ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1404/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 1679/19 noiembrie 2019 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Vaslui.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 18 din 1 februarie 2021, a respins acțiunea formulată de reclamant ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a normelor de drept material, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și anularea hotărârii Consiliului cu consecința obligării acestuia să emite o hotărâre prin care să aprobe cererea sa de transfer de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Vaslui.

Ulterior, recurentul a formulat cerere de repunere în termenul de exercitare a recursului, în cazul în care s-ar aprecia că hotărârea atacată i-a fost comunicată în mod legal, conform art. 186 alin. (1) - (3) din C. proc. civ.. A susținut că sentința atacată nu i s-a comunicat în format electronic la adresa de e-mail indicată, prin aplicația TPS disponibilă la nivelul Curții de Apel lași, prin care a și solicitat, în mod expres, comunicarea tuturor actelor de procedură, odată cu formularea acțiunii, invocând prevederile art. 154 alin. (6) și art. art. 158 alin. (2) din C. proc. civ.

Totodată, a precizat că apartamentul unde locuiește în municipiul Vaslui nu dispune de cutie poștală și de aceea a solicitat comunicarea actelor de procedură doar în format electronic, iar indicarea domiciliului oficial a fost făcută strict pentru a respecta cerințele de formă și conținut ale cererii de chemare în judecată, la adresa din municipiul Huși locuind părinții săi, care au găsit corespondența în cutia poștală după mai mult timp de la data depunerii.

Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2022, recurentul a arătat că înțelege să renunțe la judecată, în temeiul art. 406 alin. (1) și alin. (5) din C. proc. civ., întrucât a fost admisă cererea sa de transfer.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția tardivității recursului, având în vedere că prima instanță în mod legal a comunicat actele de procedură la domiciliul indicat de parte în cererea de chemare în judecată, instanța nefiind obligată să procedeze într-o anumită modalitate prevăzută de art. 154 alin. (6) din C. proc. civ. atâta vreme cât recurentul a indicat în mod valabil atât domiciliul său procesual din municipiul Huși, cât și adresa de e-mail, iar pe fond a cerut respingerea căii de atac.

Cu privire la cererea de repunere în termen, a apreciat că recurentul nu a dovedit motivele temeinic justificate care să justifice repunerea în termenul de declarare a căii de atac, motivele indicate implicând culpa, or, în doctrină s-a considerat că motivele temeinic justificate care pot justifica repunerea în termen trebuie să excludă culpa părții. În plus, susținerile părții privind domiciliul de fapt și neînștiințarea acestuia de către persoanele ce locuiesc la acel domiciliu (părinții săi) cu privire la comunicarea hotărârii judecătorești nu au fost probate, din copia cărții de identitate reieșind că recurentul are domiciliul indicat în acțiune.

Referitor la cererea de renunțare la judecată, intimatul a solicitat să se ia act de cererea recurentului, conform art. 406 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În cauză, se constată că recurentul nu a făcut dovada unor motive temeinic justificate în sensul textului de lege sus-menționat, susținerile părții în sensul că domiciliul indicat în acțiune a fost indicat strict pentru a respecta cerințele de formă și de conținut ale cererii de chemare în judecată nu pot constitui un astfel de motiv.

Așa fiind, se reține că prima instanță în mod corect a procedat la comunicarea hotărârii pronunțate la domiciliul indicat în acțiune, dar și prin e-mail, deși nu se solicitase în mod expres comunicarea actelor de procedură prin poștă electronică, așa încât susținerile părții nu au suport.

Prin urmare, actul de procedură reprezentat de comunicarea hotărârii atacate către recurent a fost realizat cu respectarea prevederilor legale.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din Codul de procedură, Înalta Curte va examina cu prioritate excepția tardivității recursului.

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care s-a soluționat acțiunea în contencios poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

În cauză, se constată că sentința atacată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 1 februarie 2018, atât la domiciliul indicat în acțiune (municipiul Huși), cât și la adresa de e-mail (accesată în 1 și 4 februarie 2021), iar recursul a fost declarat la data de 23 februarie 2021, așadar, cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., care s-a împlinit la data de 22 februarie 2021, conform prevederilor art. 181, 182 raportat la art. 184 din C. proc. civ.

Prin urmare, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen.

De asemenea, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat, aplicând sancțiunea juridică a decăderii, reglementată de art. 185 alin. (1) din același cod. ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge recursul reclamantul A. împotriva sentinței nr. 18 din 1 februarie 2021 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.