ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2838/2023

Ședința publică din data de 25 mai 2023

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 5182 din 3 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursurile declarate de reclamantele A. și B. și de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 432 din 17 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, cu privire la criticile pârâtului Ministerul Justiției, că prima instanță a apreciat, în mod corect, că în privința reclamantelor, astfel cum rezultă din sentința nr. 2079/24.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. x/2017, schimbată prin decizia civilă nr. 780/22.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Justiției a fost obligai să calculeze salariul acestora prin includerea sporului de fidelitate (sporul pentru vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției).

Astfel, având în vedere prevederile art. 430 din C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că judecătorul fondului a constatat, în mod corect, că la emiterea ordinului contestat pârâtul Ministerul Justiției nu a avut în vedere și obligația stabilită în sarcina sa în cadrul Dosarului nr. x/2017, de stabilire/calculare a drepturilor salariale ale reclamantelor prin includerea și a sporului de fidelitate începând cu 27.07.2014 și pentru viitor, până la încetarea raporturilor de serviciu, obligație care, conform atribuțiilor ministerului justiției și a prevederilor Legii nr. 153/2017, nu poate fi adusă la îndeplinire decât prin emiterea unui ordin de salarizare.

Referitor la recursul declarat de reclamante, instanța de recurs a reținut caracterul nefondat al criticilor subsumate cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 din C. proc. civ.

Astfel, a arătat că, deși în cadrul analizei recursului declarat de pârât, soluția primei instanțe de admitere în parte a acțiunii, s-a datorat, în exclusivitate, constatării autorității de lucru judecat a hotărârii definitive invocate de reclamante, a considerat, raportat la momentul emiterii ordinului contestat, că salarizarea asistenților judiciari era reglementată de dispozițiile Legii nr. 153/2017, prin urmare a apreciat că nu pot fi primite susținerile recurentelor vizând pretinsa ignorare a considerentelor/Deciziei CCR nr. 794/2016 și a Deciziei Î.C.CJ. nr. 36/4.06.2018, respectiv a principiului nediscriminării, ce trebuie să guverneze sistemul de salarizare.

Totodată, a apreciat că sunt nefondate și argumentele recurentelor-reclamante referitoare la interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 284/2010 și art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009, care au condus la respingerea celui de al doilea capăt de cerere.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire pârâtul Ministerul Justiției, a cărei calitate procesuală a fost preluată de înalta Curte de Casație și Justiție, ca efect al subrogației intervenite prin Legea nr. 304/2022, invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Revizuenta arată că, prin acțiunea formulată, reclamantele A. și B. au solicitat anularea OMJ nr. 1415/C/2019 și emiterea unui nou ordin de încadrare, prin care indemnizația lunară stabilită să cuprindă sporul de fidelitate, începând cu data de 01.01.2019.

Prin sentința civilă nr. 422/2020, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea și a dispus modificarea în parte a OMJ nr. 1415/C/2019 în ceea ce privește drepturile salariale ale reclamantelor, în sensul recalculării, retroactive, începând cu data de 01.01.2019, a indemnizației lunare brute de încadrare a reclamantelor, cu luarea în considerare a indemnizației lunare brute de încadrare a unei "vechimi în funcție" de 5 -10 ani, fără ca noua indemnizație lunară de încadrare brută să depășească nivelul prevăzut pentru anul 2022 de Legea nr. 153/2017, Anexa V, Cap. VIII, art. 16 alin. (1), pentru o vechime de 3-5 ani.

Prin Decizia nr. 5182/03.11.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a respins recursurile formulate în cauză.

Prin sentința civilă nr. 974/09.10.2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea acelorași reclamante, care solicitau calcularea indemnizației prin raportare la o tranșă de vechime mai mare decât cea de 3-5 ani, invocând chiar sentința civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în Dosarul nr. x/2017, reținând că în cazul asistenților judiciari nu pot fi luate în considerare tranșe de vechime care nu sunt prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin Decizia nr. 5550/15.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de cele două reclamante.

Revizuenta consideră că există autoritate de lucru judecat/efectul pozitiv al lucrului judecat, întrucât în cel de-al doilea litigiu, în care se discută aceeași problemă litigioasă nu se putea statua diferit.

Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimatele A. și B. au solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Înalta Curte reține că, printr-o primă cerere formulată pe rolul Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B., intimate în prezenta cerere de revizuire, au solicitat modificarea Ordinului nr. 571/C/18.02.2020 emis de Ministrul Justiției și obligarea acestuia să emită un nou ordin, în sensul includerii în indemnizația lunară, începând cu data de 01.01.2020 și a sporului de fidelitate (spor pentru vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției), corespunzător vechimii efective în funcția de asistent judiciar.

În motivarea cererii, reclamantele au invocat sentința civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în Dosarul nr. x/2017, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 780/22.03.2018 a Curții de Apel Ploiești, definitivă, prin care s-a recunoscut acest spor retroactiv și s-a dispus plata acestuia începând cu data de 27.07.2014 și pentru viitor, până la încetarea raportului de serviciu al reclamantelor.

Prin sentința civilă nr. 974/09.10.2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că ordinul contestat vizează a treia etapă de aplicare a Legii nr. 153/2017, însă reclamantele nu solicită acordarea unui spor din cele stabilite de acest act normativ, ci solicită realizarea încadrării prin raportare la vechimea totală în funcție, de peste 5 ani.

A mai reținut instanța că, disp. art. 16 din Legea nr. 153/2017 stabilesc pentru asistenții judiciari o indemnizație lunară de încadrare aferentă unei vechimi în funcție de la 0-3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani, astfel că nu se pot stabili pentru reclamante indemnizații prin raportare la alte tranșe de vechime.

În ceea ce privește efectele sentinței civile nr. 2079/24.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în Dosarul nr. x/2017, schimbată în parte prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 780/22.03.2018, aceeași instanță reține că în cadrul acestui litigiu, reclamantele au solicitat acordarea de despăgubiri constând în c/valoarea sumelor compensatorii reprezentând diferențele salariale rezultate dintre indemnizațiile ce rezultă din acordarea sporului de fidelitate, aplicându-se mecanismul egalității nivelului salarial astfel cum a fost stabilit prin O.U.G. nr. 83/2014 și Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 și nu prevederile Legii nr. 153/2017.

Menținunea din cuprinsul hotărârii privind acordarea pentru viitor a sumelor stabilite prin hotărâre nu poate primi interpretarea propusă de reclamante, respectiv acordarea unui spor care nu mai este prevăzut de noua lege de salarizare.

În ceea ce privește valorificarea vechimii în funcție, care sub imperiul Legii nr. 153/2017 este un element de stabilire a salariului și nu un spor, în cazul asistenților judiciari, aceasta este limitată prin voința autorității legiuitoare la cele două intervale de 0 – 3 ani și 3 – 5 ani, astfel că pârâtul nu putea stabili o altă vechime.

Prin Decizia nr. 5550/15.11.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2020 s-au respins ca nefondate recursurile declarate de părți împotriva sentinței civile nr. 974/09.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte reține că aceleași reclamante, intimate în prezenta cerere de revizuire, au formulat pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2019, o acțiune prin care au solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 1415/C/19.03.2019 emis de Ministrul Justiției, în sensul modificării indemnizației de încadrare brută lunară, întrucât nu a fost indus sporul pentru vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției (sporul de fidelitate), deși prin sentința civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în Dosarul nr. x/2017, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 780/22.03.2018 a Curții de Apel Ploiești, acest spor a fost recunoscut retroactiv, începând cu data de 27.07.2014, și pentru viitor.

Sentința civilă nr. 432/17.06.2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantelor, a modificat în parte Ordinul MJ nr. 1415/C/19.03.2019 numai în ceea ce privește drepturile salariale ale reclamantelor, în sensul recalculării, retroactive, cu începere din data de 01.01.2019, a indemnizației lunare brute de încadrare a reclamantelor cu luarea în considerare a unei "vechimi în funcție" de 5 -10 ani, fără ca noua indemnizație lunară de încadrare brută să depășească nivelul prevăzut pentru anul 2022 de Legea nr. 153/2017, Anexa V, Cap. VIII, art. 16 alin. (1), pentru o vechime de 3-5 ani, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la alocarea sumelor de bani necesare, ca neîntemeiat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut din considerentele sentinței civile nr. 2079/24.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, că reclamantele au fost discriminate din punctul de vedere al salarizării, în raport cu alți asistenți judiciari, care obținuseră anterior recunoașterea "sporului de fidelitate", mai exact luarea în calculul indemnizației de încadrare a vechimii efective în funcția de asistent judiciar, astfel că ordinele administrative trebuiau să țină seama de această împrejurare.

Prin Decizia nr. 5182/03.11.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondate recursurile formulate de către părți împotriva sentinței civile nr. 432/17.06.2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reținând că se impune efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în raport de sentința nr. 2079/24.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Revizuenta, întemeindu-și cererea de revizuire pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține existența a două hotărâri definitive potrivnice, cea de-a doua hotărâre încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prima hotărâre este reprezentată de Decizia nr. 5550/15.11.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, iar cea de-a doua hotărâre a cărei revizuire se cere, de Decizia nr. 5182/03.11.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, revizuenta invocă și efectul pozitiv al lucrului judecat, ce se impune în cel de-al doilea proces în legătură cu modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase dintre aceleași părți.

Înalta Curte consideră că cererea de revizuire este admisibilă și întemeiată, fiind suficient că în judecata ulterioară a fost adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat deja anterior, această judecată nemaiputând să fie contrazisă.

Astfel, în cadrul primului proces s-a constatat definitiv că mențiunea din cuprinsul sentinței civile nr. 2079/24.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița privind acordarea pentru viitor a sumelor stabilite prin hotărâre nu poate primi interpretarea propusă de reclamante, deoarece sporul solicitat nu mai este prevăzut de noua lege de salarizare, respectiv Legea nr. 150/2017, care în privința valorificării vechimii în funcție este limitată, în cazul asistenților judiciari, la doua intervale de 0 -3 ani și 3-5 ani.

În cel de-al doilea proces, instanțele au analizat efectul pozitiv al autorității lucrului judecat în raport de sentința civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, însă prin cererea de revizuire se au în vedere considerentele și dispozitivul hotărârilor judecătorești pronunțate în primul dosar, cu referire la stabilirea pe viitor a unei indemnizații brute lunare și în raport de vechimea în specialitatea funcției, respectiv peste 5 ani.

Cea de-a doua hotărâre, a cărei revizuire s-a cerut nu s-a pronunțat cu privire la efectul pozitiv al lucrului judecat în raport de cele arătate mai sus.

Din actuala fizionomie a motivului de revizuire întemeiat pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod, coroborat cu disp. art. 513 alin. (4) C. proc. civ. nu este necesar să fie întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient să existe o judecată anterioară, ce nu mai poate să fie contrazisă cu privire la anumite chestiuni litigioase.

Înalta Curte constată că între cele două litigii există identitate de părți și cauză.

În privința obiectului celor două acțiuni, deși nu este identic în sensul că nu s-a solicitat anularea aceluiași ordin emis de Ministrul Justiției, între acestea există o legătură puternică, deoarece reclamantele solicită același lucru, și pentru perioade care se suprapun, de la 01.01.2019, respectiv de la 01.01.2020.

Prin urmare, obiectele celor două dosare este obligatoriu să primească o dezlegare comună, iar în cel de-al doilea proces să se țină seama de efectul pozitiv al lucrului judecat din prima cauză.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 514 alin. (4) C. proc. civ., urmează să se admită cererea de revizuire și să se dispună anularea Deciziei nr. 5182/03.11.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal .

Se va trimite cauza pentru rejudecarea recursului formulat împotriva sentinței nr. 432/17.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta Înalta Curte de Casație și Justiție.

Anulează Decizia nr. 5182 din 3 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și trimite cauza pentru rejudecarea recursului formulat împotriva sentinței nr. 432 din 17 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2019.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.