Decizia nr. 5408/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 77/2020 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 03.05.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, reclamantele A., B., C., D., E. și F. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând: 1) anularea ordinului ministrului justiției nr. 542/C/05.02.2018; 2) obligarea pârâtului să emită un nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cu valoarea de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015, respectiv de 445 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, să modifice poziția funcției de inspector de probațiune în grila de salarizare cuprinsă în cap. VII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 prin salarizarea pe o treaptă superioară, stabilită în conformitate cu valoarea de referință sectorială de 445 RON, și să precizeze un termen determinat sau determinabil pentru plata drepturilor salariate restante.

Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 77 din data de 05 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 77 din data de 05 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantele A., B., C., E. și F., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurentele - reclamante au arătat că, în mod greșit, instanța de fond a respins primele două capete de cerere ca neîntemeiate, deși la momentul formulării cererii de chemare în judecata era în vigoare actul contestat, prin aplicarea acestuia fiindu-ne încălcate drepturile salariale deduse judecății. Refuzul nejustificat al intimatului de a modifica prevederile cu privire la stabilirea unei valori de referință sectorială legale, recunoscute prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 si Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, si emiterea in ciuda acestor reglementari a ordinului contestat, a fost motivul pentru care au fost obligate să promoveze prezenta cerere de chemare în judecată. Faptul că, ulterior promovării litigiului, intimatul a recunoscut pretențiile deduse judecății și a modificat prevederile cu privire la valoarea de referință sectorială emițând Ordinul MJ nr. 2883/C/19.07.2018, nu face decât să lase fără obiect pretențiile deduse judecății, care au fost legale și temeinice la momentul formulării acțiunii. Cu privire la capătul de cerere având ca obiect modificarea poziției funcției de inspector de probațiune în grila de salarizare, cuprinsă în Anexa V, Cap. VII din Legea nr. 153/2017, au susținut că în măsura în care la momentul încadrării în grila de salarizare indicele VRS ar fi fost stabilit in mod corect, poziția de inspector de probațiune ar fi fost situată pe o treapta superioară celei din prezent. Emiterea cu întârziere de către M.J. a ordinelor prin care s-a recalculat valoarea VRS nu poate rămâne fără efecte juridice, cu atât mai mult cu cat Legea salarizării unitare a avut in vedere valori greșite ale salariului de baza al personalului sistemului de probațiune. Având in vedere ca indicele VRS a fost modificat, atât prin Ordinul nr. 2883/C, cat si prin Ordinul nr. 28/C, apreciem ca acesta aspect trebuie să conducă la actualizarea valorilor din grila de salarizare prin luarea in considerare a salariului de baza stabilit conform unui VRS legal. Prin urmare, acest capat de cerere este admisibil, întrucât solicitarea nu privește modificarea legii, ci constatarea că funcția de inspector de probațiune este poziționată greșit, fără luarea în calcul a unui VRS corect stabilit, cu consecința luării în calcul a unui salariu de baza valabil pana in anul 2022 mult mai mic decât cel legal (6.229 RON in loc de 10.195 RON). Consecința directă a acestui aspect este plafonarea nejustificată a drepturilor salariale pana în anul 2022. De altfel, prin cererea de modificare a cererii introductive de instanta au solicitat, în mod expres, si sa se constate ca la momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 153/2017, drepturile salariale cuvenite reclamantelor, prin aplicarea valorii de referinta sectoriala (VRS) de 463,5 RON (in prezent 484,18 RON), pozitionau functia de inspector in probatiune pe o treapta superioara in grila de salarizare, cuprinsa in Anexa V, Cap. VII din Legea nr. 153/2017. Admisibilitatea unor astfel de capete de cerere rezulta si din Minuta nr. 224/61715/23.07.2018 incheiata intre Ministerul Justitiei, Directia Nationala de Probatiune si reprezentantii Serviciilor de Probatiune teritoriale, conform careia s-a decis corectarea grilei de salarizare pentru personalul de probatiune, iar D.N.P. si M.J. sa intreprinda de urgenta, demersurile necesare corectarii grilei de salarizare din Legea cadru nr. 153/2017, in acord cu drepturile salariale recunoscute personalului de probatiune la nivelul lunii decembrie 2017. Cu toate acestea, nici in prezent nu s-au concretizat aceste demersuri, inspectorii de probatiune fiind prejudiciati fata de pozitionarea in grila de salarizare, cu luarea in calcul a unui venit de baza sub cel legal. Referitor la capetele de cerere privind:plata drepturilor salariale restante; actualizarea drepturilor restante cu indicele de inflatie și plata dobanzii legale, arată că au solicitat instantei sa le analizaze prin prisma prevederilor O.U.G. nr. 3/2019. Avand in vedere ca drepturile salariale nu au fost achitate in modalitatea solicitata prin cererea de chemare in judecata, platindu-se doar parte din sumele restante, fara actualizarea acestora si fara dobanda legala, arată că au solicitat instantei emiterea unei adrese prin care sa se comunice care este cuantumul sumelor achitate cu titlu de drepturi salariale restante, pe ce perioada au fost achitate acestea si la ce VRS au fost raportate sumele platite; daca pentru sumele achitate ca drepturi salariale restante s-a aplicat indicele de inflatie; daca a fost achitata dobanda legala și daca au fost acordate si drepturile salariale restante rezultate din recalcularea altor drepturi salariale precum diurna, conform VRS actual. În caz afirmativ, daca s-a acordat si indicele de inflatie si dobanda pentru aceste drepturi salariale, pe ce perioada si la ce data. Cu toate ca aceste informatii erau extrem de utile analizarii pretentiilor deduse judecății prin capătul 2 al acțiunii, proba nu a fost incuviințată. Fata de aceste aspecte, au apreciat că pentru stabilirea corectă a situației de fapt, urmează ca intimata să depună o situație detaliată referitoare la fiecare recurentă in parte, care sa conțină informații complete, inclusiv cu privire la data la care s-au platit drepturile restante.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Direcția de Națională de Probațiune a solicitat respingerea recursului ca nefondat, depunând, totodată, la dosar situația diferențelor de drepturi salariale achitate până în prezent în temeiul O.U.G. nr. 3/2019, precum și dovezile de plată.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare. Recurentele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea ordinului ministrului justiției nr. 542/C/05.02.2018; 2) obligarea pârâtului să emită un nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cu valoarea de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015, respectiv de 445 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, să modifice poziția funcției de inspector de probațiune în grila de salarizare cuprinsă în cap. VII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 prin salarizarea pe o treaptă superioară, stabilită în conformitate cu valoarea de referință sectorială de 445 RON, și să precizeze un termen determinat sau determinabil pentru plata drepturilor salariate restante. La data de 27.06.2018, reclamantele au modificat cererea de chemare în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 204 din C. proc. civ.. Astfel, sub aspectul cadrului procesual, reclamantele au chemat în judecată și Direcția Națională de Probațiune, în calitate de pârât. În ceea ce privește obiectul cererii, s-a solicitat ca drepturile salariale cuvenite pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 să fie stabilite prin utilizarea valorii de referință sectorială de 421,36 RON, iar cele pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 prin utilizarea valorii de referință sectorială de 463,50 RON. Au mai solicitat reclamantele să se constate că, la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale cuvenite prin aplicarea valorii de referință sectorială de 463,50 RON poziționau funcția de inspector de probațiune pe o treaptă superioară în grila de salarizare cuprinsă în cap. VII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, au solicitat reclamantele obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi salariale restante rezultate din aplicarea valorilor de referință sectorială menționate anterior, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală, precum și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la virarea către ordonatorul terțiar de credite, Direcția Națională de Probațiune, a sumelor necesare plății drepturilor salariale restante. Prima instanță a respins acțiunea. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Instanța de control judiciar reține că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21.12.2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin: "începând cu data de 21.12.2016 personalul de probațiune din serviciile de probațiune și din structura centrală a Direcției Naționale de Probațiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05.02.2018 "Valoarea de referință sectorială menționată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (...)". Așadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,109 RON (potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) și aplicarea majorării de 10% (potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) s-a ajuns la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON. De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017; prin același ordin, a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante. În preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică". Față de prevederile legale în discuție (art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea constată că pârâtului Ministerul Justiției îi revenea obligația de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probațiune, sub aspectul indemnizației cuvenite. Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială. Subsecvent, a fost emis și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, și s-au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea. În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că, așa cum au susținut și recurentele-reclamante în cuprinsul cererii de recurs, deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către intimatul-pârât a Ordinului Ordinul Ministrului Justiției nr. 2883/C/19.07.2018, recurentele-reclamante beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite. Ca atare, în contextul satisfacerii pretențiilor deduse judecății, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit Ordinul nr. 542/C/2018 contestat în cauza pendinte, la calculul drepturilor salariale raportarea se face la o valoare sectorială de referință mai mare decât cea solicitată prin acțiune și acordată prin sentința recurată, iar obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de recurentele -reclamante, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar privind emiterea unui alt ordin de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare. Recurentele -reclamante au susținut că este admisibil capătul de cerere prin care au solicitat să se constate că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 drepturile salariale cuvenite prin aplicarea valorii de referință sectorială de 463.50, poziționau funcția de inspector în probațiune pe o treaptă superioară în grila de salarizare, cuprinsă în Anexa V, Cap. VII din Legea nr. 153/2017. În susținerea admisibilității acestui capăt de cerere, recurentele au invocat minuta încheiată între Ministerul Justiției, Direcția Națională de Probațiune și reprezentanții serviciilor de probațiune teritoriale, prin care s-a decis efectuarea demersurilor necesare corectării grilei de salarizare. Înalta Curte constată că aceste demersurile nu vor putea fi concretizate decât printr-o modificare a Legii nr. 153/2017. Prin urmare, Înalta Curte constată că această solicitare este lipsită de temei legal întrucât instanța de judecată nu poate dispune modificarea grilei de salarizare, la fel cum nu o poate face nici ordonatorul principal de credite, această atribuție aparținând legiuitorului. O ultimă critică invocată de recurentele - reclamante vizează modul de aplicare a O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției. Înalta Curte constată că și această critică este nefondată, având în vedere că intimata - pârâtă Direcția Națională de Probațiune a anexat întâmpinării formulate în recurs dovezile de plată a primelor două tranșe din drepturile salariale actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală. În consecință, constatând că în cauză se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin emiterea unui act administrativ a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuși emitentul acestuia, prin emiterea unui alt act de valoare egală, cu efecte de la data de 9 aprilie 2015, Înalta Curte urmează să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și rejudecând va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită un nou ordin prin care să se stabilească drepturile salariale ale reclamantelor, prin raportare la VRS de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015 și de 463,5 pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, ca rămas fără obiect; va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.