ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4083/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta A., judecător la Judecătoria Cornetu a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii – secția pentru judecători, în contradictoriu cu care a solicitat, în temeiul art. 4 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 554/2004, anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1704/21.11.2019 și, pe cale de consecință, aprobarea transferului său la Judecătoria Bacău sau la Judecătoria Moinești, astfel cum a solicitat prin cererea de transfer.

Prin sentința nr. 86 din 19 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, ca nefondată.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta apreciază că recursul este devolutiv în cazul contenciosului administrativ, astfel că sunt reluate criticile relevante în cererea de chemare în judecată, inclusiv susținerile privind aplicabilitatea și întinderea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020 referitoare la neconstituționalitatea art. 60 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Hotărârea pe care a atacat-o a fost emisă în baza unei proceduri reglementate printr-un regulament publicat în Monitorul Oficial nr. 769 din 23 septembrie 2019, astfel încât un prim efect al deciziei CCR este acela al anulării hotărârii prin care i s-a respins cererea de transfer.

Efectele deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere doar pentru viitor, însă, așa cum Curtea a statuat în deciziile sale, produce efecte și asupra litigiilor pendinte.

Chiar dacă Legea nr. 303/2004, ori Legea nr. 317/2004 nu prevăd criterii de transfer, lentoarea procesului legislativ nu îi este imputabilă, impunându-se folosirea de metode de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale existente, astfel încât solicitarea sa să își găsească o rezolvare într-un termen optim și rezonabil.

Atât timp cât criteriile de transfer nu au fost considerate în sine ca fiind neconstituționale, acest viciu fiind atașat actului normativ prin care au fost reglementate, în cauză se impunea analiza de către instanța de fond atât a condițiilor de transfer statuate prin Regulament, cât și a modului de aplicare a acestora de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin urmare, recurenta-reclamantă invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 și a dispozițiilor art. 4 din Regulamentul din 2019, în raport de criteriile obiective și subiective care formează obiectul analizei intimatului secția de judecători a CSM.

II. Procedura derulată în recurs

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind interpretate și aplicate în mod corect toate dispozițiile legale incidente în cauză.

În esență, a susținut că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație, fără a crea în mod automat un drept solicitantului și că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor și parchetelor.

În contextul prezentării situației de fapt, a arătat că Hotărârea nr. 1704 din 21.11.2019 nu a fost adoptată cu exces de putere și nu a condus la o vătămare a vreunui drept al recurentei-reclamante, nefiind vorba de aplicarea unui tratament discriminatoriu în ceea ce o privește pe reclamantă și nici de o practică neunitară a Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer.

Cu privire la Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 24.06.2020 a susținut că nu are incidență în cauză atâta vreme cât actul administrativ a fost emis în concordanță cu dispozițiile legale și regulamentare în vigoare la acel moment, iar deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării și au putere pentru viitor.

Și în cazul în care s-ar aprecia că este aplicabilă Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020, declararea ca neconstituțională a art. 60 din Legea nr. 303/2004 nu poate avea drept consecință obligarea intimatului-pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul recurentei-reclamante având în vedere faptul că nu mai există temei legal pentru transfer, iar în lipsa unor condiții și criterii de transfer nici instanța nu ar putea să aprecieze asupra oportunității cererii de transfer a recurentei-reclamante.

Recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise.

III. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte constată întemeiate criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind incidența în cauză a Deciziei nr. 454 din 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea Constituțională.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, Hotărârea nr. 1704 din 21.11.2019 emisă de secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Cornetu la Judecătoria Bacău sau la Judecătoria Moinești, precum și hotărârea prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva hotărârii mai sus menționate.

Temeiul de drept al emiterii Hotărârii nr. 1704 din 21.11.2019 a secției pentru Judecători îl reprezintă dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secției pentru judecători a C.S.M.

În opinia Înaltei Curții recursul este fondat plecând de la premisa aplicabilității în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020. La data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial nr. 655/24.07.2020, prezenta cauză se afla în curs de judecată în primă instanță.

Prin Decizia nr. 454 din 24 iunie 2020, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituționale.

În esență, prin decizia menționată, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, care nu stabilesc criteriile și procedura de transfer a judecătorilor și care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din Constituție. Or, dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 au stat la baza emiterii hotărârii contestate în prezenta cauză.

Din conținutul deciziei Curții Constituționale, rezultă că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, generează o stare de impredictibilitate și astfel, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a reținut în considerentele deciziei, cu privire la statutul judecătorilor și procurorilor, că elementele esențiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acesteia, respectiv printr-un act cu caracter normativ emis de autoritatea pârâtă.

Curtea Constituțională a constatat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa, pe de o parte, instituția transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite și, pe de altă parte, procedura realizării transferului în Legea nr. 317/2004.

În raport de cele expuse și de obiectul acțiunii deduse judecății în speță, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, ținând cont de efectele în prezenta cauză ale Deciziei nr. 454/2020, pronunțată de Curtea Constituțională.

Nu poate fi reținută vreo încălcare a principiului neretroactivității, deoarece Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020 produce consecințe juridice și cu privire la o cauză în curs de judecată pentru o situație juridică nefinalizată, față de prevederile art. 6 din noul C. civ.

Astfel, în condițiile în care prin Decizia nr. 454/2020 s-a constatat că dispozițiile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale, în considerarea principiilor ce se degajă din conținutul art. 147 alin. (4) din Constituție, instanța de recurs reține nelegalitatea Hotărârii nr. 1704 din 21.11.2019, emisă de secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea de transfer formulată de reclamantă, această hotărâre devenind lipsită de temei legal, ca urmare a declarării neconstituționale a dispozițiilor legale pe care s-a fundamentat hotărârea contestată.

Pe cale de consecință, recursul declarat de reclamantă este fondat, și urmează a fi admis, iar în urma casării în parte a sentinței recurate și rejudecării cauzei, Înalta Curte va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și va anula Hotărârea nr. 1704 din 21.11.2019 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Înalta Curte va respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, constatând că și în privința cererii de transfer sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 454/2020, pronunțată de Curtea Constituțională.

Aceasta întrucât Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale, și în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, reținându-se, totodată, că nu pot fi prevăzute prin Regulament condițiile transferării judecătorilor, acestea fiind necesar a se reglementa în Legea nr. 303/2004.

În consecință, în respectarea principiului legalității, nu se poate dispune de către instanța de recurs asupra cererii de transfer, în contextul declarării neconstituționalității textului de lege care reglementează transferul judecătorilor, fără însă a stabili condițiile în care se realizează transferul.

Prin urmare, legiuitorul având obligația de a pune de acord prevederile neconstituționale ale art. 60 din Legea nr. 303/2004, cu dispozițiile Constituției, iar Consiliul Superior al Magistraturii păstrând atribuția de a dispune asupra cererii de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte consideră că soluția din recurs trebuie să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit cu această cerere și urmând să o soluționeze după punerea în acord cu Constituția a prevederilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 (în acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin decizia nr. 715 din 09 februarie 2021).

Față de dezlegarea dată aspectelor mai sus menționate, criticile recurentei-reclamante privind modalitatea de aplicare a criteriilor prevăzute la art. 4 din Regulament, inclusiv cele referitoare la situația personală invocată în cuprinsul cererii de transfer, nu vor face obiectul analizei instanței de control judiciar.

IV. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta A., casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și va anula Hotărârea nr. 1704/21.11.2019 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, urmând a respinge în rest acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 86 din 19 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 1704/21.11.2019 a secției pentru Judecători a Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge în rest acțiunea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2021.