ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 596/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la 9 august 2018, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat: obligarea pârâtei B. să șteargă toate comentariile și referirile cu conținut calomnios, denigrator și batjocoritor la adresa sa de pe pagina sa publică de socializare de pe internet (contul său de Facebook) în perioada iunie 2018 până în prezent; obligarea pârâtei de a nu mai publica și de a nu mai găzdui pe pagina sa publică de socializare comentarii și referiri cu conținut denigrator, defăimător și batjocoritor la adresa reclamantei; obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității și reputației reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1554 din 26 septembrie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale, a respins primul capăt de cerere, ca rămas fără obiect și a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B..

Prin decizia civilă nr. 1538A din 4 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul pârâtei împotriva sentinței civile nr. 1554 din 26 septembrie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiat.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei civile nr. 1538A din 4 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a invocat următoarele aspecte:

Decizia instanței de apel este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 477 alin. (1) și (2) C. proc. civ., precum și ale art. 479 alin. (1) C. proc. civ., prin stabilirea de la început a unei situații preliminarii potrivit căreia instanța de fond ar fi analizat și s-ar fi pronunțat doar asupra a două categorii de comentarii insultătoare, denigratoare și umilitoare proferate de pârâtă.

Or, în condițiile în care în cuprinsul cererii de apel pârâta a formulat critici referitoare la pretinsa neîntrunire a elementelor răspunderii civile delictuale, cu privire la toate comentariile denigratoare expuse în cererea de chemare in judecată, rezultă că instanța de apel avea obligația să analizeze toate aspectele învederate în cererea de apel, fără a opera vreo restrângere a acestora.

O altă critică vizează faptul că decizia recurată este pronunțată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor art. 1357 din C. civ.

Astfel, pârâta avea posibilitatea tehnică și obligația de a atrage atenția vizitatorilor paginii sale asupra respectării normelor legale și de etică atunci când postează comentarii și mai mult decât atât, precum și obligația de a șterge comentariile și postările care ies din limitele bunului simț și al legii, astfel cum instanța de apel reține că sunt postările găzduite de pârâtă.

De asemenea, decizia recurată este dată cu încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor art. 252 și art. 253 alin. (4) din C. civ.

În acest sens, reclamanta arată că instanța de apel apreciază, greșit, ca simple atingeri ale drepturilor personalității, singurele afirmații asupra cărora pretinde s-ar fi pronunțat instanța de fond și concluzionează că acestea nu ar fi de natură să provoace reale prejudicii morale reclamantei, prin raportare la probele administrate în cauză.

În realitate, toate comentariile pârâtei sunt făcute cu intenția de a pune semnul întrebării atât profilul moral, cât și calitățile profesionale ale recurentei.

În speță, trebuie avut în vedere criteriul general evocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, fiind redate, pe larg, pasaje din jurisprudența națională și europeană.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare și admiterea recursului.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 3 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, fiind respinsă excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, pentru motivele reținute prin încheierea respectivă, stabilind termen, cu citare părți, pentru soluționarea pe fond a acestuia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, atât neanalizarea de către instanța de apel a circumstanțelor factuale ale cauzei, prin prisma dispozițiilor legale care guvernează dreptul la viață privată și limitele dreptului la liberă exprimare - respectiv neanalizarea contextului factual în care au fost făcute comentariile pe contul de pe rețeauaa de socializare a pârâtei și a postărilor la comentariile pârâtei de pe același cont, cât și interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept intern și convențional care reglementează cele două drepturi aflate în conflict. S-a pretins că examinarea faptei imputate a fost realizată de instanța de apel prin preluarea trunchiată a postărilor pretins jignitoare, fără a analiza contextul și persoanele care au făcut acest lucru, precum și contextul în care aceste expresii au fost folosite și care ar fi consecințele pe care le-ar putea produce.

Înalta Curte, examinând considerentele deciziei recurate, constată insuficientă analiza generală realizată de instanța de apel referitor la domeniul interpretării și aplicării art. 8 și 10 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Instanțele fiind învestite cu o acțiune în răspundere civilă delictuală în materia dreptului la respectarea vieții private al cărui titular este reclamanta, opus libertății de exprimare de care se prevalează pârâta, instanța de apel trebuia a apreciat asupra necesității examinării justului echilibru între cele două drepturi aflate în dispută, și prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a concluziona dacă, în cauză, este incident art. 75 alin. (2) din C. civ.

În aprecierea depășirii limitelor libertății de exprimare și necesității respectării dreptului la viața privată, respectiv a dreptului la reputație, onoare și demnitate, Curtea europeană, într-o jurisprudență constantă, a avut în vedere calitatea și funcția persoanei criticate, dar și a persoanei care expune criticile în mod public; forma, stilul și contextul mesajului critic; amploarea afirmațiilor imputate reclamantului (cauza Andreescu c. României); interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan c. României); buna-credință a celui care face afirmațiile (cauza Ileana Constantinescu c. României); distincția între judecățile de valoare și imputarea unor situații faptice sau chiar a unor fapte obiective; proporționalitatea sancțiunii cu fapta imputată, precum și motivarea hotărârii, respectiv motivele pertinente și suficiente pe care autoritățile le invocă pentru a justifica ingerința în dreptul la libertatea de exprimare (cauza Dumitru c. României, cauza Cumpănă și Mazăre c. României).

Din perspectiva acestei analize, instanța de apel, printr-o examinare insuficientă a elementelor concrete ale cauzei, a constatat că este greșită concluzia tribunalului potrivit căreia dreptul la liberă exprimare exercitat de către pârât nu s-a realizat în limitele permise de lege și că afirmațiile pârâtei ar fi adus atingere drepturilor reclamantei la imagine, onoare și reputație.

Reluând analiza Curții europene în domeniul balansului între dreptul la viață privată și dreptul la liberă exprimare, instanța de apel reține inexistența caracterului ilicit al faptei pârâtei, pe de o parte, reținând că afirmațiile pârâtei din comentariile postate pe rețeaua de socializare s-a realizat în limitele permise de lege, iar pe de altă parte, că în calitate de titular al profilului de pe rețeaua de socializare, pârâta nu are obligația de a cenzura conținutul creat de alți utilizatori care au acces la profilul său și de aceea nu poate fi angajată răspunderea pentru comentariile altor persoane.

Considerentele hotărârii recurate nu evocă însă analiza concretă a afirmațiilor imputate și contextual factual în care acestea au fost făcute publice, deși instanța de apel reține că răspunderea pentru comentariile de pe Facebook poate fi angajată, pe de o parte, în legătură cu standardele comunității Facebook care descriu ce este permis și ce nu atunci când se accesează rețeaua de socializare, examinare necesară pentru a se stabili dacă inacțiunile pârâtei au afectat dreptul la bună reputație și dreptul la imagine al reclamantei și s-ar putea circumscrie unor fapte ilicite sau, dacă, acestea se plasează în sfera libertății de exprimare.

Practic, recurenta a reclamat pe de o parte, acțiunile pârâtei constând în postări proprii ale pârâtei pretins a fi jignitoare, iar pe de altă parte, inacțiunea pârâtei în legătură cu comentariile la postările pârâtei de contul său de socializare. Or, reținerea acțiunilor și inacțiunilor pârâtei nu a fost realizată în lumina tuturor circumstanțelor cauzei, de vreme ce instanța de apel nu a realizat nicio evaluare concretă a inacțiunii pârâtei și a conținutului afirmațiilor imputate, din perspectiva formei, stilului, a contextului și circumstanțelor în care acestea au fost expuse publicului, deși soluția pronunțată de instanța de apel a fost diametral opusă celei pronunțate în primă instanță, ceea ce impunea o analiză susținută a circumstanțelor cauzei cu privire la faptele recalificate juridic.

Prin prisma principiilor aplicabile în cauzele în materia libertății de exprimare, enunțate anterior, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că afirmațiile pârâtei, distribuite pe pagina sa de Facebook, care au declanșat litigiul, nu au gravitatea necesară pentru a justifica intervenția coercitivă a statului, iar pe de altă parte, că răspunderea pârâtei nu poate fi atrasă pentru afirmațiile unor terțe persoane care au publicat comentarii pe profilul său de Facebook.

Astfel, instanța de apel nu a realizat o verificare în conținut a celor două tipuri de fapte imputate pârâtei, acțiuni și inacțiuni, verificare care trebuia să includă observarea contextului factual ce a determinat distribuirea și tipul de acțiuni pe care rețeaua de socializare le permitea pentru moderarea în mod proactiv a conținutului comentariilor publicate pe pagină de către vizitatori la postările proprii ale pârâtei, precum și scopul cu care pârâta a acționat, dacă aceasta a acționat sau nu în mod prompt pentru înlăturarea ori pentru blocarea accesului; totodată, era necesar a fi analizată tema abordată, buna-credință, forma și stilul textului, considerat de reclamantă ca fiind unul tendențios, întrucât i-au fost atribuite calități ce țin de latura penală, precum și cuvinte defăimătoare utilizate în mod repetat.

Toate acestea erau necesare pentru a putea concluziona în privința caracterului ilicit al faptei deduse judecății și a stabili dacă au fost respectate criteriile specifice utilizate în jurisprudența instanței europene în verificarea limitelor libertății de exprimare.

Or, toate aceste aspecte au natura unor circumstanțe factuale ale cauzei și revine instanței de apel rolul clarificării lor, stabilirea faptelor, pe baza probelor administrate în cauză, fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond, instanței de recurs revenindu-i exclusiv rolul de a examina, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În acest sens, se reține că analiza instanței de apel nu reflectă o judecată realizată în raport cu toate coordonatele jurisprudenței Curții Europene care, a stabilit că nu se exclude de plano o analiză de conținut asupra materialului acuzat pentru caracterul său defăimător doar justificat de împrejurarea că acesta ar aparține altcuiva decât cel care îi asigură redarea.

În aceste condiții, instanța de apel, în rejudecare, trebuie să analizeze îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prin raportare la conținutul afirmațiilor proprii ale pârâtei distribuite pe pagina de Facebook a acesteia și a pretinsei inacțiuni din partea acesteia din perspectiva regulilor impuse de rețeaua de socializare cu privire la moderarea conținutului comentariilor publicate pe pagină de către vizitatori. Or, stabilirea inexistenței răspunderii civile delictuale a pârâtei nu a fost realizată în lumina tuturor circumstanțelor cauzei, de vreme ce instanța de apel nu a realizat nicio evaluare concretă a acțiunilor și inacțiunilor pârâtei din această perspectivă, deși soluția pronunțată de instanța de apel a fost diametral opusă celei pronunțate în primă instanță, ceea ce impunea o analiză susținută a circumstanțelor cauzei cu privire la faptele recalificate juridic.

În consecință, numai după o evaluare concretă a acțiunilor și inacțiunilor pârâtei și a probelor care le susțin, dar și după analiza particulară a respectării dispozițiilor art. 8 și 10 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 30 alin. (6) din Constituție - elemente care să concure la stabilirea completă a situației de fapt, în cazul particular dedus judecății, se va putea aprecia asupra întrunirii cumulative a condițiilor de existență a răspunderii civile delictuale, reglementate de dispozițiile art. 1357 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei, iar instanța de recurs va putea să cenzureze ea însăși modul de aplicare a dispozițiilor legale pertinente, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii pronunțate, evident, în ipoteza în care se va declanșa un asemenea control.

Totodată, instanța de trimitere urmează a analiza și celelalte critici și apărări formulate de părți prin memoriul de apel și întâmpinare, precum și pe cele invocate prin memoriul de recurs, sub formă de apărări.

În consecință, pentru considerentele expuse, reținând temeinicia criticilor formulate ce se circumscriu motivelor de recurs reglementate de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. a căror incidență va fi reținută în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1538A din 4 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și va dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1538A din 4 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2023.