ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5441/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 iulie 2019, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul"), a solicitat:

- anularea parțială a art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006, în raport cu dispozițiile cuprinse în Capitolul V din Legea privind statutul judecătorilor nr. 303/2004 care reglementează promovarea judecătorilor pe baza unui examen de promovare, în măsura în care se referă la transferul judecătorilor la instanța superioară corespunzătoare gradului profesional obținut prin examen de promovare pe loc, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;

- anularea Hotărârii nr. 69/22.01.2019, emisă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea reclamantei de transfer de la Judecătoria Piatra-Neamț la Tribunalul Neamț, cu consecința obligării pârâtului să dispună transferul reclamantei, ca urmare a promovării pe loc, de la Judecătoria Piatra-Neamț, la Tribunalul Neamț, la una din secțiile civile ale acestei instanțe;

- obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin Decizia nr. 5510 din 12 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 28 mai 2020.

Prin cererea înregistrată în dosarul instanței de fond la data de 28 august 2020, reclamanta A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 110 și art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din Constituție.

Prin sentința civilă nr. 95 din 11 decembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepția inadmisibilității cererii privind sesizarea Curții Constituționale;

(ii) a respins cererea formulată de reclamanta A. privind sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 110 și art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, ca fiind inadmisibilă;

(iii) a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea art. 3 din Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006;

(iv) a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;

(v) a dispus anularea Hotărârii nr. 69/22.01.2019, emisă de secția pentru judecători a C.S.M.;

(vi) a obligat pârâta să dispună transferul reclamantei de la Judecătoria Piatra Neamț la Tribunalul Neamț;

(vii) a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la anularea art. 3 din Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006.

Reclamanta A. a declarat recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din sentința civilă nr. 95 din 11 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului și, în rejudecare, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 110 și art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004.

În motivarea recursului, reclamanta arată că a dobândit gradul profesional de tribunal prin examen de promovare pe loc în anul 2015, iar până în anul 2018 nu a existat o prevedere legală referitoare la modalitatea de accedere efectivă la instanța corespunzătoare gradului obținut. Art. 110 din Legea nr. 303/2004 reprezintă o normă tranzitorie, introdusă prin Legea nr. 242/2018. Situația legislativă lacunară a permis pârâtului să analizeze cererea de transfer a reclamantei după criterii neprevizibile, arbitrare, stabilite prin Regulamentul privind transferul judecătorilor.

Prin urmare, consideră recurenta-reclamantă, dispozițiile art. 110 și art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 au legătură cu soluționarea cauzei și nu există vreo altă cale procesuală de a invoca neconstituționalitatea art. 46 decât într-un litigiu privind dreptul de a accede efectiv la instanța corespunzătoare gradului profesional dobândit prin examen.

Totodată, arată recurenta, contrar susținerilor pârâtului CSM, există o legătură între soluționarea cauzei și neconstituționalitatea art. 110 din Legea nr. 303/2004, argumentul de pretinsă inadmisibilitate susținut de pârât (cum că o eventuală constatare a neconstituționalității ar lipsi de temei legal cererea reclamantei de obligare a CSM la dispunerea transferului) transformând excepția, care este un mijloc de apărare, în contrariul ei.

Recurenta-reclamantă învederează că pârâtul a susținut în mod greșit că motivele invocate de reclamantă în acțiune nu se raportează la modul de aplicare de către Consiliu a art. 110 din Legea nr. 303/2004; în realitate, prin acțiune s-a criticat împrejurarea că, pentru departajarea judecătorilor care au grad profesional dobândit, pentru accederea la instanța superioară, CSM a aplicat criterii de transfer neprevizibile și arbitrare. În speță, CSM a acordat prioritate unor judecători care au fost respinși la examenul de promovare la care a fost admisă reclamanta, invocând un criteriu pe care nu l-a mai utilizat anterior în practica sa administrativă, respectiv existența unor specializări "mai multe și diferite", în funcție de materia de concurs pentru care a optat judecătorul.

Tot opus susținerilor pârâtului, recurenta arată că nepronunțarea Curții Constituționale, prin decizia nr. 454/2020, asupra normei tranzitorii a art. 110 din Legea nr. 303/2004, nu conduce la concluzia că aceste dispoziții au fost considerate constituționale.

Referitor la decizia Curții Constituționale nr. 454/2020, arată recurenta-reclamantă că pârâtul a susținut greșit că neconstituționalitatea art. 60 din Legea nr. 303/2004 a fost declarată din perspectiva faptului că reglementarea statutului judecătorilor și procurorilor trebuie să se facă prin lege organică, în condițiile în care, din cuprinsul deciziei, rezultă că s-a avut în vedere încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, din perspectiva arbitrariului și subiectivismului CSM în privința deciziilor referitoare la cariera judecătorilor, aspect, de altfel, invocat și de reclamantă prin acțiune.

Recurenta-reclamantă mai susține că, deși prin paragraful nr. 40 din decizia nr. 454/2020, Curtea Constituțională a avut în vedere doar dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, nu se poate reține că această neconstituționalitate nu afectează și prevederile textului de lege în forma modificată prin Legea nr. 242/2018, având în vedere considerentele din paragrafele 36-38 din decizie. Ca atare, decizia nr. 454/2020 se aplică și cauzelor în curs de judecată, în care sunt incidente dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată, raportat la argumentele expuse în recurs de reclamantă, că aceasta nu a formulat o critică efectivă la adresa sentinței recurate, criticile reprezentând o reiterare a argumentelor prezentate drept răspuns la apărările pârâtului CSM, formulate în fața instanței de fond prin punctul de vedere depus față de cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale (a se vedea filele x, respectiv 32-35 din dosarul instanței de fond).

Prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că textele de lege criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei, din perspectiva obiectului dedus judecății. Or, prin recurs, reclamanta nu a făcut nici măcar o referire la sentința atacată, criticile sale limitându-se la reluarea argumentelor expuse în fond cu privire la admisibilitatea cererii. Într-adevăr, recursul a fost declarat și motivat în termenul de 48 de ore de la pronunțare, înainte de comunicarea hotărârii atacate, însă reclamanta avea posibilitatea completării criticilor sale cu argumente care să combată în mod efectiv considerentele instanței de fond, în același termen, de 48 de ore, calculat de la data comunicării sentinței.

Analizând sentința recurată din perspectiva aplicării și interpretării legii, incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, argumentația reclamantei nefiind de natură a proba îndeplinirea condiției de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/192, referitoare la existența unei legături dintre normele de drept contestate și soluționarea cauzei. Înalta Curte reține că legătura dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei nu este generată de simpla tangență a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

În speță, reclamata a solicitat instanței de judecată să analizeze legalitatea actului administrativ individual (Hotărârea nr. 69/22.01.2019) emis de CSM în procedura de transfer a reclamantei-judecător de la Judecătoria Piatra-Neamț la Tribunalul Neamț, dar și a Regulamentului privind transferul judecătorilor, iar instituția transferului judecătorului era reglementată, la data solicitării transferului de către reclamantă, de art. 60 din Legea nr. 303/2004, iar nu de art. 110 și art. 46 alin. (1) și (2) din același act normativ, texte de lege inaplicabile speței.

Dispozițiile art. 110 din Legea nr. 303/2004 prevăd că:

"Judecătorii și procurorii care au dobândit un grad profesional superior ca urmare a concursului de promovare până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi transferați la instanțele și parchetele superioare". După cum lesne se poate observa, acest text de lege are caracter de normă generală, stabilind posibilitatea de transfer la instanțele/parchetele superioare a judecătorilor și procurorilor aflați în ipoteza prevăzută de lege, fără a stabili condițiile în care se realizează acest transfer, iar ceea ce reclamanta a contestat nu este posibilitatea sa de a fi transferată, ci criteriile după care pârâtul analizează și soluționează cererea de transfer, pe care le-a considerat a fi neprevizibile și arbitrare. Pârâtul CSM a aplicat, în soluționarea cererii de transfer, dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 (potrivit cărora "Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturi"), coroborate cu Regulamentul privind transferul judecătorilor, iar obiectul cererii deduse judecății este legalitatea hotărârii emise de pârât în aplicarea acestor dispoziții normative, iar nu vocația reclamantei de fi transferată (care nu a fost contestată în cauză).

Nici în recurs reclamanta nu a justificat convingător cum ar putea fi influențată soluționarea acțiunii sale de declararea neconstituționalității art. 110 din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care, astfel cum în mod corect a sesizat intimatul-pârât CSM, acest text de lege este o normă tranzitorie care a permis reclamantei formularea cererii de transfer de la o instanță inferioară la o instanță superioară. Or, în cazul în care acest text de lege ar fi declarat neconstituțional și înlăturat din cadrul legislativ, dispare însuși temeiul de drept care a permis reclamantei să solicite transferul (anterior nefiind prevăzută această variantă normativă), astfel încât nu există interesul susținerii unei astfel de excepții. Pe de altă parte, cum acest text nu cuprinde vreo referire la criterii sau proceduri de soluționare a cererii de transfer, înlăturarea lui nu este de natură a lămuri chestiunea litigioasă a criteriilor folosite de CSM în analiza cererii de transfer a reclamantei, în vederea emiterii actului administrativ contestat.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond inexistența unei legături între dispozițiile art. 110 din Legea nr. 303/2004 și soluționarea cauzei, câtă vreme declararea neconstituționalității acestui text de lege nu ajută la dezlegarea aspectelor litigioase ale cauzei.

În ceea ce privește dispozițiile art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2003, acestea au următorul conținut:

"(1) Concursul de promovare constă în probe scrise, cu caracter teoretic și practic.(2) Probele constau în: a) în funcție de specializare, una dintre următoarele materii: drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar și fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, drept internațional privat; b) jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și jurisprudența Curții Constituționale; c) jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene; d) procedura civilă sau procedura penală, în funcție de specializarea judecătorului sau procurorului" și fac parte din Capitolul V - Secțiunea 1 a legii - "Promovarea la tribunale, curți de apel și la parchete".

Prin urmare, dispozițiile art. 46 reglementează concursul de promovare la instanțele și parchetele superioare, situație neregăsită în prezenta speță, în care reclamanta a participat deja la concursul de promovare în anul 2015 și a obținut gradul profesional de tribunal, în prezent solicitând doar a se dispune transferul său la instanța al cărei grad l-a obținut prin promovare, în urma reglementării acestei posibilități prin Legea nr. 242/2018, sub forma introducerii art. 110 din Legea nr. 303/2004. Fiind contestată soluția pârâtului CSM de respingere a transferului, textul de lege pretins neconstituțional este nerelevant soluționării cauzei, reclamanta nefiind în ipoteza reglementată de art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2003, iar Hotărârea CSM contestată nefiind emisă în temeiul acestor dispoziții.

În ceea ce privește argumentele recurentei-reclamante referitoare la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020 (respectiv dacă neconstituționalitatea a vizat sau nu prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 în forma modificată prin Legea nr. 242/2018, precum și art. 110 din Legea nr. 303/2004), Înalta Curte constată că acestea nu privesc cerința de admisibilitate a legăturii cu cauza, ci aspecte ce țin de fondul cauzei (ori, cel mult, de o altă cerință prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și anume aceea ca prevederile contestate să nu fi fost anterior declarate neconstituționale), astfel încât nu servesc la stabilirea caracterului admisibil sau nu a cererii reclamantei de sesizare a Curții Constituționale.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 110 și art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, este legală și va fi menținută, consecutiv respingerii recursului, reclamantă neprezentând critici apte să conducă la reformarea acestei soluții.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din sentința civilă nr. 95 din 11 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.