ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 266/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 464/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexe formulate de Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.627/99/2024, de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.123/62/2024 și de Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 15/114/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 29 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 2.627/99/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat și la principiile reglementate de art. 6 din aceeași lege, stabilirea nivelului maxim de salarizare al personalului încadrat în cadrul unei agenții județene pentru ocuparea forței de muncă se poate realiza la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcție similară (aceeași funcție, același grad, aceeași gradație) în cadrul unei/unor/tuturor agenții/agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, cu luarea în considerare inclusiv a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 464/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 23 iunie 2025.

Ulterior, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cu nr. 533/1/2025 Sesizarea formulată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.123/62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat și la principiile reglementate de art. 6 lit. a), b) și c) din aceeași lege, stabilirea nivelului maxim de salarizare al personalului încadrat în cadrul caselor teritoriale de pensii, pe funcția de consilier juridic, grad profesional superior, gradația 5, se poate realiza la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcție similară din cadrul celorlalte case teritoriale de pensii din țară, cu luarea în considerare a sporurilor de confidențialitate și mobilitate, recunoscute în favoarea persoanelor de comparație prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2016 (sporuri neprevăzute de legislația actuală, respectiv Legea-cadru nr. 153/2017)?

De asemenea, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată cu nr. 571/1/2025 Sesizarea formulată de Tribunalul Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 15/114/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, prin raportare la principiile egalității și nediscriminării, reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, dispozițiile pct. I lit. A capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 pot fi aplicate la nivelul unităților teritoriale subordonate/structurilor subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Direcției generale regionale a finanțelor publice, în sensul stabilirii nivelului de salarizare al personalului încadrat în cadrul acestor structuri la nivelul salariului maxim aflat în plată pentru o funcție similară din cadrul aparatului propriu al Ministerul Finanțelor, și dacă la salariul de bază stabilit la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcție similară din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanțelor se pot sau nu adăuga majorările salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

Având în vedere existența unei strânse legături între obiectul primei sesizări și obiectul sesizărilor înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea dosarelor nr. 533/1/2025 și nr. 571/1/2025 la Dosarul nr. 464/1/2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) " Art. 6. - Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunțate de art. 120 din Constituția României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege; b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;". " Art. 39. - (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată. (...) (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate." III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept A. Dosarul nr. 2.627/99/2024 al Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu nr. 2.627/99/2024, mai mulți reclamanți au solicitat obligarea pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași la emiterea, pentru fiecare reclamant, a deciziei de recalculare a drepturilor salariale prin aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la nivelul maxim al salariilor de bază aflate în plată la nivelul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Iași pentru aceeași/același funcție/grad/gradație, începând cu 1 ianuarie 2021 și până la 1 iunie 2023, precum și la plata diferenței dintre salariul stabilit la nivel maxim și cel încasat pentru aceeași perioadă.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt angajați ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași și aparțin familiei ocupaționale din care fac parte și angajații Agenției județene pentru plăți și inspecție socială, ambele instituții aflându-se în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

În acest context, au subliniat că există diferențe între nivelul de salarizare existent la nivelul angajatorului reclamanților și cel existent la nivelul Agenției județene pentru plăți și inspecție socială, pentru personalul care ocupă aceeași funcție și are aceeași pregătire profesională, fiind astfel încălcate principiile egalității și nediscriminării.

Pârâta a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În apărare, a susținut că stabilirea nivelului salarial se face conform grilei comunicate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, organism în subordinea căruia pârâta își desfășoară activitatea.

A mai arătat că obținerea de către funcționarii publici din cadrul altei instituții publice a unor drepturi salariale la un nivel superior celui aplicabil reclamanților nu poate determina modificarea salariilor reclamanților, chiar dacă aceștia fac parte din aceeași familie ocupațională. B. Dosarul nr. 1.123/62/2024 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu nr. 1.123/62/2024, astfel cum a fost completată, mai mulți reclamanți au chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, solicitând instanței să dispună: a) anularea deciziilor emise de directorul executiv al Casei Județene de Pensii Brașov, referitoare la stabilirea cuantumului salariului de bază și la acordarea sporului pentru condiții vătămătoare, începând cu 1 ianuarie 2024; b) obligarea pârâtei la emiterea pentru fiecare reclamant a unei noi decizii prin care să fie stabilit, începând cu 1 ianuarie 2024, cuantumul salariului de bază lunar corespunzător funcției și gradului profesional, la nivelul aflat în plată la data de 1 ianuarie 2024, cu aplicarea corespunzătoare a sporurilor pentru condiții vătămătoare, de confidențialitate și mobilitate, raportat la nivelul maxim aflat în plată la aceeași dată, pentru funcțiile echivalente din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice; c) obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale rezultate.

În motivare, reclamanții au arătat că neaplicarea prevederilor art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 personalului din casele teritoriale de pensii nu respectă principiul egalității, conform căruia nivelul maxim al salariului de bază trebuie să fie același pentru tot personalul care beneficiază de aceleași condiții de muncă, indiferent de instituția și autoritatea publică în care își desfășoară activitatea.

Pârâta a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. C. Dosarul nr. 15/114/2024 al Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu nr. 15/114/2024, mai mulți reclamanți au solicitat obligarea pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor să calculeze și să plătească drepturile salariale reprezentând diferențele dintre veniturile salariale încasate și cele aflate în plată la nivelul maxim în cadrul autorităților din aparatul propriu și structuri subordonate acestora, pentru aceeași/același funcție/grad/treaptă/gradație, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite, inclusiv prin hotărâri judecătorești definitive obținute de personalul care ocupă funcții similare.

În motivare, reclamanții au arătat că în sistemul de salarizare aplicabil funcționarilor publici din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Ministerului Finanțelor s-au creat discrepanțe salariale care au rezultat din interpretarea și aplicarea prevederilor art. 36, art. 38 și art. 39 alin. (1) și alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În acest context, au subliniat că veniturile salariale aflate în plată sunt diferite pentru personalul care ocupă funcții publice similare, având același/aceeași grad/treaptă/gradație, aceleași studii și aceeași vechime, fiind astfel încălcate principiile egalității și nediscriminării.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În apărare, a susținut că stabilirea nivelului maxim de salarizare are în vedere numai salariul de bază și presupune compararea nivelului de salarizare între persoane care fac parte din aceeași categorie profesională și ocupă aceeași funcție în cadrul aceleiași instituții. IV. Motivele reținute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanțele de sesizare au apreciat că sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Completul de judecată din cadrul Tribunalului Iași a apreciat că obiectul procesului privește plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, reclamanții fiind angajați ai Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași. A mai arătat că asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei instanța supremă nu a statuat și această chestiune nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Completul de judecată din cadrul Tribunalului Brașov a reținut că este învestit cu soluționarea în primă instanță a unui proces privind stabilirea și plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, reclamanții având calitatea de funcționari publici în cadrul Casei Județene de Pensii Brașov. De lămurirea modului de interpretare a art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat și la principiile reglementate de art. 6 lit. a), b) și c) din aceeași lege, depinde soluționarea pe fond a cauzei. A mai arătat că instanța supremă nu a statuat asupra acestei chestiuni, care nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Completul de judecată din cadrul Tribunalului Buzău a reținut că reclamanții au calitatea de personal plătit din fonduri publice, funcționari publici în cadrul aparatului central al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, fiind salarizați de la bugetul de stat, în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017. A mai arătat că asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei instanța supremă nu a statuat și această chestiune nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Părțile nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunilor de drept invocate. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Completul de judecată din cadrul Tribunalului Iași a apreciat că în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază trebuie stabilit la nivelul maxim aflat în plată la nivelul acestor instituții/autorități.

Completul de judecată din cadrul Tribunalului Brașov a apreciat că egalizarea salarială nu s-ar putea realiza în temeiul principiilor prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, în condițiile în care egalizarea la nivelul maxim stabilit ca urmare a punerii în aplicare a unor hotărâri judecătorești nu poate opera în mod automat.

Completul de judecată din cadrul Tribunalului Buzău a apreciat că nu ar trebui să existe diferențe salariale la nivelul angajaților din cadrul Ministerului Finanțelor, în afara celor rezultate din diferențierea pe fiecare categorie de funcție, grade profesionale, trepte și gradații. Aceasta deoarece legiuitorul a urmărit excluderea unei astfel de discriminări, inechități și discrepanțe prin introducerea în textul legii a sintagmei "personalul din cadrul sistemului finanțelor publice". VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Față de conținutul întrebărilor adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată, constatând că dispozițiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscalbugetare sunt neconstituționale, reținând că: nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale. Hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și, respectiv, 11%, acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat). IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanță cu privire la soluționarea sesizărilor conexate.

Prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis în parte sesizarea și, în interpretarea și aplicarea art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, a stabilit că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.

Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare."

Prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: în interpretarea dispozițiilor art. 3 1 alin. (1), raportat la art. 3 1 alin. (1 3 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național.

Prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în categoria "personalului numit/încadrat", la care se referă prevederile art. 39 alin. (4), raportate la cele ale art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus și personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale.

Prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ. X. Raportul asupra chestiunilor de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizărilor conexate este reprezentat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Astfel, conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept; d) de lămurirea acesteia să depindă soluționarea pe fond a cauzei; e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiții de admisibilitate, Înalta Curte constată că procesele în care au fost formulate sesizările conexate au ca obiect atât stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților (funcționari publici, funcționari cu statut special și alte categorii de personal din cadrul instituțiilor publice), prin alinierea la nivelul maxim rezultat din includerea în salariul de bază a unor majorări salariale și acordarea unor sporuri recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive altor salariați cu funcții similare, cât și obligarea la plata diferențelor salariale cuvenite.

Astfel, pretențiile deduse judecății în respectivele cauze se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauzele în care au fost formulate sesizările conexate se află în curs de soluționare pe rolul unor completuri de judecată din cadrul Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, respectiv Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care judecă în primă instanță în conformitate cu art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ca atare, primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.

Celelalte condiții de admisibilitate decurg din existența unei chestiuni de drept, în sensul că impun legătura acesteia cu soluționarea cauzei pendinte pe rolul instanței de trimitere, respectiv absența unei dezlegări a acesteia într-un mecanism de unificare jurisprudențială ori într-un recurs în interesul legii în curs de soluționare care să aibă ca obiect aceeași chestiune de drept.

Așadar, pentru ca aceste condiții de admisibilitate să fie întrunite, este necesară existența unei chestiuni de drept.

În legătură cu acest din urmă aspect se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conținut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Codului de procedură civilă din cuprinsul art. 4 al ordonanței de urgență, și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 operează pe deplin noțiunea autonomă de "chestiune de drept", prevăzută de Codul de procedură civilă și a cărei semnificație a fost conturată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la procedura prevăzută de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul că întrebarea adresată instanței supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate este de actualitate și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanțe de urgență s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept" (Decizia nr. 61 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024, Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024, Decizia nr. 89 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1291 din 20 decembrie 2024).

Evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanțelor naționale suficiente repere interpretative, inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu, pentru soluționarea cauzelor cu care au fost învestite.

Procedând la verificarea acestei condiții de admisibilitate, se constată că întrebările adresate instanței supreme au un conținut similar, ce vizează chestiunea de drept referitoare la egalizarea salariului la nivelul maxim aflat în plată din cadrul altei instituții publice similare din țară (agenții județene pentru plăți și inspecție socială), altei autorități/instituții din cadrul aceleiași familii ocupaționale (case teritoriale de pensii din țară), respectiv instituții publice centrale (Ministerul Finanțelor), cu luarea sau neluarea în considerare a majorărilor și/sau a sporurilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Textele de lege a căror interpretare se solicită de către instanțele de trimitere sunt cele de la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează principiile legalității, egalității și nediscriminării, precum și cele ale art. 39 alin. (1) și (4), amplasate în partea generală a Legii-cadru nr. 153/2017.

Examenul deciziilor interpretative pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare relevă că instanța supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea și aplicarea unitară a normelor legale în discuție, care se impun a fi respectate și valorificate, mutatis mutandis, de către instanțele de trimitere în cauzele cu care acestea au fost învestite, aplicarea concretă și efectivă a legii constituind, în afara oricăror ambivalențe, atributul constituțional exclusiv al acestora din urmă.

Astfel, prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea și aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.

Ulterior, prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 3 1 alin. (1), raportat la art. 3 1 alin. (1 3 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național. În considerentul de la paragraful 123 din această decizie s-a reținut că legiuitorul impune, în ceea ce privește stabilirea unui nivel maxim de salarizare la nivelul mai multor instituții sau autorități publice, ca acele entități să se afle în subordinea unui ordonator de credite comun, să aibă același scop, să îndeplinească aceleași funcții și atribuții, să se situeze la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, condiții care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

De asemenea, prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, în categoria "personalului numit/încadrat", la care se referă prevederile art. 39 alin. (4), raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus și personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017. În considerentul de la paragraful 105 s-a reținut că dispozițiile art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile în situația în care există salariați în cadrul autorităților/instituțiilor publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, astfel încât în aceste situații nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. Noțiunea de funcție similară, prevăzută de alin. (1) al art. 39, este cea definită de art. 7 lit. g) din aceeași lege, după cum urmează: "funcția similară reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă".

Totodată, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale. În considerentele de la paragraful 82 s-a reținut că, atunci când instanțele judecătorești sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază, prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări.

Cu privire la egalizarea salariului la nivelul maxim aflat în plată, cu luarea sau neluarea în considerare a sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, prezintă relevanță Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ. În considerentele de la paragrafele 92 și 93 s-a reținut că ceea ce a decis Curtea Constituțională este egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, corespunzător fiecărei/fiecărui funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, iar nu egalizarea elementelor de salarizare suplimentare salariului de bază sau indemnizației de încadrare, cum sunt sporurile, compensațiile, adaosurile, primele, premiile și celelalte drepturi ce intră în prezent în obiectul de reglementare al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Prin urmare, atât Curtea Constituțională, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, în mecanismele de control al constituționalității legii și, respectiv, de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii, corespunzător misiunilor trasate pentru fiecare dintre acestea prin Constituția României, au stabilit că existența unor diferențe în privința cuantumului sporurilor acordate aceleiași categorii de personal care își desfășoară activitatea în instituții diferite nu constituie o încălcare a principiului nediscriminării.

Ca atare, există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărâri obligatorii, care constituie suficiente repere de interpretare, utile instanțelor de trimitere în soluționarea cauzelor deduse judecății.

Revine instanțelor învestite cu soluționarea respectivelor cauze atribuția jurisdicțională de a verifica și respecta jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea litigiilor deduse judecății (Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025, și Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).

În acest context, instanța supremă reafirmă că rolul și funcția mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunțarea repetată, în interpretarea și aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conțin, în realitate, una și aceeași problemă de drept, întrucât existența unei hotărâri prealabile trebuie văzută nu doar ca un argument cu forță obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanțelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluțiile pe care le oferă atât unei probleme de drept punctuale, cât și altora identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării (Decizia nr. 106 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 21 ianuarie 2025).

Mai mult, inadmisibilitatea sesizărilor conexate este dedusă inclusiv din Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept ce au vizat interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) și art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu referire la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare prin includerea unor drepturi salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive, reținându-se că întrebarea dacă la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată se poate ține seama de majorările salariale acordate prin hotărâri judecătorești definitive altor salariați care prestează aceeași activitate în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice a mai fost adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Pe calea mai multor interpretări de principiu menite să asigure practica judiciară unitară și previzibilă, jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a oferit reperele concrete de interpretare a dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) și ale art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, prevederi legale în legătură cu care instanțele de trimitere solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Ulterior, a fost pronunțată și Decizia nr. 68 din 3 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 20 mai 2025, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibile, sesizările conexate ce au vizat interpretarea și aplicarea art. 6 lit. b) și c) și a art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă principiile egalității și nediscriminării pot fi invocate pentru egalizarea salariului la nivelul maxim aflat în plată, cu luarea sau neluarea în considerare a majorărilor și/sau sporurilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, pentru funcții similare din cadrul: aceleiași autorități/instituții publice; altei autorități/instituții publice similare din țară; altei autorități/instituții publice din cadrul aceleiași familii ocupaționale; autorităților/instituțiilor publice centrale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție va conchide că mecanismul unificării jurisprudențiale prin intermediul hotărârii prealabile nu poate fi declanșat, impunându-se respingerea sesizărilor conexe, ca inadmisibile.