ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4204/2023

Ședința publică din data de 29 septembrie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu Tribunalul București și Ministerul Justiției anularea parțială a Ordinului nr. 5290/C/20.12.2019 emis de Ministerul Justiției, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a unei indemnizații brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcție, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de încadrare în funcția de asistent judiciar corespunzător unei vechimi efective în funcție de peste 7 ani, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în muncă de peste 15 ani, gradația 4, coeficient 5,17 și indemnizația corespunzătoare acestei vechimi, precum și în raport de sporurile de risc și suprasolicitare neuropsihică, de confidențialitate, de condiții vătămătoare și periculoase (toxicitate) cuvenite, față de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorității judecătorești pentru aceeași funcție/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior, obligarea pârâtului Ministerul Justiției să vireze pârâtului Tribunalul București sumele necesare efectuării plăților salariate lunare corespunzătoare, obligarea pârâtului Tribunalul București să plătească, în baza ordinelor ce se vor emite, diferențele de drepturi salariate rezultate în raport de vechimea efectivă în funcție, corect determinate.

Prin sentința civilă nr. 125 din 8 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității formulării cererii de chemare în judecată și a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București și Ministerul Justiției, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 14 și art. 402 din C. proc. civ., întrucât dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în ședință publică, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din data de 11.01.2021, iar pronunțarea hotărârii a avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 08.02.2021, ceea ce atrage nulitatea sentinței atacate.

Referitor la respingerea cererii ca inadmisibilă, invocând prevederile art. 7 alin. (1) și (2) din capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, recurenta reclamantă a arătat că, la data de 07.02.2020 a contestat Ordinul nr. 5290/C/20.12.2019 emis de Ministerul Justiției, iar prin adresa nr. x/2020 emisă de Ministerul Justiției s-a respins contestația formulată, criticile sale vizând în mod implicit și răspunsul pârâtului Ministerul Justiției în raport de contestația formulată.

Recurenta a susținut că a îndeplinit procedura prealabilă conform art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2007, întrucât a formulat contestație împotriva Ordinului de salarizare nr. 5290/C din 20.12.2019, iar răspunsul pârâtului constând în adresa nr. x/2020 nu reprezintă o hotărâre în sensul art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017, aceasta fiind și opinia altor completuri din cadrul Curții de Apel București, în spețe identice în cazul altor colegi, asistenți judiciari, care au respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.

A considerat că instanța de fond în mod nelegal a reținut că nu a criticat ordinul contestat sub aspectul temeiniciei și egalității prin cererea de chemare în judecată, ci au fost formulate critici cu privire la coeficientul corespunzător vechimii, care nu a fost stabilit prin acest ordin de salarizare.

Recurenta a subliniat că, prin cererea de chemare în judecată a arătat că pârâtul Ministerul Justiției, în emiterea ordinelor de salarizare, a menținut de-a lungul timpului aceeași eroare cu privire la indemnizația de încadrare, astfel că și VRS stabilit prin ordinul contestat s-a raportat la o indemnizație de încadrare eronată, care nu cuprinde vechimea efectivă în funcția de asistent judiciar.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatul pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Referitor la indicarea în partea introductivă a hotărârii recurate a mențiunii greșite "Ședința din camera de consiliu din...", în loc de "Ședința publică din ...", aceasta nu constituie un motiv de nulitate a sentinței pronunțate, fiind o simplă eroare materială, care poate fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 442 din C. proc. civ.. În plus, hotărârea este însoțită de încheierea de amânare a pronunțării din 11.01.2021 în care se menționează că dezbaterile au avut loc în ședință publică, încheiere ce face parte integrantă din sentința recurată.

Nefondate sunt și criticile formulate cu privire la respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Recurenta reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parțială a Ordinului nr. 5290/C/20.12.2019 emis de Ministerul Justiției, prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

În speță sunt incidente dispozițiile art. 7 din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București."

Înalta Curte constată că art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017 reglementează o procedură specială în situația personalului din justiție care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

În cauză, reclamanta a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv a formulat contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale la Ministerul Justiției, însă s-a adresat instanței de judecată cu o acțiune în anulare ce vizează exclusiv actul de stabilire a drepturilor salariale, și anume Ordinul MJ nr. 5290/C/20.12.2019, contrar normei imperative cuprinse la alin. (2) al art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017.

Instanța de control judiciar observă că recurenta reclamantă a avut posibilitatea, în aplicarea principiului disponibilității părților, reglementat de art. 9 din C. proc. civ., și în acord cu dispozițiile legale incidente în materie, de a-și completa acțiunea, având în vedere că pârâtul Ministerul Justiției a invocat, prin întâmpinarea formulată în cauză, excepția inadmisibilității acțiunii prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, însă prin notele scrise înregistrate la instanța de fond la 17.08.2020 nu a solicitat și anularea Hotărârii Ministerului Justiției materializată în adresa nr. x/2020.

Nu pot fi primite susținerile recurentei potrivit cărora răspunsul pârâtului constând în adresa nr. x/2020 nu reprezintă o hotărâre în sensul art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017.

Înalta Curte constată că răspunsul comunicat de Ministerul Justiției cu adresa anterior menționată, îndeplinește condițiile pentru a fi considerat act administrativ supus controlului de legalitate în fața instanței de contencios administrativ, câtă vreme în analizarea naturii acestuia esențiale sunt efectele juridice pe care le produce în privința destinatarului, iar nu forma sau denumirea.

Hotărârile emise în soluționarea contestațiilor administrative pot fi atacate, astfel cum se prevede la alin. (2) al art. 7, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Acest cadru normativ special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 și, ca atare, regularitatea demersului procesual efectuat de recurenta reclamantă nu poate fi apreciată prin prisma condițiilor prevăzute de art. 1, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Răspunsul negativ la solicitarea de anulare a ordinului de stabilire a drepturilor salariale, chiar și în ipoteza în care acesta ar fi unul inform, nu echivalează cu lipsa emiterii hotărârii în soluționarea contestației administrative, acesta reprezentând chiar soluția dată plângerii prealabile de către emitentul actului administrativ contestat. Astfel, în exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Justiției avea posibilitatea, din punct de vedere procedural, să admită contestația formulată de reclamantă sau să o respingă, cum, de altfel, a și procedat în prezenta cauză, reținând că solicitarea acesteia nu poate fi soluționată favorabil.

Prin urmare, adresa răspuns emisă de Ministerul Justiției în aplicarea procedurii administrative speciale îndeplinește cerințele legii pentru a fi considerată hotărâre emisă în procedura de soluționare a contestației formulate împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale și, pentru respectarea procedurii legale, reclamanta avea obligația de a formula plângere împotriva acesteia, în fața instanței de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel, în temeiul art. 7 alin. (2) din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, nu exclusiv împotriva actului de stabilire a drepturilor salariale.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 125 din 8 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.