Decizia nr. 245/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 3.004/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 17.260/3/2021*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 29 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 17.260/3/2021*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018), se aplică și în situația majorării gradației de vechime, respectiv a promovării în grad a personalului salarizat potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 decembrie 2024, cu nr. 3.004/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 23 iunie 2025. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 Art. 34 (forma inițială) - "(...) (2) Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (...)" Art. 34 (forma modificată prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020) - "(...) (2) Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (...)" III. Expunerea succintă a procesului

Prin Contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 8 februarie 2022, reclamanta X, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea actelor administrative individuale, respectiv dispozițiile președintelui Administrației Fondului pentru Mediu din 13 mai 2021 și din 25 martie 2021, și, pe cale de consecință, menținerea drepturilor salariale dobândite prin Dispoziția președintelui Administrației Fondului pentru Mediu din 26 august 2020; acordarea diferențelor salariale dintre sumele efectiv încasate începând cu luna martie 2021 și drepturile salariale dobândite prin această din urmă dispoziție, cu acordarea dobânzii legale aferente până la data efectivă a plății.

Prin Sentința civilă nr. 3.978 din 22 iunie 2023 a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta este angajata pârâtei în funcția de consilier juridic. Prin Dispoziția președintelui Administrației Fondului pentru Mediu din 25 martie 2021 s-a stabilit, pentru viitor, începând cu data emiterii acestei dispoziții, cuantumul sporului pentru condiții periculoase de muncă de care beneficiază reclamanta ca fiind în sumă de 778 lei/lună și s-a constatat că, în perioada 1 octombrie 2019-31 martie 2020 reclamanta a încasat în mod necuvenit acest spor, stabilit în cuantum greșit la 792 lei/lună, iar în perioada 1 aprilie 2020-28 februarie 2021 a încasat în mod necuvenit sporul de 1.082 lei/lună.

Redând evoluția legislativă în materia salarizării categoriei de personal bugetar din care face parte reclamanta, tribunalul a reținut că legea de salarizare aplicabilă perioadei deduse judecății este Legea-cadru nr. 153/2017, al cărei scop a fost atingerea treptată a salariilor de bază prevăzute pentru anul 2022 în anexele legii-cadru.

În urma analizării evoluției salariului reclamantei, explicată în întâmpinare și necontestată, instanța de fond a constatat că salarizarea acesteia nu a fost stabilită în defavoarea sa, ci, din contră, pârâta a făcut tot posibilul, chiar și printr-o interpretare nepermis de largă a dispozițiilor privind salarizarea bugetarilor, să stabilească la maximum atât salariul de bază, cât și sporurile de care a beneficiat reclamanta - spor de complexitate și spor de condiții deosebite de muncă, chiar peste limita prevăzută de lege.

Astfel, încă de la data de 1 ianuarie 2018, reclamanta, consilier juridic gradul II gradația 0 (cu vechime până în 3 ani), atinsese salariul de bază din grila de salarizare pentru anul 2022. Așadar, începând cu această dată, salariul de bază al reclamantei trebuia plafonat la salariul de bază din grila de salarizare prevăzută de anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, iar din acest moment, la acest salariu plafonat din grila de salarizare trebuiau adăugate sporurile de 15% complexitate și spor de condiții deosebite.

Prima instanță a reținut că reclamantei i s-a stabilit un salariu de bază superior celui din grila de salarizare, motiv pentru care nu i se mai puteau aplica prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Respectarea principiilor egalității și nediscriminării invocate de reclamantă nu poate să conducă la încălcarea unui alt principiu, cel al respectării literei și spiritului legii, motiv pentru care instanța de fond a reținut că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea unor diferențe salariale în forma solicitată, acțiunea formulată de aceasta fiind respinsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ceea ce interesează chestiunea de drept pendinte a susținut că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile legale din grila de salarizare prevăzută în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, câtă vreme prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005), stabilesc că Administrația Fondului pentru Mediu este o instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, aflată în coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului.

Prin urmare, legislația aplicabilă stabilirii drepturilor salariale o reprezintă anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, și nu anexa nr. VIII, cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată a reiterat susținerile referitoare la emiterea Dispoziției președintelui Administrației Fondului pentru Mediu din 13 mai 2021 cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și a reluat argumentele prezentate în fața instanței de fond.

În ședința publică din 29 noiembrie 2024, curtea de apel, din oficiu, a pus în discuția părților necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, pentru pronunțarea unei hotărâri de principiu prin care să dea dezlegare chestiunii de drept menționate.

Prin încheierea pronunțată la aceeași dată a dispus sesizarea instanței supreme, precum și suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, obiectul învestirii instanței vizează, în principal, cererea privind anularea dispozițiilor prin care s-a stabilit, în esență, că sporul de condiții periculoase de care beneficia aceasta trebuia să fie menținut la cuantumul de 778 lei acordat anterior datei de 1 octombrie 2019, neputând face obiectul majorării, ca urmare a acordării gradației de vechime, respectiv a promovării în grad.

Reclamanta este angajată cu contract individual de muncă în cadrul instituției pârâte - Administrația Fondului pentru Mediu, care, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, este instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, în coordonarea autorității publice centrale pentru protecția mediului.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, actul normativ are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, iar, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c), dispozițiile legii se aplică și personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii.

Prin urmare, litigiul face parte din categoria proceselor la care fac referire dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 - stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Cauza este în curs de judecată în calea de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, la Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ce judecă în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 271 alin. (2 2 ) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii).

Soluționarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, aspecte referitoare la interpretarea acestor dispoziții fiind invocate prin motivele de apel, și, totodată, modalitatea de interpretare a normelor în discuție este strâns legată de legalitatea actelor contestate în cauză, prin care a fost modificat cuantumul sporului de condiții vătămătoare acordat reclamantei, tocmai în considerarea incidenței acestor dispoziții legale.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar asupra aspectelor ce fac obiectul sesizării instanța supremă nu a statuat, astfel cum rezultă din jurisprudența sa. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-reclamantă a arătat că, întrucât acțiunea vizează desființarea unor acte administrative individuale, prin care s-a dispus modificarea sporului pentru condiții vătămătoare de muncă sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 în situația modificării funcției prin promovare în grad superior, se impune tranșarea separată a chestiunii de drept după cum urmează: dacă dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se aplică în situația majorării gradației de vechime, respectiv dacă se aplică și în situația promovării în grad a personalului salarizat potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Pe de altă parte, consideră că nu pot fi ignorate dispozițiile art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevăd modul de aplicare a legii și principiul unitar al salarizării pentru funcții similare.

În acord cu legislația în vigoare, acordarea salariului de bază și a sporurilor aferente în cazul modificării funcției, gradului, treptei de salarizare, prin promovare, se realizează la nivelul funcțiilor similare în plată din cadrul instituției.

Intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu nu a depus un punct de vedere. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Instanța de trimitere a reținut că prin dispozițiile contestate în cauză s-a stabilit, în esență, cuantumul sporului pentru condiții periculoase de muncă la care era îndreptățită apelanta-reclamantă începând cu data de 1 octombrie 2019, ca fiind de 778 lei/lună, precum și caracterul necuvenit al sporului în cuantum de 792 lei de care a beneficiat aceasta în perioada 1 octombrie 2019 (data majorării tranșei de vechime)-31 martie 2020, respectiv de 1.082 lei în perioada 1 aprilie 2020 (data promovării în grad)-28 februarie 2021.

Argumentele avute în vedere în acest sens au vizat, în esență, aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, prin care cuantumul sporurilor a fost menținut la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018 și care, în cazul apelantei-reclamante, s-a apreciat a fi cel avut anterior acordării atât a gradației pentru vechimea în muncă, cât și a promovării în grad, în cuantum de 778 lei.

Într-adevăr, distinct de dispozițiile tranzitorii din art. 38 și 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, în ceea ce privește salarizarea pe anul 2019, prin dispozițiile art. 34 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 s-a stabilit că, prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018.

Potrivit alineatului (2) din același articol (anterior modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020), începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Ulterior, ca urmare a modificărilor aduse art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, a fost prelungită și pentru anul 2020 măsura menținerii cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, la nivelul din luna decembrie a anului anterior, respectiv 2019.

Intenția legiuitorului a fost așadar ca, începând cu ianuarie 2019, să se majoreze doar cuantumul salariilor de bază cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018, sporurile, indemnizațiile, compensațiile, primele și celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut fiind menținute la nivelul din luna decembrie a anului anterior, cu excepția situațiilor în care au intervenit modificări fie în ceea ce privește funcția, fie în ceea ce privește condițiile de muncă ale salariatului.

Prin urmare, se pune problema în ce măsură modificarea gradației pentru vechimea în muncă, respectiv a gradului profesional reprezintă o modificare a funcției, respectiv a condițiilor de muncă, pentru a se aprecia că nu operează interdicția instituită de dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.

Cu alte cuvinte, chestiunea vizează, în esență, a se stabili dacă a intervenit o schimbare a funcției, respectiv a condițiilor în care își desfășoară activitatea salariatul, în sensul dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, în situația în care în cursul intervalului de referință (anul 2019, respectiv anul 2020) salariul de bază a suferit modificări, ca urmare a majorării tranșei de vechime, respectiv a promovării în grad a salariatului.

Funcția reprezintă unul din elementele contractului individual de muncă, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 17 alin. (3) lit. d) și alin. (4) din Codul muncii, care fac referire la "funcția/ocupația, conform specificației Clasificării ocupațiilor din România sau altor acte normative, precum și fișa postului, cu specificarea atribuțiilor postului".

Potrivit art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare, sporurile și alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaționale de funcții bugetare, pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, precum și pentru funcțiile de demnitate publică, sunt prevăzute în anexele nr. I-IX, iar, potrivit art. 10 alin. (1), salariile de bază sunt diferențiate pe funcții, grade/trepte și gradații.

De asemenea, potrivit art. 7 lit. j) din Legea-cadru nr. 153/2017, gradația reprezintă salariul de bază corespunzător funcției, acordat în raport cu vechimea în muncă, în condițiile legii-cadru, dispozițiile art. 10 alin. (4) din același act normativ stabilind tranșele de vechime în muncă în funcție de care se acordă cele 5 gradații, precum și cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condițiilor de trecere în gradație și incluse în acesta.

Pe de altă parte, conform art. 7 lit. l) din Legea-cadru nr. 153/2017, gradul profesional reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcțiilor cu studii superioare, studii superioare de scurtă durată și studii medii, după caz, în condițiile legii, în timp ce treapta profesională reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcțiilor cu studii medii, potrivit art. 7 lit. k) din aceeași legecadru.

În ceea ce privește promovarea, prevederile art. 31 alin. (2) din legea-cadru fac referire în mod distinct la promovarea pe funcții, respectiv promovarea pe grade sau trepte profesionale.

În același sens, potrivit art. 41 alin. (1) din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011), prin promovare se asigură evoluția în carieră a personalului contractual, prin trecerea într-un grad superior sau într-o treaptă profesională superioară, într-o funcție de conducere sau într-o funcție pentru care este prevăzut un nivel de studii superior, în continuare fiind prevăzute reguli distincte în ceea ce privește condițiile în care se dispune promovarea în fiecare din cele trei cazuri, dintre care rezultă următoarele distincții relevante: promovarea într-o funcție de conducere se face pe un post vacant cu respectarea prevederilor art. 1-40 referitoare la ocuparea unui post vacant prin concurs sau examen [alin. (3)]; promovarea într-o funcție pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face numai în măsura în care conducătorul autorității sau instituției publice decide ca atribuțiile din fișa postului să fie modificate în mod corespunzător [alin. (6)]; promovarea personalului contractual din sectorul bugetar în grade sau trepte profesionale se face prin examen, în baza unui referat de evaluare întocmit de șeful ierarhic și aprobat de conducătorul autorității sau instituției publice [alin. (7)].

Într-o primă opinie, susținută de apelanta-reclamantă prin motivele de apel, funcția ar viza atât denumirea postului, în speță consilier juridic, cât și gradul profesional, în speță gradul I, care se dobândește prin promovarea unui concurs, în același sens fiind și dispozițiile art. 41 alin. (1) din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, din care ar rezulta că promovarea vizează atât trecerea într-un grad superior sau într-o treaptă profesională superioară, cât și trecerea într-o funcție de conducere sau într-o funcție pentru care este prevăzut un nivel de studii superioare.

Ca urmare a promovării se modifică elemente esențiale ale contractului de muncă, dar și responsabilitățile aferente acestei funcții și care se regăsesc în fișa postului, indiferent de codul aferent funcției, astfel că nu s-ar putea reține că ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, în sensul dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.

În susținerea acestei opinii se invocă și incidența dispozițiilor art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 care, în interpretarea propusă prin motivele de apel, ar impune, în cazul modificării funcției, gradului sau treptei de salarizare prin promovare, acordarea atât a salariului de bază, cât și a sporurilor aferente, la nivelul funcțiilor similare în plată în cazul instituției.

În argumentarea acestui punct de vedere, dar exclusiv în ceea ce privește gradul profesional, curtea de apel a reținut că pot fi avute în vedere și mențiunile din anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 în care legiuitorul, atunci când stabilește salariile de bază, operează cu diferențieri în raport nu numai cu denumirea propriu-zisă a funcției, dar și în raport cu gradul sau treapta, în cadrul aceluiași criteriu referitor la "funcție".

Într-o altă opinie, care rezultă din apărările formulate de intimata-pârâtă în cauză, sporurile se mențin la nivelul cuantumului din luna decembrie 2018 în situația promovării în grad profesional, majorându-se corespunzător noului salariu de bază doar în situația promovării într-o funcție de conducere sau pentru un nivel superior de studii.

Se propune astfel o interpretare restrictivă a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, în care noțiunea de funcție vizează strict denumirea ca atare a acesteia, astfel cum se regăsește în nomenclatorul Clasificării ocupațiilor din România.

Opinia completului de judecată este în același sens, cu precizările redate în continuare.

Astfel, în ceea ce privește gradația pentru vechimea în muncă, rezultă din conținutul dispozițiilor anterior menționate că aceasta este un element al salariului de bază, astfel că prin acordarea sa nu s-ar putea reține că intervin modificări ale funcțiilor ori ale condițiilor de muncă.

În ceea ce privește promovarea în grad profesional prezintă relevanță nu numai distincțiile anterior menționate între promovarea în funcție și promovarea în grad sau treaptă profesională, dar și categoriile de funcții distincte avute în vedere de legiuitor la stabilirea nivelului de salarizare, din care rezultă clasificarea acestora în funcții de conducere și funcții de execuție, respectiv funcții cu studii superioare, funcții cu studii superioare de scurtă durată și funcții cu studii medii.

Desfășurarea activității în aceleași condiții, la care face referire art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, ar viza exclusiv condițiile efective de muncă, acest aspect prezentând relevanță la determinarea sferei de aplicare a textului în discuție, în condițiile în care acesta reglementează modalitatea de acordare a sporurilor. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat opinii teoretice, din care a rezultat existența unei abordări cvasiunanime, în sensul că modificarea gradației ori promovarea în grad profesional nu are semnificația unei schimbări a funcției sau a condițiilor în care își desfășoară activitatea personalul, în înțelesul art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, care să excludă plafonarea sporului în discuție.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunțate următoarele decizii care prezintă relevanță în dezlegarea prezentei sesizări, în ordine cronologică: - Decizia nr. 7 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 9 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (41) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, drepturile salariale reglementate de art. 5, respectiv de art. 8 din anexa nr. I - Familia ocupațională de funcții bugetare «Învățământ» capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, intră sub incidența prevederilor art. 38 alin. (41) din această lege."; - Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: " Pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiții de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare «Administrație» din administrația publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții."; - Decizia nr. 75 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 din 4 decembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Majorarea de până la 50%, calculată la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază al personalului militar, polițiștilor, polițiștilor de penitenciare și personalului civil care execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, prevăzută de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, nu este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din solda lunară/salariul brut lunar, astfel încât cuantumul acesteia nu este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, începând cu 1 ianuarie 2019, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022."; - Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: La acordarea sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se țină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.(...)" IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 22 februarie 2022, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, instanța de contencios constituțional a reținut următoarele: " 28. (...) în jurisprudența sa, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale și economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia (a se vedea Decizia nr. 536 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 13 octombrie 2021, și Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1091 din 16 noiembrie 2021). 29. În consecință, Curtea constată că nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție. 30. (...) examinând criticile de neconstituționalitate intrinsecă formulate în raport cu art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, Curtea reține că analizate în cadrul ansamblului normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prevederile de lege criticate dispun o măsură fiscal-bugetară, aplicabilă începând cu anul 2019, fără a cuprinde vicii care să afecteze claritatea, precizia sau predictibilitatea normei juridice. Susținerile referitoare la imprecizia dispozițiilor legale implică înțelegerea conținutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziții legale în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, vizând, în realitate, aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea legilor. 31. De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, sporurile, premiile și alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013). De asemenea, legiuitorul are competența exclusivă de a stabili conținutul, condițiile și limitele acordării sporurilor, precum și de a decide cu privire la acordarea acestora (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, sau Decizia nr. 552 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iulie 2012). 32. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. În consecință, Curtea constată că regula menținerii la un anumit nivel a cuantumului sporurilor pentru personalul plătit din fonduri publice reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituție. (...) 35. Referitor la invocarea încălcării dreptului de proprietate privată, prevăzut de art. 44 din Constituție, și a dreptului la respectarea unui «bun», prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei reguli în privința menținerii cuantumului sporurilor la un anumit nivel nu are semnificația încălcării regulilor constituționale și convenționale invocate. 36. De asemenea, în raport cu cele enunțate, Curtea constată că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului unor drepturi fundamentale și nici nu afectează astfel de drepturi. În consecință, dispozițiile art. 53 și ale art. 115 alin. (6) din Constituție nu sunt sub niciun aspect încălcate."

Aceste considerente au fost reluate în deciziile nr. 573 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 7 iunie 2023; nr. 359 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.040 din 16 noiembrie 2023, etc. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea vizând pronunțarea unei hotărâri prealabile nu îndeplinește condiția de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în înțelesul dat acesteia conform jurisprudenței consolidate a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; problema de drept supusă interpretării nu ridică o veritabilă dificultate, dispozițiile legale neavând caracter neclar, incomplet sau echivoc. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, precum și raportul întocmit de judecătorii-raportori, constată următoarele:

Întrebarea prealabilă este adresată în cadrul mecanismului de unificare jurisprudențială reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu specific de reglementare, conturat prin dispozițiile art. 1, este reprezentat de procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și de procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Instanța de trimitere solicită răspuns la întrebarea dacă, în privința cuantumului sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă, dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se aplică și în situația majorării gradației pentru vechime în muncă, respectiv a promovării în grad profesional a personalului salarizat potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 (salariat angajat în baza unui contract individual de muncă, în funcția de consilier juridic, în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu).

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înțelegerea corectă a relației, de tipul lege specială - lege generală, dintre cele două mecanisme a priori de unificare a practicii judiciare, reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și de art. 519 din Codul de procedură civilă, trebuie să țină seama de regulile de interpretare a normelor juridice care impun ca normele speciale să se completeze cu normele generale, în măsura în care nu reglementează în mod derogatoriu.

Astfel fiind, procedura hotărârii prealabile din reglementarea normei speciale - cu referire la condițiile de admisibilitate și la regulile de judecată a sesizării -, pe de o parte, derogă sub unele aspecte de la dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă care constituie dreptul comun în materie, iar, pe de altă parte, se completează cu acesta, potrivit normei de trimitere din art. 4 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Apartenente primei categorii sunt acele dispoziții derogatorii de la configurația-cadru în materia mecanismului hotărârii prealabile, prin care s-a statuat în sensul extinderii sferei titularului sesizării, al suprimării condiției noutății chestiunii de drept, al instituirii obligativității sesizării (condiționat însă de prealabila verificare și constatare a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate), al introducerii obligativității suspendării cauzelor similare, precum și al scurtării termenelor procedurale.

Din cea de-a doua categorie de aspecte sunt de evidențiat, inter alia, cerințele de ordin procedural referitoare la cuprinsul încheierii de sesizare, statuate în reglementarea generală, și anume expunerea motivelor care susțin admisibilitatea sesizării instanței supreme și a punctului de vedere al completului de judecată și al părților.

De altfel, o atare obligație a titularului sesizării rezultă și din art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care impune completului de judecată să verifice și să constate îndeplinirea condițiilor de admisibilitate și să dispună sesizarea instanței supreme doar dacă rezultatul este unul afirmativ, fiind necesare o analiză argumentată cu privire la toate condițiile de admisibilitate incidente, precum și exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept care formează obiectul întrebării prealabile.

Revenind, prin prisma acestor repere de analiză esențiale, la evaluarea elementelor sesizării pendinte, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că procesul în care s-a formulat sesizarea are ca obiect anularea actelor administrative individuale referitoare la modificarea cuantumului sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă, în urma majorării gradației pentru vechime în muncă și a promovării în grad profesional, în cazul unei salariate angajate în baza contractului individual de muncă, în funcția de consilier juridic, în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, precum și plata diferențelor salariale. Așadar, reclamanta face parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, salarizat potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, pretențiile deduse spre judecată instanței de trimitere fiind circumscrise domeniului specific de reglementare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în calea de atac a apelului.

În ceea ce privește însă condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară, se constată o serie de neregularități, care fac demersul inadmisibil.

Prima observație care se impune a fi făcută este aceea că, în absența unei definiții legale specifice, noțiunea de "chestiune de drept" la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate primi un alt înțeles decât cel comun din dreptul procesual civil român, în acord cu prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult decât atât, însuși preambulul actului normativ ce constituie temeiul prezentei sesizări (ca parte constitutivă obligatorie în cazul ordonanțelor de urgență), având rolul de a facilita înțelegerea acestuia, demonstrează faptul că și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rămân de actualitate trăsăturile definitorii ale condiției de admisibilitate în analiză, consacrate consecvent atât în doctrina de specialitate, cât și în jurisprudența instanței supreme dezvoltată pe marginea mecanismului hotărârii prealabile din reglementarea Codului de procedură civilă.

Aceasta, întrucât în preambulul ordonanței de urgență legiuitorul delegat a reafirmat rolul constituțional al Înaltei Curți de Casație și Justiție, consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituția României, de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești; în egală măsură, autorul reglementării a subliniat nevoia de clarificare a unor "chestiuni dificile de drept" și a manifestat, deopotrivă, preocuparea pentru neafectarea semnificativă a volumului de activitate al instanței supreme, toate aceste argumente sprijinind stabilirea sensului corect al normei adoptate.

Or, așa cum s-a arătat și în doctrină, pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal.

De asemenea, jurisprudența consolidată, timp de peste un deceniu, în legătură cu această condiție de admisibilitate a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Jus