ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4210/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 09.11.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. și FF. au formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, contestație împotriva Ordinului nr. 3080/C/07.08.2018, solicitând refacerea încadrării salariale prin raportare la vechimea efectivă în funcție/profesie a fiecăruia, la care să se adauge sporurile aferente și să se calculeze și să se plătească o indemnizație respectând mențiunile din Ordinul nr. 3080/C/07.08.2018 conform indemnizației de încadrare brută și gradației corespunzătoare fiecăruia, la care să se calculeze sporurile aferente (spor de suprasolicitare neuropsihică, spor de confidențialitate și spor de toxicitate).

Prin sentința civilă nr. 18 din 14 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. și pe pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenții au susținut că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5, Capitolul VIII, Secțiunea I, din Anexa V a Legii nr. 153/2017, art. 24 din cap. III secțiunea III a Legii nr. 153/2017 și art. 25 din același act normativ.

În raport de dispozițiile speciale aplicabile personalului din Familia Ocupațională "Justiție", prevăzute de Anexa nr. V a legii 153/2017, potrivit anexei nr. 3 din ordinul contestat: sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este acordat în procent de aproximativ 14%, în loc de 25% cum era corect, potrivit noii legi de salarizare; sporul pentru păstrarea confidențialității, în cuantum de până la 5% nu a fost acordat.

Au mai arătat recurenții că suma totală a sporurilor nu este prevăzută pentru fiecare salariat în parte, ci per total ordonator principal de credite, raportat la fondul de salarii.

Potrivit disp. art. 24 din cap. III secțiunea III a Legii 153/2017, intitulat "Sporuri și drepturi salariale specifice Art. 24 - Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege si în anexele nr. 1 - VIII."

Anexa V prevede însă în domeniul de activitate "Justiție", sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o normă juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaționale.

Norma de drept civil generală reprezintă acea normă care se aplică în toate cazurile și în orice materie, dacă o dispoziție legală nu prevede altfel.

Normele de drept civil sunt speciale, dacă își găsesc aplicare numai în cazurile expres stabilite de lege. Fiind derogatorii de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală(specialia generalibus derogant).

Ordonatorul de credite este obligat să stabilească cuantumul indemnizației brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcție a fiecăruia, precum și de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, confidențialitate, condiții vătămătoare și periculoase (toxicitate) cuvenite, față de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorității judecătorești pentru aceeași funcție/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior.

Limitarea la un procent de 30%, pe fiecare ordonator de credite fie că este principal, secundar sau terțiar, a sumei sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, în funcție de structura personalului avut în subordine de fiecare ordonator de credite și drepturile cuvenite acestora.

Plafonând cuantumul sporurilor acordate se observă că persoane care lucrează în condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, și ar trebui să beneficieze de un spor de până la 15% din salariul de bază, sunt private de acest drept în cazul în care celelalte sporuri acordate de lege depășesc pragul de 30 %, ei încasând aceleași drepturi salariale cu persoanele care lucrează în condiții normale de muncă.

Or, în aceste condiții, deși prin lege se statuează că anumite categorii de persoane au anumite drepturi, în fapt, în condițiile aplicării art. 25 din Legea nr. 153/2017, acestea nu le mai sunt acordate, motivat de atingerea pragului de 30% pe fiecare ordonator de credite, sau le sunt acordate diferit, în funcție de procentul cu care se depășește acest prag.

De asemenea, recurenții au invocat și incidența Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000 aprobat de către România prin Legea nr. 103/2006, potrivit căruia exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație, aplicabil direct în dreptul intern conform art. 20 din Constituția României, din care reiese că principiul egalității protejează orice drept prevăzut de lege, nu doar un drept fundamental.

Totodată, prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți au solicitat și sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, raportat la art. 4, art. 15, art. 16 și art. 41 din Constituția României, pentru soluționarea acesteia fiind creat dosarul nr. x/2018, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, de obiectul cererii și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente.

Instanța de control judiciar reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat acordarea sporurilor la un nivel de 45% din cuantumul salariului de bază, contestând modul de calcul al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, de care au apreciat că beneficiază începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz".

Așadar, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 este prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Cu toate acestea, chiar dacă prin legea de salarizare, s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, respectiv 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% pentru sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru păstrarea confidențialității, sensul textului legal menționat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 45%, ci doar o obligație a ordonatorului de credite de a nu depăși respectivul nivel instituit legal.

Aceste aspecte au fost, de altfel, dezlegate și prin Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care, în punctele 79-82 s-a statuat astfel:

a) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare." (art. 5).

Raportat la aceste statuări cu caracter obligatoriu ale instanței supreme, în mod corect a reținut prima instanță că sporurile au fost calculate cu respectarea legii prin raportare la indemnizația de încadrare prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30 %, fără ca prin această modalitate de reflectare a lor să se fi cauzat vreo vătămare.

De asemenea, Înalta Curte reține că majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază și ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30 % din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Prin urmare, norma de plafonare în discuție are caracter special, limita prevăzută neputând fi depășită prin aplicarea normelor generale invocate de către reclamantă, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017, printre care și modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.

Totodată, prevederile art. 4 și 5 din Capitolul VIII anexa V, cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit și care nu poate fi depășit, așa cum se subliniază și în decizia mai sus amintită:

"79. Prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Înalta Curte apreciază că recurenților - reclamanți nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

Înalta Curte are în vedere și considerentele deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, anterior menționate, prin care s-a statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragraful nr. 84), că responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale în care sunt incluse și sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice (paragraful nr. 86) și că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragrafului nr. 86).

Înalta Curte mai reține și cele statuate la par 95 din Decizia nr. 15/2021 a ICCJ, respectiv faptul că posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul legii.

Ca urmare, criticile recurentei privind greșita aplicare a legii sunt nefondate, astfel că, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. împotriva sentinței civile nr. 18 din 14 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.