ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1610/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1610/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 17 martie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.06.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și secția pentru Judecători din Cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 381/24.03.2020 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i aprobe cererea de transfer de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Vaslui.
Prin sentința civilă nr. 923/05.10.2020, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel Iași.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 52/2021 din 24 martie 2021, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii; a anulat Hotărârea nr. 381/24.03.2020 a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, pe care l-a obligat să adopte hotărârea de transfer a reclamantului A. de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Vaslui.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 52/2021 din 24 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului arată că instanța de fond a dispus în mod nelegal anularea hotărârii atacate, cu interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, a art. 60 din Legea nr. 303/2004, precum și a celor din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind eronat că actul administrativ atacat este motivat necorespunzător și că nu ar fi fost analizată situația de fapt expusă de intimatul-reclamant.
În acest sens, invocă art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor și apreciază, în esență, că la baza respingerii cererii de transfer a intimatului-reclamant au stat considerente obiective, cum ar fi încărcătura cauzelor pe judecată la instanțele implicate în procedura de transfer, schema de personal, numărul de posturi vacante la instanța la care se solicită transferul, etc.
Apărările formulate
4.1. Deși a fost legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
4.2. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus note scrise, prin care arată că cererea reclamantului este lipsită de interes, întrucât la data de 24.02.2022, secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a admis cererea de transfer a intimatului-reclamant.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând recursul din perspectiva excepției lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Pentru termenul de judecată din data de 17 martie 2022, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus note scrise, prin care a invocat excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, ca urmare a admiterii cererii de transfer a intimatului-reclamant prin Hotărârea din data de 24.02.2022 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., a rămas în pronunțare cu privire la excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată.
Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes, iar interesul de a acționa trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.
Prin urmare, întrucât cererea de transfer ce face obiectul prezentului demers judiciar a fost soluționată favorabil reclamantului, interesul în susținerea cererii de chemare în judecată nu mai este actual, astfel că nu mai poate susține demersul reclamantului din această perspectivă, impunându-se respingerea acțiunii ca lipsită de interes.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 52/2021 din 24 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamatul A., ca lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 52/2021 din 24 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și, rejudecând:
Respinge acțiunea formulată de reclamatul A., ca lipsită de interes.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 17 martie 2022.