ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1665/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 06.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - anularea Hotărârii nr. 2/22136/2022/04.05.2022 a Ministerului Justiției prin care a fost respinsă contestația sa prealabilă, - anularea în parte a Ordinului nr. 6245/C/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale din data de 30.12.2021, respectiv a art. 1 din actul administrativ și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, în sensul recalculării și plății drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016 și nu cu data de 30.12.2021, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017; - anularea în parte a Ordinului nr. 401/C/07.02.2022, respectiv a art. 1 din actul administrativ și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, în sensul recalculării și plății drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 08.07.2017 (data recunoașterii dreptului la recalcularea indemnizației de încadrare prin luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,18 RON, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 menționată în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 371/17.02.2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2264/18.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2020), iar nu cu data de 30.12.2021, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în măsura în care rezultă drepturi salariale superioare acestui plafon ca urmare a punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 371/17.02.2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă cu obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, în sensul recalculării și plății drepturilor salariale rezultate din punerea în executare a sentinței civile nr. 1813/03.12.2020, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 859 din data de 12.05.2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului în ceea ce privește capătul de cerere privind repararea prejudiciului și respinge acest petit ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă; A respins în rest excepțiile invocate de către pârât privind tardivitatea și inadmisibilitatea cererii ca nefondate; A admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, dispunând anularea Adresei nr. x/2022, anularea în parte a Ordinului MJ nr. 6245/C/2021 și nr. 401/C/2022 în ceea ce privește data de la care se calculează drepturile salariale ale reclamantei având în vedere VRS 605,225 RON, dispoziția privind plafonarea, coeficientul 19 și cuantumul sporurilor. Totodată, a obligat pârâta ICCJ să emită un nou ordin de salarizare prin care să dispună recalcularea și plata drepturilor salariale ale reclamantei conform considerentelor sentinței prezente având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 începând cu data de 08.07.2017, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/207, sporurile urmând a fi calculate în funcție de indemnizația de încadrare astfel stabilită, și prin raportare la coeficientul 19,00 cu respectarea celor statuate în hotărârile judecătorești definitive deținute de către reclamantă.

Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a solicitat admitere recursului, casarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare ale reclamanților conform VRS 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6), ca rămas fără obiect și respingerii capătului de cerere privind depășirea plafonului instituit de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 referitor la sporuri, ca neîntemeiat. Într-o primă critică susține recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție că, în ceea ce privește stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare ale intimatei -reclamante conform VRS 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017, prin Ordinul Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/1 din 12.04.2023, s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 Iei, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin, (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părți integrante ale prezentului ordin. Precizează recurenta că emiterea acestui ordin a vizat exclusiv stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 Iei, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în considerarea celor stabilite pe cale judecătorească. Prin urmare, acest ordin nu a privit recunoașterea dreptului la stabilirea salarizării în raport cu valoarea de referință sectorială 605,225 RON, acest aspect fiind stabilit anterior prin hotărâri judecătorești, ori, după caz, prin act administrativ. Limitându-se exclusiv la înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în calcularea drepturilor salariale stabilite anterior prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 asigură doar cadrul juridic necesar stabilirii pentru fiecare judecător în parte a drepturilor ce li se cuvin. Ordinul nr. 959/1/12.04.2023 al Președintelui înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinde dispoziții generale privind modul de salarizare a judecătorilor, respectiv prin stabilirea unor indemnizații de bază în raport cu valoarea de referință sectorială de 605,225 RON cu înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Prin acest ordin, toți judecătorii dobândesc o vocație generală de a li se calcula indemnizația de încadrare în forma menționată, însă în perioada anterioară datei de 12.04.2023, vocația efectivă este determinată dftjnaimulți factori, respectiv: perioada de activitate; existența sau inexistența unor hotărâri judecătorești de recunoaștere a unor drepturi de natură salarială prin raportare la VRS 605,225 și perioadele pentru care acestea sunt recunoscute; intervenirea sau nu a prescripției dreptului de a solicita drepturile salariale prin raportare la VRS 605,225 Iei sau intervenirea prescripției dreptului de a solicita executarea silită; orice alte situații particularece ce pot jnfluența acordarea acestor drepturi salariale în perioada de referință 01.01.2018-12.04.2023. Data de la care se acordă drepturile salariale va fi stabilită individual pentru fiecare judecător în urma analizei situațiilor concrete ale acestora. De asemenea, mai subliniază recurenta faptul că ordinul în discuție a urmărit punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive (Sentința civilă nr. 1508 din 28 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 930 din 15 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, lămurită prin încheierea din 28 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 600 din 23 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. x/2023), prin raportare la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1029/21.12.2016, obiectul acestuia neputând fi extins la alte aspecte privitoare la salarizarea personalului din familia ocupațională Justiție (sporuri, coeficient de multiplicare, etc) decât cele soluționate definitiv prin respectiva hotărâre judecătorească. Având în vedere acest Ordin și luând act de faptul că eliminarea inechităților în domeniul salarizării magistraților și acordării pensiilor de serviciu a fost inclusă ca obiectiv specific al Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025, aprobată prin H.G. nr. 436/2022, Președintele Înaltei Curii de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 1003/1/02.05.2023 prin care a stabilit că, începând cu data de 01.04.2023, judecătorii din circumscripția Curții de Apel București beneficiază de drepturile salariale stabilite în Anexa parte integrantă a acestui ordin. Ulterior, la data de 27.09.2023, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, prin care a stabilit la art. 1, următoarele: "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decemknie-2Q2Jse stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat- \30 decembrie 202ț- fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare". Totodată, la art. 2 alin. (1) din ordinul amintit mai sus, se precizează faptul că "Ordinele de stabilire a drepturilor salariate individuale conform art. 1 se emit în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 2734/1/27.09.2023, în baza documentației transmise de curțile de apel, iar Ia alin. (2) al art. 2 din același ordin se menționează că "în termen de 15 zile de Ia data intrării în vigoare a ordinului amintit mai sus, curțile de apel înaintează înaltei Curți de Casație și Justiție documentația, care va constitui anexă Ia ordinele de stabilire a drepturilor salariate individuale ale judecătorilor din circumscripția curții de apel." Or, întrucât solicitarea intimatei - reclamante a fost deja soluționată prin aceste ordine, recurenta - pârâtă consideră că se impune admiterea recursului și respingerea acestui capăt de cerere, ca rămas fără obiect. Într-o altă critică ce vizează acordarea coeficientului de multiplicare 19,000, recurenta - pârâtă invocă art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, ce prevede că "procurorii din cadrul Direcției Naționale Antîcorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii." În același act normativ se prevedea la art. 3 alin. (1), că "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicata, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgența." Potrivit actelor normative intervenite ulterior Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, salarizarea magistraților se realizează în funcție/raport de nivelul instanțelor sau parchetelor (art. 6 din Anexa VI, Secțiunea a Ii-a a Legii nr. 330/2009, art. 8 alin. (1) din Anexa VI, Secțiunea a Ii-a a Legii nr. 284/2010). Această modalitate de stabilire și de diferențiere a salariilor în funcție de nivelul instanțelor sau parchetelor este firească, atât timp cât complexitatea și natura cauzelor diferă. Prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 au fost abrogate prin art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Soluția legislativă cuprinsă în art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 a fost preluată în art. 11 din secțiunea a 2-a "Salarizarea judecătorilor, a procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora, precum și a magistraților-asistenți" din Anexa VI "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției", având următorul cuprins: "Pe durata exercitării funcției, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la nr. crt. 3,4 și 6-10 din anexa nr. VI/1, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii." Ulterior, prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost abrogată Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nefiind preluată soluția legislativă anterioară. Astfel, potrivit noii reglementări a salarizării personalului plătit din fonduri publice, indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coefi¬cienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referință. La data de 01.07.2017 a intrat în vigoare Legea-cadru de salarizare nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care prin art. 44 a abrogat Legea-cadru nr. 284/2010. Prin Legea nr. 153/2017 s-a dispus la Capitolul I, Secțiunea 1, art. 1 alin. (3) că "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege". Art. 7 lit. c) din Capitolul I, Secțiunea a 3-a din Legea nr. 153/2017 dispune că "indemnizația de încadrare reprezintă suma de bani corespunzătoare funcției, gradului, gradației și vechimii în funcție, prevăzută în anexele nr. I-IX". De asemenea, art. 8 Capitolul VIII, Secțiunea a 2-a din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017 prevede că "(1) Judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor sau, după caz, cit gradul profesional obținut, cu funcția deținută și, după caz, cu vechimea în muncă și în funcție, potrivit prevederilor prezentei legi." Prin Decizia nr. 861 din 28 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 28 iulie 2009, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. S-a reținut în considerentele deciziei menționate că: "esențială în definirea cadrului juridic analizat este stabilirea gradului instanțelor sau parchetelor pe lângă care magistrații, fie ei procurori, judecători sau magistraț't-asistenți, funcționează ". Astfel, atât Direcția Națională Anticorupție, cât și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe când instanțele care judecă cauzele instrumentate de aceste structuri nu sunt întotdeauna la nivelul înaltei Curți de Casație și Justiție (spre exemplu, competența de judecată în cazul infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene aparține judecătoriilor, iar cea de urmărire penală Direcției Naționale Anticorupție). Conferirea acestei poziții superioare în ierarhia parchetelor a celor două structuri legitimează din punct de vedere constituțional salarizarea diferită a procurorilor care le compun în raport cu alți magistrați aflați la parchete sau instanțe superioare, chiar dacă, în fapt, aceștia au aceeași vechime în funcția de judecător sau procuror. Rezultă că aceste categorii de magistrați nu se află în aceeași situație juridică, astfel încât tratamentul juridic aplicat acestora din punct de vedere al salarizării nu poate fi decât diferit. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că o atare diferențiere este una justificată în mod obiectiv și rațional și că discriminarea salarială ar fi apărut numai atunci când legiuitorul nu ar fi ținut cont de poziția superioară a parchetului sau instanței de judecată, după caz." De asemenea, Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a statuat că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (...) urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică." Din perspectiva acestei decizii reiese că hotărârile judecătorești care interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală, cum sunt cele privind majorarea indemnizației de încadrare (prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5%, 11%), iar celelalte hotărâri (prin care s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații particulare, fără aplicabilitate generală), nu trebuie luate în considerare la stabilirea nivelului maxim al indemnizației de încadrare, la care se face egalizarea. Prin urmare, susține recurenta că acordarea coeficienților corespunzători procurorilor DNA/DIICOT nu se încadrează în categoria drepturilor salariate la care se referă Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, nu constituie drepturi reglementate de norme cu "aplicabilitate generală" cum era situația majorărilor de 2%, 5%, 11% de la care plecase analiza Curții Constituționale, care au fost aplicate pentru întreg sistemul justiției, fără niciun fel de circumstanțiere față de situația personală a fiecărui angajat în parte, nu au determinat majorarea/schimbarea indemnizațiilor de încadrare și, ca atare, decizia nu este aplicabilă în speță. In reglementarea instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 - cu unele efecte și în prezent - în stabilirea indemnizației de încadrare erau determinante valoarea de referință sectorială și coeficienții de multiplicare. Valoarea de referință sectorială era (și este pentru personalul care nu a atins nivelul de salarizare prevăzut în grila de salarizare din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022) un element de bază și comun al salarizării personalului care intra în sfera de reglementare a ordonanței menționate. Coeficientul de multiplicare, la rândul său element de bază pentru salarizarea categoriilor de personal stabilite prin reglementarea menționată, a fost determinat de legiuitor în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu funcția deținută în cadrul acestora - de conducere sau de execuție (aspect care, în opinia noastră, îi oferă caracter de element comun, însă în limitele criteriilor menționate, fără a avea caracteristica de aplicabilitate la nivelul întregii Familii ocupaționale "Justiție"). Este adevărat că în istoricul reglementărilor în materie de salarizare ulterioare aborgării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, în unele situații au intervenit diferențe de salarizare rezultate din frecventele modificări legislative, care adeseori au creat probleme de interpretare, astfel încât s-a intervenit pentru înlăturarea acestora. Astfel, s-au emis reglementări prin care s-a stabilit aplicarea unui nivel maxim al salarizării personalului care își desfășoară activitatea în aceleași condiții în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. 1 Totodată, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a stabilit în considerentele sale, între altele că "pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice." În susținerea acestei critici recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție invocă Deciziile nr. 23 din 26 septembrie 2016 și nr. 36 din 04 iunie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și consideră că atât Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și Curtea Constituțională au urmărit prin deciziile menționate asigurarea nivelului maxim al salarizării - scop urmărit și de reglementările vizând asigurarea nivelului menționat - cu respectarea implicită a unor criterii esențiale de diferențiere în mod obiectiv a salarizării. Criteriul nivelului instanțelor și parchetelor și cel al funcției deținute (de execuție sau de conducere) au fost prevăzute în mod constant în actele normative din materia salarizării magistraților, regăsindu-se atât în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, în art. 3 alin. (1), cât și în Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în art. 6 al Anexei nr. VI - "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției", în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în art. 8 al Capitolului al VUI-Iea - "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției" din Anexa nr. VI - "Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție»", precum și în actuala Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în art. 8 al Capitolului al VlII-lea - "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției" din Anexa nr. V - "Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională"; totodată criteriile menționate se regăsesc și în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în art. 74 alin. (1). Așadar, susține recurenta - pârâta Înalta Curte de Casație și Justițue că, în opinia sa acești coeficienți de multiplicare au fost stabiliți de legiuitor cu luarea în considerare a nivelului instanțelor și parchetelor și a funcției deținute. Or, o altfel de abordare ar fi contrară principiului reglementat de art. 6 lit. f) din Legea nr. 153/2017, respectiv principiul ierarhizării, pe verticală, cât si pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate. Pentru determinarea cuantumului indemnizației intimatei - reclamante s-a aplicat, exclusiv grila din Legea - cadru nr. 153/2017. Mai mult, în Legea - cadru nr. 153/2017, grilele de salarizare pentru judecători și procu¬rori sunt diferite, neexistând temei pentru utilizarea grilei dedicate procurorilor pentru reînca¬drarea judecătorilor. Nivelul salarial, după intrarea în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017, s-a stabilit în funcție de coordonatele carierei profesionale a intimatei - reclamante (grad, vechime în muncă și funcție) nu ale unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și D.I.I.C.O.T, întrucât hotărârea judecătorească nu poate atribui grade profesionale noi, care să conducă la încadrarea reclamantului pe alte coordonate, ci acordă drepturi salariale, intervenind asupra unui element de calcul (coeficientul). Totodată, art. 1 alin. (3) din Legea - cadru nr. 153/2017 stabilește că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) suntșirămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege." De asemenea, se impune a fi reținut că dreptul la coeficientul de multiplicare 19,000 a fost stabilit sub forma plății unor despăgubiri de către instanțele specializate în litigii de muncă, iar nu ca o componentă a salarizării. Mai mult decât atât, Ministerul Justiției, nu a fost parte în dosarele amintite de intimata - reclamantă, nefilnd obligat să emită ordine de salarizare. Astfel, hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile de muncă având ca obiect acordarea coeficientului de multiplicare 19,000, se vor executa inter partes, în conformitate cu prevederile legale referitoare la plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea drepturilor de natură salarială stabilite în favoarea intimatei - reclamante, cu precizarea că modalitatea de punere în executare a unor astfel de hotărâri cade exclusiv în sarcina ordonatorilor secundari și terțiari de credite. De asemenea, mai susține pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție că, în ceea ce privește înlăturarea plafonului instituit de art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017 referitor la sporuri, Legea-cadru nr. 153/2017 prevede un procent al sporurilor de până la 45% aplicat la indemnizația de încadrare, determinat conform art. 24 din cap. III-secțiunea III a Legii nr. 153/2017, raportat la art. 4 și 5 din Anexa nr. V, cap. VIII, care prevăd în domeniul de activitate "Justiție" sporul pentru condiții de muncă grele - 15%, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică 25%, sporul pentru păstrarea confidențialității de 5%, lăsând la aprecierea ordonatorului de credite condițiile de acordare a acestora, evident cu respectarea dispozițiilor imperative ale legii. Astfel, pentru personalul din justiție, sporurile sunt reglementate în Capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea cadru nr. 153/2017 iar aceste dispoziții legale trebuie analizate coroborat cu cele ale art. 25 alin. (1) din Cap. II al Legii nr. 153/2017, potrivit cărora: .Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele ventru hrană si vacantă. acordate cumulat pe total buzei pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de gr ad/salar iilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz." Așadar, art. 25 din Legea nr. 153/2017 face trimitere la o limită maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial (cum este cazul sporurilor Anexa V), limită care poate fi acordată, însă cu respectarea prevederilor art. 25 din același act normativ, care impun ca suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare. Față de aceste considerente, solicită instanței să aibă în vedere că singurul criteriu relevant în dimensionarea sporurilor este respectarea plafonului impus de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea 153/2017, prevăzut pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale: JSvma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru flecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de baza, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz", iar singurul grup comparator permis prin prisma deciziei nr. 15/2021 a înaltei Curți de Casație și Justiție este personalul încadrat în subordinea aceluiași ordonator de credite. Prevederile art. 24 și cele ale art. 25 din Legea nr. 153/2017 se completează și se aplică coroborat, menirea primului text fiind aceea de a stabili o limită maximă pentru fiecare spor în parte (acestea nefiind reglementate în cuantum fix, ci într-un procent maxim în care pot fi acordate), jar a celui de-al doilea text normativ, de a limita suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite. Limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat ordonatorului de credite, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale, astfel că, în funcție de condițiile specifice și de resursele din buget, calculele efectuate pe fiecare ordonator de credite pot conduce la acordarea sporurilor la procentul maxim prevăzut în anexe sau într-un procent mai mic. În acest sens, apreciază ca fiind relevant paragraful 90 din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, și susține deopotrivă că, deși într-un anumit interval temporal, bugetul unui ordonator de credite ar permite acordarea sporurilor în procentul maxim de 45% pentru fiecare angajat, acest procent poate și se impune a fi revizuit periodic, astfel încât să fie asigurată conformarea la limitarea prevăzută de art. 25 din lege. Așadar, dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 nu prevăd un procent fix al sporurilor de 45%, ci doar un procent maxim, care lasă la aprecierea ordonatorului de credite o marjă de acordare a acestor sporuri, evident cu respectarea dispozițiilor imperative ale legii. Prin urmare, la nivelul fiecărui ordonator de credite, în privința sporurilor, alăturat limitelor maxime pe care legea le stabilește pentru fiecare categorie de sporuri în parte, plafonarea acestora este determinată de necesitatea de a se asigura respectarea cerinței impuse de art. 25 din Partea generală a Legii nr. 153/2017 - articol a cărui denumire marginală este tocmai "Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi". În concluzie, limitarea prevăzută în articolul 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 poate determina acordarea unor cuantumuri diferite ale sporurilor de la un ordonator de credite la altul, de vreme ce procentul de 30%, care nu poate fi depășit în privința sumei "sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite", se calculează "din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz", care poate comporta diferențieri între ordonatorii de credite. Mai mult, în cadrul fiecărui ordonator de credite pot exista fluctuații ale cuantumului sporurilor determinate, spre exemplu, de modificările care pot interveni în numărul de posturi efectiv ocupate în anumite perioade de timp. Așadar, eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. în acest sens, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 137/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite. Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6), din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25 din lege, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene s-a prevăzut, la art. 34 alin. (2), că: "(2) începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Acest text a fost modificat prin O.U.G. nr. 1/2020 (art. I. pct. 12), în sensul că: "(2) începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Și în anul 2021, cuantumul sporurilor a fost plafonat, prin art. I alin. (3) din O.U.G. nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, potrivit căruia: "(3) în anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, (...) de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții" De asemenea, începând cu data de 1 ianuarie 2022, prin art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, s-a dispus: "(5) în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personahd plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții." În același sens sunt și dispozițiile art. I alin. (5) din O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, conform cărora: "(5) In anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Mai susține recurenta - pârâtă că existența dreptului ordonatorului de apreciere cu privire la acordarea unui procent mai mic sau egal cu cel maxim prevăzut de lege este recunoscut și prin deciziile pronunțate de Curtea Constituțională, menționând cu titlu de exemplu Deciziile nr. 697/31.10.2019, nr. 282/27.04.2021, nr. 126/10 martie 2020 și nr. 520/30 iunie 2020. Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ. recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind stabilirea indemnizațiilor de încadrare brute lunare ale reclamanților conform VRS 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) ca rămas fără obiect, și respingerii capătului de cerere privind depășirea plafonului instituit de art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017 referitor la sporuri, ca neîntemeiat.

Apărările formulate în cauză Împotriva recursului promovat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție nici intimata- reclamantă A. și nici intimatul - pârât Ministerul Justiției. nu au formulat apărări în cadrul unor întâmpinări, astfel cum impun dispozițiile art. 471 1 alin. (3) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ, deși cererea de recurs le-a fost comunicată în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 18.12.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 10.09.2024, în ședință publică, cu citarea părților, apoi judecata a fost amânată la data de 05.11.2024 și, apoi,după repunerea cauzei pe rol, judecata a fost din nou amânată la data de 25 martie 2025 și, la aceste termen de judecată, luând act de cererea recurentei - pârâte, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declară dezbaterile închise și reține dosarul în pronunțare asupra recursului ce face obiectul judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a normelor legale incidente litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul proovat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat, urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare: Înalta Curte constată că motivul de recurs referitor la rămânerea fără obiect a capătului de cerere ce vizează obligarea la emiterea unui nou ordin, în sensul recalculării indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a VRS de 605,225 RON și cu înlăturarea aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021, este întemeiat, urmând ca hotărea recurată să fie reformată sub acest aspect, pentru următoarele considerente: Recurenta a invocat faptul că acțiunea a rămas fără obiect în ceea ce privește acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON, față de emiterea Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959 din 12.04.2023, prin care s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele prezentului ordin. De asemenea, s-a statuat la art. 4 că sumele care reprezintă diferența dintre drepturile stabilite potrivit prezentului ordin și drepturile salariale stabilite anterior cu aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 se actualizează cu indicele de inflație, la acestea adăugându-se dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective și la art. 5 că plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor art. 1 și art. 4 din prezentul ordin se va efectua, în condițiile legii, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, s-a arătat că drepturile salariate ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc, începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat- 30 decembrie 2021-fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, prin Ordinul nr. 2734/1/27.09.2023, toți judecătorii au dobândit o vocație generală de a li se calcula indemnizația de încadrare în forma menționată, începând cu data de 30 decembrie 2021. În contextul emiterii Ordinului nr. 2734/I/27.09.2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin recunoașterea drepturilor judecătorilor de a fi salarizați din data de 30 decembrie 2021 cu o VRS de 605,22 RON, fără aplicarea limitei rezultate din prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu acest moment, a dispărut vătămarea cauzată intimatei- reclamante, prin emiterea nelegală a Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021. Or, după cum rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 existența vătămării afirmate reprezintă o chestiune esențială a fondului raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, se constată că, pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021, prin obligarea pârâtei la emiterea pentru reclamantă a unui nou ordin de salarizare, raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare, urmare aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pretențiile reclamantei fiind, începând cu momentul anterior menționat, neîntemeiate, ca urmare a lipsei vătămării. Prin obiect se înțelege pretenția concretă dedusă judecății; or, cât timp pârâta a recunoscut această pretenție (obligarea la emiterea unui ordin prin care să fie acordată valoarea de referință 605,22 RON, neplafonată), la acest moment procesual, acest capăt de cerere a rămas fără obiect. Ca urmare, din această perspectivă, se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și respingerea petitului având ca obiect obligarea la emiterea unui nou ordin în sensul recalculării indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a VRS de 605,225 RON și cu înlăturarea aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021, ca rămas fără obiect. În ceea ce privește perioada anterioară pentru care prima instanță a dispus obligarea la emiterea ordinului (08.07.2017 - 29.12.2021) instanța de recurs constată că se impune reamintirea aspectelor de jurisprudență obligatorie din materia modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite magistraților. Astfel, cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, a fost pronunțată Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea și a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale". De asemenea, a reținut în considerente, că "atunci când instanțele judecătorești sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări" (paragraful 82). Prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea, reținând în considerente că "dezlegările instanței de contencios constituțional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 sunt integrate în prezent de normele de la art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în conținutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție) și în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală)" (paragraful 145). De asemenea, s-a statuat că "aceste principii funcționează doar în ceea ce privește indemnizația lunară de încadrare, iar nu și în privința celorlalte componente ale salariului lunar al personalului din familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională, relevante pentru această distincție fiind definițiile legale de la art. 7 lit. c), e) și m) din Legea-cadru nr. 153/2017" (paragraful 146). Cu privire la natura juridică a componentei salariale constând în valoarea de referință sectorială și caracterul neplafonabil al acesteia, relevantă este Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior menționată, prin care s-a reținut că "singurul element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referință sectorială", aceasta fiind considerată "reper unic, de referință în sectorul în care est