ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3550/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3550/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 28 iunie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 decembrie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, a solicitat:
(i) anularea răspunsului la plângerea prealabilă nr. x/2020, emis de Ministerul Justiției, precum și anularea în parte a Ordinului MJ nr. 3344/C/2020;
(ii) obligarea la emiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a unei indemnizații brute lunare de încadrare în raport de tranșa de vechime efectivă în funcție de peste 7 ani, gradația 4 și indemnizația corespunzătoare acestei vechimi, precum și în raport de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, de confidențialitate, de condiții vătămătoare și periculoase cuvenite, față de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorității judecătorești pentru aceeași funcție/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior, cu plata diferențelor salariale rezultate, actualizate cu rata inflației și dobânda penalizatoare de la data scadenței la data plății efective.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1623 din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, ca nefondată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 1623 din 10 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.
În motivarea recursului, reclamanta invocă prevederile art. 16 alin. (1) din Cap. VII, Secțiunea a 3-a din Legea nr. 284/2010 și art. 16 și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, raportat la considerentele deciziei nr. 82/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învederând că, prin ordinul contestat, pârâtul a stabilit drepturile salariale prin raportare la o vechime în funcție de 3-5 ani, deși recurenta-reclamantă avea vechime în funcția de asistent judiciar în cadrul Tribunalului București de peste 8 ani. Învederează că, atât timp cât prin hotărâri judecătorești s-a recunoscut în beneficiul unor asistenți judiciari dreptul la calcularea indemnizației de încadrare prin raportare la vechimea efectivă în funcție, acest calcul ce trebuie aplicat și în cazul recurentei-reclamante, în temeiul principiului nediscriminării, prevăzut și în cuprinsul Legii nr. 153/2017.
Susține recurenta-reclamantă că legile succesive în materia salarizării bugetarilor (pe care le indică în ordine cronologică, începând cu Legea nr. 71/2015) nu au exclus asistenții judiciari de la acordarea sportului de fidelitate (vechimea efectivă în funcție).
Solicită a fi avute în vedere și considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, precum și cele ale Deciziei nr. 36/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care au statuat asupra principiului egalizării indemnizațiilor de încadrare în raport de drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești altor magistrați ori membri ai personalului auxiliar, în contextul în care venitul salarial al altor asistenți judiciar este superior celui acordat recurentei-reclamante, întrucât acestora li s-a recunoscut dreptul la vechimea efectivă în funcție prin hotărâri judecătorești.
Recurenta-reclamantă invocă și dispozițiile art. 55 și 111 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004, coroborate cu cele ale art. 426 alin. (1) C. proc. civ., subliniind că hotărârile judecătorești se redactează în proporție egală de judecători și asistenții judiciari, astfel că, în raport de activitatea desfășurată și de principiile nediscriminării și egalității, indemnizația de încadrare lunară trebuie calculată în raport de vechimea în muncă și în funcție, astfel cum se calculează în cazul celorlalte categorii profesionale din sistemul judiciar și sistemul public.
Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Tribunalul București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A., ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta A., asistent judiciar în cadrul Tribunalului București, a solicitat anularea parțială a Ordinului nr. 3344/C/24.08.2020, prin care pârâtul Ministerul Justiției a stabilit drepturile salariale ale asistenților judiciari pentru perioada 01.12.2016-30.11.2019, reclamanta susținând că, în ceea ce o privește, aceste drepturi au fost stabilite în mod greșit prin raportare la vechimea de 3-5 ani, iar nu la vechimea efectivă în funcție, de peste 8 ani.
Atât în fața instanței de fond, cât și în recurs, reclamanta a susținut aplicarea mecanismului egalizării drepturilor salariale cuvenite asistenților judiciari, astfel cum a fost stabilit prin Legea nr. 71/2015 și prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 794/2016, în contextul existenței mai multor hotărâri judecătorești prin care altor persoane care ocupă funcții similare le-a fost recunoscută în integralitate vechimea în funcție. A invocat, totodată, și încălcarea principiului nediscriminării, atât în raport cu alți asistenți judiciari care sunt salarizați conform vechimii efective în funcție, cât și în raport de categoria profesională a judecătorilor.
Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, reținând că prima instanță a făcut o corectă aplicare și interpretare a normelor de drept incidente cauzei.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" - la Legea nr. 284/2010, asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la cap. I nr. crt. 1 din această anexă, aferenți unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.
Această soluție legislativă a fost preluată și în prevederile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII secțiunea a 3-a din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora a fost emis OMJ nr. 3344/C/2020, contestat în cauză.
Rezultă, din prevederile legale amintite că, pentru categoria profesională în care se regăsește recurenta-reclamantă, legiuitorul nu a prevăzut dreptul la calcularea indemnizației de încadrare în raport de vechimea efectivă în funcție nici prin Legea nr. 153/2017 și nici conform legislației anterioare în materia salarizării.
În privința chestiunii litigioase vizând dreptul asistenților judiciari de a fi salarizați în raport de vechimea efectivă în funcție, Înalta Curte are în vedere soluția și considerentele Deciziei nr. 12 din 6 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în cursul jduecării prezentului recurs, prin care s-a statuat că:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (5
1
) și art. 5 alin. (1
1
) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 3
1
alin. (1) - (l
3
) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției - Anexa VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea-cadru nr. 284/2010, egalizarea la nivel maxim a indemnizațiilor asistenților judiciari nu presupune majorarea indemnizației lunare de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcție, superioară celei de 5 ani."
Instanța de control judiciar apreciază că sunt relevante următoarele considerente din decizia interpretativă:
"160. Este de observat, în acest sens, faptul că în cea de-a doua orientare jurisprudențială, instanțele care au dispus egalizarea la nivel maxim a drepturilor salariale aferente unei perioade începând cu 9 aprilie 2015 și în continuare pentru viitor, până la încetarea raporturilor de muncă, au avut în vedere hotărâri judecătorești pronunțate în perioada 2008-2009, care vizau situații juridice deduse judecății anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 și Legii-cadru nr. 284/2010, prin care s-a recunoscut, sub forma despăgubirilor decurgând din discriminare (pe temeiul art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000), în beneficiul unei părți din categoria asistenților judiciari, a dreptului la majorarea indemnizației de încadrare în raport cu vechimea în funcție (așa-numitul "spor de fidelitate"), prevăzută de art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, ipotezele juridice fiind diferite.
Or, la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, din perspectiva dreptului salarial supus examinării nu existau diferențe de salarizare în interiorul categoriei profesionale a asistenților judiciari care să fie izvorâte din acte normative cu valoare de lege, adoptate de legiuitorul originar sau delegat, în materia salarizării acestei categorii de personal plătit din fonduri publice, împrejurare care se deduce în chip limpede din expunerea istoricului și evoluției legislației salariale incidente.
Pe de altă parte, nu existau nici inegalități salariale care să fie izvorâte din hotărâri judecătorești, prin care să fi fost stabilite sau recunoscute atare drepturi salariale și care să fie producătoare de efecte juridice la 9 aprilie 2015, când s-a născut dreptul asistenților judiciari și obligația corelativă a ordonatorului de credite de a egaliza salarizarea la nivel maxim.
Aceasta întrucât, hotărârile judecătorești invocate drept termen de comparație și-au încetat efectele cel mai târziu la momentul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, astfel că, din perspectiva normei de egalizare, situația juridică premisă este asimilabilă inexistenței vreunei diferențe salariale izvorâte fie din legislația salarială aplicabilă personalului plătit din fonduri publice, fie din hotărâri judecătorești prin care sunt stabilite sau recunoscute drepturi salariale.
Așadar, nu se poate reține existenta unei inechități salariale și, pe cale de consecință, nu poate fi rațional admis argumentul nesocotirii sau golirii de substanță a principiului egalității de tratament.
(...)
Așadar, în cazul asistenților judiciari, Legea-cadru nr. 284/2010 prevede expres că indemnizația de încadrare va fi stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la cap. I nr. crt. 1 din anexa la lege, aferenți unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani, astfel că nu este nici necesară și nici posibilă aplicarea altor coeficienți de ierarhizare, prevăzuți de lege pentru alte categorii profesionale.
Aceasta întrucât, includerea în indemnizația de încadrare a asistenților judiciari a unui element salarial echivalent cu majorarea indemnizației de încadrare numai în raport cu vechimea efectivă realizată în funcții de judecători, procurori, personal asimilat acestora și magistrați-asistenți, prevăzută de art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, ar echivala cu modificarea mecanismului de stabilire a drepturilor salariale așa cum a fost acesta reglementat de legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 și nr. 284/2010, în pofida faptului că prin acestea s-a prevăzut expres că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de aceste legi.
Or, soluția egalizării la nivel maxim a indemnizațiilor de încadrare nu poate avea ca efect modificarea elementelor sistemului de salarizare instituit de legiuitor după 1 ianuarie 2010 și formarea, pe cale jurisprudențială, a unei lex tertia."
Este de observat că, deși decizia nr. 12/2022 privește interpretarea și aplicarea prevederilor din acte normative anterioare Legii nr. 153/2017, considerentele sale se impun și în raport de actele de salarizare emise în temeiul acestei legi, câtă vreme, astfel cum s-a arătat anterior, în materia salarizării asistenților judiciari soluția legislativă a fost constantă, prevederile din Legea nr. 284/2010 fiind preluate în cuprinsul art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII secțiunea a 3-a din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar decizia interpretativă dezleagă problema referitoare la modul de calcul al indemnizațiilor de încadrare ale asistenților juridiciari, în raport de tranșele de vechime prevăzute de legiuitor.
Așadar, potrivit acestei decizii, obligatorii conform dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., egalizarea la nivel maxim a indemnizațiilor asistenților judiciari nu presupune majorarea indemnizației de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcție, superioară celei de 5 ani, astfel cum în mod corect a stabilit recurentul-pârât prin actul administrativ contestat în cauza pendinte.
Considerentele deciziei interpretative determină caracterul nefondat al criticilor recurentei-reclamante referitoare la nerespectarea principiilor constituționale ale nediscriminării și egalității de drepturi, raportat la drepturile obținute de alți asistenți judiciari prin hotărâri judecătorești. Astfel cum s-a reținut în considerentul nr. 169 din decizie, anterior citat, soluția egalizării la nivel maxim a indemnizațiilor de încadrare nu poate avea ca efect modificarea elementelor sistemului de salarizare instituit de legiuitor după 1 ianuarie 2010 și formarea, pe cale jurisprudențială, a unei lex tertia. Mai exact, nu se poate trece peste dispoziția concretă a legii pentru a da eficiență unui principiu juridic, aceasta fiind o problemă de legiferare, iar nu de interpretare a legii.
Invocarea de către recurenta-reclamantă a principiului egalizării indemnizațiilor de încadrare, prevăzut de Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015 și de decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, nu poate conduce la o altă soluție, contrarie deciziei interpretative nr. 12/2022.
Pe de-o parte, aceste soluții normative/jurisprudențiale referitoare la egalizarea indemnizațiilor de încadrare privesc o altă componentă salarială, respectiv valoarea de referință sectorială, iar nu sporul pentru vechimea efectivă în funcție și nu pot fi extinse în privința altor elemente ale sistemului de salarizare. Principiul egalității în fața legii, căruia i se subsumează soluția egalizării la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate în considerarea majorărilor (indexărilor) stabilite prin hotărâri judecătorești, care trebuie să fie aceleași pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de legea-cadru de salarizare, nu poate justifica aplicarea unor elemente ale sistemului de salarizare specifice altei categorii profesionale, chiar dacă aceasta aparține aceleiași familii ocupaționale.
Pe de altă parte, pe calea egalizării la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, nu se poate ajunge la completarea legii și crearea unei terțe soluții normative care nu este în litera și spiritul legii. Practic, egalizarea la nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare prin luarea în considerare a drepturilor stabilite prin hotărâri judecătorești nu poate constitui temei pentru modificarea, în privința asistenților judiciari, a elementelor sistemului de salarizare. Existența unor hotărâri judecătorești prin care unor reclamanți le-a fost recunoscut un nivel de salarizare corespunzător tranșelor de vechime în funcție superioare vechimii de 5 ani, nu constituie un temei suficient pentru aplicarea acestui nivel întregii categorii profesionale a asistenților judiciari, deoarece ar echivala cu incursiunea instanțelor judecătorești în atribuțiile puterii legislative, contrar deciziilor nr. 818 - 821/2008 ale Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Înalta Curte nu va reține nici criticile recurentei-reclamante referitoare la diferența de tratament juridic sesizată în materia salarizării asistenților judiciară față de categoria profesională a judecătorilor. Dispozițiile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secțiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au format obiectul verificării de neconstituționalitate, iar prin decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate, reținând la pct. 21-23 din decizie următoarele aspecte:
"21. Curtea a reținut, în esență, că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opțiunii legiuitorului în materia salarizării asistenților judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragraful 15.
În același timp, diferența de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată și de faptul că asistenții judiciari, deși participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiție, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfășurată de aceștia și cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanța activității desfășurate de asistenții judiciari și ținând cont și de obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile ce le revin acestora, legiuitorul a înțeles să stabilească un nivel al indemnizației corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalității în drepturi, care nu are semnificația omogenității, astfel că situații obiectiv diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999).
În consecință, prevederile de lege criticate nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale."
În consecință, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante, prima instanță reținând în mod corect inexistența dreptului reclamantei de a beneficia de sporul de fidelitate recunoscut prin hotărâri judecătorești în favoarea altor asistenți judiciari și inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor O.U.G. nr. 57/2015 și a considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, toate acestea în raport de cadrul normativ incident în materia salarizării.
Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va espinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1623 din 10 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 28 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.