ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2021

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârii nr. 1096/13.11.2018 emisă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la Judecătoria Piatra Neamț la Tribunalul Neamț, cu consecința obligării pârâtului să dispună transferul, ca urmare a promovării pe loc, de la Judecătoria Piatra-Neamț, la una din secțiile civile ale Tribunalului Neamț, precum și anularea parțială a actului administrativ cu caracter normativ, respectiv art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006 în raport cu dispozițiile cuprinse în Capitolul V din Legea privind statutul judecătorilor nr. 303/2004 care reglementează promovarea judecătorilor pe baza unui examen de promovare, în măsura în care se referă și la transferul judecătorilor la instanța superioară corespunzătoare gradului profesional obținut prin examen de promovare pe loc, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 6/2020 din 13 februarie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității petitului privind anularea parțială a Hotărârii nr. 193/2006 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare și, totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea Hotărârii nr. 1096/13.11.2018 emisă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și ca inadmisibilă, în ceea ce privește anularea parțială a Hotărârii nr. 193/2006 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Împotriva sentinței nr. 6/2020 din 13 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A..

Prin Decizia nr. 3906 din data de 24.06.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurenta - reclamantă A., împotriva sentinței nr. 6/2020 din 13 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 3906 din data de 24.07.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare reclamanta A., invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, contestatoarea a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a creat dosarul nr. x/2019 și, prin încheierea din 24.07.2020, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate, reținând că "prin Decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020 s-a admis excepția de neconstituționalitate și ș-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, este neconstituțională" "inadmisibilitatea decurgând din neîndeplinirea uneia dintre cerințele desprinse din art. 29 din Legea nr. 47/1992, și anume cea referitoare la neconstatarea normei vizate ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Contestatoarea arată că, deși a invocat excepția de neconstituționalitate la data de 09.06.2020, anterior pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 454/24.06.2020, iar această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 24.07.2020, respectiv aceeași dată la care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în dosarul nr. x/2019, consideră că în mod greșit a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată, motivat de admiterea excepției în alt dosar, deoarece decizia Curții Constituționale nr. 454/24.06.2020 trebuia aplicată și în cazul său, la soluționarea pe fond a recursului.

De altfel, Curtea Constituțională a menționat expres în paragraful 40:

"Ca efect al prezentei decizii, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, "Dispozițiile din legile [...] în vigoare, [..] constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fund neconstituționale sunt suspendate de drept". Așadar, Curtea constată ca dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție obligă legiuitorul să pună de acord prevederile neconstituționale ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, cu dispozițiile Constituției în 45 de zile de la dată publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, paragraful 24, și Decizia nr. 121 din 10 martie 2020. paragraful 331. Totodată, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Leșii nr. 242/20/8. urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată ta momentul publicării prezentei decizii, precaut si în cauzele supuse revizuirii, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. [a se vedea și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011. publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 20J5, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19 - 23]."

Or, prin decizia nr. 3906 din 24 iulie 2020, prin care a fost soluționat pe fond recursul promovat, Înalta Curte de Casație și Justiție nici nu a amintit de această Decizie a Curții Constituționale nr. 454/2020 și care a fost comunicată pe e-mail anterior termenului de judecată din 24.07.2020.

Concluzionând, argumentele invocate de contestatoarea-reclamantă privind lipsa de previzibilitate și arbitrariul în utilizarea criteriilor de transfer al judecătorilor au fost confirmate de Curtea Constituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020, prin care a admis excepția de neconstituționalitate, decizia Curții Constituționale fiind obligatorie, Înalta Curte de Casație și Justiție neavând posibilitatea legală de a nu o aplica. Aceasta cu atât mai mult cu cât însăși Curtea Constituțională a prevăzut expres că ea se aplică în cauzele în curs de soluționare sau în cauzele privind revizuirea.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

Examinând cauza și decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Or, prin contestația în anulare se invocă dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în raport de care contestatoarea apreciază că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la obligativitatea aplicării în speță a Deciziei nr. 454/2020 a Curții Constituționale.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin prima critică a motivelor de recurs vizează soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea parțială a actului administrativ cu caracter normativ, respectiv art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, cu motivarea că nu a fost formulată plângerea prealabilă, a fost soluționată în mod formal de către prima instanță, impunându-se soluționarea sa pe fond, iar a doua critică vizează, în esență, pretinsa nelegalitate a hotărârii, ce derivă din faptul că instanța de fond nu ar fi sancționat modalitatea discreționară a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în alegerea criteriului aplicabil la soluționarea cererilor de transfer pe verticală, de la judecătorie la tribunal, transfer care, în realitate, constituie etapa esențială a examenului de promovare în funcții de execuție.

În acest context, Înalta Curte constată că așa-zisul motiv de recurs pretins a fi fost omis de către instanța de recurs, referitor la aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020 nu se regăsește în memoriul de recurs ca și critică de nelegalitate circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că în mod constant, s-a reamintit faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea subliniază permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 503 coroborat cu art. 508 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 3906 din 24 iulie 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2019, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.