculoase sau vătămătoare, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare A. Spor de până la 15% din salariul de bază, acordat personalului care își desfășoară activitatea în: (...) 2. servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilități și pentru persoane vârstnice."

Codul muncii " Art. 150. - (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (...)" III. Expunerea succintă a proceselor

Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă, reclamantul Sindicatul "Valahia", în numele și pentru membrii săi de sindicat - profesori în învățământul preșcolar, în contradictoriu cu pârâții - unități școlare (creșe și grădinițe de pe raza municipiului Târgoviște), a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună următoarele: obligarea pârâtelor să recalculeze indemnizația pentru concediul de odihnă pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată și în continuare, cu luarea în calcul a indemnizației de hrană și a sporului pentru condiții de muncă, și să plătească reclamanților diferențele dintre sumele de bani reprezentând indemnizația de concediu încasată și cea cuvenită după recalcularea prin includerea în calculul indemnizației de concediu a indemnizației de hrană și a sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, sume actualizate cu indicele de inflație și dobândă legală penalizatoare, de la data scadenței drepturilor salariale și până la data plații integrale a sumelor datorate.

În motivarea acțiunilor s-a arătat că, în perioada menționată, membrii de sindicat au fost/sunt salariați ai pârâtelor și au beneficiat de indemnizația lunară de hrană, spor cu caracter permanent, în accepțiunea art. 150 alin. (1) din Codul muncii, precum și de sporul pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, care trebuiau incluse în media zilnică pe baza căreia se calculează indemnizația de concediu, iar indemnizația de concediu trebuia calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază și a indemnizației de hrană, corespunzător fiecărei luni calendaristice în care s-a efectuat concediul de odihnă.

La acordarea indemnizației de concediu de odihnă în ultimii trei ani anterior cererii de chemare în judecată, pârâtele nu au luat în calcul sporul pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare și indemnizația de hrană de care au beneficiat.

Normele juridice naționale referitoare la cuantumul indemnizației de concediu de odihnă trebuie analizate ținând cont și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia securității și sănătății angajaților și a organizării timpului de lucru, care este în sensul că pe durata concediului anual de odihnă angajatul trebuie să beneficieze de remunerația obișnuită, lucrătorul care efectuează concediul de odihnă neputând fi tratat din punct de vedere financiar altfel decât dacă ar lucra, regulile aplicându-se atât în sectorul public, cât și în sectorul privat.

Cât timp reclamantul a beneficiat de indemnizație de hrană și de sporul pentru condiții de muncă acordate lunar, nu se poate nega caracterul remunerativ al acestor drepturi și nici dreptul salariatului de a beneficia, pe perioada concediului de odihnă, de o remunerație care nu poate fi mai mică decât salariul de bază și sporurile cu caracter permanent primite lunar de la angajator.

Prin întâmpinările formulate de pârâte, acestea au solicitat respingerea cererilor de chemare în judecată, susținând, în esență, că indemnizația de concediu de odihnă se calculează conform art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 250/1992), și art. 150 din Codul muncii, iar eventualele sporuri și indemnizații acordate sunt incluse în media zilnică pe baza căreia se calculează indemnizația de concediu și nu se adaugă suplimentar la aceasta.

La termenul de judecată din data de 27 februarie 2025, instanța a pus în discuția părților aplicabilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Prin încheierile pronunțate la aceeași dată s-au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și suspendarea cauzelor. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularii sesizărilor

Instanța de trimitere a constatat admisibilitatea sesizărilor, reținând că pretențiile deduse judecății privesc stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, reclamanții având funcțiile de salariați ai unor creșe și grădinițe cu program prelungit.

Sesizarea privește o chestiune de drept, ținând cont că, în concret, se solicită ca instanța supremă să lămurească interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. d) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, art. 23 din aceeași lege, ale articolului unic pct. IV lit. A subpct. 2 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, respectiv art. 150 din Codul muncii, cu privire la împrejurarea dacă la stabilirea drepturilor bănești cuvenite profesorilor din învățământul preșcolar pentru perioada concediului de odihnă trebuie avut în vedere sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, în condițiile în care, deși nereglementat legal pentru categoria profesorilor din învățământul preșcolar, acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă și efectiv acordat în perioada de activitate; tribunalul a apreciat că aparent și această condiție este îndeplinită.

Totodată, chestiunea de drept supusă dezbaterii este, în opinia instanței, una calificată, reală, veritabilă, ce prezintă un grad de dificultate suficient de ridicat, necesitând cu pregnanță a fi lămurită prin intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept antemenționate și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății.

De dezlegarea acestei probleme de drept depinde soluționarea litigiilor, având în vedere că, în cauză, diferendul constă în a se statornici dacă la stabilirea drepturilor bănești cuvenite profesorilor din învățământul preșcolar pentru perioada concediului de odihnă trebuie avut în vedere sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, în condițiile în care, deși nereglementat legal pentru categoria profesorilor din învățământul preșcolar, acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă și a fost acordat efectiv în perioada de activitate.

De asemenea, tribunalul a constatat că asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat, nu face obiectul unei sesizări în acest sens și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile și-au exprimat punctele de vedere asupra chestiunii de drept prin cererile și apărările făcute în fața instanțelor de judecată. VI. Punctul de vedere al completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Instanțele de trimitere au apreciat că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a prevăzut, în esență, necesitatea reglementării prin lege a drepturilor salariale acordate personalului plătit din fonduri publice, cum este și cazul personalului de specialitate.

Or, în condițiile în care personalul de specialitate din litigiu nu beneficiază prin lege de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, acesta nu ar putea fi avut în vedere la stabilirea indemnizației de concediu nici chiar în condițiile în care acest spor a fost recunoscut de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă și efectiv acordat în perioada de activitate. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Instanțele naționale nu au comunicat hotărâri judecătorești cu privire la problema de drept ce constituie obiectul sesizărilor conexate.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, s-a statuat că: " În interpretarea și aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, și a art. 150 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea drepturilor bănești cuvenite polițiștilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceștia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective."

Prin Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, s-a statuat că: " (...) Indemnizația de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, nu intră în baza de calcul al indemnizației de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice și funcționarilor publici." IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra dispozițiilor legale a căror dezlegare se solicită, din perspectiva vizată de sesizare. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, lipsind cerința existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, precum și raportul întocmit de judecătorii-raportori, constată următoarele:

Temeiul prezentelor sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ este conturat expres prin dispozițiile art. 1, ordonanța de urgență menționată mai sus aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care, prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se prevăd următoarele: "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se și statuează expres prin art. 4, conform căruia "dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, care să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; (iv) Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând la analiza admisibilității sesizărilor, se constată că nu sunt îndeplinite toate condițiile anterior expuse instituite de legiuitor pentru atingerea scopului acestui mecanism juridic special de prevenire a jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale.

Obiectul litigiilor deduse judecății se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța de trimitere fiind învestită cu cereri de chemare în judecată care privesc drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Sesizările au fost formulate de Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă, instanță învestită cu soluționarea litigiilor în primă instanță.

Este îndeplinită și condiția negativă ca respectiva chestiune de drept invocată prin aceste sesizări să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În schimb, nu este întrunită cerința existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului hotărârii prealabile.

În absența unei definiții legale a noțiunii de "chestiune de drept", în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă să constituie izvorul unor interpretări divergente și, în consecință, al unei practici judiciare neunitare.

Totodată, prin jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în legătură cu această cerință, s-a statuat că, pentru ca mecanismul hotărârii prealabile să nu fie denaturat de la scopul său firesc și să nu fie utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă ca obiect o problemă de drept, adică să privească o normă juridică susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, ar genera o practică judiciară neunitară (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1329 din 31 decembrie 2024).

Prin urmare, ceea ce este definitoriu pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a ei, atunci când este susceptibilă de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate.

De aceea, motivele care susțin admisibilitatea sesizării trebuie să se refere la prezentarea modului diferit în care normele de drept îndoielnice, lacunare sau neclare pot fi interpretate și să arate în ce măsură acesta depășește obligația instanței învestite cu soluționarea cauzei să interpreteze și să aplice legea în vederea soluționării litigiului. Exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere contribuie, în acest context, la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanței supreme să o dezlege este una reală, având vocație de a convinge, și, din această perspectivă, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Așadar, după cum s-a reținut în mod constant, punctul de vedere al instanței inserat în încheierea de sesizare, conform art. 520 din Codul de procedură civilă, de la care nu se derogă în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să reflecte caracterul neclar al normei susceptibile de interpretări diferite și dificultatea reală și serioasă în care se află instanța în alegerea uneia dintre variantele potențiale de interpretare.

Aplicând aceste repere jurisprudențiale în cazul prezentelor sesizări, se constată că din conținutul încheierilor de trimitere nu rezultă invocarea vreunei chestiuni de drept veritabile, întrucât nu se arată în ce măsură dispozițiile legale indicate, respectiv cele ale Legii-cadru nr. 153/2017 ori cele ale art. 150 din Codul muncii, ar fi neclare, îndoielnice sau echivoce și nici nu se identifică un eventual conflict între aceste norme, ci se solicită instanței supreme să stabilească cum se interpretează și se aplică ele în litigiul dedus judecății raportat la situația de fapt, respectiv să se determine în concret dacă, în cazul profesorilor din învățământul preșcolar, calculul drepturilor bănești pentru perioada concediului de odihnă se face prin includerea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de care au beneficiat în perioada de activitate, chiar dacă acesta nu a avut o reglementare legală, respectiv dacă stabilirea drepturilor bănești pentru perioada concediului de odihnă se face prin includerea indemnizației de hrană.

Or, aceste aspecte se circumscriu particularităților litigiilor pe care instanța de trimitere este obligată să le lămurească în virtutea art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia judecătorul soluționează pricina conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Suplimentar, se constată că instanța de trimitere nu a justificat condiția dificultății chestiunii de drept, omițând să expună posibilele interpretări diferite ce ar putea fi asociate textelor de lege stabilite ca fiind incidente, apreciindu-se doar că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a prevăzut, în esență, necesitatea reglementării prin lege a drepturilor salariale acordate personalului plătit din fonduri publice, cum este și cazul personalului de specialitate, astfel încât recunoașterea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de către angajator, cu caracter permanent, prin contractul individual de muncă, și, respectiv, acordarea efectivă a acestuia s-au făcut printr-o adăugare la lege, situație față de care sporul respectiv nu ar trebui avut în vedere la stabilirea drepturilor bănești cuvenite profesorilor din învățământul preșcolar pentru perioada concediului de odihnă.

Prin urmare, instanța deține elementele raționamentului logico-juridic pe care trebuie să îl realizeze, neevocând neclaritatea, imprecizia ori insuficiența textelor pe care este chemată să le interpreteze și să le aplice în virtutea funcției sale jurisdicționale.

Or, "procedura hotărârii prealabile nu poate fi declanșată de titularul sesizării cu scopul de a obține dezlegarea chiar a problemei de fond asupra căreia reclamanta a solicitat instanței de judecată să se pronunțe, aplicarea dispozițiilor legale la circumstanțele particulare ce caracterizează un anumit litigiu intrând în competența exclusivă a instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei respective. Dacă, prin sesizarea formulată, nu se urmărește stabilirea înțelesului sau conținutului unei norme de drept, ci se are în vedere doar identificarea soluției ce trebuie pronunțată în cauză, nu se poate vorbi despre o chestiune de drept, în înțelesul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024" (Decizia nr. 83 din 18 noiembrie 2024, antemenționată, paragraful 93).

Față de cele expuse anterior, verificarea premiselor sesizărilor relevă faptul că prin acestea nu se invocă un aspect dificil și controversat al unei interpretări punctuale a normelor de drept indicate în cuprinsul încheierilor de sesizare, nefiind relevate nici dificultățile întâmpinate sau considerentele care ar putea fundamenta o interpretare divergentă a normelor legale în discuție, de natură să necesite intervenția instanței supreme, ci se urmărește mai degrabă o validare a opiniei exprimate de instanța de trimitere.

În egală măsură, se cuvine menționat că în jurisprudența instanței supreme s-a statuat asupra faptului că, dat fiind caracterul legal al salarizării, acesta "exclude în mod explicit posibilitatea ca un angajator a cărui sursă de finanțare este bugetul consolidat al statului să plătească alte drepturi de natură salarială decât cele stabilite prin norme juridice de forța legii" (Decizia nr. 23 din 27 martie 2023 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 28 aprilie 2023, paragraful 100), valorificându-se în același timp și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, conform căreia "instituirea și diminuarea sporurilor, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului" (a se vedea, spre pildă, în acest sens, Decizia nr. 170 din 19 mai 2025 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 4 iulie 2025, paragraful 36, cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023).

Sub acest aspect, referitor la dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. a) din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, prin Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025), s-a reținut că textul de lege "vizează toți destinatarii normei, potențiali beneficiari ai sporurilor pentru condiții de muncă, însă acordarea unui spor implică îndeplinirea condițiilor prevăzute pentru acordarea acestuia", respectiv "este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea-cadru, precum și a celor prevăzute de regulamentul-cadru emis pentru punerea în aplicare a dispozițiilor din legea-cadru privind acordarea sporurilor" (paragrafele 116 și 117).

Totodată, instanța supremă a statuat asupra modalității de interpretare a unor prevederi legale referitoare la sporuri similare, respectiv asupra interpretării și aplicării unitare a unor norme speciale prin raportare la norma generală inclusă în art. 150 alin. (1) și (2) din Codul muncii, fiind identificate componentele salariale care trebuie să se regăsească în cuantumul indemnizației de concediu și stabilindu-se criteriile aplicabile pentru identificarea sporurilor care trebuie să se regăsească în această indemnizație (în acest sens, Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022).

Analizarea unei situații particulare, prin determinarea situației premisă și, ulterior, prin aplicarea normelor de drept incidente, rămâne o prerogativă exclusivă a instanței de trimitere, aceeași instanță învestită cu soluționarea cauzei fiind ținută să verifice jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea litigiului concret.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se poate substitui instanțelor, interpretând și aplicând legea în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților, dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (în acest sens, a se vedea, spre pildă, Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

În consecință, reținând neconformitatea sesizărilor, nefiind întrunită condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, care să necesite a fi dezlegată pe calea mecanismului reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, completată cu dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, sesizările urmează a fi respinse ca inadmisibile.