ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5550/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de la 30.03.2020, sub nr. x/2020, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției au solicitat modificarea Ordinului nr. 571/C/18.02.2020 emis de Ministerul Justiției și obligarea pârâtului să emită un nou ordin, în sensul includerii în indemnizația lunară cuvenită, începând cu data de 01.01.2020, și a sporului de fidelitate (spor pentru vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției), corespunzător vechimii efective în funcția de asistent judiciar. Totodată s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției să aloce sumele necesare pentru plata diferențelor salariale rezultate.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 974/2020 din 9 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea privind pe reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 974/2020 din 9 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate iar pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs incident. 3.1. Recurentele-reclamante A. și B. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, au susținut că sentința primei instanțe este dată cu încălcarea autorității de lucru judecat izvorâtă din sentința civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 780/22.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Astfel, Ordinului nr. 571/C/18.02.2020 emis de pârâtul Ministerul Justiției nesocotește puterea de lucru judecat a acestor hotărâri judecătorești, întrucât prin acest ordin s-a avut în vedere un coeficient de 5,43 (corespunzător unei vechimi în funcție între 3-5 ani și gradației 5), fără a se ține cont de vechimea în specialitatea funcției de asistent judiciar de peste 9 ani pe care o au recurentele-reclamante, deși prin hotărâri judecătorești s-a recunoscut pentru asistenții judiciari existența vechimii efective în funcție. Având în vedere că salariul asistenților judiciari este calculat prin raportare la judecătorul de judecătorie aflat în aceeași situație și cum acesta deține la acest moment un salariu calculat și în raport de vechimea în specialitate a funcției, au apreciat recurentele-reclamante că și în ceea ce le privește trebuie să se aplice același algoritm de calcul, astfel încât încadrarea să fie făcută prin stabilirea unei indemnizații de încadrare brută lunară la care să se adauge sporurile aferente familiei ocupaționale din justiție, inclusiv cel de fidelitate. Totodată au solicitat să fie avută în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 794/2006 privind diferențele de ordin salarial pentru aceeași funcție, precum și decizia nr. 36 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2018. Cel de al doilea motiv de recurs invocat de recurentele-reclamante privește încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ale Legii nr. 153/2017 privind stabilirea indemnizației asistenților judiciari cu luarea în calcul a vechimii efective în muncă în funcția de asistent judiciar, apreciind acestea că efectele sentinței nr. 2079/2017, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 780/2018, nu pot fi afectate de faptul că în vechea lege a salarizării vechimea efectivă în funcție era valorificată și reglementată ca spor de fidelitate iar în noua lege, vechimea efectivă în funcție trebuie luată în calcul și valorificată prin stabilirea directă a salariului, cât timp prin aceste hotărâri judecătorești s-a stabilit că vechimea efectivă în funcția de asistent judiciar trebuie avută în vedere la stabilirea drepturilor salariale, indiferent de modalitatea de valorificare, spor sau altă modalitate de calcul a indemnizației. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. 3.2. Prin recursul incident recurentul-pârât Ministerul Justiției a criticiat sentința primei instanțe din perspectiva faptului că aceasta nu a luat în considerare excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor față de capătul de cerere privind obligarea pârâtului la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, susținând că reclamantele sunt terți în raporturile financiare existente între ordonatorii de credite de la diferite niveluri. Astfel, a solicitat pârâtul admiterea recursului incident, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a sentinței atacate și admiterea excepției invocate, în sensul respingerii capătului de cerere privind alocarea fondurilor ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.

Apărările formulate în recurs 4.1. Prin întâmpinarea formulată, recurentul-pârât a solicitat respingerea recursului promovat de recurentele-reclamante ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute. 4.2. Recurentele-reclamante au transmis la dosar întâmpinare la recursul incident formulat de pârât, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susținând că excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât este nefondată cât timp reclamantele justifică nu numai un interes ci chiar un drept personal în formularea capătului de cerere având ca obiect alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul-pârât Ministerul Justiției a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de recurentele-reclamante susținând, în esență, că acestea nu au calitatea de a solicita îndeplinirea obligațiilor ce incumbă Ministerului Justiției, în calitate de autoritate publică.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 8 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 27 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamantele A. și B. ocupă funcția de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Ilfov. Prin ordinul nr. 571/C/18.02.2020 pârâtul Ministerul Justiției a stabilit drepturile salariale ale asistenților judiciari începând cu data de 01.01.2020. Reclamantele au arătat că în cazul lor în mod greșit pârâtul nu a inclus în salariul stabilit sporul pentru vechimea în specialitatea funcției corespunzător vechimii în funcția de asistent judiciar. În acest context, reclamantele au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, modificarea Ordinului nr. 571/C/18.02.2020 emis de Ministerul Justiției și obligarea pârâtului să emită un nou ordin, în sensul includerii în indemnizația lunară cuvenită, începând cu data de 01.01.2020, și a sporului de fidelitate (spor pentru vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției), corespunzător vechimii efective în funcția de asistent judiciar. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că în cuprinsul Legii nr. 153/2017 sporul de fidelitate nu mai este stabilit ca spor distinct, astfel că acordarea acestuia sub această formă nu este posibilă și că, valorificarea vechimii sub imperiul acestei legi este un element de stabilire a salariului, în cazul asistenților judiciari aceasta fiind limitată prin voința autorității legiuitoare la cele două intervale de 0-3 ani și 3-5 ani. Împotriva acestei sentințe reclamantele au formulat critici privind încălcarea autorității de lucru judecat izvorâtă din sentința civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 780/22.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, precum și cu privire la modul de valorificare a vechimii în muncă în funcția de asistent judiciar, din perspectiva aplicării eronate a dispozițiilor Legii nr. 153/2017, critici pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate. Instanța de control judiciar reține că aplicarea dispozițiilor Legii 153/2017, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 82/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a realizat în 3 etape. Cea de a treia etapă privește perioada anilor 2019-2022, reglementată prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. Pentru această perioadă salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază și majorările salariului de bază stabilite prin lege, inclusiv în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, și salariile de bază avute în luna decembrie 2018. Astfel, în perioada 2019-2022, se preconizează acordarea unei creșteri anuale a salariilor de bază, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018. Începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizații, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conținutul legii și în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora care va fi acordat anual. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilității financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017. Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. Ordinul contestat de reclamante vizează a treia etapă de aplicare a Legii 153/2017, care privește acordarea unei majorări de 1/4 din diferența dintre indemnizația de încadrare stabilită pentru anul 2022 și cea din luna decembrie 2018, în cazul ambelor reclamante fiind avută în vedere o vechime de 3-5 ani, acestea solicitând realizarea încadrării salariale prin raportare la vechimea totală în funcție, respectiv de peste 9 ani. Reține Înalta Curte, că în ceea ce privește salarizarea asistenților judiciari, dispozițiile art. 16 din capitolul VIII secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc: (1) Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. (2) Asistenții judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 24 și 25 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare. (3) Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale asistenților judiciari se stabilesc prin ordin al ministrului justiției. Din interpretarea acestor dispozițiilor legale rezultă că legea de salarizare unitară prevede expres că există numai două tranșe de vechime ce pot fi acordate asistenților judiciari, anume de la 0-3 ani respectiv de la 3-5 ani. Totodată, Înalta Curte are în vedere și că aceste dispoziții ale art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au format obiectul excepției de neconstituționalitate ridicată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche, iar prin decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, Curtea Constituțională a respins această excepție, reținând la pct. 21-24 din decizie următoarele aspecte: (...) 21. Curtea a reținut, în esență, că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opțiunii legiuitorului în materia salarizării asistenților judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României și C. împotriva României, paragraful 15. 22. În același timp, diferența de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată și de faptul că asistenții judiciari, deși participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiție, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfășurată de aceștia și cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanța activității desfășurate de asistenții judiciari și ținând cont și de obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile ce le revin acestora, legiuitorul a înțeles să stabilească un nivel al indemnizației corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalității în drepturi, care nu are semnificația omogenității, astfel că situații obiectiv diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999). 23. În consecință, prevederile de lege criticate nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 24. De asemenea, acceptarea criticilor formulate cu privire la omisiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea asistenților judiciari în raport cu vechimea efectivă în funcție ar echivala cu transformarea Curții Constituționale în legiuitor pozitiv. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Astfel, interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale incidente în cauză este una corectă, motivul de recurs privind aplicarea eronată a dispozițiilor Legii nr. 153/2017 nefiind incident în cauză. Înalta Curte nu poate reține nici susținerile ce vizează încălcarea autorității de lucru judecat izvorâtă din sentința civilă nr. 2079/24.10.2017 a Tribunalul Dâmbovița, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 780/22.03.2018 a Curții de Apel Ploiești, prin care, în opinia recurentelor, s-ar fi recunoscut vechimea în specialitatea de asistent judiciar (sporul de fidelitate). Astfel cum a reținut prima instanță, în cadrul litigiului soluționat prin sentința civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, schimbată în parte prin decizia nr. 780/22.03.2018 a Curții de Apel Ploiești, reclamantele au solicitat acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea sumelor compensatorii reprezentând diferențele salariale rezultate dintre indemnizațiile ce rezultă din acordarea sporului de fidelitate și indemnizația efectiv încasată începând cu data de 27.07.2014 și pentru viitor până la încetarea raportului de serviciu, iar pentru acordarea acestor drepturi a fost aplicat mecanismul egalizării nivelului salarial în sistemul bugetar astfel cum a fost stabilit prin O.U.G. nr. 83/2014 și decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, iar nu prevederile Legii nr. 153/2017. Așadar, în mod corect a reținut judecătorul fondului, că mențiunea din cuprinsul hotărârii privind acordarea pentru viitor a sumelor stabilite prin hotărârea indicată nu poate primi interpretarea propusă de reclamante, respectiv acordarea unui spor care nu mai este prevăzut de noua lege de salarizare. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurentelor-reclamante sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică nesusceptibilă de criticile formulate. În ce privește recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Justiției, se constată că motivul de recurs vizează faptului că prima instanță nu a luat în considerare excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor față de capătul de cerere privind obligarea pârâtului la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor. Înalta Curte nu poate primi această critică, având în vedere că obligarea pârâtului la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale reprezintă un capăt de cerere subsidiar, acțiunea vizând includerea în indemnizația lunară cuvenită, începând cu data de 01.01.2020, a sporului de fidelitate, corespunzător vechimii efective în funcția de asistent judiciar. Cum prin sentința recurată, prima instanță a analizat acțiunea în ansamblul său și a respins-o ca neîntemeiată, cercetarea lipsei calității procesuale active a reclamantelor privind capătul de cerere subsidiar devenea inutilă. 1. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentele-reclamante și recursul incident formulat de recurentul-pârât, ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,