ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5587/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 18.06.2020, sub număr de dosar x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, solicitând:

(i) anularea Hotărârii nr. 472/31.03.2020 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii;

(ii) obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer de la Judecătoria VASLUI la Tribunalul VASLUI.

Prin sentința civilă nr. 849 din data de 25.09.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, admițând excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul întâmpinării, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.

Astfel, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași –Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 22.10.2020, sub un alt număr de dosar, respectiv nr. x/2020

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 127/2020 din 21 decembrie 2020, Curtea de Apel Iași– secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs principal reclamantul A., în cadrul căruia, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței, anularea Hotărârii nr. 472/31.03.2020 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, obligarea intimatului să emită o nouă hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Vaslui.

Într-o primă critică, a susținut recurentul că hotărârea este nelegală față de lipsa motivării, aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, conține considerente contradictorii, se raportează la elemente de fapt reținute în mod vădit eronat și, mai mult, cuprinde motive străine de natura cauzei.

Arată astfel că reținerea unor elemente de fapt ce nu au absolut nicio legătură cu cauza de față (pag. 3, paragraf final): "Astfel, după cum s-a arătat anterior, motivele pentru care a fost admisă o altă cerere de transfer au fost reprezentate de posibilitatea destabilizării unităjii de Parchet, de la care s-a solicitat transferul, schema fiind de 2 posturi, respectiv, experiența și abilitățile dobândite_de contracandidat în funcția de conducere"

Deopotrivă, reținerea, în mod vădit eronat, a unor elemente de fapt determinante pentru adoptarea unei soluții pe fondul cauzei: "dacă în anul 2019 existau două locuri libere la Tribunalul Vaslui, fiind admisă o cerere de transfer, în 2020 exista doar unul" - In realitate, în sesiunea de transfer iunie 2019, a existat un singur loc vacant la Tribunalul Vaslui, așa cum s-a reținut și în cuprinsul hotărârii prin care a fost respinsă cererea sa de transfer (atașată) în vreme ce, în anul 2020, în sesiunea în două etape din luna martie, au existat 4 locuri vacante la nivelul Tribunalului Vaslui, în urma desfășurării primei etape vacantându-se încă un loc (așadar, existând, la data adoptării H.C.S.M., secția pentru judecători nr. 472/31.03.2020, un număr de 5 locuri vacante la nivelul Tribunalului VASLUI); "De altfel, în sesiunea de transfer din iunie 2019 a fost admisă în detrimentul reclamantului, o altă cerere de transfer de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Iași" - în realitate, în sesiunea de transfer din iunie 2019 a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător B., de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul VASLUI.

Consideră că aceste erori sunt esențiale, întrucât stau la baza unei așa-zise "invalidări" a argumentelor expuse de către parte în cuprinsul cererii introductive. Mai mult, ele vădesc faptul că judecătorul fondului a ignorat sau nici măcar nu a observat faptul că, în sesiunea martie 2020, procedura de transfer a judecătorilor s-a realizat în două etape succesive, în condițiile art. 2 alin. (4) din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin H.C.S.M. nr. 1347/2019, iar obiectul acțiunii promovate 1-a constituit H.C.S.M., secția pentru judecători nr. 472/31.03.2020, emisă în cea de-a doua etapă.

În speță, prima instanță nu a reținut și nici nu a înlăturat susținerile sale și nici nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care 1-a adoptat, astfel că hotărârea pronunțată nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar.

Deopotrivă, mai susține că hotărârea recurată conține considerente contradictorii, de vreme ce, pe de-o parte, judecătorul fondului a apreciat că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020, publicată în M. Of. nr. 655 din 24 iulie 2020, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) sunt neconstituționale, a operat, practic, o invalidare a H.C.S.M. nr. 1347/2019, prin prisma calității emitentului (fără a se explica, totuși, mecanismul juridic prin care ar fi fost lipsită de efecte Hotărârea secției pentru Judecători nr. 1347/2019, ca act administrativ unilateral) și, pe de altă parte, face aplicarea directă la speță a criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulamentul privind transferurile, deși se afirmă că acestea pot constitui doar "un element de ghidaj pentru instanță".

Într-o critică distinctă, recurentul apreciază, totodată, că prima instanță a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, constatând că intimatul nu a depășit în cauză marja de apreciere de care dispune în materia transferurilor judecătorilor.

Deși este unanim acceptat faptul că intimatul are o largă marjă de apreciere în soluționarea cererilor de transfer, consideră că exercitarea acestui drept a devenit abuzivă în condițiile în care, într-o perioadă semnificativă de timp și după numeroase cereri de transfer, intimatul refuză cu obstinație încuviințarea cererilor de transfer pe care le-a formulat.

Se observă că pârâtul utilizează discreționar criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul aprobat prin H.C.S.M. nr. 1347/2019, raportându-se doar la volumul de activitate al instanțelor implicate în procedura de transfer, astfel încât să creeze aparența de legalitate în adoptarea hotărârilor ce mă privesc.

În acest sens, chiar dacă s-ar considera că motivele avute în vedere de secția pentru judecători din cadrul C.S.M. s-ar încadra, prin raportare exclusiv la cererile sale de transfer, în limitele rezonabile de apreciere de care aceasta dispune, această concluzie nu poate fi reținută prin raportare la întreaga conduită a pârâtului din ultimul an și jumătate, în ceea ce privește politica de transferuri.

Susține astfel că, în perioada menționată, a formulat mai multe cereri de transfer care au fost succesiv respinse, în condițiile în care, situația Judecătoriei Vaslui, la începutul anului 2020, era mult mai favorabilă atât din perspectiva volumului de activitate per judecător, cât și din perspectiva gradului de ocupare a schemei de personal, față de situația avută în vedere în sesiunea mai-iunîe2019, când a fost admisă cererea doamnei judecător G.M.

Analiza comparată a datelor statistice pentru anii 2019-2020 a fost prezentată în cuprinsul cererii introductive si, pe această cale, vă rog să țineți cont de argumentele acolo expuse, fiind inutil a le reitera în cuprinsul prezentei.

Insistă asupra faptului că întreaga conduită a pârâtului l-a determinat să formuleze prezentul demers judiciar, deoarece activitatea acestuia este lipsită de orice previzibilitate, sub pretextul invocării motivului volumului de activitate de la Judecătoria Vaslui, intimatul putând să dea orice soluție dorește.

Apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prima instanță făcând o aplicare greșită a normelor de drept material.

Nu contestă marja de apreciere a intimatului în procedura transferului, însă invocă, în principal, excesul de putere. Consideră că prima instanță a dat o interpretare eronată acestei noțiuni, ce are un anumit specific în procedura transferului.

Ceea ce invocă este excesul de putere datorat lipsei de consecvență și de previzibilitate a secției, a faptului că cererile sale de transfer au fost în mod succesiv respinse, deși practica recentă deja confirmase faptul că, în circumstanțe obiective nu doar similare, ci chiar mai puțin favorabile, transferul unui judecător de la Judecătoria Vaslui la instanța superioară este oportună.

Nu s-au avut în vedere nici avizele instanțelor ierarhic superioare implicate, dându-se preferință doar avizului negativ înaintat de către Judecătoria Vaslui și fără a se oferi o justificare pentru această alegere făcută de secția pentru judecători, în condițiile în care atât Tribunalul Vaslui cât și Curtea de Apel Iași, au oferit avize favorabile transferului în toate sesiunile de transfer la care am participat.

Desigur, ar putea invoca intimatul că, independent de poziția exprimată de instanțele ierarhic superioare celei de la care provin, gestionarea resurselor umane la nivelul instanțelor reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să aibă în vedere asigurarea bunei funcționări a activității instanțelor implicate.

Situația volumului ridicat de muncă de la nivelul Judecătoriei Vaslui este o problemă sistemică, de necontestat, însă aceasta nu este de apariție recentă, datând încă din anul 2016 și nu îi poate fi imputată recurentului, de vreme ce, pentru remedierea deficitului de personal, se impune ca secția pentru Judecători a C.S.M. să adopte măsuri eficiente de gestionare a resursei umane pe termen lung și nu doar să încerce să conserve o stare de firav echilibru, la care s-a ajuns numai prin efortul conjugat al magistraților acestei instanțe.

Din această perspectivă, nu consideră că menținerea sa în activitate la această instanță este de natură să rezolve problemele cu care se confruntă instanța, fiind în sarcina intimatului să efectueze demersurile necesare în vederea redimensionării schemei de personal și a ocupării locurilor vacante cu judecători definitivi.

Or, în lipsa promovării unei politici susținute de echilibrare a volumului de activitate la instanțele din țară, intimatul nu poate invoca, în susținerea oportunității respingerii sistematice a cererilor de transfer pe care le-a formulat, propria culpă.

Deși poate constitui un argument pertinent în respingerea cererilor de transfer, situația volumului de activitate de la instanța de proveniență și de la instanța de destinație, nu poate fi invocata în mod sistematic, întrucât, după o anumită perioadă de timp, respingerea unei cereri doar în considerarea acestei împrejurări pare a avea efectul unei interdicții la transfer și, implicit, a unei interdicții la ascensiune profesională, interdicții ce nu sunt prevăzute de lege.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului formulat, desființarea sentinței recurate, urmând ca, în urma rejudecării cu reținere a cauzei, să fie readministrat probatoriul, să se dispună anularea Hotărârii nr. 472/31.03.2020 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și să fie obligat intimatul să aprobe transferul său de la Judecătoria VASLUI la Tribunalul VASLUI.

Apărările formulate în cauză și recursul incident

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond, ca legală și temeinică.

Odată cu întâmpinarea, în condițiile art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat și recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident și înlăturarea considerentelor hotărârii prin care judecătorul fondului a apreciat că Decizia nr. 454/2020 a Curții Constituționale este aplicabilă în cauză.

Susține astfel că, în considerentele sentinței recurate, judecătorul fondului a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020 este aplicabilă cauzei, atâta vreme cât situația cererii de transfer a reclamantului nu era definitivată. S-a mai reținut că potrivit deciziei Curții Constituționale "dreptul la transfer subzistă dar nu este constituțională reglementarea pocedurii de transfer prin regulamentul secției corespunzătoare a C.S.M."

Apreciază astfel că prima instanță a interpretat greșit normele legale în materie atunci când a reținut incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020, având în vedere că, prin această decizie din data de 24.06.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 655; din 24 iulie 2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituționale.

În ceea ce privește incidența Deciziei nr. 454 din 24,06.2020 pronunțată de Curtea Constituțională, arată că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile "sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".

Aceste prevederi constituționale preluate la nivel legal prin art. 11 alin. (3) și art. 31 1 alin. (0) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.; republicată, cu modificările și completările ulterioare, consacră efectele deciziilor Curții Constituționale, respectiv aplicarea pentru viitor și caracterul general obligatoriu al acestora.

Potrivit principiului neretroactivității, normele juridice nu produc efecte juridice pentru trecut, ci numai pentru viitor, așadar, de la data intrării în vigoare a actului normativ.

Prin urmare, regula este efectul ex nunc al deciziilor instanțelor constituționale, adică de la data la care acestea sunt publicate. Aceasta înseamnă, în esență, că deciziile menționate determină consecințe juridice în privința raporturilor/situațiilor juridice care apar de la momentul publicării deciziei. Ca urmare, normele constatate ca fiind instituționale rămân aplicabile situațiilor juridice anterioare publicării respectivelor decizii. În același timp, însă, legea prevede excepții pentru cauza în care s-a pronunțat decizia, ori chiar instanțele de contencios constituțional pot statua asupra unor astfel de excepții în absența unor norme legale exprese.

Astfel, raportat și la prezumția de constituționalitate a normei pe perioada cât aceasta a fost în vigoare, efectul imediat - de la data publicării - presupune, ca regulă, că decizia produce consecințe asupra situațiilor juridice care apar după data publicării ei.

Invocă practica jurisdicțională a Curții Constituțională, ce precizează efectele de ordin constituțional ale deciziilor sale, susținând deopotrivă că, din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020, având ca obiect prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 și art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează, condițiile transferării judecătorilor, precum și prevederile art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioara Legii nr. 242/2018, prin care Consiliul a fost abilitat să emită regulamentul privind normele de reglementare a procedurii transferului, se reține că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale din perspectiva faptului că reglementarea statutului judecătorilor și procurorilor trebuie să se facă prin lege organică.

Cu alte cuvinte, aspectele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă trebuie reglementate prin lege organică, Curtea Constituțională arătând că "legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze, pe de o parte, instituția transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite, și, pe de altă parte, procedura realizării acestuia în Legea nr. 317/2004".

Totodată, prin Decizia nr. 454 din 24.06.2020, Curtea Constituțională a prevăzut clar efectele acesteia: "40. Ca efect al prezentei decizii, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, "Dispozițiile din legile [...] în vigoare, [...] constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". Așadar, Curtea constată că dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție obligă legiuitorul să pună de acord derile neconstituționale ale art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, cu dispozițiile Constituției în 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii. Totodată, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, precum și în cauzele supuse revizuirii, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. [a se vedea și Decizia nr. ' 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea-I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23]".

Susține recurentul –pârât că, din considerentele deciziei sus-menționate se observă că legiuitorul constituțional a invocat prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție referitoare la faptul câ dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei, dacă legiuitorul nu se conformează în sensul celor arătate mai sus și că doar dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 urmează a fi înlăturate de Ia aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, precum și în cauzele supuse revizuirii, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Având în vedere specificul contenciosului administrativ și faptul că motivele de nulitate ale unui act administrativ se analizează în raport cu situația și legislația existente la momentul emiterii acestuia, apreciază că hotărârile prin care s-a dispus cu privire la cereri de transfer până la momentul la care decizia Curții Constituționale începe să-și producă efectele reprezintă "facta praeterita". Trebuie avut în vedere în acest sens și faptul că până la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial, norma analizată a beneficiat de o prezumție_de_constituționalitate care nu a fost răsturnată decât ulterior finalizării procedurii de transfer, actul administrativ atacat menținându-și aptitudinea de a răspunde scopului pentru care a fost emis, cu păstrarea echilibrului între interesul public și drepturile și interesele legitime ale destinatarului său.

Pe de altă parte, potrivit art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii îi revine atribuția de a aproba transferul judecătorilor, iar acest text de lege nu a fost declarat neconstituțional.

Prin urmare, consideră că, atâta vreme cât actul administrativ atacat a fost emis în concordanță cu pozițiile legale și regulamentare în vigoare la acel moment, iar deciziile Curții Constituționale, de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, legislația urmând a fi modificată în consecință pentru viitor, în mod greșit judecătorul fondului a reținut că Decizia nr. 454/2020 a Curții Constituționale este incidentă în cauză.

În concluzie, solicită admiterea recursului incident și înlăturarea considerentelor prin care judecătorul fondului a apreciat că decizia sus-menționată este aplicabila în cauză.

În cadrul întâmpinării, susține că instanța de fond a analizat toate argumentele părților concluzionând că autoritatea a avut în vedere situația instanțelor implicate în transfer precum și situația personală a reclamantului, neputându-se reține că hotărârea conține motive contraditorii, întrucât, întrucât, deși a apreciat că Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020 ar fi aplicabilă procesului pendinte, prima instanță a argumentat faptul că judecătorul nu poate refuza să judece, analizând astfel dacă subscrisul a acționat cu exces de putere atunci când a respins cererea de transfer a recurentului-reclamant. Concluzia este una logică în condițiile în care Curtea Constituțională nu a precizat vreodată că regulamentul emis de Consiliu în materia transferurilor judecătorilor este lipsit de finalitate în cazul sesiunilor de transfer care au fost urmate de emiterea unor acte administrative care au intrat în circuitul civil.

În ceea ce privește argumentele invocate de recurent care susțin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâtul apreciază că nici acestea nu pot fi reținute, excesul de putere fiind definit de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În acest context, consideră că argumentele recurentului conform cărora autoritatea ar fi săvârșit un exces de putere prin lipsa de consecvență și de previzibilitate și prin faptul că au fost respinse mai multe cereri de transfer ale acestuia, sunt lipsite de fundament juridic, Consiliul Superior al Magistraturii exercitându-și dreptul de apreciere în limitele competențelor prevăzute de lege, cu respectarea procedurii, precum și a drepturilor și libertăților recurentului, potrivit legii.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, constatând în mod corect oportunitatea măsurii luate de subscrisul, analiza comparativă și coroborată a criteriilor regulamentare fiind realizată în raport de dezideratul principal, cel al funcționării optime a instanțelor implicate în procedura de transfer.

Recurentul – reclamant A. nu a formulat întâmpinare la recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, deși acesta i-a fost comunicat în termenul legal, împreună cu întâmpinarea depusă de autoritate la recursul său.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul – reclamant A. nu a formulat nici Răspuns la întâmpinarea depusă de pârât.

Procedura de soluționare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 29.03.2021 s-a stabilit primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 16.11.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de solicitarea recurentului – reclamant A., de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte declară dezbaterile închise și reține dosarul spre soluționare pe fondul recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, a susținerilor și apărărilor invocate, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, reține următoarele:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/26.02.2020/DRUO/6599/ST/2020 reclamantul A., judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Vaslui, a solicitat transferul la Tribunalul Vaslui.

Reclamantul a supus controlului jurisdicțional de legalitate hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 472/31.03.2020 prin care s-a respins cererea sa de transfer de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Vaslui.

Prin acest act administrativ s-a reținut că nu este oportună aprobarea cererii de transfer a reclamantului, având în vedere situația dificilă a Judecătoriei Vaslui în condițiile existenței unui singur post vacant, încărcăturile pe judecător și pe șchemă depășesc cu mult mediile naționale, precum și faptul că la această instanță din cei 15 judecători care desfășoară activitate, 4 sunt stagiari, însă judecătorii care funcționează efectiv sunt în număr de 11, judecătorii stagiari aflându-se în concediu pentru pregătirea examenului de capacitate.

S-a reținut că secția pentru judecători nu va analiza motivele personale și profesionale invocate de magistrații care au formulat cereri în faza I a sesiunii de transfer, având în vedere că situația acestora a fost deja analizată, iar situația de fapt, atât din punctul de vedere al solicitantului, cât și al posturilor, nu s-a modificat, încât să impună o nouă analiză, motiv pentru care va respinge cerererile de transfer în faza a II-a la Tribunalul Vaslui, ca nefiind oportune la acest moment.

Nemulțumit de aceasta soluție reclamantul a promovat acțiunea în fata instanței de contencios administrativ, învederând, în esența, ca hotărârea a cărei anulare o solicita nu este motivată și, nu numai că nu au fost luate în considerare motivele de ordin personal și profesional cu caracter excepțional pe care le-a invocat, dar secția pentru judecători a omis cu desăvârșire să le analizeze, întrucât, în motivarea hotărârii nu se regăsește niciun fel de referire la acesta, nici măcar sumară.

Dimpotrivă, paratul susține ca hotărârea este motivată într-o manieră ce garantează legalitatea, oportunitatea și previzibilitatea măsurilor dispuse de Cosiliul Superior al Magistraturii, argumentele prezentate în hotărârea contestată sunt clare, coerente și lipsite de ambiguități sau de contradicții, fiind în măsură să permită urmărirea raționamentului care a condus la adoptarea acesteia, iar soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situația personală a unui magistrat, cu ignorarea criteriilor regulamentare.

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte apreciază ca fiind fondat recursul principal declarat de recurentul-reclamant A., în raport de incidența Deciziei Curții Constituționale și, ca nefondat, recursul incident declarat de recurentul – pârât Consiliul Superior al Magistraturii, pentru următoarele considerente:

Recursul principal este apreciat ca fondat, în cauză fiind incidente ambele motive de casare invocate, respectiv dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., sentința atacată fiind nelegală pe aspectul considerentelor și soluției care au înlăturat în cauză aplicabilitatea Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020.

Prin sentința atacată prima instanță a respins acțiunea reclamantului reținând că deși aplicarea acestor criterii și condiții nu este conformă Constituției, trebuie avute în vedere prevederile art. 5 alin. (2) din C. proc. civ. – Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, curtea urmând să stabilească dacă actul contestat a fost emis cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (2) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În opinia Înaltei Curți recursul este fondat plecând de la premisa aplicabilității în cauză în raport de obiect a Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020, care, la data publicării acesteia – 24.06.2020 - cauza având ca obiect contestarea hotărârii secției pentru judecători a CSM era în curs de judecată pe rolul Curții de Apel Iași în urma declinării competenței de către Curtea de Apel București.

Temeiul de drept al emiterii Hotărârii nr. 472 din 31 martie 2020 a secției pentru Judecători îl reprezintă dispozițiile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prevederile art. 2 din Regulamentul privind transferul judecătorilor aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 1347/17.09.2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 769/23.09.2019.

În raport de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție în sensul aplicării pentru viitor și, față de caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată incidentă Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020 având în vedere obiectul prezentului litigiu și faptul că, la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, respectiv 24 iulie 2020, cauza se afla în curs de judecată în primă instanță.

Prin Decizia nr. 454 din 24 iunie 2020, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituționale.

În esență, prin decizia menționată, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, care nu stabilesc criteriile și procedura de transfer a judecătorilor și care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din Constituție. Or, dispozițiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 au stat la baza emiterii hotărârii contestate în prezenta cauză.

Din conținutul deciziei Curții Constituționale, rezultă că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, generează o stare de impredictibilitate și astfel, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a reținut în considerentele deciziei, cu privire la statutul judecătorilor și procurorilor, că elementele esențiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forță juridică inferioară acesteia, respectiv printr-un act cu caracter normativ emis de autoritatea pârâtă.

Curtea Constituțională a constatat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa, pe de o parte, instituția transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite și, pe de altă parte, procedura realizării transferului în Legea nr. 317/2004.

Ulterior pronunțării primei instanțe s-a reglementat prin Legea nr. 313/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 publicată în data de 28 decembrie 2021, procedura transferului judecătorilor și procurorilor prin modificarea art. 60 din Legea nr. 303/2004 și punerea în acord cu dispozițiile deciziei Curții Constituționale 454/2020.

În raport de aceste constatări, Înalta Curte apreciază ca fiind fondat recursul principal ținând cont de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020 incidentă în prezenta cauză.

Pirn urmare, în parte, acțiunea reclamantului este întemeiată.

Astfel, Hotărârea nr. 472 din 31 martie 2020 emisă de secția pentru Judecători din cadrul CSM prin care a fost respinsă cererea de transfer formulată de reclamant este nelegală, deoarece este lipsită de temei legal ca urmare a declarării neconstituționalității dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 prin Decizia Curții Constituționale nr. 454/2020, dispozițiile aplicabile și incidente în raport de obiect.

Pe cale de consecință, recursul principal declarat de reclamant este fondat, și urmează a fi admis, iar în urma casării în parte a sentinței recurate și rejudecării cauzei, Înalta Curte va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamant și va anula Hotărârea nr. 472 din 31 martie 2020 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Înalta Curte va respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, constatând că și în privința cererii de transfer sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 454/2020, pronunțată de Curtea Constituțională.

Aceasta, întrucât Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale, și în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, reținându-se, totodată, că nu pot fi prevăzute prin Regulament condițiile transferării judecătorilor, acestea fiind necesar a se reglementa în Legea nr. 303/2004.

În consecință, în respectarea principiului legalității, nu se poate dispune de către instanța de recurs asupra cererii de transfer, în contextul declarării neconstituționalității textului de lege care reglementează transferul judecătorilor, fără însă a stabili condițiile în care se realizează transferul.

Înalta Curtea constată că efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020 sunt incidente și în consecință această cerere nu poate fi analizată de instanța de recurs, ca efect al rejudecării, deoarece nu pot fi aplicate norme declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională.

Se consideră, astfel, că nu numai în controlul de legalitate al hotărârilor CSM, ci și în privința înseși cererii de transfer sunt incidente dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020.

Astfel, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale și urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecare la momentul publicării deciziei, dar și că nu pot fi prevăzute prin Regulament condițiile transferului, acestea fiind necesar a fi reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Așadar nu se poate apela la alte legi care reglementează instituția transferului (dreptul muncii, C. civ., etc) pentru a "împrumuta" de la acestea condițiile transferului, cu atât mai mult cu cât elementele esențiale ale raporturilor de muncă ale judecătorilor și procurorilor sunt reglementate prin Legea nr. 303/2004, lege specială în raport cu cele invocate de instanța de fond.

Prin urmare, legiuitorul având obligația de a pune în acord cu Constituția prevederile art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, iar Consiliul Superior al Magistraturii păstrând atribuția de a dispune asupra cererilor de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte consideră că soluția din recurs trebuie să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit cu această cerere și urmând să o soluționeze după punerea în acord cu Constituția a dispozițiilor art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004 (în acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin decizia nr. 715 din 09 februarie 2021).

În consecință, Înalta Curte, în rejudecare, va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A., va anula Hotărârea nr. 472/31.03.2020 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, respingând în rest acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că, nu numai în controlul de legalitate al hotărârii CSM, ci și în ceea ce privește în concret cererea de transfer a reclamantului sunt incidente dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020.

Soluția de respingere în rest a acțiunii, respectiv a cererii de obligare a pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea de transfer de la Judecătoria Vaslui la Tribunalul Vaslui, se impune tot ca efect al incidenței Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2020, neputându-se dispune asupra cererii de transfer decât după punerea în acord cu Constituția a dispozițiilor art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii

Criticile recurentului-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., formulate în privința considerentelor sentinței atacate, ce vizează aplicabilitatea în cauza pendinte a Deciziei nr. 454/2020, pronunțată de Curtea Constituțională, sunt neîntemeiate și nu pot fi primite de instanța de control judiciar.

Astfel reține Înalta Curte că efectele asupra cauzelor pendinte ale unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, sunt clarificate de Curtea Constituțională la punctele 24 și 25 din cuprinsul Deciziei nr. 392 din 18 iunie 2020, făcându-se trimitere și la jurisprudența anterioară a Curții Constituționale.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție și de caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, se reține că în speță, față de obiectul acțiunii deduse judecății, este incidentă Decizia nr. 454/2020, pronunțată de Curtea Constituțională, constatându-se că la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, prezentul litigiu se afla în curs de judecată.

Instanța de control judiciar apreciază că nu este încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât Decizia nr. 454/2020 a Curții Constituționale produce consecințe juridice și într-o cauză aflată în curs de judecată pentru o situație juridică nefinalizată, respectiv în speță, legalitatea hotărârii prin care s-a dispus cu privire la cererea de transfer formulată de reclamant.

În consecință, în raport de argumentele prezentate anterior, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de pârât, ca nefondat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul principal promovat de reclamantul A.; va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A.; va anula Hotărârea nr. 472/31.03.2020 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, urmând a respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 127/2020 din data de 21 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A..

Anulează Hotărârea nr. 472/31.03.2020 a secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 127/2020 din data de 21 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.