ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1631/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 august 2020 pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat modificarea Hotărârii nr. 1591/19.11.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii în sensul de a se dispune transferul reclamantei la Tribunalul Bacău și obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, să emită o hotărâre prin care să se dispună transferul reclamantei la Tribunalul Bacău.

Prin sentința civilă nr. 89 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și a modificat Hotărârea nr. 1591/19.11.2019, emisă de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în sensul obligării acestuia să emită o nouă hotărâre prin care să se dispună transferul reclamantei la Tribunalul Bacău.

Împotriva sentinței civile nr. 89 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Criticile circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. constau în faptul că, în opinia recurentului, instanța de fond a procedat la o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, a dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, precum și a celor din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind eronat că actele administrative atacate sunt motivate necorespunzător și că nu ar fi fost analizate criteriile prevăzute de art. 4 din Regulament.

În acest sens, recurentul reia argumentele invocate în întâmpinare referitoare la criteriile avute în vedere la respingerea cererilor de transfer, considerând că nu există un exces de putere, nu există o vătămare și niciun tratament discriminatoriu.

De asemenea recurentul consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut incidența Deciziei nr. 454 din data de 24.06.2020 a Curții Constituționale deoarece această decizie se aplică doar pentru viitor, respectiv, dosarelor aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, situație neregăsită în speță. Astfel, din considerentele acestei decizii (paragraful 40) se observă că legiuitorul constituțional a invocat prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție referitoare la faptul că dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei, dacă legiuitorul nu se conformează în sensul celor arătate mai sus și că doar dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, precum și în cauzele supuse revizuirii, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speță.

Având în vedere specificul contenciosului administrativ și faptul că motivele de nulitate a unui act administrativ se analizează în raport cu situația și legislația existente la momentul emiterii acestuia, recurentul-pârât a apreciat că hotărârile prin care s-a dispus cu privire la cereri de transfer până la momentul la care decizia Curții Constituționale începe să-și producă efectele reprezintă "facta praeterita". Trebuie avut în vedere în acest sens și faptul că până la momentul publicării deciziilor în Monitorul Oficial, norma analizată a beneficiat de o prezumție de constituționalitate care nu a fost răsturnată decât ulterior finalizării procedurii de transfer, actul administrativ atacat menținându-și aptitudinea de a răspunde scopului pentru care a fost emis, cu păstrarea echilibrului între interesul public și drepturile și interesele legitime ale destinatarului său.

În concluzie, recurentul a învederat că instanța de fond a apreciat în mod greșit asupra oportunității emiterii actului administrative cu privire la cererea de transfer a reclamantei în condițiile în care nu s-a dovedit excesul de putere al Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 19 martie 2021 în dosarul instanței de recurs, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, răspunzând criticilor cuprinse în motivarea căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată întemeiate criticile, însă în următoarele limite:

În ceea ce privește criticile privind neaplicabilitatea în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020, acestea sunt nefondate.

Astfel, prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul instanței de fond ulterior publicării Deciziei CCR nr. 454/2020 în Monitorul Oficial în data de 24 iulie 2020, motiv pentru care, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, Decizia CCR nr. 454 din 24 iunie 2020 este incidentă în cauză.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020 s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale.

În esență, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor legale - art. 60 (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 - prin care este reglementată instituția transferului, fără stabilirea condițiilor în care se realizează transferul și care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1), art. 133 alin. (1) din Constituție.

Or, aceste dispoziții legale au stat la baza emiterii hotărârii CSM contestate în prezenta cauză. Temeiul de drept al Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1591/19.11.2019, prin care s-u respins cererea de transfer a reclamantei, îl reprezintă dispozițiile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004.

Din cuprinsul motivării Deciziei Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020 rezultă faptul că prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituționale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor fapt care generează o stare de impredictibilitate fiind încălcate art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar se poate decide în mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a arătat în motivarea Curții Constituționale, cu privire la statutul judecătorilor și procurorilor, că elementele esențiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă.

Se arată în motivarea Deciziei nr. 454/2020 a Curții Constituționale că revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege, pe de o parte, instituția transferului și criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004) și, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004).

În ceea ce privește sentința atacată, deși instanța de fond reține corect incidența Decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020, în mod greșit a obligat pârâtul să emită o nouă hotărâre prin care să se dispună transferul reclamantei la Tribunalul Bacău, apreciind că sunt întrunite condițiile legale în acest scop.

Înalta Curte consideră că nu numai în controlul de legalitate al hotărârilor CSM, ci și în privința înseși cererilor de transfer sunt incidente dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020.

Astfel, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale și urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecare la momentul publicării deciziei, dar și că nu pot fi prevăzute prin Regulament condițiile transferului, acestea fiind necesar a fi reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Așadar nu se poate apela la alte legi care reglementează instituția transferului (dreptul muncii, C. civ., etc) pentru a "împrumuta" de la acestea condițiile transferului, cu atât mai mult cu cât elementele esențiale ale raporturilor de muncă ale judecătorilor și procurorilor sunt reglementate prin Legea nr. 303/2004, lege specială în raport cu cele invocate de instanța de fond.

În consecință, în respectarea principiului legalității, nu se putea dispune de către instanța de judecată asupra cererii de transfer, în condițiile declarării neconstituționalității textului de lege care reglementa transferul, fără însă a cuprinde condițiile de transfer.

Legiuitorul având obligația de a pune în acord cu Constituția prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, iar CSM păstrând atribuția de a dispune asupra cererilor de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte consideră că soluția instanței de fond trebuia să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, CSM rămânând învestit cu aceasta și urmând să o soluționeze după punerea în acord cu Constituția a dispozițiilor art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004.

Totodată, Înalta Curte reține că ulterior pronunțării primei instanțe s-a reglementat prin Legea nr. 313/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004, publicată în data de 28 decembrie 2021, procedura transferului judecătorilor și procurorilor prin modificarea art. 60 din Legea nr. 303/2004 și punerea în acord cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020.

Dispozițiile art. 60 astfel cum au fost modificate prevăd procedura administrativă și competența directă a secției corespunzătoare a CSM în soluționarea cererii de transfer a unui magistrat, judecător sau procuror.

Prin dispozițiile art. 61 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate, s-a instituit procedura contestării hotărârilor prin care se dispune cu privire la cererea de transfer, de orice persoană interesată în condițiile art. 29 alin. (7) - (9) din Legea nr. 317/2004.

În raport de această nouă reglementare aplicabilă prezentei cauze, Înalta Curte va înlătura dispoziția privind obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantei A. la Tribunalul Bacău.

Pentru toate acestea, în baza art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, va casa în parte sentința recurată în sensul că va fi înlăturată dispoziția privind obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantei A. la Tribunalul Bacău, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 89 din 25 noiembrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată, în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantei A. la Tribunalul Bacău.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2022.

OPINIE SEPARATĂ

Îmbrățișez punctul de vedere exprimat în opinie majoritară cu privire la efectele produse în cauză de Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020 asupra legalității Hotărârii nr. 1591/19.11.2019 emisă de secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Opinez însă că se impunea și admiterea capătului de cerere privind obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea hotărârii de transfer a d-nei judecător A..

Efectivitatea drepturilor reclamantei presupune ca acestea să fie în mod concret respectate și utile celei căreia îi sunt recunoscute, depășindu-se astfel etapa teoretizării și formalismului declarării nelegalității actului administrativ contestat.

Apreciez că, prin respingerea cererii reclamantei de obligare a CSM la emiterea hotărârii de transfer, nu au fost epuizate efectele vătămării cauzate prin emiterea actului administrativ anulat, în absența dispunerii asupra transferului producându-se, în fapt, o denegare de dreptate.

Dreptul la acces la justiție, efectiv și util titularului, implică pronunțarea unei soluții care să se impună inclusiv prin echitate, așadar, independent de orice criterii ori condiții, în cazul reclamantei se impunea a fi dispusă inclusiv obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri în sensul solicitat de d-na judecător, în caz contrar demersul său rămânând unul fără nici o finalitate practică, în ciuda soluției favorabile a Înaltei Curți asupra petitului principal, de anulare a actului administrativ vătămător.

Pe de altă parte, nu se poate afirma că declararea ca neconstituțional a art. 60 din Legea nr. 303/2004 prin Decizia CCR nr. 454/24.06.2020 a produs vreun efect în ceea ce privește activitatea Hotărârii nr. 1347/2019 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Acest act normativ infralegal a rămas în fondul normativ național, nefiind înregistrat vreun eveniment care să fi determinat ieșirea sa din vigoare (abrogare sau anulare), astfel că nu este susținută afirmația conform căreia nu ar exista criterii legale de transfer.

De altfel, atunci când a soluționat cauza, judecătorul fondului a avut în vedere aceste criterii, apreciind în mod just că cererea de transfer a reclamantei este fondată, întrucât refuzul autorității publice pârâte de valida această operațiune s-a întemeiat în exclusivitate pe date statistice, fără a se raporta și la celelalte criterii care pledau pentru această modificare a raporturilor de serviciu a reclamantei.