ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii – secția pentru judecători, solicitând anularea Hotărârii nr. 662/09.04.2020 prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Pașcani la Judecătoria Iași.

Prin sentința nr. 83/2020 a Curții de Apel Bacău a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2020.

Prin sentința nr. x pronunțată la data de 22 februarie 2021, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A..

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în urma rejudecării, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 662/09.04.2020 și obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul recurentului de la Judecătoria Pașcani la Judecătoria Iași.

În motivarea recursului, sub un prim aspect, arată recurentul că deși instanța de fond a reținut în considerente jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu a procedat la o analiză a oportunității cererii recurentului de transfer, și nici la analiza motivelor de ordin personal, așa cum a solicitat.

Astfel, în ce privește oportunitatea, instanța de fond a apreciat că nu se poate substitui emitentului actului administrativ, aspect care în opinia recurentului reprezintă un refuz al instanței de fond de a se pronunța asupra oportunității respingerii cererii de transfer formulată.

Susține recurentul că cele mai multe dintre argumentele invocate prin cererea formulată, astfel cum a fost completată au fost ignorate, neexistând nicio mențiune în sensul că acestea au fost considerate sau nu întemeiate.

De asemenea, arată recurentul că unul dintre principalele argumente invocate în favoarea admiterii cererii a fost lipsa unei analize comparative a celor 9 cereri de transfer pentru aceleași locuri la Judecătoria Iași, cu aplicarea tuturor criteriilor prevăzute de lege/regulament cu mai multă evidență, întrucât o analiză selectivă poate induce arbitrariu, iar instanța de fond a refuzat să procedeze la efectuarea unei analize a motivelor personale invocate.

Sub acest aspect arată recurentul că nu se identifică în cuprinsul Hotărârii secției pentru judecători atacată analiza situației personale a sa, simpla trimitere generală la acestea neputând fi considerată suficientă. Această analiză trebuia să se regăsească în chiar actul atacat, neputând fi adăugate pe calea întâmpinării, argumente suplimentare, care nu au fost sub nicio formă reținute, nici chiar într-o formă sintetică.

Mai arată recurentul că deși instanța de fond a reținut, din analiza cererilor celor doi judecători, că judecătorul din Galați a invocat o situație excepțională, pe care Consiliul a avut-o în vedere, nu rezultă cu claritate care este situația excepțională la care instanța de fond se referă. În acest sens, susține recurentul că parcursul său profesional a fost unul mult mai sinuos față de cel al domnului judecător B., cu venituri incomparabil mai reduse. Ca elemente comune, arată că amândoi sunt părinți ai unor copii de vârstă apropiată și au fost absenți în viața de familie, având în vedere distanța de la care și-au desfășurat activitatea profesională. Împrejurarea că dl. judecător a divorțat și s-a separat în fapt de soția sa nu poate constitui per se un avantaj în evaluarea cererii sale de transfer. Faptul că familia recurentului nu s-a destrămat nu se poate transforma într-un dezavantaj pentru recurent.

Precizează recurentul că dl. judecător B. a beneficiar încă din anul 2013 de salariul de judecător definitiv, dar și de două transferuri, spre deosebire de recurent, căruia toate cererile de transfer formulate i-au fost respinse.

Arată că pe perioada Institutului Național al Magistraturii, cât și pe perioada stagiaturii, veniturile sale au fost reduse, acoperind cu greu cheltuielile lunare, și nu regretă alegerile făcute, însă în prezent nu mai este vorba doar despre el, ci și despre familia sa, și mai ales, copilul minor, căruia deși astăzi poate să îi ofere un relativ confort financiar, absența recurentului din viața minorei nu poate fi compensată. Aceste motive personale doar au fost constate de instanța de fond, fără a efectua o analiză temeinică a acestora.

În ce privește avizele negative emise de Judecătoria Pașcani și Curtea de Apel Iași, reținute de instanța de fond, arată recurentul că în avizul Curții de Apel Iași nu se face vreo referire la motivele personale invocate, situația familială a recurentului nefiind avută în vedere, relevante au fost doar datele statistice, iar împrejurarea că Judecătoria Pașcani a devenit o instanță neatractivă nu poate fi imputat recurentului, și în niciun caz nu ar fi corect ca acesta să suporte efectele acestei împrejurări pe termen nelimitat.

Prin urmare, susține că instanța de fond avea obligația să analizeze temeinicia motivelor personale invocate, inclusiv din perspectiva avizului negativ al Curții de Apel Iași, aspect invocat inclusiv în fața instanței de fond. Nici în avizul Judecătoriei Pașcani nu se regăsește vreun cuvânt cu privire la motivele personale invocate în cererea de transfer, fiind considerate relevante, în principal, tot datele statistice.

În cuprinsul cererii de recurs, a reluat recurentul și motivele cererii de chemare în judecată.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând, în esență, că hotărârea atacată este legală și motivată corespunzător, fiind interpretate și aplicate în mod corect toate dispozițiile incidente din materia transferului.

Arată intimatul că recurentul, prin formularea cererii de transfer, nu și-a dat acordul expres ca informațiile referitoare la motivele de ordin personal invocate să fie publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, știut fiind faptul că hotărârile în materia transferului sunt publice pe site, astfel că intimatul nu avea cum să detalieze în Hotărârea nr. 662 din 09.04.2020 aceste motive, în lipsa acordului recurentului reclamant.

Arată intimatul că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv, și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

Din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor și parchetelor.

La soluționarea cererii de transfer formulată de recurentul reclamant au fost analizate coroborat toate criteriile regulamentare, fiind avute în vedere, în principal, volumul de activitate al instanței de la care s-a solicitat transferul și al celei la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante și încărcătura instanțelor, avizele instanțelor implicate în procedura de transfer și punctele de vedere ale curților de apel, cu luarea în considerare și a motivelor personale și profesionale ale reclamantului, fără a fi prioritare anumite criterii așa cum susține recurentul reclamant.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Reține Înalta Curte că potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Hotărârea este actul prin care se finalizează procesul, ea reprezentând opera judecătorului al cărei conținut este rodul raționamentului prin care acesta supune o speță determinată regulii generale de drept. Evoluția acestui raționament reprezintă "motivarea hotărârii". Motivarea hotărârii este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părțile litigante, dar și pentru a permite, când este cazul, instanțelor superioare să verifice dacă nu există lacune sau contradicții în raționamentul judecătoriilor.

Constată Înalta Curte, că judecătorul fondului a analizat judicios legalitatea actului atacat prin prisma situației de fapt reținute, cât și a criticilor de nelegalitate invocate de reclamant, explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că elementele dosarului au fost trecute prin filtrul propriei sale aprecieri.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, reținând în mod corect că intimatul a examinat cererea recurentului reclamant în concordanță cu atribuțiile, competențele și dispozițiile legale ce îi conferă acest drept.

Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează două ipoteze din conținutul normei juridice, respectiv motive contradictorii și nemotivarea horărârii, critici care, constată Înalta Curte, sunt nefondate.

În opinia recurentului, hotărârea cuprinde motive contradictorii în condițiile în care deși instanța de fond invocă și reține în considerente principiile stabilite de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, face abstracție de aceste principii și nu procedează la o analiză a oportunității cererii formulate și nici nu analizează motivele de ordin personal, așa cum a solicitat.

Motivarea contradictorie presupune ca hotărârea recurată să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt distincte și antagonice care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reținute și, pe cale de consecință, exercitarea de către instanța de recurs a controlului în ceea ce privește aplicarea legii.

O astfel de situație se întâlnește atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

Motivarea nu este contradictorie dacă, în analiza situației de fapt raportate la anumite texte de lege, invocate cu sensuri diferite de ambele părți, instanța găsește întemeiate numai susținerile ori apărările unei părți. Ceea ce este important, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., este ca instanța să arate argumentele pentru care a pronunțat soluția ce se regăsește în dispozitiv, atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, verificând hotărârea recurată Înalta Curte constată că aceasta este motivată și nu cuprinde motive contradictorii de natură să atragă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva situației de fapt se reține că reclamantul A. are calitatea de judecător, activând la data introducerii acțiunii, în cadrul Judecătoriei Pașcani; a solicitat transferul la Judecătoria Iași, cererea sa fiind respinsă prin hotărârea nr. 662/09.04.2020 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva acestui act administrativ, plângerea fiind analizată și respinsă în ședința din 09.07.2020 a secției pentru judecători.

Înainte de a se trece la analiza criticilor invocate pe fondul cauzei, se impune a se preciza mai întâi faptul că, potrivit art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, (forma în vigoare la data soluționării cererii), "Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ al președintelui instanței sau al procurorului șef al parchetului corespunzător".

Această dispoziție legală se regăsește, într-o formă asemănătoare, și în cuprinsul art. 1 din Regulamentul din 2019 privind transferul judecătorilor publicat în Monitorul Oficial nr. 769/23.09.2019, așadar, competența de soluționare a cererilor de transfer aparține secției de judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe de altă parte, conform art. 4 din același Regulament:

"La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe vor fi avute în vedere următoarele:

- avizele motivate ale instanțelor implicate și punctul de vedere al curții de apel;

- volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător;

- vechimea la instanța de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanței la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzătoare/corespunzător specializării;

- disponibilitatea de a activa în secția/completul corespunzătoare/corespunzător specializării postului vacant;

- domiciliul solicitantului;

- distanța dintre domiciliul și sediul instanței la care funcționează judecătorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate și situația familială".

Din dispozițiile legale citate rezultă fără dubiu faptul că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii care trebuie să analizeze în mod echitabil toate criteriile de transfer enumerate în paragraful anterior, cu asigurarea unui just echilibru între interesul general privind buna funcționare a instanțelor și interesele de ordin particular ale solicitanților, normele care reglementează instituția transferului având caracter supletiv; altfel spus, ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor, chiar dacă trebuie acceptat, respectat și promovat dreptul la carieră al fiecărui magistrat.

Pe de altă parte, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere, dar puterea decizională a instituției nu se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

Se reține că, Înalta Curte, în jurisprudența sa constantă, a arătat că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 4 din Regulament, mai sus citat, nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

În ce privește analiza cererii de transfer formulată de recurentul reclamant se constată că această analiză s-a făcut prin prisma respectivelor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale cererii, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.

Înalta Curte are în vedere și faptul că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporționalității între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire și măsurile individuale dispuse în scopul satisfacerii interesului public, principiu care impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, iar inconveniențele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Astfel, analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute de art. 4 din Regulament trebuie să asigure luarea unei decizii obiective în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să îl ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul persoanei care a formulat cererea de transfer.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în speță, intimatul nu s-a îndepărtat de la scopul legii și nu a acționat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere atunci când a respins cererea de transfer formulată de reclamant.

Motivele de nelegalitate și netemeinicie formulate de reclamant în susținerea contestației, subsumate criticilor vizând neanalizarea criteriului privind situația personală și familială sunt neîntemeiate, corect reținând judecătorul fondului că nu are "căderea să procedeze la compararea rațiunilor de ordin familial prezentate de titularii cererilor de transfer; și nu are căderea de a spune care aspecte personale sunt mai întemeiate și care nu pentru a determina admiterea cererii" .

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține că soluționarea cererii de transfer s-a realizat prin raportare la criteriile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile art. 4 din Regulamentul din 2019 privind transferul judecătorilor, în scopul de a asigura un just echilibru între interesul public al bunei funcționări a justiției și interesul individual al contestatoarei.

Astfel, se reține că la analiza cererii de transfer formulată de reclamantul A., secția pentru judecători a apreciat corect că nu este oportun transferul reclamantului având în vedere inclusiv avizele negative emise de Judecătoria Pașcani și Curtea de Apel Iași, prin raportare la situația dificilă în care se află instanța de proveniență sub aspectul numărului de judecători definitivi care funcționau efectiv, precum și încărcătura cauzelor pe judecător și pe schemă, situate cu mult peste mediile naționale, în timp ce pentru cererea de transfer formulată de domnul judecător B., atât Judecătoria Galați cât și Curtea de Apel Iași au emis avize pozitive.

Se reține, totodată, că intimatul-pârât a avut în vedere și faptul că, potrivit datelor statistice, la Judecătoria Pașcani erau ocupate 9 posturi din cele 11 prevăzute în schemă, fiind vacante 2 posturi, iar în anul 2019 încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1297 de cauze, față de media națională de 1158 de cauze, încărcătura cauzelor/schemă fiind de 943 cauze, față de media națională de 883 de cauze.

Contrar celor susținute de recurentul reclamant se constată că cererea de transfer a fost corect soluționată, cu asigurarea unui just echilibru între interesul general privind buna funcționare a instanței și interesele de ordin particular ale solicitanților.

Sub acest aspect, se impune a se menționa faptul că motivele de ordin personal și familial invocate de recurent (criteriul distanței dintre domiciliu și sediul instanței la care funcționează, cheltuielile pe care le avansează lunar pentru călătoriile dus-întors Iași-Pașcani, timpul pierdut cu naveta, situația familială că are un copil de 4 ani de a cărei îngrijire se ocupă doar soția acestuia, recurentul neavând timpul necesar pentru a se implica în creșterea și educarea minorei) reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluționarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinate în admiterea cererii, fiind supuse cerinței coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât prin admiterea unei cereri de transfer să se asigure buna funcționare a instanțelor implicate în procedură.

Împrejurarea că aspectele de ordin personal nu au fost detaliate în cuprinsul hotărârii atacate nu este de natură să conducă la ideea că ele nu au fost analizate de către intimatul-pârât.

Soluționarea unei cereri de transfer este subsumată interesului public al bunei funcționari a justiției, iar motivele legate de distanța dintre sediul instanței și domiciliul contestatorului și de situația familială nu pot avea prioritate în fața celor referitoare la situația dificilă de personal a instanței de la care se solicită transferul, în sensul că nu sunt de natură să răstoarne justul echilibru între interesul menținerii unui judecător la o instanță cu deficit de personal și interesul contestatorului de a diminua această distanță și timpul de navetă pentru a acorda mai mult timp familiei.

Criteriile prevăzute de Regulament au fost analizate în mod coroborat de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii care, în mod corect, a apreciat în sensul preeminenței interesului public asupra celui privat invocat în cererea de transfer.

În speță, deși motivele personale invocate de recurentul reclamant nu au fost detaliate în cuprinsul hotărârii contestate, fiind menționată doar sintagma "fără a ignora motivele personale", Înalta Curte constată că motivele personale au fost analizate la soluționarea cererii de transfer, fiind coroborate cu celelalte criterii prevăzute de art. 4 din Regulament. Totodată, Înalta Curte are în vedere și faptul că în prima etapă a sesiunii de transfer la Judecătoria Pașcani, pentru care recurentul reclamant a depus tardiv cererea, au fost disponibile 3 posturi, însă pentru etapa a II-a posturile disponibile pentru transfer nu au fost în număr de 7, ci de 4 posturi, situația fiind similară cu cea din prima etapă, astfel că nu se poate vorbi de o practică neunitară sau arbitrară a intimatului pârât în materia cererilor de transfer, fiecare soliictare fiind analizată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte.

Constatând, așadar, că hotărârea contestată satisface exigențele vizând motivarea, fiind efectuată o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 din Regulamentul privind transferul, în raport de circumstanțele concrete profesionale ale titularului cererii de transfer, se reține că autoritatea publică și-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei de apreciere permisă de lege, fără a se constata un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății iar hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 34/2021 din 22 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2022.