ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5202/2021

Circumstanțele cauzei 1.1 Prin acțiunea formulată, reclamanta A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, să se dispună anularea Hotărârii nr. 1096/13.11.2018 emisă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la Judecătoria Piatra Neamț la Tribunalul Neamț, cu consecința obligării pârâtului să dispună transferul, ca urmare a promovării pe loc, de la Judecătoria Piatra-Neamț, la una din secțiile civile ale Tribunalului Neamț, precum și anularea parțială a actului administrativ cu caracter normativ, respectiv art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006 în raport cu dispozițiile cuprinse în Capitolul V din Legea privind statutul judecătorilor nr. 303/2004 care reglementează promovarea judecătorilor pe baza unui examen de promovare, în măsura în care se referă și la transferul judecătorilor la instanța superioară corespunzătoare gradului profesional obținut prin examen de promovare pe loc, cu cheltuieli de judecată 1.

Prin sentința nr. 6/2020 din 13 februarie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității petitului privind anularea parțială a Hotărârii nr. 193/2006 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare și, totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea Hotărârii nr. 1096/13.11.2018 emisă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și ca inadmisibilă, în ceea ce privește anularea parțială a Hotărârii nr. 193/2006 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. 1.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta A. a formulat recurs. În motivarea recursului, în cadrul primei critici, se arată că excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea parțială a actului administrativ cu caracter normativ, respectiv art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, cu motivarea că nu a fost formulată plângerea prealabilă, a fost soluționată în mod formal de către prima instanță, impunându-se soluționarea sa pe fond. A doua critică vizează, în esență, pretinsa nelegalitate a hotărârii, ce derivă din faptul că instanța de fond nu ar fi sancționat modalitatea discreționară a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în alegerea criteriului aplicabil la soluționarea cererilor de transfer pe verticală, de la judecătorie la tribunal, transfer care, în realitate, constituie etapa esențială a examenului de promovare în funcții de execuție. Susține recurenta că instanța de fond ar fi omis să facă aplicarea principiului meritocrației, respectiv al promovării judecătorilor numai pe bază de examen, optând să invoce în mod formal criteriile reglementate de art. 3 sus-menționat; prin aplicarea cu prioritate a unui motiv de ordin personal (efectuarea navetei la locul de muncă de către judecător) se nesocotește în mod grav principiul meritocrației, iar respectivul criteriu de ordin personal putea fi invocat în mod legitim, în opinia recurentei, numai într-o cerere de transfer de la Judecătoria Bicaz la Judecătoria Piatra-Neamț, cerere care, însă, niciodată nu a fost formulată. Arată recurenta că există mai multe aspecte de natură a crea o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a actului administrativ în discuție, în condițiile în care au fost desconsiderate prevederile legale din Statutul judecătorilor care impun ca promovarea de la judecătorie la tribunal să se facă pe baza examenului de promovare, fiind aplicate criteriile de la art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, contrar spiritului acestor norme legale. 1.

Prin încheierea de ședință din data de 24 iulie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 s-a respins cererea formulată de recurenta - reclamantă privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004. 1.

Prin decizia nr. 3906 din 24 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost respins recursul declarat de recurenta - reclamantă A., împotriva sentinței nr. 6/2020 din 13 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. 1.

Împotriva deciziei reclamanta a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., raportat la decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020, publicată în Monitorul Oficial la data de 24 iulie 2020, înregistrată sub numărul x/2020. Prin Decizia nr. 4062 din data de 21 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuenta A.. S-a dispus schimbarea în tot a Deciziei nr. 3906 din 24 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019. S-a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 6 din data de 13 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 S-a casat în parte sentința atacată și, în rejudecare, s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus anularea Hotărârii nr. 1096/13.11.2018 emisă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce o privește pe reclamantă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. 2. Cererea de completare a dispozitivului hotărârii pronunțate de instanța de recurs La data de 22 septembrie 2021 revizuenta a formulat, în temeiul art. 444 din C. proc. civ. cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 4062 din data de 21 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. 2.1. Sub un prim aspect, s-a arătat că prin acțiune, prin cererea de recurs și prin cererea de revizuire, s-a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia nr. 4062/21.09.2021 nu a fost dezlegată cererea accesorie, în condițiile în care a achitat taxa judiciară de timbru pentru fiecare etapă procesuală (50 RON, fond - pentru hotărârea anulată, 100 RON - recurs, 100 RON - revizuire). S-a solicitat completarea dispozitivului deciziei în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată. 2.2. Totodată, s-a arătat că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de obligare a pârâtului să dispună transferul revizuentei, ca urmare a promovării pe loc, de la Judecătoria Piatra Neamț la Tribunalul Neamț. Această cerere nu a fost dezlegată prin minuta de care a luat cunoștință de pe portalul instanței, motiv pentru care a solicitat completarea hotărârii în sensul obligării pârâtului să dispună transferul revizuentei. Deși dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 nu mai sunt active în fondul legislativ, fiind declarate neconstituționale, însă pentru situația transferului judecătorului care a promovat pe loc dispozițiile legale aplicabile sunt prevăzute de art. 110 din Legea tu. 303/2004, prevedere legală care este în vigoare. De asemenea, s-a arătat că vidul legislativ creat după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020 nu îi poate fi imputat, fiind excesiv a i se respinge cererea de transfer, accesul la justiție devenind în acest caz unul iluzoriu. 3. Apărările formulate asupra cererii de completare a dispozitivului. Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de completare a dispozitivului, ca nefondată. A arătat intimatul - pârât că obligarea la plata cheltuielilor de judecată este legată de culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, or soluția instanței de admitere în parte a acțiunii a fost fundamentată pe declararea ca neconstituțională de către Curtea Constituțională a dispoziției care a constituit temeiul hotărârii de respingere a cererii de transfer, ceea ce exclude o astfel de culpă. În ceea ce privește cerere de completare a dispozitivului cu privire la obligarea pârâtului de a dispune transferul revizuentei, s-a precizat că, astfel cum rezultă din minuta hotărârii, prin menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate instanța de recurs s-a pronunțat și asupra acestui capăt de cerere. 4. Soluția Înaltei Curți cu privire la cererea de completare a dispozitivului. Analizând cererea formulată de revizuenta A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 4062 din data de 21 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile legale incidente și de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că este întemeiată în parte, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate: Potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ.: (1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare. 4.1. Cu privire la cererea de completare a dispozitivului deciziei în ceea ce privește soluționarea cererii privind obligarea intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la plata sumei de 250 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea revizuentei, Înalta Curte o constată întemeiată în parte, doar în ceea ce privește suma de 200 de RON. Observă instanța că prin cererea de chemare în judecată și cererea de recurs revizuenta a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de recurs, în rejudecarea recursului urmare a admiterii cererii de revizuire, a omis a se pronunța asupra capătului de cerere accesoriu, impunându-se în temeiul depozițiilor art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., mai sus redate, admiterea cererii. Astfel, in raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte constată caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința. Însă, în ceea ce privește cuantumul taxei judiciare achitate, se constată că în fața instanței de fond reclamanta - revizuentă a depus chitanța în valoare de 100 de RON, iar prin rezoluția completului de regularizare a cererii de chemare în judecată din data de 5 martie 2019, s-a luat act de timbrarea acțiunii cu suma de 100 de RON, conform art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. De asemenea, în fața instanței de recurs, prin Rezoluția din data de 4 mai 2020 s-a anulat taxa de timbru în valoare de 100 de RON, achitată conform chitanței atașate cererii de recurs. În cadrul dosarului nr. x/2020 având ca obiect cerere de revizuire, în partea introductivă a deciziei nr. 4062 din data de 21 septembrie 2021 s-a reținut că a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși nu i s-a pus în vedere această obligație, calea de atac fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 28 din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Prin urmare, în ceea ce privește taxa de timbru de 100 de RON, achitată în calea de atac a revizuirii, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., pentru a fi imputată intimatului - pârât Consiliul Superior al Magistraturii. 4.2. Cererea de completarea a dispozitivului hotărârii privind obligarea intimatului Consiliului Superior al Magistraturii la soluționarea cererii de transfer, este nefondată. Verificând cererea în raport de dispozițiile art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., Inalta Curte reține că prin considerentele acesteia s-a arătat în mod expres că "în respectarea principiului legalității, nu se putea dispune de către instanța de judecată asupra cererii de transfer, în condițiile declarării neconstituționalității textului de lege care reglementa transferul, fără însă a cuprinde condițiile de transfer. Legiuitorul având obligația de a pune în acord cu Constituția prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, iar CSM păstrând atribuția de a dispune asupra cererilor de transfer, Înalta Curte consideră că CSM rămâne învestit cu aceasta și urmând să soluționeze după punerea în acord cu Constituția a dispozițiilor art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004." În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, motivele invocate în cererea privind completarea dispozițiilor deciziei, în sensul aplicării prevederilor art. 110 din Legea nr. 303/2002, sau a principiilor de drept, pentru ca accesul la instanța de judecată să nu fie unul iluzoriu în speță, reprezintă, în realitate, o solicitare de reformare a considerentelor instanței de recurs. Având în vedere dispozițiile care reglementează condițiile de exercitare ale cererii privind completarea dispozitivului unei hotărâri, se constată că acestea pot da naștere numai unui demers procesual care presupune ipoteza în care instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, iar nu unuia referitor la completarea dispozitivului hotărârii. Revizuenta nu poate cere instanței în temeiul art. 444 din C. proc. civ. introducerea în cuprinsul considerentelor și a dispozitivului a unor dezlegări de drept care, pe de o parte, depășesc limitele învestirii iar pe de altă parte nu corespund condițiilor de exercitare a acestui remediu procesual. 5. Temeiul legal al soluției adoptate. Pentru considerentele expuse, constatând că în speță cererea se circumscrie parțial cerințelor art. 444 din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite în parte, numai în ceea ce privește completarea dispozitivului deciziei în sensul obligării intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la plata sumei de 200 de RON cheltuieli de judecată în favoarea revizuentei.