ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4394/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4394/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra contestației de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
I.1. Obiectul cererii și cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 4 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 1096/13.11.2018 emisă de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la Judecătoria Piatra Neamț la Tribunalul Neamț, cu consecința obligării pârâtului să dispună transferul, ca urmare a promovării pe loc, de la Judecătoria Piatra-Neamț, la una din secțiile civile ale Tribunalului Neamț, precum și anularea parțială a actului administrativ cu caracter normativ, respectiv art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006 în raport cu dispozițiile cuprinse în Capitolul V din Legea privind statutul judecătorilor nr. 303/2004 care reglementează promovarea judecătorilor pe baza unui examen de promovare, în măsura în care se referă și la transferul judecătorilor la instanța superioară corespunzătoare gradului profesional obținut prin examen de promovare pe loc, cu cheltuieli de judecată.
I.2. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de anulare a hotărârii nr. 1096/13.11.2018 a secției pentru judecători, ca neîntemeiată și respingerea, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca neîntemeiat a capătului de cerere având ca obiect anularea parțială a art. 3 din Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
I.3. Înregistrarea dosarului pe rolul Înaltei Curți
I.3.1. Prin sentința civilă nr. 65 din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, raportat la dispozițiile art. 29 și 35 din Legea nr. 317/2004 și caracterul de hotărâre a Plenului CSM a actului atacat, respectiv Hotărârea nr. 193/2006 emisă de Plenul CSM, hotărâre în materie de carieră, iar în raport de dispozițiile art. 31 C. proc. civ., atât cererea de anulare a Hotârârii nr. 1096/13.11.2018 emisă de secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cât și cea de anulare parțială a art. 3 din Hotărârea nr. 193/2006 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, având caracter principal.
I.3.2. Cauza, având ca obiect contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1096 din 13 noiembrie 2018 pronunțată de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 31.05.2019, sub același număr.
I.3.3. La termenul de judecată din data de 2 octombrie 2019, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția necomtetenței sale materiale, în raport de art. 9 din Legea nr. 304/2004.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației
În temeiul art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale a instanței, invocată în temeiul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, urmare declinării competenței de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 65/28.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, contestatoarea A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 1096 din 13 noiembrie 2018 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători.
Prin Hotărârea nr. 1096 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, s-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Piatra Neamț la Tribunalul Neamț formulată de doamna judecător A..
Sub aspectul competenței materiale a Înaltei Curți de a soluționa în primă instanță contestația formulată, urmează a se analiza dacă hotărârea respectivă se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (4)-(9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 29 alin. (4)-(9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
"Art. 29. - (…)
(4) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen și în secții, se iau prin vot direct și secret și se motivează.
(5) Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.
(6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii și pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la redactare.
(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători.
Rezultă că, potrivit art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație direct la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, se reține că art. 9 din Legea nr. 304/2004 de organizare judiciară, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 207/2018, prevede că:
Hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun.
În consecință, cum prezenta hotărâre nu este pronunțată în materie disciplinară, contestarea acesteia se face conform dreptului comun, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (1) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, raportat la rangul central al emitentului actului, competența materială de soluționare în fond revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Brașov, instanța inițial învestită de contestatoare, conform art. 127 alin. (2) C. proc. civ., corelat cu ale art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și, având în vedere prevederile art. 9 din Legea nr. 304/2004 și art. 10 alin. (1) teza a doua și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Dată
Tip
Sursă
02/12/2015
Cerere de chemare în judecată
B.
14/07/2016
Întâmpinare
Intimat - B.
28/07/2016
Acte
Recurent - MINISTERUL JUSTIȚIEI
12/06/2019
Cerere judecare în lipsă
Intimat - B.
Admite excepția necompetenței materiale a Inaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Declină competența de soluționare a contestației formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1096 din 13 noiembrie 2018 pronunțată de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2019.