ÎCCJ, Decizia nr. 215/2024

Ședința publică din data de 21 octombrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 2838 din 25 mai 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuenta Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost anulată decizia nr. 5182 din 3 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza pentru rejudecarea recursului formulat împotriva sentinței nr. 432 din 17 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuentele A. și B. au formulat recurs înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2023.

Prin recurs, recurentele susțin că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Arată că în speță, în mod greșit a fost admisă cererea de revizuire deoarece în cauză nu există identitate de obiect între cele două pricini, deoarece obiectul acestora îl reprezintă ordine diferite emise de Ministrul Justiției. Așadar, în opinia recurentelor, cele două hotărâri nu sunt contradictorii, câtă vreme au obiecte diferite.

Prin memoriul de recurs se mai arată că au fost încălcate prevederile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., care statuează că, în caz de admitere a cererii de revizuire pentru motivul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se va anula cea din urmă hotărâre. Astfel, arată că, în speță, revizuenta Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat revizuirea primei hotărâri, respectiv a sentinței civile nr. 432 din 17 iunie 2020 cu motivarea că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a celei de-a doua hotărâri, respectiv a sentinței civile nr. 974 din 09 octombrie 2020. Or, în cauză, instanța de revizuire a anulat decizia nr. 5182 din 03 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, despre care recurentele afirmă că nu este cea din urmă hotărâre, ci este hotărârea pronunțată în recursul declarat împotriva primei hotărâri.

Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentele au arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Prin reglementarea cuprinsă la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situația nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri.

Având în vedere că dosarul nr. x/2023 a fost înregistrat pe rolul instanțelor la 15 mai 2019, modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, sunt aplicabile în cauză.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispozițiile legii noi se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare, iar potrivit art. 27 din C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Prin urmare, este aplicabilă în prezenta cauză forma modificată a art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., care prevede că:

"dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Se observă că, în noua sa formulă, textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existența unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează și încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranșat o chestiune litigioasă.

Potrivit art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect" iar, potrivit art. 431 alin. (2) din același act normativ, "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Textul de lege anterior evocat are ca finalitate înlăturarea unor contradicții ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătorești, dar și între dispozitivul și considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății și hotărârea pronunțată în cea de-a doua judecată. De asemenea, urmărește evitarea contradicțiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Deși, în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză), trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu și alături de alte părți), fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, care oprește o nouă judecată în fond, doar dacă există tripla identitate de elemente.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greșeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale și pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri și motive nu se înscriu în voința legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securității juridice, întrucât deschide căi de desființare a hotărârilor judecătorești acolo unde legea nu a făcut-o.

Din lecturarea cererii de revizuire formulate de revizuentele A. și B. rezultă că acestea au invocat argumente cu privire la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Pentru a deveni incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiții cumulative: hotărârea supusă revizuirii să fie pronunțată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susțină și să conducă, sub aspectul raționamentului logico-juridic, spre soluția pronunțată și, de asemenea, trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți.

Se reține că, în cauză, revizuentul Ministerul Justiției, a cărui calitate procesuală a fost preluată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca efect al subrogației intervenite prin Legea nr. 304/2022, a solicitat revizuirea deciziei nr. 5182 din 3 noiembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin care s-a soluționat definitiv recursul împotriva sentinței civile nr. 432/2020 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul x/2019 despre care afirmă că este contrară deciziei nr. 5550 din 15 noiembrie 2021 a aceleiași instanțe prin care s-a soluționat definitiv recursul împotriva sentinței nr. 974 din 9 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Se reține, de asemenea, că prin decizia nr. 2838 din 25 mai 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuenta Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost anulată decizia nr. 5182 din 3 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Comparând cele două litigii și văzând hotărârea atacată, Înalta Curte observă că instanța de revizuire a analizat și a constatat că, în speță, este îndeplinită condiția identității de părți și cauză, respectiv, în cele două dosare au fost formulate pretenții identice, problema juridică, folosul material urmărit de către reclamante și drepturile subiective fiind același.

Se reține că, în primul litigiu, prin decizia nr. 5550 din 15 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a constatat definitiv că mențiunea din cuprinsul sentinței civile nr. 2079 din 24 octombrie 2017 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița privind acordarea pentru viitor a sumelor stabilite prin hotărâre nu poate primi interpretarea propusă de reclamante, deoarece sporul solicitat nu mai este prevăzut de noua lege de salarizare, respectiv Legea nr. 150/2017, care în privința valorificării vechimii în funcție se raportează, în cazul asistenților judiciari, la doua intervale, respectiv: 0-3 ani și 3-5 ani.

În cel de-al doilea litigiu în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, respectiv prin decizia nr. 5182 din 03 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a analizat efectul pozitiv al autorității lucrului judecat în raport de sentința civilă nr. 2079 din 24 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Totuși, așa cum a reținut și instanța de revizuire, prin cererea de revizuire s-au avut în vedere considerentele și dispozitivul hotărârilor judecătorești pronunțate în primul dosar, cu referire la stabilirea pe viitor a unei indemnizații brute lunare și în raport de vechimea în specialitatea funcției, respectiv peste 5 ani.

Or, rezultă că prin cea de-a doua hotărâre, a cărei revizuire s-a cerut, instanța nu s-a pronunțat cu privire la efectul pozitiv al lucrului judecat în raport de aceste aspecte.

Având în vedere cele de mai sus, instanța de recurs apreciază în același sens, anume că obiectele celor două dosare trebuie să primească o dezlegare comună, iar în cel de-al doilea proces să se țină seama de cele dezlegate anterior, respectiv de efectul pozitiv al lucrului judecat din prima cauză, astfel cum s-a arătat mai sus.

În concluzie, așa cum s-a reținut și prin decizia recurată, condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt îndeplinite, întrucât între hotărârile pretins a fi contradictorii pot fi reținute elemente de contrarietate, prin urmare, în mod corect, instanța de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 514 alin. (4) din C. proc. civ. a admis cererea de revizuire și a dispus anularea deciziei nr. 5182 din 03 noiembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza pentru rejudecarea recursului formulat împotriva sentinței nr. 432 din 17 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele A. și B. împotriva deciziei nr. 2838 din 25 mai 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.