ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 183/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 137/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 3.808/117/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin încheierea din 7 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 3.808/117/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă în raport cu prevederile art. 22 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora " (1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4. (2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte. (...) ", majorarea de 15% a salariului de bază pentru complexitatea muncii, prevăzută în anexa nr. VIII, capitolul I, lit. A din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă un element component al salariului de bază sau o majorare a bazei de salarizare? II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) - anexa nr. V - capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției - secțiunea a 6-a Salarizarea specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete " Art. 22. - (1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4. (2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte." Anexa nr. VIII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" - capitolul I - lit. A - secțiunea I Nota 3 - "3. Funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcționarii publici din cadrul aparatului Administrației Prezidențiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerului Justiției, precum și funcționarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului, cu excepția celor prevăzuți la pct. 1 și 2, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea, în parte, a Ordinului nr. 587 din 26.04.2023 și a anexei nr. 1 la acesta, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la reclamanți; anularea, în parte, a Ordinului nr. 617 din 28.04.2023 și a anexei nr. 9 la acesta, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la reclamanți; anularea Adresei nr. vvv din 14.06.2023 privind respingerea contestației formulate de reclamanta I.V.F. și a Adresei nr. nnn din 14.06.2023 privind respingerea contestației formulate de reclamantul M.I.C., ambele adrese emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; obligarea pârâților să emită un nou ordin de salarizare prin care să fie acordată majorarea de 15% a salariului de bază conform anexei nr. VIII, cap. I, lit. A din Legea-cadru nr. 153/2017; obligarea pârâților la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanților prin majorarea cu 15% a salariului de bază conform anexei nr. VIII, cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant; obligarea pârâților să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv achitate, actualizate cu indicele de inflație, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenței fiecărui salariu și până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 561 din 26 februarie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 3.808/117/2023 al Tribunalului Cluj, s-a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții I.V.F. și M.I.C., solicitând casarea sentinței, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamanții au formulat puncte de vedere asupra sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia instanței de trimitere, o posibilă interpretare a dispozițiilor legale supuse analizei, în raport cu prevederile art. 22 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ar fi în sensul că majorarea de 15% pentru complexitatea muncii, astfel cum aceasta este reglementată în cadrul anexei nr. VIII: Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" la Legea-cadru nr. 153/2017, capitolul, subcapitolul 1, lit. A Salarizarea funcționarilor publici, nota 3, ar reprezenta o componentă a salariului de bază acordat funcționarilor publici vizați de textul de lege. Susține că această interpretare poate fi dedusă din expresia folosită de legiuitor: "Funcționarii publici (...) beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%".

Pe de altă parte, menționează că dispozițiile ce reprezintă obiectul prezentei sesizări pot fi interpretate și în sensul în care majorarea de 15% pentru complexitatea muncii nu reprezintă o componentă a salariului de bază, ci un adaos, făcând parte din salariul lunar, astfel cum acesta este definit la art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanța supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenței instanțelor naționale. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

În jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanță cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării: Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 130 din 19 februarie 2019; Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 64 din 30 ianuarie 2020; Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 82 din 5 februarie 2020.

În jurisprudența Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție prezintă relevanță Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Domeniul de aplicare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispozițiile art. 1, iar prin art. 2 s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

În contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării: (i) existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac; (ii) cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; (iii) existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; (iv) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; (v) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificând condițiile de admisibilitate se constată că acestea sunt doar parțial îndeplinite. Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect solicitarea reclamanților persoane fizice, specialiști în cadrul parchetelor de pe lângă tribunal și curte de apel, care fac parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, privind obligarea pârâților la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să fie acordată majorarea de 15% a salariului de bază conform anexei nr. VIII, cap. I, lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Așadar, instanța de trimitere a fost învestită cu soluționarea unui litigiu care se înscrie în domeniul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris prin art. 1 alin. (1) din actul normativ menționat, titularul cererii de chemare în judecată făcând parte din categoria personalului plătit din fonduri publice.

Cauza se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în virtutea competenței legale conturate prin dispozițiile art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă și ale art. 10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Celelalte condiții de admisibilitate decurg din existența unei chestiuni de drept, în sensul că impun legătura acesteia cu soluționarea cauzei pendinte pe rolul instanței de trimitere, respectiv absența unei dezlegări a acesteia într-un mecanism de unificare jurisprudențială (ori a unui recurs în interesul legii) în curs de soluționare care să aibă ca obiect aceeași chestiune de drept.

În legătură cu acest din urmă aspect, se observă că art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conținut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al ordonanței, se constată că și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului este pe deplin operantă noțiunea autonomă de "chestiune de drept" prevăzută de Codul de procedură civilă și a cărei semnificație a fost conturată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți referitoare la procedura reglementată de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanței supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor deduse judecății.

Totodată, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, care, pe baza unei interpretări juridice adecvate, consistente, poate primi înțelesuri și aplicări divergente în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară. Prin urmare, sintagma "chestiune de drept", prevăzută la art. 519 din Codul de procedură civilă și la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie raportată la prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă" (spre exemplu, Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 25 mai 2023).

Prin raportare la aceste exigențe, Înalta Curte constată că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o "chestiune de drept" care să fie reală, dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare.

Astfel, se constată, pe de o parte, că aspectele sesizate de instanța de trimitere nu pun problema unei dificultăți de interpretare a unei norme îndoielnice, neclare (cu referire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor care reglementează modalitatea în care se stabilesc salariile de bază pentru specialiștii care își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete), iar, pe de altă parte, că au fost lămurite prin decizii interpretative anterioare ale instanței supreme (cu referire la interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale cu caracter similar vizând alte categorii de personal plătit din fonduri publice).

Așadar, se constată că obiectul sesizării nu privește o veritabilă chestiune de drept în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, ci, mai degrabă, aplicarea dispozițiilor legale incidente într-un caz concret, în raport cu interpretarea deja oferită de Înalta Curte prin deciziile anterioare pronunțate în mecanismul dezlegării unei chestiuni de drept.

Analizând normele legale invocate de Curtea de Apel Cluj, se observă că ele dispun asupra unor beneficii de natură pecuniară, cu referire în speță la salariul de bază pentru specialiștii care își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete.

Concret, prin sesizarea dedusă examinării, instanța de trimitere pune în discuție, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 22 alin. (2) din secțiunea a 6-a, cap. VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, natura juridică a majorării de 15% a salariului de bază pentru complexitatea muncii, prevăzută în anexa nr. VIII, capitolul I, lit. A, secțiunea I din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv dacă aceasta reprezintă un element distinct de salariul de bază, așa cum susțin reclamanții, sau chiar o componentă a salariului de bază.

Însă, așa cum însăși autoarea sesizării constată, terminologia utilizată de legiuitor, aceea de majorare a salariului de bază, indică în mod neechivoc o creștere a salariului de bază, nefiind identificate de instanța de trimitere niciun fel de argumente pentru care s-ar putea aprecia că această majorare ar reprezenta un adaos, un element suplimentar salariului de bază, subsumat noțiunii mai largi de salariu lunar, astfel cum aceasta este definită la art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Procedând în continuare la examenul deciziilor interpretative obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (astfel cum rezultă din jurisprudența evidențiată la pct. VIII din prezenta decizie), instanța supremă subliniază că s-a statuat anterior, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la natura și componentele salariului de bază, acest aspect controversat făcând obiect de analiză a instanței supreme.

Chiar dacă nu a fost dezlegată explicit o chestiune identică celei ce face obiectul sesizării (dacă majorarea de 15% a salariului de bază pentru complexitatea muncii, prevăzută de anexa nr. VIII, cap. I lit. A din Legea-cadru nr. 153/2017, reprezintă un element component al salariului de bază sau o majorare a bazei de salarizare), dezlegările anterioare au relevanță pentru condiția de admisibilitate a existenței unei chestiuni de drept veritabile întrucât nu poate fi exclus de plano ca problema de drept în discuție să prezinte un grad de dificultate ridicat, de natură a justifica intervenția instanței supreme, chiar și atunci când au fost pronunțate decizii în procedura hotărârii prealabile și/sau a recursului în interesul legii, dar soluțiile adoptate și considerentele ce le-au fundamentat trebuie corelate (în acest sens, Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, paragraful 65).

Or, în privința componentelor salariului de bază, cu referire la majorarea de 15% a salariului de bază pentru complexitatea muncii, dezlegările anterioare, date prin mecanismul recursului în interesul legii sau al hotărârii prealabile, se impun, mutatis mutandis.

Corelarea dezlegărilor anterioare date unor chestiuni de drept prin hotărâri prealabile nu prezintă vreo dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante și de aplicare corespunzătoare a acestora la circumstanțele particulare ale cauzei.

În primul rând, instanța supremă notează că, în ce privește dispozițiile art. 22 din secțiunea a 6-a, cap. VIII, anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019, a respins ca inadmisibilă o sesizare similară, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: "Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22 din secțiunea a 6-a, capitolul VIII, anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dacă sintagma «specialist din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete» are în vedere categoria specialiștilor din parchete sau are în vedere și categoria specialiștilor antifraudă detașați în cadrul acelorași parchete în funcția de specialist, în baza art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare, corelat cu art. 24 din același act normativ." Potrivit considerentelor, nu se poate aprecia că chestiunea de drept adusă în dezbatere prezintă un grad de dificultate care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile, în contextul în care dispoziția legală a cărei interpretare se solicită a se realiza nu este nici lacunară, nici incompletă sau neclară.

În cadrul acestei decizii, instanța supremă a reținut că "73. (...) textul art. 22 din secțiunea a 6-a, capitolul VIII, anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează modalitatea în care se stabilesc salariile de bază pentru specialiștii care își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete. 74. Din redactarea normei rezultă că aceasta este de generală aplicare pentru categoria funcționarilor publici care au calitatea de specialiști și care își desfășoară activitatea în cadrul parchetelor. 75. Pe de altă parte, în sesizarea ce face obiectul analizei de față, deși instanța de trimitere face referire expresă la interpretarea dispozițiilor art. 22 din secțiunea a 6-a, capitolul VIII, anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, se observă că nu se urmărește identificarea conținutului conceptual al normei, ci stabilirea modului de aplicare a acesteia la situația de fapt din speță, operațiune ce excedează atribuțiilor completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile."

Deși sesizarea soluționată prin Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019 a fost respinsă ca inadmisibilă, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, decizia "beneficiază, ca orice act jurisdicțional, de efectul autorității de lucru judecat atașat considerentelor pe care se sprijină și explicitează soluția inadmisibilității sesizării" (Decizia nr. 2 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 aprilie 2021, paragraful 39).

Revenind la prezenta sesizare, este evident că, întrucât în cauză nu se pune problema existenței unei dificultăți de interpretare a unei norme de drept neclare, îndoielnice, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o chestiune de drept reală, ci, precum în cazul sesizării soluționate prin decizia anterior amintită, se solicită o rezolvare a litigiului dedus judecății. Or, instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestei proceduri cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei cu a cărei soluționare au fost învestite instanțele, atribut care este și trebuie să rămână în competența acestora.

În al doilea rând, prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea și a stabilit că "- majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 și pentru anul 2018; - pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condițiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017; - prin excepție, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate".

Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a clarificat interpretarea unor dispoziții din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în contextul în care existau opinii divergente în jurisprudență cu privire la momentul aplicării majorării salariale menționate.

În ce privește majorarea salarială cu 15% pentru complexitatea muncii, de care beneficiază personalul bugetar, relevante sunt paragrafele nr. 69-74, prin care s-au reținut următoarele: "69. În anexa nr. VIII, parte integrantă din Legea-cadru nr. 153/2017, sunt prevăzute salariile de bază, sporurile și alte drepturi salariale specifice domeniului de activitate corespunzător familiei ocupaționale de funcții bugetare «Administrație», pentru anul 2022. 70. Prin dispozițiile Notei 2 lit. c) pct. II, lit. A, cap. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, se conferă beneficiul unei majorări a salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii funcționarilor publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Mediului, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale și Ministerului Muncii și Justiției Sociale. 71. Majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii reprezintă un drept salarial nou, constituit prin dispozițiile legale mai sus menționate. 72. În sensul art. 7 lit. a), salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX. 73. În vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat «pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradație corespunzătoare vechimii în muncă și vechime în specialitate/vechime în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38». 74. Prin raportare la dispozițiile legale mai sus enunțate rezultă că stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare se efectuează în condițiile art. 38 din Legea nr. 153/2017."

Privitor la deosebirea dintre majorările salariului de bază și elementele salariale distincte precum sporuri sau indemnizații, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a pronunțat Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, prin care a reținut că "prin Decizia nr. 82/2018 instanța supremă nu a examinat aplicarea art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 necondiționat sau din perspectiva sporului pentru condiții vătămătoare, precum în situația pendinte, ci în legătură cu o dispoziție din lege ce reglementează majorarea salariului de bază cu un procent de 15% pentru complexitatea muncii, majorările salariului de bază având o altă natură juridică față de sporurile reglementate pentru un anume specific al muncii. În paragraful 81 din decizie se prevede că, «începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizații, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conținutul legii și în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora care va fi acordat anual. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilității financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017»."

Oricum, suplimentar considerentelor desprinse din jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți evidențiată anterior, instanța supremă subliniază că interpretarea unei norme juridice se realizează prin corelarea ei cu alte dispoziții legale și principii generale de drept care sunt contemporane prevederii legale ce se impune a fi interpretată și aplicată într-un litigiu concret, presupunând o abordare gramaticală, logică, sistematică, teleologică și istorică.

Înalta Curte reamintește faptul că scopul procedurii hotărârii prealabile este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu consecința prevenirii sau sistării divergențelor jurisprudențiale în fază incipientă, în cadrul acestui mecanism nefiind posibilă o examinare exhaustivă a tuturor drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Revine, prin urmare, instanțelor de judecată, în raport cu situațiile de fapt particulare din fiecare litigiu, să stabilească eventuala corespondență dintre aceste drepturi, în raport cu conținutul acestora, cu scopul pentru care au fost prevăzute, în funcție de categoria profesională și de alte elemente de natură a contura natura juridică a acestor drepturi.

Față de cele expuse, se concluzionează că întrebarea adresată de către instanța de trimitere nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă atât din conținutul normativ clar al dispozițiilor vizate de sesizare, cât și din existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de normele invocate de instanța de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluționarea cauzei deduse judecății, astfel încât sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate din art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,