ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5849/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5849/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 7 decembrie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 23.12. 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București:
(i) anularea în parte a Ordinului nr. 3344/C/24.08.2020 emis de Ministerul Justiției și emiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a unei indemnizații brute lunare de încadrare în raport de tranșa de vechime efectivă în funcție de 15-20 de ani, gradația 5 și indemnizația corespunzătoare acestei vechimi, precum și în raport de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, confidențialitate, condiții vătămătoare și periculoase (toxicitate) cuvenite, față de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorității judecătorești pentru aceeași funcție/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior, precum și la plata diferențelor drepturilor salariale rezultate, actualizate cu rata inflației precum și dobânda legală la zi;
(ii) anularea adresei de răspuns nr. x/2020 la plângerea prealabilă nr. x/2020;
(iii) obligarea pârâtului Ministerul Justiție să vireze pârâtului Tribunalul București sumele necesare efectuării plăților salariale lunare corespunzătoare;
(iv) obligarea pârâtului Tribunalul București să plătească, în baza ordinelor ce se vor emite, diferențele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcție, corect determinată.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 639 din 23 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal:
(i) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul București, ca lipsită de obiect;
(ii) a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în privința capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale.
(iii) admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat Ordinul nr. 3344/C/24.08.2020 emis de Ministerul Justiției în privința modalității de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantei;
(iv) a obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin prin cre să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la o vechime în funcție de 15-20 de ani;
(v) a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentințe recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurentul-pârât a invocat încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Cap. VIII, Anexa VI din Legea nr. 153/2017 și art. 34 din O.G. nr. 114/2018.
Stabilirea indemnizațiilor la nivel maxim pentru categoria profesională a asistenților judiciar nu presupune includerea sporului pentru vechimea efectivă în magistratură, intimata neputând beneficia de mai mult decât au în plată cei care au obținut despăgubiri echivalente sporului de fiedalitate, ci numai până la nivelul maxim câștigat de aceștia, în aceleași condiții de vechime.
Ca atare, stabilirea nivelului maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, al salariului de bază/indemnizației de încadrare, astfel cum se stabilește prin Legea nr. 71/2015, nu legitimează recunoașterea vechimii efective în magistratură pentru asistenții judiciari.
Recalcularea indemnizației la nivel maxim a asistenților judiciari, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, s-a realizat prin OMJ nr. 4680/C/2016, emis la data de 21.12.2016, care a statuat la art. 1 că, începând cu 09.04.2015, indemnizația asistenților judiciari care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Înainte de anul 2010, sporul de fidelitate al asistenților judiciari nu era reglementat, O.U.G. nr. 177/2022 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților și O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Cap. 4, art. 16 și art. 17) nu prevedeau acordarea sporului de fidelitate.
Ulterior, Legea-cadru nr. 284/2010 nu s-a aplicat niciunei categorii de salariați în ceea ce privește stabilirea salarizării, aceasta făcându-se prin aplicarea dispozițiilor legale în vigoare în anul 2009, respectiv O.U.G. nr. 27/2006, precum și ale Legii-cadru nr. 330/2009, în temeiul legilor anuale de salarizare.
În ceea ce privește asistenții judiciari, reîncadrarea s-a realizat avându-se în vedere art. 16 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010.
Conform art. 16 alin. (1) din lege, "Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu o indemnizație de încadrare stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenți unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani".
Ulterior, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, "Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani".
Asistenții judiciari sunt numiți pe o perioadă determinată (5 ani), iar prin esența și natura funcției lor nu sunt independenți. Mandatul limitat la 5 ani a exclus acordarea drpeturilor care privesc fidelizarea în sistemul justiției, cum este sporul/majorarea de fidelitate, indiferent de cuantumul ei.
Asistenții judiciari reprezintă o categorie de personal distinctă de cea a magistraților, cu un statut diferit, care justifică și o salarizare diferită, iar stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial.
Astfel, Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale a determinat stabilirea nivelului maxim pentru fiecare funcție, iar prin OMJ nr. 4680/C/2016 s-a dispus realizarea unei unificări a indemnizațiilor, astfel că este neîntemeiată cererea de a dispune stabilirea indemnizației ținându-se cont de sporul de fidelitate, întrucât nu există temei în legislația incidentă cu privire la stabilirea indemnizației asistenților judiciari în funcție de vechimea efectivă în magistratură și, totodată, este contrară principiului salarizării la nivel maxim, astfel cum s-a statuat prin Legea nr. 71/2015.
Reglementarea/nereglementarea prin lege ori printr-un alt act normativ a unor drepturi excedează cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Mai mult, prin Deciziile nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008, Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești trebuie să țină cont de faptul că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și se impun a fi respectate în egală măsură de către toate autoritățile publice.
Soluția și considerentele instanței de recurs
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate de recurent și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este fondat și îl va admite în limitele și pentru considerentele ce succed.
Demersul judiciar al reclamantei A., asistent judiciar în cadrul Tribunalului București, vizează anularea parțială a Ordinului nr. 3344/C/24.08.2020 prin care pârâtul Ministerul Justiției a stabilit drepturile salariale ale asistenților judiciari pentru perioada 01.12.2016-30.11.2019.
În opinia reclamantei, drepturile sale salariale trebuiau stabilite prin raportare la vechimea efectivă în funcția de asistent judiciar de peste 20 de ani.
În raport cu criticile recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe reflectă o greșită interpretare a prevederilor legale aplicabile prin raportare la starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
În susținerea cererii de stabilire a drepturilor salariale în raport de vechimea efectivă în funcție, reclamanta a invocat mecanismul egalizării, astfel cum a fost stabilit prin art. 3
1
din O.U.G. nr. 57/2015 și prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 794/2016.
În esență, judecătorul fondului a reținut că, în aplicarea mecanismului egalizării drepturilor salariale cuvenite asistenților judiciari, concretizat în pronunțarea mai multor hotărâri prin care altor persoane care ocupă aceleași funcții le-a fost recunoscută în integralitate vechimea în funcție, și reclamanta este îndreptățită la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare în integralitate a vechimii în funcția de asistent judiciar.
Prin urmare, a apreciat că, deși acest mecanism este aplicabil perioadei anterioare datei de 01.07.2017, în raport de mecanismul de aplicare a Legii nr. 153/2017, efectele egalizării la nivelul maxim stabilit sub imperiul legii vechi se extind și în etapele de aplicare a Legii nr. 153/2017 care au ca punct de pornire nivelul salarial existent la data de 30.06.2017.
Instanța de control judiciar nu poate valida raționamentul primei instanțe, deoarece acesta reflectă greșita interpretare și aplicare a cadrului normativ incident în materie, fiind întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât din perspectiva încălcării art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 153/2017, aplicabil la acest moment, care prevede că indemnizația lunară de încadrare cuvenită asistenților judiciari se calculează exclusiv în funcție de două tranșe de vechime în funcție, de la 0 la 3 ani, precum și de la 3 la 5 ani, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Prezintă relevanță sub acest aspect considerentele Deciziei nr. 12 din 6 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată în dosarul nr. x/2022, având ca obiect recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la dezlegarea următoarei probleme de drept:
"Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5
1
) și art. 5 alin. (1
1
) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, precum și alte măsuri din domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 3
1
alin. (1) - (1
3
) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal bugetare, modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 aprobată cu modificări prin Legea nr. 250/2016 sensul de a se stabili dacă, raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției - Anexa VI - Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, egalizarea la nivel maxim a indemnizațiilor asistenților judiciari presupune sau nu majorarea indemnizației lunare de încadrare în raport cu vechimea efectiv realizată în funcție".
Prin decizia menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, admițând recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (5
1
) și art. 5 alin. (1
1
) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 3
1
alin. (1) - (l
3
) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției - Anexa VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea-cadru nr. 284/2010, egalizarea la nivel maxim a indemnizațiilor asistenților judiciari nu presupune majorarea indemnizației lunare de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcție, superioară celei de 5 ani."
Instanța de control judiciar apreciază că sunt esențiale din perspectiva subiectului analizat următoarele considerente reținute de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al instanței supreme:
"160. Este de observat, în acest sens, faptul că în cea de-a doua orientare jurisprudențială, instanțele care au dispus egalizarea la nivel maxim a drepturilor salariale aferente unei perioade începând cu 9 aprilie 2015 și în continuare pentru viitor, până la încetarea raporturilor de muncă, au avut în vedere hotărâri judecătorești pronunțate în perioada 2008-2009, care vizau situații juridice deduse judecății anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 și Legii-cadru nr. 284/2010, prin care s-a recunoscut, sub forma despăgubirilor decurgând din discriminare (pe temeiul art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000), în beneficiul unei părți din categoria asistenților judiciari, a dreptului la majorarea indemnizației de încadrare în raport cu vechimea în funcție (așa-numitul "spor de fidelitate"), prevăzută de art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, ipotezele juridice fiind diferite.
Or, la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, din perspectiva dreptului salarial supus examinării nu existau diferențe de salarizare în interiorul categoriei profesionale a asistenților judiciari care să fie izvorâte din acte normative cu valoare de lege, adoptate de legiuitorul originar sau delegat, în materia salarizării acestei categorii de personal plătit din fonduri publice, împrejurare care se deduce în chip limpede din expunerea istoricului și evoluției legislației salariale incidente.
Pe de altă parte, nu existau nici inegalități salariale care să fie izvorâte din hotărâri judecătorești, prin care să fi fost stabilite sau recunoscute atare drepturi salariale și care să fie producătoare de efecte juridice la 9 aprilie 2015, când s-a născut dreptul asistenților judiciari și obligația corelativă a ordonatorului de credite de a egaliza salarizarea la nivel maxim.
Aceasta întrucât, hotărârile judecătorești invocate drept termen de comparație și-au încetat efectele cel mai târziu la momentul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, astfel că, din perspectiva normei de egalizare, situația juridică premisă este asimilabilă inexistenței vreunei diferențe salariale izvorâte fie din legislația salarială aplicabilă personalului plătit din fonduri publice, fie din hotărâri judecătorești prin care sunt stabilite sau recunoscute drepturi salariale.
Așadar, nu se poate reține existenta unei inechități salariale și, pe cale de consecință, nu poate fi rațional admis argumentul nesocotirii sau golirii de substanță a principiului egalității de tratament.
Construcția argumentativă din cea de-a doua orientare jurisprudențială apare, în consecință, fundamentată pe ideea de egalizare a unei diferențe salariale inexistente, câtă vreme afirmata inechitate salarială nu-și află sorgintea nici în reglementarea legală în materia salarizării asistenților judiciari, nici în hotărâri judecătorești producătoare de efecte juridice la data de 9 aprilie 2015. În atare condiții, aceasta nu doar că nu se fundamentează pe imperativul egalizării și înlăturării inegalităților din sistemul de salarizare a personalului bugetar, ci, dimpotrivă, se îndepărtează chiar de la scopul edictării acestei soluții legislative introduse prin Legea nr. 71/2015, fiind ea însăși sursă generatoare de inechități salariale în interiorul categoriei profesionale a asistenților judiciari, ceea ce justifică, cu atât mai mult, intervenția instanței supreme, prin mecanismul de unificare jurisprudențială activat.
Sub un alt aspect, cum deja s-a expus, nu poate fi ignorată împrejurarea că, după abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006, fidelizarea judecătorilor, a procurorilor, a personalului asimilat acestora și a magistraților-asistenți nu se mai realizează prin acordarea unei majorări a indemnizației de încadrare, ci prin aplicarea unui coeficient la valoarea de referință sectorială, prestabilit de legiuitor în corelație directă cu criteriul vechimii în funcție, pe mai multe intervale de vechime de până la 20 de ani și, respectiv, de peste 20 de ani, în vreme ce pentru asistenții judiciari coeficienții legali maximi, corelați de asemenea cu criteriul vechimii în funcție, sunt cei corespunzători vechimii de 5 ani (durata unui mandat).
Așadar, în cazul asistenților judiciari, Legea-cadru nr. 284/2010 prevede expres că indemnizația de încadrare va fi stabilită pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți la cap. I nr. crt. 1 din anexa la lege, aferenți unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani, astfel că nu este nici necesară și nici posibilă aplicarea altor coeficienți de ierarhizare, prevăzuți de lege pentru alte categorii profesionale.
Aceasta întrucât, includerea în indemnizația de încadrare a asistenților judiciari a unui element salarial echivalent cu majorarea indemnizației de încadrare numai în raport cu vechimea efectivă realizată în funcții de judecători, procurori, personal asimilat acestora și magistrați-asistenți, prevăzută de art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, ar echivala cu modificarea mecanismului de stabilire a drepturilor salariale așa cum a fost acesta reglementat de legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 și nr. 284/2010, în pofida faptului că prin acestea s-a prevăzut expres că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de aceste legi.
Or, soluția egalizării la nivel maxim a indemnizațiilor de încadrare nu poate avea ca efect modificarea elementelor sistemului de salarizare instituit de legiuitor după 1 ianuarie 2010 și formarea, pe cale jurisprudențială, a unei lex tertia.
De altfel, examinând noțiunea de "vechime în funcție" și sfera destinatarilor legii, într-un context normativ vizând personalul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, prin decizia nr. 31/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reținut următorul argument cu valoare de principiu, aplicabil mutatis mutandis:
"94. Faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în cap. I lit. B) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție denotă că ierarhizarea salarizării în funcție de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu și categoriilor de personal a căror salarizare se stabilește prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare. 95. Mențiunea expresă a legiuitorului privind înțelegerea noțiunii de "vechime în funcție" trebuie interpretată în sensul limitării la funcțiile special și limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată. (...) 97. Nu se poate interpreta că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la "vechimea în funcție", se aplică și acestei categorii profesionale, întrucât o astfel de interpretare ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce nu este permis în acest context".
De asemenea, Înalta Curte a apreciat că nu sunt încălcate nici principiile egalității și nediscriminării, consacrate de dispozițiile interne sau de dispozițiile convenționale - art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 al Protocolului nr. 12 adițional la Convenție.
Așadar, potrivit acestei decizii, obligatorie conform dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., egalizarea la nivel maxim a indemnizațiilor asistenților judiciari nu presupune majorarea indemnizației de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcție, superioară celei de 5 ani, cum în mod corect a stabilit recurentul-pârât prin actul administrativ contestat în cauza pendinte.
În aceste condiții, având în vedere că nu s-au conturat și demonstrat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat potrivit argumentelor expuse supra, aspecte ce conduc, în mod nemijlocit, la conturarea caracterului nelegal al hotărârii de fond supuse cenzurii instanței de control judiciar, Înalta Curte reține că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care atrage reformarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiate, și, pe cale de consecință, la menținerea ca legal a OMJ nr. 3344/C/24.08.2020 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei.
De asemenea, se reține că nu se mai impune dezvoltarea argumentelor instanței de recurs asupra chestiunii de drept ce formează obiectul criticilor invocate în prezenta cale de atac, aspectul dedus judecății primind o dezlegare în cadrul recursului în interesul legii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, soluționat prin Decizia nr. 12/06.06.2022.
Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs.
În consecință, față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, se va respinge acțiunea reclamantei A. ca neîntemeiată, urmând a se menține în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 639 din 23 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Casează în parte sentința atacată.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2022.