Decizia nr. 245/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 3004/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3.004/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 17.260/3/2021*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 29 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 17.260/3/2021*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), se aplică şi în situaţia majorării gradaţiei de vechime, respectiv a promovării în grad a personalului salarizat potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 decembrie 2024, cu nr. 3.004/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 23 iunie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 Art. 34 (forma iniţială) – „(…) (2) Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)” Art. 34 (forma modificată prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020) – „(…) (2) Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin Contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 8 februarie 2022, reclamanta X, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea actelor administrative individuale, respectiv dispoziţiile preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu din 13 mai 2021 şi din 25 martie 2021, şi, pe cale de consecinţă, menţinerea drepturilor salariale dobândite prin Dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu din 26 august 2020; acordarea diferenţelor salariale dintre sumele efectiv încasate începând cu luna martie 2021 şi drepturile salariale dobândite prin această din urmă dispoziţie, cu acordarea dobânzii legale aferente până la data efectivă a plăţii.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.978 din 22 iunie 2023 a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta este angajata pârâtei în funcţia de consilier juridic. Prin Dispoziţia preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu din 25 martie 2021 s-a stabilit, pentru viitor, începând cu data emiterii acestei dispoziţii, cuantumul sporului pentru condiţii periculoase de muncă de care beneficiază reclamanta ca fiind în sumă de 778 lei/lună şi s-a constatat că, în perioada 1 octombrie 2019-31 martie 2020 reclamanta a încasat în mod necuvenit acest spor, stabilit în cuantum greşit la 792 lei/lună, iar în perioada 1 aprilie 2020-28 februarie 2021 a încasat în mod necuvenit sporul de 1.082 lei/lună.

Redând evoluţia legislativă în materia salarizării categoriei de personal bugetar din care face parte reclamanta, tribunalul a reţinut că legea de salarizare aplicabilă perioadei deduse judecăţii este Legea-cadru nr. 153/2017, al cărei scop a fost atingerea treptată a salariilor de bază prevăzute pentru anul 2022 în anexele legii-cadru.

În urma analizării evoluţiei salariului reclamantei, explicată în întâmpinare şi necontestată, instanţa de fond a constatat că salarizarea acesteia nu a fost stabilită în defavoarea sa, ci, din contră, pârâta a făcut tot posibilul, chiar şi printr-o interpretare nepermis de largă a dispoziţiilor privind salarizarea bugetarilor, să stabilească la maximum atât salariul de bază, cât şi sporurile de care a beneficiat reclamanta – spor de complexitate şi spor de condiţii deosebite de muncă, chiar peste limita prevăzută de lege.

Astfel, încă de la data de 1 ianuarie 2018, reclamanta, consilier juridic gradul II gradaţia 0 (cu vechime până în 3 ani), atinsese salariul de bază din grila de salarizare pentru anul 2022. Aşadar, începând cu această dată, salariul de bază al reclamantei trebuia plafonat la salariul de bază din grila de salarizare prevăzută de anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, iar din acest moment, la acest salariu plafonat din grila de salarizare trebuiau adăugate sporurile de 15% complexitate şi spor de condiţii deosebite.

Prima instanţă a reţinut că reclamantei i s-a stabilit un salariu de bază superior celui din grila de salarizare, motiv pentru care nu i se mai puteau aplica prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Respectarea principiilor egalităţii şi nediscriminării invocate de reclamantă nu poate să conducă la încălcarea unui alt principiu, cel al respectării literei şi spiritului legii, motiv pentru care instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită la acordarea unor diferenţe salariale în forma solicitată, acţiunea formulată de aceasta fiind respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În ceea ce interesează chestiunea de drept pendinte a susţinut că în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile legale din grila de salarizare prevăzută în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, câtă vreme prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005), stabilesc că Administraţia Fondului pentru Mediu este o instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, aflată în coordonarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

Prin urmare, legislaţia aplicabilă stabilirii drepturilor salariale o reprezintă anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, şi nu anexa nr. VIII, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată a reiterat susţinerile referitoare la emiterea Dispoziţiei preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu din 13 mai 2021 cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat şi a reluat argumentele prezentate în faţa instanţei de fond.

În şedinţa publică din 29 noiembrie 2024, curtea de apel, din oficiu, a pus în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, pentru pronunţarea unei hotărâri de principiu prin care să dea dezlegare chestiunii de drept menţionate.

Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată a dispus sesizarea instanţei supreme, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, obiectul învestirii instanţei vizează, în principal, cererea privind anularea dispoziţiilor prin care s-a stabilit, în esenţă, că sporul de condiţii periculoase de care beneficia aceasta trebuia să fie menţinut la cuantumul de 778 lei acordat anterior datei de 1 octombrie 2019, neputând face obiectul majorării, ca urmare a acordării gradaţiei de vechime, respectiv a promovării în grad.

Reclamanta este angajată cu contract individual de muncă în cadrul instituţiei pârâte – Administraţia Fondului pentru Mediu, care, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, este instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, în coordonarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, actul normativ are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, iar, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c), dispoziţiile legii se aplică şi personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii.

Prin urmare, litigiul face parte din categoria proceselor la care fac referire dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 – stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Cauza este în curs de judecată în calea de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ce judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 271 alin. (2 2 ) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii).

Soluţionarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, aspecte referitoare la interpretarea acestor dispoziţii fiind invocate prin motivele de apel, şi, totodată, modalitatea de interpretare a normelor în discuţie este strâns legată de legalitatea actelor contestate în cauză, prin care a fost modificat cuantumul sporului de condiţii vătămătoare acordat reclamantei, tocmai în considerarea incidenţei acestor dispoziţii legale.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar asupra aspectelor ce fac obiectul sesizării instanţa supremă nu a statuat, astfel cum rezultă din jurisprudenţa sa. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-reclamantă a arătat că, întrucât acţiunea vizează desfiinţarea unor acte administrative individuale, prin care s-a dispus modificarea sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă sub aspectul incidenţei dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 în situaţia modificării funcţiei prin promovare în grad superior, se impune tranşarea separată a chestiunii de drept după cum urmează: dacă dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se aplică în situaţia majorării gradaţiei de vechime, respectiv dacă se aplică şi în situaţia promovării în grad a personalului salarizat potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017.

Pe de altă parte, consideră că nu pot fi ignorate dispoziţiile art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevăd modul de aplicare a legii şi principiul unitar al salarizării pentru funcţii similare.

În acord cu legislaţia în vigoare, acordarea salariului de bază şi a sporurilor aferente în cazul modificării funcţiei, gradului, treptei de salarizare, prin promovare, se realizează la nivelul funcţiilor similare în plată din cadrul instituţiei.

Intimata-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu nu a depus un punct de vedere. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Instanţa de trimitere a reţinut că prin dispoziţiile contestate în cauză s-a stabilit, în esenţă, cuantumul sporului pentru condiţii periculoase de muncă la care era îndreptăţită apelanta-reclamantă începând cu data de 1 octombrie 2019, ca fiind de 778 lei/lună, precum şi caracterul necuvenit al sporului în cuantum de 792 lei de care a beneficiat aceasta în perioada 1 octombrie 2019 (data majorării tranşei de vechime)-31 martie 2020, respectiv de 1.082 lei în perioada 1 aprilie 2020 (data promovării în grad)-28 februarie 2021.

Argumentele avute în vedere în acest sens au vizat, în esenţă, aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, prin care cuantumul sporurilor a fost menţinut la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018 şi care, în cazul apelantei-reclamante, s-a apreciat a fi cel avut anterior acordării atât a gradaţiei pentru vechimea în muncă, cât şi a promovării în grad, în cuantum de 778 lei.

Într-adevăr, distinct de dispoziţiile tranzitorii din art. 38 şi 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salarizarea pe anul 2019, prin dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 s-a stabilit că, prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018.

Potrivit alineatului (2) din acelaşi articol (anterior modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020), începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Ulterior, ca urmare a modificărilor aduse art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, a fost prelungită şi pentru anul 2020 măsura menţinerii cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, la nivelul din luna decembrie a anului anterior, respectiv 2019.

Intenţia legiuitorului a fost aşadar ca, începând cu ianuarie 2019, să se majoreze doar cuantumul salariilor de bază cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile, primele şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut fiind menţinute la nivelul din luna decembrie a anului anterior, cu excepţia situaţiilor în care au intervenit modificări fie în ceea ce priveşte funcţia, fie în ceea ce priveşte condiţiile de muncă ale salariatului.

Prin urmare, se pune problema în ce măsură modificarea gradaţiei pentru vechimea în muncă, respectiv a gradului profesional reprezintă o modificare a funcţiei, respectiv a condiţiilor de muncă, pentru a se aprecia că nu operează interdicţia instituită de dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.

Cu alte cuvinte, chestiunea vizează, în esenţă, a se stabili dacă a intervenit o schimbare a funcţiei, respectiv a condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea salariatul, în sensul dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, în situaţia în care în cursul intervalului de referinţă (anul 2019, respectiv anul 2020) salariul de bază a suferit modificări, ca urmare a majorării tranşei de vechime, respectiv a promovării în grad a salariatului.

Funcţia reprezintă unul din elementele contractului individual de muncă, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 17 alin. (3) lit. d) şi alin. (4) din Codul muncii, care fac referire la „funcţia/ocupaţia, conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, precum şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului”.

Potrivit art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare, sporurile şi alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare, pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, precum şi pentru funcţiile de demnitate publică, sunt prevăzute în anexele nr. I-IX, iar, potrivit art. 10 alin. (1), salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade/trepte şi gradaţii.

De asemenea, potrivit art. 7 lit. j) din Legea-cadru nr. 153/2017, gradaţia reprezintă salariul de bază corespunzător funcţiei, acordat în raport cu vechimea în muncă, în condiţiile legii-cadru, dispoziţiile art. 10 alin. (4) din acelaşi act normativ stabilind tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii, precum şi cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta.

Pe de altă parte, conform art. 7 lit. l) din Legea-cadru nr. 153/2017, gradul profesional reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcţiilor cu studii superioare, studii superioare de scurtă durată şi studii medii, după caz, în condiţiile legii, în timp ce treapta profesională reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcţiilor cu studii medii, potrivit art. 7 lit. k) din aceeaşi legecadru.

În ceea ce priveşte promovarea, prevederile art. 31 alin. (2) din legea-cadru fac referire în mod distinct la promovarea pe funcţii, respectiv promovarea pe grade sau trepte profesionale.

În acelaşi sens, potrivit art. 41 alin. (1) din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011), prin promovare se asigură evoluţia în carieră a personalului contractual, prin trecerea într-un grad superior sau într-o treaptă profesională superioară, într-o funcţie de conducere sau într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior, în continuare fiind prevăzute reguli distincte în ceea ce priveşte condiţiile în care se dispune promovarea în fiecare din cele trei cazuri, dintre care rezultă următoarele distincţii relevante: promovarea într-o funcţie de conducere se face pe un post vacant cu respectarea prevederilor art. 1-40 referitoare la ocuparea unui post vacant prin concurs sau examen [alin. (3)]; promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face numai în măsura în care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice decide ca atribuţiile din fişa postului să fie modificate în mod corespunzător [alin. (6)]; promovarea personalului contractual din sectorul bugetar în grade sau trepte profesionale se face prin examen, în baza unui referat de evaluare întocmit de şeful ierarhic şi aprobat de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice [alin. (7)].

Într-o primă opinie, susţinută de apelanta-reclamantă prin motivele de apel, funcţia ar viza atât denumirea postului, în speţă consilier juridic, cât şi gradul profesional, în speţă gradul I, care se dobândeşte prin promovarea unui concurs, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, din care ar rezulta că promovarea vizează atât trecerea într-un grad superior sau într-o treaptă profesională superioară, cât şi trecerea într-o funcţie de conducere sau într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superioare.

Ca urmare a promovării se modifică elemente esenţiale ale contractului de muncă, dar şi responsabilităţile aferente acestei funcţii şi care se regăsesc în fişa postului, indiferent de codul aferent funcţiei, astfel că nu s-ar putea reţine că ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, în sensul dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.

În susţinerea acestei opinii se invocă şi incidenţa dispoziţiilor art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 care, în interpretarea propusă prin motivele de apel, ar impune, în cazul modificării funcţiei, gradului sau treptei de salarizare prin promovare, acordarea atât a salariului de bază, cât şi a sporurilor aferente, la nivelul funcţiilor similare în plată în cazul instituţiei.

În argumentarea acestui punct de vedere, dar exclusiv în ceea ce priveşte gradul profesional, curtea de apel a reţinut că pot fi avute în vedere şi menţiunile din anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 în care legiuitorul, atunci când stabileşte salariile de bază, operează cu diferenţieri în raport nu numai cu denumirea propriu-zisă a funcţiei, dar şi în raport cu gradul sau treapta, în cadrul aceluiaşi criteriu referitor la „funcţie”.

Într-o altă opinie, care rezultă din apărările formulate de intimata-pârâtă în cauză, sporurile se menţin la nivelul cuantumului din luna decembrie 2018 în situaţia promovării în grad profesional, majorându-se corespunzător noului salariu de bază doar în situaţia promovării într-o funcţie de conducere sau pentru un nivel superior de studii.

Se propune astfel o interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, în care noţiunea de funcţie vizează strict denumirea ca atare a acesteia, astfel cum se regăseşte în nomenclatorul Clasificării ocupaţiilor din România.

Opinia completului de judecată este în acelaşi sens, cu precizările redate în continuare.

Astfel, în ceea ce priveşte gradaţia pentru vechimea în muncă, rezultă din conţinutul dispoziţiilor anterior menţionate că aceasta este un element al salariului de bază, astfel că prin acordarea sa nu s-ar putea reţine că intervin modificări ale funcţiilor ori ale condiţiilor de muncă.

În ceea ce priveşte promovarea în grad profesional prezintă relevanţă nu numai distincţiile anterior menţionate între promovarea în funcţie şi promovarea în grad sau treaptă profesională, dar şi categoriile de funcţii distincte avute în vedere de legiuitor la stabilirea nivelului de salarizare, din care rezultă clasificarea acestora în funcţii de conducere şi funcţii de execuţie, respectiv funcţii cu studii superioare, funcţii cu studii superioare de scurtă durată şi funcţii cu studii medii.

Desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii, la care face referire art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, ar viza exclusiv condiţiile efective de muncă, acest aspect prezentând relevanţă la determinarea sferei de aplicare a textului în discuţie, în condiţiile în care acesta reglementează modalitatea de acordare a sporurilor. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat opinii teoretice, din care a rezultat existenţa unei abordări cvasiunanime, în sensul că modificarea gradaţiei ori promovarea în grad profesional nu are semnificaţia unei schimbări a funcţiei sau a condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea personalul, în înţelesul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care să excludă plafonarea sporului în discuţie.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost pronunţate următoarele decizii care prezintă relevanţă în dezlegarea prezentei sesizări, în ordine cronologică: – Decizia nr. 7 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 9 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (41) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile salariale reglementate de art. 5, respectiv de art. 8 din anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Învăţământ» capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, intră sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (41) din această lege.”; – Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: ” Pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Administraţie» din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”; – Decizia nr. 75 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 din 4 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Majorarea de până la 50%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază al personalului militar, poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciare şi personalului civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, prevăzută de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, nu este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din solda lunară/salariul brut lunar, astfel încât cuantumul acesteia nu este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, începând cu 1 ianuarie 2019, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.”; – Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: La acordarea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare trebuie să se ţină seama de plafonul prevăzut de art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(…)” IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 22 februarie 2022, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele: ” 28. (…) în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale şi economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia (a se vedea Decizia nr. 536 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 13 octombrie 2021, şi Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1091 din 16 noiembrie 2021). 29. În consecinţă, Curtea constată că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. 30. (…) examinând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Curtea reţine că analizate în cadrul ansamblului normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prevederile de lege criticate dispun o măsură fiscal-bugetară, aplicabilă începând cu anul 2019, fără a cuprinde vicii care să afecteze claritatea, precizia sau predictibilitatea normei juridice. Susţinerile referitoare la imprecizia dispoziţiilor legale implică înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziţii legale în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, vizând, în realitate, aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legilor. 31. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013). De asemenea, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili conţinutul, condiţiile şi limitele acordării sporurilor, precum şi de a decide cu privire la acordarea acestora (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, sau Decizia nr. 552 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iulie 2012). 32. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. În consecinţă, Curtea constată că regula menţinerii la un anumit nivel a cuantumului sporurilor pentru personalul plătit din fonduri publice reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie. (…) 35. Referitor la invocarea încălcării dreptului de proprietate privată, prevăzut de art. 44 din Constituţie, şi a dreptului la respectarea unui «bun», prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei reguli în privinţa menţinerii cuantumului sporurilor la un anumit nivel nu are semnificaţia încălcării regulilor constituţionale şi convenţionale invocate. 36. De asemenea, în raport cu cele enunţate, Curtea constată că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului unor drepturi fundamentale şi nici nu afectează astfel de drepturi. În consecinţă, dispoziţiile art. 53 şi ale art. 115 alin. (6) din Constituţie nu sunt sub niciun aspect încălcate.”

Aceste considerente au fost reluate în deciziile nr. 573 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 7 iunie 2023; nr. 359 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.040 din 16 noiembrie 2023, etc. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea vizând pronunţarea unei hotărâri prealabile nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, în înţelesul dat acesteia conform jurisprudenţei consolidate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; problema de drept supusă interpretării nu ridică o veritabilă dificultate, dispoziţiile legale neavând caracter neclar, incomplet sau echivoc. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, precum şi raportul întocmit de judecătorii-raportori, constată următoarele:

Întrebarea prealabilă este adresată în cadrul mecanismului de unificare jurisprudenţială reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, al cărei domeniu specific de reglementare, conturat prin dispoziţiile art. 1, este reprezentat de procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi de procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Instanţa de trimitere solicită răspuns la întrebarea dacă, în privinţa cuantumului sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se aplică şi în situaţia majorării gradaţiei pentru vechime în muncă, respectiv a promovării în grad profesional a personalului salarizat potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 (salariat angajat în baza unui contract individual de muncă, în funcţia de consilier juridic, în cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu).

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înţelegerea corectă a relaţiei, de tipul lege specială – lege generală, dintre cele două mecanisme a priori de unificare a practicii judiciare, reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi de art. 519 din Codul de procedură civilă, trebuie să ţină seama de regulile de interpretare a normelor juridice care impun ca normele speciale să se completeze cu normele generale, în măsura în care nu reglementează în mod derogatoriu.

Astfel fiind, procedura hotărârii prealabile din reglementarea normei speciale – cu referire la condiţiile de admisibilitate şi la regulile de judecată a sesizării -, pe de o parte, derogă sub unele aspecte de la dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă care constituie dreptul comun în materie, iar, pe de altă parte, se completează cu acesta, potrivit normei de trimitere din art. 4 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Apartenente primei categorii sunt acele dispoziţii derogatorii de la configuraţia-cadru în materia mecanismului hotărârii prealabile, prin care s-a statuat în sensul extinderii sferei titularului sesizării, al suprimării condiţiei noutăţii chestiunii de drept, al instituirii obligativităţii sesizării (condiţionat însă de prealabila verificare şi constatare a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate), al introducerii obligativităţii suspendării cauzelor similare, precum şi al scurtării termenelor procedurale.

Din cea de-a doua categorie de aspecte sunt de evidenţiat, inter alia, cerinţele de ordin procedural referitoare la cuprinsul încheierii de sesizare, statuate în reglementarea generală, şi anume expunerea motivelor care susţin admisibilitatea sesizării instanţei supreme şi a punctului de vedere al completului de judecată şi al părţilor.

De altfel, o atare obligaţie a titularului sesizării rezultă şi din art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care impune completului de judecată să verifice şi să constate îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi să dispună sesizarea instanţei supreme doar dacă rezultatul este unul afirmativ, fiind necesare o analiză argumentată cu privire la toate condiţiile de admisibilitate incidente, precum şi exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept care formează obiectul întrebării prealabile.

Revenind, prin prisma acestor repere de analiză esenţiale, la evaluarea elementelor sesizării pendinte, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că procesul în care s-a formulat sesizarea are ca obiect anularea actelor administrative individuale referitoare la modificarea cuantumului sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, în urma majorării gradaţiei pentru vechime în muncă şi a promovării în grad profesional, în cazul unei salariate angajate în baza contractului individual de muncă, în funcţia de consilier juridic, în cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu, precum şi plata diferenţelor salariale. Aşadar, reclamanta face parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, salarizat potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, pretenţiile deduse spre judecată instanţei de trimitere fiind circumscrise domeniului specific de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în calea de atac a apelului.

În ceea ce priveşte însă condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o chestiune de drept, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară, se constată o serie de neregularităţi, care fac demersul inadmisibil.

Prima observaţie care se impune a fi făcută este aceea că, în absenţa unei definiţii legale specifice, noţiunea de „chestiune de drept” la care se referă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate primi un alt înţeles decât cel comun din dreptul procesual civil român, în acord cu prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Mai mult decât atât, însuşi preambulul actului normativ ce constituie temeiul prezentei sesizări (ca parte constitutivă obligatorie în cazul ordonanţelor de urgenţă), având rolul de a facilita înţelegerea acestuia, demonstrează faptul că şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 rămân de actualitate trăsăturile definitorii ale condiţiei de admisibilitate în analiză, consacrate consecvent atât în doctrina de specialitate, cât şi în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltată pe marginea mecanismului hotărârii prealabile din reglementarea Codului de procedură civilă.

Aceasta, întrucât în preambulul ordonanţei de urgenţă legiuitorul delegat a reafirmat rolul constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituţia României, de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti; în egală măsură, autorul reglementării a subliniat nevoia de clarificare a unor „chestiuni dificile de drept” şi a manifestat, deopotrivă, preocuparea pentru neafectarea semnificativă a volumului de activitate al instanţei supreme, toate aceste argumente sprijinind stabilirea sensului corect al normei adoptate.

Or, aşa cum s-a arătat şi în doctrină, pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accep