ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5111/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra cererii de chemare în judecată de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1160 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, s-a respins cererea contestatoarei A. de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

În considerentele hotărârii s-a reținut că în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, Direcția resurse umane și organizare a întocmit nota nr. x/2022, însoțită de referatul care cuprinde datele relevante privind cariera de judecător a solicitantei și motivele pe care se întemeiază cererea, precum și datele statistice privind situația instanțelor implicate în procedura de transfer.

Față de cererea formulată, analizând nota Direcției resurse umane și organizare și văzând înscrisurile atașate, secția pentru judecători reține următoarele:

Reținând dispozițiile art. 60 alin. (1) - (3), art. 61 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, secția pentru Judecători a constatat că doamna A. are o vechime de 10 ani și 6 luni în funcția de judecător (inclusiv perioada de auditor de justiție), dintre care 3 ani și 4 luni la Tribunalul Ilfov.

Conform evidențelor direcției de resort, la Tribunalul Ilfov, instanța de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 32 de posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 19 posturi, fiind vacante 13, dintre care un post începând cu data de 15.04.2022; există 4 posturi de judecător temporar vacante; 8 judecători sunt delegați/detașați la această instanță, iar 2 judecători sunt delegați de la Tribunalul Ilfov la alte instanțe. În anul 2021, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 862, comparativ cu media națională de 492, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 716, comparativ cu media națională de 396.

La Tribunalul Vaslui, instanța la care s-a solicitat transferul, dintre cele 23 de posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 19, fiind vacante 4 posturi și există un post de judecător temporar vacant. În anul 2021, la Tribunalul Vaslui, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 492, la nivelul mediei naționale, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 340, comparativ cu media națională de 396.

În temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui au avizat favorabil solicitarea de transfer formulată de doamna judecător A., iar Curtea de Apel București și Tribunalul Ilfov au avizat nefavorabil solicitarea de transfer antereferită, în raport de numărul mare de posturi de judecător vacante și temporar vacante, existent la această instanță, dublat de volumul de activitate, situat în mod constant și considerabil peste media națională.

Reținând criteriile pentru analizarea cererilor de transfer, prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, ce nu prevăd o ordine de prioritate, precum și la necesitatea menținerii unui echilibru între interesul public și cel privat, secția pentru judecători a avut în vedere volumul foarte mare de activitate de la Tribunalul Ilfov, în contextul unui grad scăzut de ocupare a schemei de personal, astfel cum reiese din datele statistice expuse.

S-a mai reținut că îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru ca un judecător să obțină transferul conferă acestuia o vocație la transfer, care poate fi valorificată doar în anumite condiții care să corespundă nevoilor sistemului judiciar, iar motivele invocate de doamna judecător în susținerea prezentei solicitări nu pot prevala față de interesele instanței la care aceasta este încadrată.

Fără a ignora motivele invocate în susținerea cererii de transfer de doamna judecător A., secția pentru judecători a apreciat că la acest moment nu este oportun transferul magistratului.

Împotriva Hotărârii nr. 1160 din 14 aprilie 2022, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători a formulat contestație contestatoarea A., înregistrată la data de 1 iulie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, solicitând anularea hotărârii atacate și obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea sa de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

În motivarea contestației arată că hotărârea atacată a fost publicată pe pagina de internet a intimatului CSM la data de 16.06.2022, fiindu-i comunicată la data de 28.06.2022, astfel că prezenta contestație a fost formulată în termen.

Arată că intimatul nu a analizat motivele invocate în contestație și nu a realizat o verificare efectivă și obiectivă a motivelor invocate în cererea de transfer, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, emițând o hotărâre nelegală, cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În raport cu datele statistice reținute de Consiliul Superior al Magistraturii, critică faptul că prin Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 379 din 24.02.2022 a fost admisă cererea de transfer a domnului judecător B. de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Buzău, iar prin Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 287 din 24.02.2022 a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător C., de la Tribunalul Ilfov la Curtea de Apel București, avându-se în vedere același volum mediu de activitate de la acel moment, de 862 cauze pe judecător, la nivelul Tribunalului Ilfov și neaplicând același tratament cererii sale, în condițiile în care în considerentele hotărârilor adoptate nu există mențiuni cu privire la aceste aspecte, actele emise fiind lipsite de motivare și cauzându-i un grav prejudiciu, din perspectiva imposibilității de a combate în mod argumentat modalitatea de aplicare a criteriilor prevăzute la art. 61

2

din Legea nr. 303/2004.

Pune în discuție oportunitatea transferării unui judecător la o altă instanță doar în baza criteriului prevăzut de art. 61

2

lit. b) din Legea nr. 303/2004, respectiv volumul de activitate al instanțelor implicate, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante și dificultățile de ocupare a acestora, care poate fi apreciată în mod pozitiv sau exclusă ab initio.

Arată că împrejurarea că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea hotărârilor de transfer, nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar, iar act administrativ ar fi adoptat cu exces de putere.

Susține că același factor decident, la distanță de aproape două luni de zile, intimatul și-a reconsiderat practica, apreciind în primă fază că un volum de activitate de 862 cauze pe judecător este un volum rezonabil, ce permite fără probleme transferul a doi magistrați din cadrul Tribunalului Ilfov, fără a afecta în vreun fel activitatea instanței de proveniență, iar în prezenta sesiune de transferuri, să motiveze respingerea cererii de transfer a contestatoarei cu singurul argument că un volum de activitate de 862 cauze pe judecător ar reflecta o situație extrem de dificilă cu care se confruntă Tribunalul Ilfov.

Astfel, toate cele trei soluții de mai sus au fost argumentate prin raportare la această unică variabilă, aceea a volumului de activitate înregistrat la nivelul instanței, fiind aplicat cu dublă măsură același criteriu.

Din Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 379 din 24.02.2022, prin care a fost admisă cererea de transfer a domnului judecător B. de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Buzău și din Hotărârea secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 287 din 24.02.2022, prin care a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător C., de la Tribunalul Ilfov la Curtea de Apel București reiese că în speță Curtea de Apel București a avizat favorabil transferul celor doi judecători, în vreme ce pentru cererea de transfer a contestatoarei, avizul aceleiași instanțe a fost unul negativ.

În cazul doamnei judecător C. s-a reținut faptul că aceasta funcționa deja în cadrul secției I penale a Curții de o perioadă îndelungată, există posturi vacante în cadrul secției, iar necesarul de judecători al secțiilor penale ale Curții de apel București este crescut, situația fiind similară cu cea a Tribunalului Vaslui, instanță la care contestatoarea a solicitat transferul, motiv pentru care consideră că CSM a avut o conduită discriminatorie în ceea ce o privește.

Referitor la situația domnului judecător B., arată că nu cunoaște motivele pentru care acesta a primit aviz pozitiv pentru transfer de la Curtea de Apel București, sens în care invocă jurisprudența neunitară la nivelul ÎCCJ cu privire la acțiunile în justiție formulate împotriva hotărârilor de transfer, nedefinitiv soluționate la data pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 454/24.06.2020.

Arată că acesta deținea o hotărâre ÎCCJ (decizia nr. 4337 din 29.09.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020), prin care s-a reținut că nu se putea dispune de către instanța de judecată asupra cererii de transfer, în condițiile declarării neconstituționalității textului de lege care reglementa transferul.

Însă, în ceea ce o privește, acțiunea sa împotriva Hotărârii nr. 377/24.03.2020 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui, a fost, de asemenea, respinsă.

Consideră că a avut neșansa ca cererea sa să fie judecată de un complet care a apreciat că instanța de recurs nu poate dispune asupra cererii de transfer în lipsa unui cadru legislativ complet, în timp ce cu privire la alți colegi judecători, ÎCCJ a apreciat că poate proceda la anularea hotărârii adoptate, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit cu cererea de transfer și urmând să o soluționeze după punerea în acord cu Constituția a dispozițiilor art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004. Cu privire la toți acești colegi magistrați, Consiliul Superior al Magistraturii a emis hotărâri prin care a dispus transferul acestora la instanțele dorite, chiar în sesiunea de transferuri ianuarie- martie 2022.

În acest sens, arată că, pe lângă colegul B., în aceeași situație s-a aflat și soțul său, D., care deținea o decizie ICCJ similară (decizia nr. 5587/2021, pronunțată în dosarul cu nr. x/2021), soluția fiind valorificată în prima sesiune de transferuri organizată în baza dispozițiilor legale modificate, ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020, cererea sa de transfer de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Vaslui fiind admisă în ședința secției pentru Judecători din data de 24.02.2022.

Astfel, situația soțului său este identică cu cea a domnului judecător E., căruia i-a fost admisă, la aceeași dată, cererea de transfer de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Brașov, fiindu-i valorificată Decizia nr. 5139/2021 din 28.10.2021.

Consideră că nu îi poate fi imputată problema deficitului de personal cu care se confruntă Tribunalul Ilfov și aceasta nu poate fi invocată în mod sistematic drept temei al soluției de respingere a cererii de transfer.

Mai mult, de la Tribunalul Ilfov au fost delegați/detașați către alte instanțe 3 colegi, în aceleași condiții ale ocupării posturilor, contestatoarea concluzionând că poate beneficia de transferul la o instanță din raza localității de domiciliu, fără a i se imputa lipsa de personal cu care se confruntă Tribunalul Ilfov.

Mai arată că, deși a solicitat a se avea în vedere motivele personale care au determinat-o să formuleze cererea de transfer, dar și necesitatea de a nu i se aplica un tratament discriminatoriu, secția pentru Judecători nu a făcut referire la argumentele sale și nu a indicat o explicație pertinentă; că în contextul în care prin Hotărârea nr. 1318 din 18.11.2021 s-a hotărât detașarea doamnei judecător F. de la Tribunalul Ilfov Ia Tribunalul Prahova pentru o perioadă de un an, începând cu data de 01.12.2021, reținându-se o încărcătură de dosare/judecător și dosare/schemă care ar depăși cu mult încărcătura de la Tribunalul Ilfov, aspect care este în vădită contradicție cu datele statistice oficiale reținute chiar de către CSM în cuprinsul aceleiași hotărâri, concluzionează că secția pentru Judecători din cadrul CSM a acționat în mod discreționar în ceea ce o privește.

De asemenea, consideră că secția pentru judecători nu a examinat în mod efectiv și concret toate criteriile obiective invocate prin cererea de transfer, prin prisma dispozițiilor legale în materie și nu a realizat o motivare convingătoare în argumentarea soluției de respingere a cererii de transfer, ci motivele ce au stat la baza cererii de transfer au fost doar amintite succint, în partea expozitivă a hotărârii, fără a fi analizate și în considerente.

Totodată, prin actele administrative emise, intimatul nu a realizat o verificare efectivă și obiectivă a motivelor invocate în cererea de transfer, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute în dispozițiile art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, motiv pentru care a emis o hotărâre cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Susține că nu au fost luate în considerare și nici analizate motivele de ordin personal, cu caracter excepțional, pe care le-a invocat.

Arată că are domiciliul în Vaslui, unde locuiește împreună cu familia; soțul său este judecător în cadrul Tribunalului Vaslui și au trei copii minori în întreținere, G., în vârstă de 5 ani și 11 luni, H., în vârstă de 3 ani și o lună și I., în vârstă de 4 luni; odată cu numirea în funcția de judecător definitiv, la data de 26 ianuarie 2015, și-a desfășurat activitatea la Judecătoria Bârlad, iar ulterior, din mai 2016, la Judecătoria Vaslui, ca urmare a admiterii cererii de transfer, iar în contextul organizării concursului de promovare (sesiunea iulie- octombrie 2018), s-a înscris pentru promovarea efectivă într-o funcție de execuție Ia Tribunalul Ilfov, unde au fost scoase la concurs 9 locuri la secția civilă, în timp ce la Tribunalul Iași nu era nici un loc disponibil, iar la Tribunalul Vaslui exista un singur loc disponibil, însă la secția penală.

Precizează că a activat în concret la Tribunalul Ilfov în perioada februarie- iulie 2021, făcând naveta săptămânal, distanța dintre localitatea de domiciliu (Vaslui) și cea în care și-a desfășurat activitatea (Buftea) fiind de aproximativ 400 km, perioadă în care viața de familie i-a fost grav afectată, copiii au locuit doar cu tatăl și au relațional cu contestatoarea prin telefon și în vizitele din weekend; că în toată această perioadă copiii au suferit de diverse afecțiuni medicale care au necesitat tratament medicamentos, fiind evidențiată de către medici legătura de cauzalitate între lipsa mamei din viața copiilor și starea de sănătate.

Susține că și-a asumat opțiunea de a fi promovată efectiv la Tribunalul Ilfov și a arătat că această alegere nu a fost cu totul întâmplătoare, întrucât în București locuiește sora sa, iar la acel moment, se întrezărea posibilitatea de a se stabili cu familia în București, însă venirea pe lume a celui de-al doilea copil și a celui de-al treilea copil i-a determinat să reconsidere această opțiune, dat fiind sprijinul oferit de bunicii materni și paterni ai celor trei minori, care s-a dovedit indispensabil, fiind necesară stabilirea, cu titlu definitiv, în județul Vaslui.

Menționează că în prezent îi sunt suspendate raporturile de muncă, începând cu data de 13.01.2022, fiind în concediu de creștere a copilului până la vârsta de doi ani, respectiv până la data de 20.11.2023 și că și-a exprimat disponibilitatea de relua raporturile de muncă în cadrul Tribunalului Vaslui, secția civilă, de îndată.

Consideră că lipsa referirilor în hotărâre la motivele de ordin personal cu caracter excepțional pe care le-a invocat echivalează cu nemotivarea acesteia.

Mai arată că, deși în cuprinsul hotărârii s-a reținut că s-ar fi verificat concomitent și comparativ criteriile referitoare la vechimea efectivă în funcția de judecător, vechimea la instanța de la care provine solicitantul, vechimea în gradul aferent instanței la care se solicită transferul, aceste aspecte nici măcar nu au fost amintite în cuprinsul hotărârii, dându-se preferință doar avizului negativ înaintat de către Tribunalul Ilfov și Curtea de Apel București, fără a se oferi o justificare pentru această alegere, în condițiile în care celelalte două instanțe, Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași, au avizat favorabil transferul.

Învederează că, astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în jurisprudența sa în materie, împrejurarea că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte, nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar, iar măsura dispusă în aceste condiții ar căpăta dimensiunile unui act administrativ adoptat cu exces de putere, apt a produce prejudicii semnificative subiectului vizat.

Pe de altă parte, arată că volumul de activitate de la instanța de la care se solicită transferul nu poate fi invocat în mod sistematic, întrucât poate avea efectul unei interdicții la transfer.

Astfel, nu s-a avut în vedere faptul că transferul său la o instanță din localitatea de domiciliu (Vaslui) i-ar da efectiv posibilitatea de a reveni în activitate de îndată și nici nu s-a ținut cont de faptul că în acest mod și-ar reuni familia.

Mai susține că nici Tribunalul Vaslui nu este o instanță atractivă, astfel încât nu se prevede posibilitatea ocupării în viitorul apropiat a celor 4 posturi vacante existente, admiterea cererii de transfer neputând aduce decât beneficii acestei instanțe și o stabilitate pe termen lung a activității acesteia, din perspectiva resursei umane.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Arată că din analiza traseului profesional, a rezultat că reclamanta avea o vechime de 10 ani și 6 luni în funcția de judecător (inclusiv perioada în care a fost auditor de justiție), din care 3 ani și 4 luni la Tribunalul Ilfov.

Conform evidențelor direcției de resort, la Tribunalul Ilfov, instanța de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 32 de posturi de judecător prevăzute în schemă erau ocupate 19 posturi, fiind vacante 13 posturi, dintre care un post urma să se vacanteze începând cu data de 15.04.2022.

Totodată, la această instanță existau 4 posturi de judecător temporar vacante, 8 judecători erau delegați/detașați la această instanță, iar 2 judecători erau delegați de la Tribunalul Ilfov la alte instanțe. La Tribunalul Ilfov, în anul 2021, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 862, comparativ cu media națională de 492, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 716, comparativ cu media națională de 396.

La Tribunalul Vaslui, instanța la care s-a solicitat transferul, dintre cele 23 de posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 19, fiind vacante 4 posturi, iar un post de judecător era temporar vacant. La această instanță, în anul 2021, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 492, la fel cu media înregistrată la nivel național, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 340, comparativ cu media națională de 396.

Conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Tribunalul Ilfov și Curtea de Apel București au avizat nefavorabil cererea de transfer a reclamantei, iar Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași au transmis avize favorabile.

Invocă dispozițiile art. 60 alin. (1), art. 61

1

și art. 61 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, din interpretarea cărora arată că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele instanței implicate în procedură și interesul privat al solicitantului.

Susține că art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 nu stabilește o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind secției pentru judecători atribuția de a analiza incidența fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general.

De asemenea, susține că în considerentele actului atacat au fost expuse informații privind traseul profesional, motivele personale și profesionale invocate de reclamantă, vechimea în funcția de judecător și cea de la Tribunalul Ilfov, date referitoare la situația instanțelor implicate în procedura de transfer, dar și argumentele pentru care s-a acordat prioritate anumitor criterii.

Astfel, arată că secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat coroborat și unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin personal invocate, în cauza de față fiind determinante volumul de activitate al instanței de la care s-a solicitat transferul, situația posturilor vacante la această instanță, precum și motivele expuse în avizele emise de Tribunalul Ilfov și Curtea de Apel București.

Susține că având în vedere situația Tribunalului Ilfov, precum și motivele expuse prin cererea de transfer, secția pentru judecători a apreciat că la acel moment nu era oportun transferul reclamantei, fiind necesar a se păstra justul echilibru între interesul personal al solicitantei și interesul general al instanțelor implicate în procedură, soluționarea unei cereri de transfer neputând fi raportată exclusiv la situația personală a magistratului, cu ignorarea criteriilor prevăzute de lege, astfel cum rezultă inclusiv din jurisprudența instanței supreme.

Menționează că reclamanta a arătat în cererea de transfer situația sa personală și profesională, iar secția pentru judecători a analizat în mod efectiv aceste aspecte, care au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor, încărcătura pe judecător de la instanțele implicate în procedura transferului, avizele consultative ale instanțelor implicate, vechimea în funcție, precum și necesitatea asigurării bunei funcționări a acestor instanțe.

Consideră că hotărârea contestată este motivată, iar argumentele prezentate sunt coerente, clare și lipsite de ambiguități sau de contradicții, fiind în măsură să permită urmărirea raționamentului care a condus la adoptarea acestora.

Cu privire la datele personale ale magistraților care au formulat cereri de transfer, susține că dreptul la viață intimă, familială și privată, astfel cum este reglementat în art. 26 din Constituția României și în art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale determină obligația autorităților statului de a face posibilă exercitarea efectivă a acestora, abținându-se de la orice acțiune care ar fi de natură să aducă atingere acestora.

Precizează că la analizarea cererii de transfer au fost avute în vedere toate motivele invocate de reclamantă, însă secția pentru judecători a apreciat că acestea nu reprezentau situații excepționale care să determine inversarea raportului de preeminență dintre interesul public și interesul privat, iar pe de altă parte, nu constituiau singurele criterii legale avute în vedere și nu exista nicio împrejurare pentru care să se acorde prioritate doar acestor criterii.

Arată că situația reclamantei este similară cu cea reținută prin Decizia nr. 996 din 18.02.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere faptul că aceasta avea cunoștință încă de la momentul participării la concursul de promovare despre situația dificilă a Tribunalului Ilfov și despre faptul că mulți magistrați formulează în mod frecvent cereri de transfer de la această instanță care este aleasă doar ca instanță pentru promovare.

Mai arată că actul administrativ atacat nu a fost emis cu exces de putere șî nu a vătămat drepturile și interesele legitime ale reclamantei, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ce definește excesul de putere și că hotărârea atacată a fost adoptată în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație la transfer, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

Conform jurisprudenței, oportunitatea este capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut și se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale.

Chiar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context.

Consideră că a fost respectat justul echilibru între interesul individual al solicitanților și interesul general al instanțelor implicate în procedură, iar motivele avute în vedere la respingerea cererii de transfer a reclamantei nu reflectă o încălcare a principiului constituțional al egalității în drepturi și nici al proporționalității între interesul public și interesul privat.

În ceea ce privește pretinsa discriminare a reclamantei în raport de alți colegi cărora le-au fost aprobate cererile de transfer în cadrul altor sesiuni de transfer, arată că nu se poate vorbi despre discriminare sau de o practică neunitară a Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, atât timp cât fiecare cerere de transfer se analizează în funcție de împrejurările existente la data formulării și soluționării acesteia.

Susține că în cauză nu se pune problema excesului de putere întrucât în aceeași sesiune de transferuri din data de 14.04.2022 nu au existat cereri concurente cu cea a reclamantei pentru a se pune problema unor criterii de departajare, toate cererile de transfer din această sesiune fiind respinse.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 194-200 coroborat cu art. 201 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 201 alin. (3) - (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 2 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, Hotărârea contestată, prin raportare la motivele de fapt și de drept reținute în cuprinsul acesteia, dispozițiile legale și regulamentare incidente, susținerile părților și probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte apreciază contestația ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

4.1. Situația de fapt

Contestatoarea A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o contestație formulată împotriva Hotărârii nr. 1160 din 14 aprilie 2022, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, prin care s-a respins cererea sa de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

La data de 08.04.2022, contestatoarea s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, prin cererea înregistrată sub numărul x solicitând, în temeiul art. 60 și următoarele din Legea nr. 303/2004, transferul în cadrul Tribunalului Vaslui.

La data formulării cererii de transfer, astfel cum s-a reținut și în actul administrativ contestat, împrejurare necontestată în cauză, contestatoarea avea o vechime în funcția de judecător de 10 ani și 6 luni (inclusiv perioada în care a fost auditor de justiție), din care 3 ani și 4 luni la Tribunalul Ilfov, aceasta invocând în argumentarea cererii atât aspecte de ordin obiectiv, apreciind că a fost discriminată în raport cu colegii săi aflați în situații similare și că intimatul a respins cererea sa de transfer cu exces de putere, în sensul Legii contenciosului administrativ, iar pe de altă parte, a invocat aspecte de natură personală, familială, astfel după cum a susținut și prin prezenta contestație, respectiv că are domiciliul în Vaslui, unde locuiește împreună cu familia, soțul său fiind judecător în cadrul Tribunalului Vaslui și au trei copii minori în întreținere; că odată cu numirea în funcția de judecător definitiv, la data de 26 ianuarie 2015, și-a desfășurat activitatea la Judecătoria Bârlad, iar ulterior, din mai 2016, la Judecătoria Vaslui, ca urmare a admiterii cererii de transfer, după care a promovat într-o funcție de execuție la Tribunalul Ilfov, unde a activat în perioada februarie- iulie 2021, făcând naveta săptămânal, distanța dintre localitatea de domiciliu (Vaslui) și cea în care și-a desfășurat activitatea (Buftea) fiind de aproximativ 400 km, perioadă în care viața de familie i-a fost grav afectată, copiii au locuit doar cu tatăl și au relaționat cu contestatoarea prin telefon și în vizitele din weekend; că în toată această perioadă copiii au suferit de diverse afecțiuni medicale care au necesitat tratament medicamentos, fiind evidențiată de către medici legătura de cauzalitate între lipsa mamei din viața copiilor și starea de sănătate.

A mai susținut contestatoarea că și-a asumat opțiunea de a fi promovată efectiv la Tribunalul Ilfov și că această alegere nu a fost întâmplătoare, întrucât în București locuiește sora sa, iar la acel moment, se întrezărea posibilitatea de a se stabili cu familia în București, însă venirea pe lume a celui de-al doilea și a celui de-al treilea copil i-a determinat să reconsidere această opțiune, dat fiind sprijinul oferit de bunicii materni și paterni ai celor trei minori în creșterea și educarea minorilor, care s-a dovedit indispensabil, fiind necesară stabilirea definitivă a familiei în județul Vaslui; că Tribunalul Vaslui nu este o instanță atractivă, astfel încât nu se prevede posibilitatea ocupării în viitorul apropiat a celor 4 posturi vacante existente; că transferul său la o instanță din localitatea de domiciliu (Vaslui) i-ar da efectiv posibilitatea de a reveni în activitate de îndată și i-ar putea reuni familia.

De asemenea, a susținut că secția pentru Judecători a dat prevalență doar avizului negativ înaintat de către Tribunalul Ilfov și Curtea de Apel București, deși celelalte două instanțe, Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași, au avizat favorabil transferul, iar pe de altă parte, hotărârea contestată nu avut în vedere și motivele de ordin personal pe care le-a invocat prin cererea de transfer.

Prin Hotărârea nr. 1160 din 14 aprilie 2022, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, s-a respins cererea contestatoarei A. de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui, reținându-se că la Tribunalul Ilfov, instanța de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 32 de posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 19 posturi, fiind vacante 13, dintre care un post începând cu data de 15.04.2022; există 4 posturi de judecător temporar vacante; 8 judecători sunt delegați/detașați la această instanță, iar 2 judecători sunt delegați de la Tribunalul Ilfov la alte instanțe. În anul 2021, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 862, comparativ cu media națională de 492, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 716, comparativ cu media națională de 396.

Corelativ, s-a reținut că la Tribunalul Vaslui, instanța la care s-a solicitat transferul, dintre cele 23 de posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 19, fiind vacante 4 posturi și există un post de judecător temporar vacant. În anul 2021, la Tribunalul Vaslui, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 492, la nivelul mediei naționale, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 340, comparativ cu media națională de 396.

S-a mai reținut că, în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui au avizat favorabil cererea de transfer formulată de doamna judecător A., iar Curtea de Apel București și Tribunalul Ilfov au avizat nefavorabil această cerere.

4.2. Analiza motivelor de nelegalitate invocate

Potrivit dispozițiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată "(l) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță ia altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului de unde se transferă și unde se transferă, însoțite de punctul de vedere al președinților curților de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel în circumscripția cărora se află instanța sau parchetul de unde se transferă și unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripția aceleiași curți de apel sau a aceluiași parchet de pe lângă o instanță din circumscripția aceleiași curți de apel este necesar punctul de vedere al președintelui respectivei curți de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Conform art. 61 alin. (1) din aceeași lege "(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunțului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului sau a procurorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile sau completurile sau compartimentele la care cerințele acestei instanțe sau ale acestui parchet o impun."

Totodată, potrivit art. 61

2

din același act normativ, "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii: a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1); b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării; d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul; e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror; f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul; g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant; h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului; i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; j) starea de sănătate și situația familială."

Înalta Curte constată că prin însuși actul administrativ ce face obiectul controlului de legalitate se reține că aceste criterii legale nu au o ordine de prioritate a criteriilor de transfer și reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, în vederea menținerii echilibrului între interesul public - buna funcționare a instanțelor -, pe care CSM are obigația să-l ocrotească și interesul privat al persoanei care a formulat cererea de transfer, revenind într-adevăr secției pentru judecători atribuția de a analiza incidența fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general.

În acest context, în speță, secția pentru judecători, reținând faptul că Tribunalul Ilfov are un volum foarte mare de activitate, în contextul unui grad scăzut de ocupare a schemei de personal, precum și avizele negative date de Curtea de Apel București și Tribunalul Ilfov, a concluzionat că nu este oportun transferul contestatoarei în respectiva sesiune de transferuri.

Este în afara oricărei discuții că secția pentru Judecători a CSM are dreptul de apreciere asupra cererilor de transfer pe care le poate aproba în cursul unei sesiuni de transfer, în raport de situația schemei de personal și încărcătura pe cauze, însă modalitatea de soluționare a cererilor trebuia să se facă fără să se creeze o situație inechitabilă titularilor cererilor de transfer.

Cu alte cuvinte, în discuție este modul de exercitare a dreptului de apreciere în analiza situației personale a contestatoarei, prin raportare la relația dintre competența CSM de a gestiona mobilitatea personalului din sistemul judiciar corespunzător nevoilor acestui sistem și obligația acestuia de a asigura toate garanțiile necesare în exercitarea atribuțiilor legate de cariera magistraților, pentru respectarea principiului independenței judecătorilor.

Or, tocmai aceasta a fost rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut la art. 61

2

lit. a)-j) din Legea nr. 303/2004, mai multe criterii de natură diferită, atât obiectivă cât și subiectivă, care astfel cum autoritatea pârâtă reține, nu au o ordine de prioritate a criteriilor de transfer și reclamă o evaluare comparativă și cumulativă, tocmai pentru a oferi suficiente elemente de analiză și o imagine clară asupra situației magistratului, astfel încât soluția să fie precedată de o analiză completă și o justificare rezonabilă a justeței sale.

Or, în speță, se constată că la respingerea cererii de transfer a contestatoarei s-au avut în vedere volumul de activitate al instanțelor implicate și avizele nefavorabile date de către Curtea de Apel București și Tribunalul Ilfov, fără ca autoritatea pârâtă să analizeze și celelalte susțineri ale reclamantei din cererea administrativă, care vizau și alte criterii prevăzute de art. 61

2

lit. a)-j) din Legea nr. 303/2004, respectiv cele de la lit. g), h), i) și j), și fără să facă o analiză rezonabilă, comparativă, cu modul în care au fost analizate celelalte criterii în cazul cererii contestatoarei, inclusiv motivele excepționale de ordin personal invocate. Din această perspectivă, actul administrativ de refuz este nemotivat prin neanalizarea tuturor criteriilor supuse analizei.

Instanța de contencios administrativ are posibilitatea să verifice, pe baza dovezilor administrate și a înscrisurilor avute în vedere de Consiliu, analizarea criteriilor legale pentru dispunerea transferului și poate aprecia, în raport de modul de îndeplinire a criteriilor asupra oportunității ca și dimensiune a legalității. În caz contrar s-ar goli de conținut practic controlul de legalitate al instanței de judecată, prevăzut de lege, care trebuie să fie efectiv, cu alte cuvinte să poată conduce la un remediu, în ipoteza unui exces de putere din partea autorității, adică prin exercitarea dreptului de apreciere de către autoritatea pârâtă cu încălcarea drepturilor reclamantului ce vizează cariera de magistrat.

O autoritate administrativă dispune de puterea discretionară (puterea de apreciere) atunci când are dreptul de a alege intre mai multe decizii, care trebuie să fie conforme cu legalitatea. Ea rămâne liberă de a aprecia oportunitatea în funcție de circumstanțe, soluția care îi pare mai bună adaptată la situație, legea în vigoare lăsându-i acesteia o marjă de autonomie în acest sens. Puterea discreționară a administrației nu este un scop în sine. Acesta este, în termeni simplificați, un mijloc de realizare a obiectivului impus administrației.

Tocmai din acest raționa­ment, puterea discreționară este un mijloc de bună administrare, noțiune ce vizează, imple­mentarea, exercitarea cu succes a puterii discreționare. Însă, în­vestirea administrației prin lege cu puterea de a acționa liber nu este o condiție suficientă pentru o bună administrare. În plus, este nevoie de respectarea dreptului la bună administrare, drept fundamental al omului ce trebuie ocrotit în sistemul adminis­trației publice.

Potrivit art. 6 Titlul I din versiunea consolidată a TFUE, așa cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, proclamate de Parlamentul European, Consiliul Europei și Comisia Europeană, 2007/C 303/01. Uniunea Europeană, la art. 41 a prevăzut dreptul la bună administrare, iar potrivit acestei prevederi, orice persoană are dreptul de a beneficia, în ceea ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agenților Uniunii. Acest include în principal: a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să-i aducă atingere; b) dreptul oricărei persoane de a avea acces la dosarul propriu, cu respetarea intereselor legitime legate de confidențialitate și secretul profesional și comercial; c) obligația administrației de a-și motiva deciziile.

O bună administrare înseamnă ca structurile administrației publice să facă tot ceea ce este posibil din punct de vedere legal pentru a obține rezultate rezonabile și echitabile în orice situație. Cercetarea administrativă a unei chestiuni include, în mod necesar, o analiză juridică, dar aceasta trebuie să arate, în primul rând, ce s-ar putea face - în condițiile legii - pentru a obține o soluție echitabilă pentru cetățean și nu pentru a apăra, în mod rigid, doar poziția administrației.

Respectarea obligației de obiectivitate ce incumba autorității, în jurisprudența CJUE, este exprimata prin exigenta imparțialității atașată principiului bunei administrări, exigenta sinonima obiectivității.

Astfel, în Hotărârea Schwiering (cauza C-321/85), CJUE a atașat principiului bunei administrări obligația de imparțialitate a autorității atunci când ea statuează cu privire la o situație individuală. Această obligație presupune ca administrația să țină cont nu numai de interesul pe care ea trebuie să-l apere, care este interesul general al societății, ci deopotrivă și de interesul persoanei vizate de decizia administrației.

Dreptul la un tratament echitabil impune "obligația ca instituția competenta sa examineze cu imparțialitate toate elementele pertinente cazului în speță (…)", așa cum judecătorul arată în cauza C-269/90 Technische Universität München c. Hauptzollamt München-Mitte:

"Dar, în cazurile în care instituțiile Comunității dispun de o astfel de putere de apreciere, respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridica comunitara în procedurile administrative îmbracă o importanta cu atât mai mult fundamentala. Printre aceste garanții figurează, în special, obligația pentru instituția competenta de a examina, cu grija și imparțialitate, toate elementele pertinente din cazul în speță, dreptul persoanei interesate de a-si face cunoscut punctul sau de vedere ca și cel de a avea o decizie motivata într-o maniera suficienta. Numai în acest fel Curtea poate verifica daca elementele de fapt și de drept de care depinde exercitarea dreptului de apreciere sunt îndeplinite".

Oportunitatea actului administrativ se manifestă prin posibilitatea emitentului de a alege în mod subiectiv și conjunctural momentul și amploarea intervenției, soluția sa corespunzând interesului concret pe care își propune să îl asigure. Apreciind oportunitatea față de anumite circumstanțe, emitentul trebuie să respecte limitele legale și constituționale. Oportunitatea văzută ca posibilitate de apreciere pe care legea o permite unei structuri administrative ține de legalitatea actului, jurisprudența actuală consacrând această abordare.

Or, exercitarea marjei de apreciere trebuie să se facă în concordanță cu principiile bunei administrări, astfel cum au fost expuse mai sus, pentru a putea emite decizii adecvate, în concordanță cu realitatea faptică, măsurile autorităților să fie legale, nediscriminatorii și proporționale, adecvate scopului reglementării, pentru a nu conduce la restrângeri nejustificate ale drepturilor fundamentale.

În speță, într-adevăr normele ce reglementează instituția transferului judecătorilor conferă o vocație și nu un drept, însă exercitarea marjei de apreciere de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să respecte principiile dreptului la bună administrare, acesta având obligația de a examina, cu grija și imparțialitate, toate elementele pertinente din cazul în speță și de a oferi petentului un tratament echitabil, prin raportare la situația sa și a celorlalți colegi care au formulat cereri de transfer, prin modul de soluționare a cererii sale fiindu-i vătămat un interes legitim ce vizează cariera de magistrat.

În ceea ce privește avizele, acestea, astfel cum se arată expres în lege au caracter consultativ, și nu conform, respectiv este obligatorie solicitarea lor, dar autoritatea decidentă nu este ținută de acestea, decizia administrativă trebuind să aibă în vedere analiza efectivă a tuturor criteriilor prevăzute de lege prin raportare la temeiurile de fapt și de drept invocate de magistrat în susținerea cererii de transfer.

Fără îndoială că situația personală a fiecărui magistrat căruia i s-a admis cererea de transfer nu poate fi pusă la îndoială că nu justifica decizia de transfer, însă ceea ce devine concludent este că, în analiza tuturor aspectelor relevante cazului în speță, trebuie să se aibă în vedere, în primul rând dacă contestatoarea prezenta la rândul său argumente de natură suficientă de ordin personal care să fi justificat transferul, pentru a fi evaluată situația sa și prin prisma nesesității oferirii unei soluții echitabile din perspectiva desfășurării activității de magistrat în vederea înlăturării obstacolelor de ordin personal, dreptul la bună administrare obligând autoritatea competentă la o abordare pozitivă, printr-o analiză de ansamblu a situației magistratului în cauză și nu punctual prin soluționarea fiecărei cereri în parte comparativ cu a celorlale cereri formulate, în mod repetitiv.

Prin urmare, se constată că exercitare a dreptului de apreciere cu privire la situația personală a contestatoarei, din perspectiva carierei magistratului prin raportare la atribuțiile pârâtului privind mobilitatea personalului judiciar, este de natură să producă o vătămare intereselor legitime ale acesteia, disproporționtă și neadecvată scopului reglementării, care a condus la respingerea cererii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va admite contestația formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârii nr. 1160 din 14 aprilie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători; va anula hotărârea nr. 1160 din 14 aprilie 2022 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va obliga intimatul Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători să emită o hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatoarea A. împotriva hotărârii nr. 1160 din 14 aprilie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători.

Anulează hotărârea nr. 1160 din 14 aprilie 2022 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Obligă intimatul Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători să emită o hotărâre prin care să dispună transferul contestatoarei de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.