ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3722/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, la data de 10.08.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 377/24.03.2020 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

Pentru termenul din 23.11.2020, Tribunalul Ilfov a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, admisă în principiu în ședința publică din 18 ianuarie 2021.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 17 din 1 februarie 2021, Curtea a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, a anulat Hotărârea nr. 377/24.03.2020 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

A obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători să emită o hotărâre de acordare a transferului reclamantei de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui.

A respins cererea de intervenție accesorie formulată de Tribunalul Ilfov.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și intervenientul accesoriu Tribunalul Ilfov au formulat recursuri.

2.1. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii formulate de reclamanta A., ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat în esență următoarele:

În speță sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., instanța de fond prezentând o motivare contradictorie și străină de natura pricinii, respectiv a interpretat și aplicat greșit normele legale incidente.

În mod greșit instanța de fond a reținut argumentele reclamantei potrivit cărora a emis o hotărâre de respingere a transferului acesteia cu o motivare deficitară. În acest sens, prima instanță apreciază că, recurentul a analizat trunchiat motivele personale invocate de reclamantă neluând în considerare faptul că aceasta are doi copii minori, că soțul activează la Judecătoria Vaslui, fiind reținut în cauză "interesul superior al copilului" ce primează față de alte aspecte ce pot fi avute în vedere. De asemenea, instanța de fond a reținut incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020 în sensul că invalidarea normelor primare afectează și actele subsecvente, în speță regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1347/2019, criteriile de transfer nemaifiind valabile. Nu în ultimul rând, prima instanță a apreciat că prevederile art. 471 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, nu sunt aplicabile reclamantei.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a arătat că, motivarea instanței de fond este contradictorie. Astfel, deși în prima parte a considerentelor sentinței recurate este reținută prevalența motivelor personale prevăzute în cererea de transfer, cu referire la situația familială și domiciliul reclamantei, ulterior instanța reține incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020 în sensul că de fapt nu mai sunt valabile criteriile de transfer prevăzute în regulamentul aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 1347/2019. Or, se observă că raționamentul logico -juridic al primei instanțe este contradictoriu atâta timp cât soluția de admitere a cererii de chemare în judecată s-a realizat atât în raport de prevalenta anumitor criterii de transfer cât și în raport de faptul că aceste criterii nu mai sunt valabile.

De asemenea, apreciază că, în materia transferurilor judecătorilor, reglementată de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv de regulamentul aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 1347/2019, analiza cererilor de transfer se face în funcție de criteriile regulamentare, dezideratul principal fiind funcționarea optimă a instanțelor, raportat la situația obiectivă a numărului posturilor vacante afectate sesiunii respective de transfer. Împrejurarea că instanța de fond a reținut ca motiv de nelegalitate a actului administrativ atacat încălcarea principiului "interesului superior al copilului" reprezintă o motivare străină de natura pricinii, acest principiu fiind aplicabil în materia C. civ. și a dreptului familiei, nicidecum în cazul de față.

Prin urmare, apreciază că, prima instanță a pronunțat o hotărâre cu o motivare contradictorie, respectiv cu o motivare străină de natura pricinii, astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. poate fi reținut de onorata instanță de recurs, cu consecința casării sentinței recurate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile în materie, după cum urmează:

Apreciază că, instanța de fond a reținut în mod greșit nelegalitatea actului administrativ emis de recurent, întrucât este evident că Hotărârea secției pentru judecători nr. 377/2020 a fost emisă în concordanță cu dispozițiile legale și regulamentare incidente, în speță dreptul de apreciere al recurentului fiind exercitat în limitele competențelor prevăzute de lege, măsura luată fiind legală, nediscriminatorie și proporțională.

Astfel, deși au fost avute în vedere motivele de ordin personal, cererea de transfer a reclamantei intimate a fost respinsă la acel moment având în vedere situația dificilă a Tribunalului Ilfov, care se confruntă cu un volum de activitate cu mult peste medie, a avizelor nefavorabile transmise de către instanțele implicate, vechimea reclamantei în funcție și grad fiind mult mai mică decât a judecătorului căruia i s-a admis transferul de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Botoșani.

De asemenea, prima instanță a interpretat greșit aplicabilitatea prevederilor art. 47 indice 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările ulterioare, introdus prin Legea nr. 242/2018.

Potrivit acestor dispoziții legale, "(1) Judecătorii și procurorii care au promovat efectiv în funcții de execuție la instanțe sau parchete superioare nu pot fi delegați, detașați sau transferați timp de cel puțin 2 ani de la data promovării."

Se observă că reclamanta intimată avea o vechime la instanță și în gradul de tribunal de 1 an și 3 luni, astfel că aceste dispoziții legale îi erau aplicabile. Prin urmare, respingerea cererii de transfer a fost legală și din această perspectivă, astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. poate fi reținut raportat la motivarea instanței de fond cu referire la inaplicabilitatea prevederilor art. 471 din Legea nr. 303/2004, sus-menționat.

De asemenea, prima instanță a reținut o motivare deficitară a hotărârii emise de recurent, în sensul că nu au fost analizate motivele personale ale reclamantei.

Apreciază că nu pot fi reținute aceste concluzii, raportat la prevederile legale și regulamentare aplicabile și la considerentele Hotărârii secției pentru judecători nr. 377/2020.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod greșit că secția pentru judecători nu a analizat situația familială a reclamantei însă acest criteriu se analizează alături de celelalte criterii regulamentare revenind Consiliului Superior al Magistraturii prerogativa de a reține și a da eficiență celui pe care îl consideră prioritar, cu condiția ca această alegere să se exercite cu respectarea legii incidente.

În analiza criteriilor prevăzute de art. 4 din regulamentul aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 1347/2019, instanța nu se poate substitui secției pentru judecători în aprecierea oportunității dispunerii măsurii solicitate. Mai mult, se observă că instanța a dispus obligarea recurentului la emiterea unei hotărâri de admitere a cererii de transfer la Tribunalul Vaslui, instanță la care reclamanta intimată a solicitat transferul în subsidiar.

Reiterează dispozițiile legale și regulamentare incidente, precum și situația de fapt existentă la momentul analizei cererilor de transfer din sesiunea martie 2020.

Potrivit art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ al președintelui instanței sau al procurorului șef al parchetului corespunzător".

Articolul 4 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 1347/2019, stabilește criteriile analizate de secția corespunzătoare în soluționarea unei cereri de transfer. și anume:

Conform situației posturilor vacante de la instanțele judecătorești publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 14.02.2020, Ia Tribunalul Ilfov, instanța de la care s-a solicitat transferul, din cele 32 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal, erau ocupate 29, fiind vacante 3 posturi. De asemenea, existau 2 posturi pentru care s-a aprobat ocuparea în condițiile art. 134' din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La această instanță existau 4 posturi temporar vacante, din care pentru 2 s-a aprobat ocuparea, un judecător este delegat la altă instanță și 2 judecători sunt delegați la Tribunalul Ilfov de la alte instanțe. Prin urmare, existau 5 posturi efectiv vacante.

La Tribunalul Ilfov, în anul 2019, încărcătura medie/judecător a fost de 702 de cauze, în timp ce media națională a fost de 447, iar încărcătura medie/schemă a fost de 614 cauze, spre deosebire de media națională de 376 cauze/schemă.

La Tribunalul Vaslui, instanța la care s-a solicitat în subsidiar transferul, dintre cele 23 de posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 19 posturi, fiind vacante 4 posturi. De asemenea, existau 3 posturi temporar vacante neocupate.

La această instanță, în anul 2019, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 432, față de media națională de 447, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 330, față de media națională de 376.

Tribunalul Iași, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Iași și Curtea de Apel București au avizat nefavorabil transferul doamnei judecător A., iar Tribunalul Vaslui a emis un aviz pozitiv.

Doamna judecător B., care a solicitat transferul de la Tribunalul Ilfov Ia Tribunalul Galați, avea o vechime în funcție de 9 ani și 7 luni și o vechime la instanță și în grad de 2 ani și 1lună, vechimi care erau mai mari decât cele deținute de doamna judecător A., care avea o vechime în funcție de 8 ani și 4 luni și o vechime la instanță și în grad de 1 an și 3 luni.

De asemenea, s-a reținut că Tribunalul Iași, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Iași și Curtea de Apel București au avizat negativ transferul doamnei judecător A., în timp ce solicitarea de transfera doamnei judecător B. a fost avizată favorabil de Curtea de Apel Galați,

Totodată, secția a constatat că încărcăturile pe judecător și pe schemă înregistrate la Tribunalul Ilfov sunt net superioare nu doar mediilor naționale, ci și celor de la instanțele la care a solicitat transferul doamna judecător A.. Pe de altă parte, se observă ca la Tribunalul Galați, instanță la care a solicitat transferul doamna judecător B., în condițiile existenței a 11 posturi vacante, încărcătura pe judecător, chiar dacă nu o depășește pe cea înregistrată de Tribunalul Ilfov, este mai mare decât cea înregistrată de Tribunalul Iași și Tribunalul Vaslui.

Prin urmare, apreciind că o bună gestionare a resurselor umane trebuie să vizeze în principal buna funcționare a tuturor instanțelor, pentru o echilibrare a schemei și a volumului de activitate ale instanțelor implicate, secția pentru judecători a apreciat în mod corect că la acel moment era oportun transferul de la Tribunalul Ilfov doar a unui singur magistrat, respectiv cel al doamnei B., în considerarea motivelor personale deosebite, astfel că a respins transferul doamnei judecător A. la Tribunalul Iași sau la Tribunalul Vaslui, ca nefiind oportun.

Art. 4 din Regulamentul indicat nu prevede în mod exhaustiv criteriile avute în vedere la soluționarea cererilor de transfer și nu stabilește o ordine de prioritate a acestora în funcție de ordinea în care sunt prevăzute, revenind secției pentru judecători sa evalueze aceste criterii prin prisma raportului dintre interesul individual și cel general.

Instanța de fond nu a interpretat corect prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, din care reiese foarte clar faptul că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

Astfel, în mod evident, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor și parchetelor.

Analiza cererii de transfer nu a fost formală, ci a fost de natură să asigure luarea unei decizii obiective, în condițiile de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete, cu menținerea unui echilibru între interesul public (care este prioritar) și pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-1 ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al magistraților implicați în această procedură.

Apreciază că, în mod greșit prima instanță a reținut faptul că recurentul a motivat lacunar hotărârea de respingere a transferului reclamantei câtă vreme a fost expusă situația fiecărui solicitant, a instanțelor implicate, precum și criteriile regulamentare care au fost analizate coroborat.

Deși, secția pentru judecători nu a ignorat motivele personale ale judecătorilor care au solicitat transferul, criteriile regulamentare au fost analizate coroborat, așa cum s-a arătat anterior. Prin hotărârea recurată, instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale în materie, prin soluția dată fiind încălcată marja de apreciere a recurentului în exercitarea competenței sale de soluționare a cererilor de transfer ale judecătorilor.

Chiar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 și 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24).

Nu în ultimul rând, a susținut faptul că Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020 nu are incidență asupra judecării prezentei cauze. Reiterează că, cererea de chemare în judecată are ca obiect anularea Hotărârii secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 377/24.03.2020 (prin care a fost respinsă cererea de transfer a intimatei reclamante de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Iași sau Tribunalul Vaslui).

Prin Decizia nr. 454 din data de 24.06.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 655 din 24 iulie 2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/201S, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituționale.

În ceea ce privește incidența Deciziei nr. 454 din 24.06.2020 pronunțată de Curtea Constituțională, arătă că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".

Aceste prevederi constituționale preluate la nivel legal prin art. 11 alin. (3) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, consacră efectele deciziilor Curții Constituționale, respectiv aplicarea pentru viitor și caracterul general obligatoriu al acestora.

Potrivit principiului neretroactivității, normele juridice nu produc efecte juridice pentru trecut, ci numai pentru viitor, așadar, de la data intrării în vigoare a actului normativ. Prin urmare, regula este efectul ex nunc al deciziilor instanțelor constituționale, adică de la data la care acestea sunt publicate. Aceasta înseamnă, în esență, că deciziile menționate determină consecințe juridice în privința raporturilor/situațiilor juridice care apar de la momentul publicării deciziei. Ca urmare, normele constatate ca fiind neconstituționale rămân aplicabile situațiilor juridice anterioare publicării respectivelor decizii. În același timp, însă, legea prevede excepții pentru cauza în care s-a pronunțat decizia, ori chiar instanțele de contencios constituțional pot statua asupra unor astfel de excepții în absența unor norme legale exprese.

Astfel, raportat și la prezumția de constituționalitate a normei pe perioada cât aceasta a fost în vigoare, efectul imediat - de la data publicării - presupune, ca regulă, că decizia produce consecințe asupra situațiilor juridice care apar după data publicării ei.

Se observă că, în mod constant, în practica sa jurisdicțională, Curtea Constituțională precizează efectele de ordin constituțional ale deciziilor sale (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 84 din 4 februarie 2015, paragraful 28, sau Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 52).

Din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020, având ca obiect prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 și art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, prin care Consiliul a fost abilitat să emită regulamentul privind normele de reglementare a procedurii transferului, se reține că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale din perspectiva faptului că reglementarea statutului judecătorilor și procurorilor trebuie să se facă prin lege organică.

Cu alte cuvinte, aspectele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă trebuie reglementate prin lege organică, Curtea Constituțională arătând că "legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze, pe de o parte, instituția transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite, și, pe de altă parte, procedura realizării acestuia în Legea nr. 317/2004".

Totodată, prin Decizia nr. 454 din 24.06,2020, Curtea Constituțională a prevăzut clar efectele acesteia:

"40. Ca efect al prezentei decizii, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, "Dispozițiile din legile [,..] în vigoare, [..,] constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". Așadar, Curtea constată că dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție obligă legiuitorul să pună de acord prevederile neconstituționale ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, cu dispozițiile Constituției în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, paragraful 24, și Decizia nr. 121 din 10 martie 2020, paragraful 33]. Totodată, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, precum și în cauzele supuse revizuirii, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. [a se vedea și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23]".

Din considerentele deciziei sus-menționate se observă că legiuitorul constituțional a invocat prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție referitoare la faptul că dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei, dacă legiuitorul nu se conformează în sensul celor arătate mai sus și că doar dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, precum și în cauzele supuse revizuirii, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Având în vedere specificul contenciosului administrativ și faptul că motivele de nulitate ale unui act administrativ se analizează în raport cu situația și legislația existente la momentul emiterii acestuia, apreciază că hotărârile prin care s-a dispus cu privire la cereri de transfer până la momentul la care decizia Curții Constituționale începe să-și producă efectele reprezintă "facta praeterita". Trebuie avut în vedere în acest sens și faptul că până la momentul publicării deciziilor în Monitorul Oficial, norma analizată a beneficiat de o prezumție de constituționalitate care nu a fost răsturnată decât ulterior finalizării procedurii de transfer, actul administrativ atacat menținându-și aptitudinea de a răspunde scopului pentru care a fost emis, cu păstrarea echilibrului între interesul public și drepturile și interesele legitime ale destinatarului său.

Pe de altă parte, potrivit art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii îi revine atribuția de a aproba transferul judecătorilor, iar acest text de lege nu a fost declarat neconstituțional.

Pe de altă parte, în situația admiterii ipotezei potrivit căreia decizia Curții Constituționale sus-menționate este incidență, efectele acestei ipoteze nu pot consta în admiterea acțiunii formulată de reclamantă. Aceasta deoarece declararea ca neconstituțională a textului în discuție conduce la înlăturarea acestuia, astfel că nu va mai exista temei juridic și, implicit, nici criterii de departajare a solicitanților în vederea soluționării legale și echitabile a cererilor de transfer.

Prin urmare, chiar dacă s-ar admite ipoteza incidenței Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din data de 24.06.2020, această situație nu putea conduce la admiterea cererii de transfer formulată de reclamantă și nici la obligarea CSM la emiterea unei hotărâri, prin care să se dispună transferul acesteia, de vreme ce prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost declarat neconstituțional.

Totuși, atâta vreme cât actul administrativ atacat a fost emis în concordanță cu dispozițiile legale și regulamentare în vigoare la acel moment, iar deciziile Curții Constituționale, de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, legislația urmând a fi modificată în consecință pentru viitor, apreciază că, în speță nu este incidentă Decizia nr. 454/2020 a Curții Constituționale, interpretarea instanței de fond fiind, în subsidiar, nelegală.

În raport de cele în precedent inserate, apreciază că, prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 47' și 60 din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, precum și ale regulamentului aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 1347/2019, reținând fără niciun argument plauzibil nelegalitatea Hotărârii secției pentru judecători nr. 377/2020.

Prin urmare, consideră că în speță sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, respectiv pct. 8 din C. proc. civ., astfel că solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării, să se dispună respingerea cererii formulate de doamna judecător A., ca neîntemeiată.

2.2. Recurentul-intervenient Tribunalul Ilfov și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru următoarele motive:

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii:

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În practica judiciară s-a statuat că, judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Or, în cauza de față, judecătorul fondului fără a proceda el însuși la o analiză pertinentă a cererii de transfer prin prisma criteriilor chiar de el enunțate în cuprinsul hotărârii obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea hotărârii de transfer, fără a aduce argumente în combaterea apărărilor acestuia referitoare la analizarea oportunității unei astfel de cereri și nici la cele invocate de Tribunalul Ilfov, prin cererea de intervenție accesorie, ceea ce echivalează cu nemotivarea acesteia.

De altfel, prin obligarea intimatului-pârât de a emite hotărârea de transfer a intimatei-reclamante, judecătorul fondului s-a substituit secției de Judecători al Consiliului Superior al Magistraturii, singurul care are atribuții în domeniul aprecierii oportunității unei asemenea cereri.

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Potrivit art. 3 din HCSM nr. 193/2006, aplicabilă la data formulării cererii de transfer a intimatei-reclamantei, la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soțului sau soției;

- distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate și situația familială.

Contrar opiniei instanței de fond, art. 3 din regulament prevede o ordine clară de preferință a criteriilor analizate în cadrul unei cereri de transfer, primul dintre acesta fiind volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul, volum care la data formulării cererii de transfer era mai mare decât volumul de activitate al Tribunalului Vaslui, astfel cum rezultă din avizul negativ pe care Tribunalul Ilfov 1-a transmis Consiliului Superior al Magistraturii și care a stat la baza emiterii hotărârii contestate.

Raportat la criteriile stabilite prin Regulamentul aprobat prin HCSM nr. 193/2006, în considerentele Decizie nr. 2102/27.05.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că "respectivele criterii se analizează în ordine și nu global, astfel, doar după epuizarea unui criteriu, în cazul în care nu s-a reușit diferențierea candidaților, urmează a se realiza evaluările în raport de următorul criteriu".

În considerentele Deciziei nr. 1305 din 20.04.2016 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2015, se reține că "analiza cererii de transfer este și una de oportunitate, însă soluția nu trebuie sa fie arbitrară, ci să garanteze echilibrul între interesul public și interesul legitim privat al solicitantului de transfer.

În cauza de față, apreciază că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a analizat legal cererea intimatei de transfer, realizând acel echilibru între interesul legitim privat și interesul public.

Astfel, începând cu anul 2014, Tribunalul Ilfov este instanța cu cel mai mare volum de activitate, acest fapt ducând la o suprasolicitare și oboseală a magistraților care își desfășoară activitatea în cadrul instanței, aceștia formulând constant cereri de transfer către alte instanțe (spre exemplu la sesiunea din iunie 2019 au fost 11 cereri de transfer).

În ultimii trei ani, secția pentru Judecători a CSM a avut de gestionat numeroase cereri de transfer formulate de judecătorii Tribunalului Ilfov, prin care aceștia solicitau transferul, în principal, la Tribunalul București sau la alte tribunale din țară.

Fiecare dintre magistrați invocă în susținerea cerilor de transfer motive personale mai mult sau mai puțin întemeiate, or, în ipoteza în care toate acestea ar fi admise, Tribunalul Ilfov ar fi în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea, în cauza de fața, instanța de fond a anulat Hotărârea nr. 377/24.03.2020 a CSM, prin care a fost respinsă cererea de transfer a intimatei, pe considerentul ca nu s-a făcut o analiză pertinentă a motivelor care au stat la baza formulării acesteia, și a obligat pârâtul să emită hotărârea de transfer, fără a face ea însăși această analiză, fără a indica în concret criteriile ce au fost avute în vedere și în ce mod se asigură justul echilibru între interesul privat al intimate-reclamante și interesul general, privind buna funcționare a jusției în Județul Ilfov-ca serviciu public.

Învederează că, în ultima perioadă volumul de activitate al instanțelor de pe raza Județului Ilfov a crescut semnificativ (ex. Judecătoria Buftea și-a dublat volumul de activitate în anul 2020, înregistrând peste 38.000 cauze nou intrate, mare parte dintre acestea urmând să se regăsească în căile de atac ia Tribunalul Ilfov) dar schema de personal s-a menținut neschimbată, astfel cum era stabilită la nivelul anului 2017, existând posibilitatea ca pe termen mediu aceasta să se reducă.

Astfel, doi magistrați ai Tribunalului Ilfov, au obținut hotărâri favorabile în prima instanță, la Curtea de Apel Galați și Ploiești și mai există două litigii pe rol și unul în faza procesuală a recursului la Î.C.C.J.

Or, în ipoteza în care toate aceste cereri ar fi admise, completele de judecată ale magistraților respectivi ar trebui desființate și repartizate celorlalți magistrați în funcție, împrejurare care ar afecta actul de justiție, ducând la prelungirea duratei soluționării cauzelor, inclusiv prelungirea duratei de redactare a hotărârilor judecătorești.

În consecință, pentru considerentele menționate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile menționate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Legal citată, intimata reclamantă nu a depus întâmpinare la dosar, dar a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurenții Consiliul Superior al Magistraturii și Tribunalul Ilfov și menținerea soluției Curții de Apel Iași în sensul anulării Hotărârii nr. 377/24.03.2020 a secției pentru judecători a Consiliului Superior a Magistraturii și a obligării pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători să emită o hotărâre de acordare a transferului subsemnatei de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Vaslui, precum și în sensul respingerii cererii de intervenție accesorie formulată de Tribunalul Ilfov.

În esență, a arătat că, nu poate fi primit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv faptul că motivarea instanței de fond este contradictorie, pentru următoarele considerente:

La data soluționării cererii de transfer de către secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv, 24.03.2020, erau în vigoare prevederile art. 60 din Legea 303/2004, ulterior declarate neconstituționale prin Decizia nr. .45 4/24.06.2020 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial la data de 24.07.2020.

Potrivit pct. 31-35 din considerentele deciziei Curții Constituționale precitate, rezultă că viciul de neconstituționalitate este în legătură cu caracterul neclar, lipsit de predictibilitate a prevederilor art. 60 alîn.l din Legea 303/2004, atât timp cât legea nu reglementează criteriile care guvernează procedura transferului judecătorului, putând lăsa loc arbitrariului și aprecierii subiective, de la caz la caz, în legătură cu cariera judecătorilor.

Efectele deciziei Curții Constituționale, deși vizează art. 60 alin. (1) din Legea 303/2004, se extind implicit și la regulamentul privind procedura de transfer adoptată de către Consiliul Superior al Magistraturii în baza normei legale declarate neconstituționale (Regulamentul prind transferul judecătorilor aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției pentru judecători din cadrul C.S.M.) deoarece criteriile analizate în procedura transferului de către consiliul pârât fac obiect al regulamentului. Prin urmare, datorită intervenirii deciziei Curții Constituționale a României dreptul la transfer nu a fost abrogat, înlăturat din legislație, prin această modalitatea, viciul de neconstituționalitate vizând condițiile de exercitare a dreptului (pct. 38 din decizia precitată). Pe cale de consecință, văzând prevederile art. 5 alin. (2) și (3) C. proc. civ., dispozițiile legale aplicabile cauzei sunt cele din Codul administrativ, art. 506 {norma cea mai apropiată care reglementează dreptul la transfer), precum și principiile generale de drept.

În mod corect a reținut Curtea de Apel Iași aplicabilitatea Deciziei nr. 454/24.06.2020 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial la data de 24.07.2020, însă nu se poate reține că motivarea instanței de fond este una contradictorie, judecătorul reținând faptul că pentru păstrarea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situația instanțelor de la care/la care se solicită transferul este necesar a se avea în vedere totalitatea motivelor invocate în cererea de transfer, fie cele de ordin personal fie cele de ordin profesional și întrucât, în hotărârea contestată aspectele de ordin personal au fost avute în vedere doar parțial și doar prin raportare Ia situația persoanei ce a primit transferul și nu Ia situația concretă a solicitantului, a apreciat că susținerile subsemnatei referitoare la motivarea deficitară a hotărârii contestate sunt întemeiate, analiza nefiind efectuată în baza criteriilor reglementate prin Regulamentul privind transferul judecătorilor, ci în analiza excesului de putere manifestat de recurent, în sensul art. 2 lit. n) din Legea 554/2004.

Deși în concret criticile formulate de către subsemnata, cu privire la nelegalitatea soluției de respingere a cererii mele de transfer, sunt axate pe modul de aplicare a criteriilor prevăzute în regulamentul privind transferul judecătorilor, datorită efectelor Deciziei nr. 454/24.06.2020 a Curții Constituționale, aceste criterii au rămas fără suport legal prin prisma viciului de neconstituționalitate, astfel încât analiza modului de aplicare de către consiliul pârât a acestor criterii a apărut ca lipsită de relevanță juridică.

Cu ocazia formulării prezentului recurs, Consiliul Superior al Magistraturii a reiterat faptul că la respingerea cererii sale de transfer s-a avut în vedere situația dificilă a Tribunalului Ilfov, care se confruntă cu un volum de activitate cu mult peste medie, același motiv de recurs fiind invocat și de intervenientul accesoriu Tribunalul Ilfov care a invocat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Referitor la acest aspect, aduce la cunoștință faptul că problema acută a deficitului de personal cu care se confruntă Tribunalul Ilfov, deși reprezintă o realitate regretabilă, nu îi poate fi imputată și nici nu poate fi invocată în mod sistematic drept temei al soluției de respingere a cererii de transfer, fiind poate necesară adoptarea unei politici mai eficiente de stimulare a ocupării posturilor vacante.

În ceea privește motivul de recurs privind incidența disp. art. 47 indice 1 din Legea nr. 303/2004 care prevede că (1) Judecătorii și procurorii care au promovat efectiv în funcții de execuție la instanțe sau parchete superioare nu pot fi delegați, detașați sau transferați timp de cel puțin 2 ani de la data promovării. (2) Judecătorii care au promovat efectiv în funcții de execuție la instanțe superioare nu pot fi numiți în funcția de procuror, iar procurorii care au promovat efectiv în funcții de execuție la parchete superioare nu pot fi numiți în funcția de judecător timp de cel puțin 2 ani de la data promovării, în mod corect a reținut instanța de fond faptul că acest text de lege nu este aplicabil prezentului litigiu.

Arătă faptul că, acest text de lege a fost adăugat prin Legea nr. 242/2018, data la care era în curs de desfășurare concursul de promovare efectivă în funcții de execuție, Ia care mă înscrisesem, iar potrivit disp. art. 109 din aceeași Lege nr. 242/2018 (1) Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de ocupare a posturilor de conducere sau de execuție, inclusiv prin promovare, și nici procedurilor de evaluare profesională în curs de desfășurare la data intrării sale în vigoare.

Totodată, potrivit art. 110 din legea nr. 304/2004 "Judecătorii și procurorii care au dobândit un grad profesional superior ca urmare a concursului de promovare până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi transferați la instanțele și parchetele superioare."

Nu poate fi reținută nici apărarea recurentului în sensul că, chiar dacă s-ar admite ipoteza incidenței Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 24.06.2020, această situație nu ar putea conduce Ia admiterea cererii mele de transfer și nici Ia obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul meu, de vreme de prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 a fost declarant neconstituțional.

În legătură cu acest aspect, arătă faptul că, în esență, Curtea Constituțională a apreciat că aspectele referitoare la criteriile și procedura de transfer a magistraților țin de statutul acestora și se impun a fi reglementate la nivel de legislație primară, soluția legislativă actuală care deleagă această competență de legiferare unui alt for decât cel legislativ, contravenind art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. 1, art. 125 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din Constituție.

În ceea ce privește recursul exercitat de către intervenientul accesoriu Tribunalul Ilfov, a arătat că nu pot fi primite motivele de recurs invocate pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, arătă că este inadmisibilă solicitarea intervenientului accesoriu Tribunalul Ilfov de trimitere a cauzei spre rejudecare în situația în care ar fi casată sentința civilă recurată, în condițiile în care o astfel de solicitare nu a fost făcută de către recurentul Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu are o poziție subordonată părții în favoarea căreia intervine, aspect ce rezultă din disp. art. 67 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora intervenientul accesoriu poate să săvârșească numai actele de procedură care nu contravin interesului părții în favoarea căreia a intervenit. In momentul în care intervenientul accesoriu a săvârșit un act potrivnic părții în favoarea căreia a intervenit, sancțiunea care se va aplica va consta în respingerea respectivului act ca inadmisibil.

În speță, interesul Consiliului Superior al Magistraturii este de a se tranșa definitiv chestiunea litigioasă dedusă judecății, iar solicitarea intervenientul accesoriu de trimitere a cauzei spre rejudecare în situația în care ar fi casată sentința civilă recurată contravine acestui interes, putându-se lesne observa că, în fapt, intervenientul accesoriu nu urmărește decât să mențină o situație de fapt contestată în plan juridic, care îi este favorabilă, în detrimentul stabilirii adevărului juridic.

S-a invocat faptul că judecătorul fondului nu a procedat la o analiză pertinentă a cererii de transfer, obligând Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea hotărârii de transfer fără a aduce argumente în combaterea apărărilor acestuia referitoare la analizarea oportunității unei astfel de cereri, ceea ce echivalează cu nemotivarea acesteia, iar prin obligarea recurentului-pârât de a emite hotărârea de transfer judecătorul fondului s-a substituit secției de Judecători, singura care ar avea atribuții în domeniul aprecierii oportunității unei asemenea cereri.

Nu poate fi primit acest motiv de recurs întrucât, așa cum deja a indicat și mai sus, este eronată aprecierea intervenientului accesoriu Tribunalul Ilfov referitoare la imposibilitatea instanței de fond în a verifica oportunitatea emiterii unui act administrativ.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, a susținerilor părților, a dispozițiilor legale incidente, se rețin următoarele:

Recurenții pârâți și-au întemeiat recursurile pe motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prealabil, avându-se în vedere similitudinea motivelor de recurs invocate de către cei doi recurenți, Înalta Curte, urmează a face o analiză comună a celor două cereri de recurs.

Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Curtea reține că sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susținerilor recurenților, în speță au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele intimatei reclamante, cât și pe cele ale recurenților, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința și încheierea recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acestora, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenții având posibilitatea de a evalua conținutul concret al sentinței atacate, de a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Tot cu privire la acest motiv de casare, invocat de recurenți, Înalta Curte reține, că într-adevăr, instanța de fond a examinat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și prin prisma dispozițiilor din Regulamentul de transfer aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, însă faptul că a conchis că, se impune anularea hotărârii de respingere a transferului, întrucât criteriile de analiză a cererilor de transfer aprobate prin Hotărârea CSM nr. 1347/2019, examinate în motivarea respingerii transferului nu mai sunt valabile, urmare a celor statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 454/24.06.2020, nu înseamnă o motivare contradictorie.

Așa fiind, Înalta Curte reține că, soluția recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, de natură să conducă la reformarea sentinței sub acest aspect.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Curtea a reținut că sunt întemeiate, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare, în următoarele limite:

Prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul instanței de fond, la data de 10.08.2020, astfel că, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, Decizia CCR nr. 454 din 24 iunie 2020 publicării în Monitorul Oficial, 24 iulie 2020 este incidentă în cauză.

Înalta Curte nu poate reține susținerile recurentului- pârât Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora decizia de mai sus nu are aplicabilitate în speță. Recurentul a susținut că, "cererea de chemare în judecată are ca obiect anularea Hotărârii secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 377/24.03.2020 (prin care a fost respinsă cererea de transfer a intimatei reclamante de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Iași sau Tribunalul Vaslui)" și că, "având în vedere specificul contenciosului administrativ și faptul că motivele de nulitate ale unui act administrativ se analizează în raport cu situația și legislația existente la momentul emiterii acestuia, apreciază că hotărârile prin care s-a dispus cu privire la cereri de transfer până la momentul la care decizia Curții Constituționale începe să-și producă efectele