ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 774/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București- sectia a IV-a civilă, în data de 12 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 250.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat, constând în vătămarea dreptului la demnitate, onoare și reputație, produs prin publicarea unor comentarii defăimătoare la adresa reclamantului pe site-ul (blogul) www.x.com, pe care pârâta îl deține și administrează; obligarea acesteia la retragerea comentariilor defăimătoare cu privire la reclamant, publicate pe site-ul www.x.com și la publicarea hotărârii judecătorești, definitive, pronunțată în cauză pe site-ul www.x.com.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 334 din 22 februarie 2019, Tribunalul București -Sectia a IV-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată, și a obligat pe reclamant să achite pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 4.500 RON, reprezentând onorariu avocat.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civila nr. 1409 A din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel București- sectia a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 334 din 22 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul București - sectia a IV-a civilă. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A..

Calea de atac exercitată în cauză: Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, pentru rejudecare, aceleiași instanțe de apel. În dezvoltarea criticii de nelegalitate, circumscrise motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că instanța de apel a reținut, în mod gresit, că prin răspunsul la întâmpinarea formulată în primă instanță, reclamantul ar fi precizat că fapta imputabilă pârâtei este reprezentată de refuzul acesteia "de a lua atitudine și de a sterge comentariile după ce aceasta a luat cunoștință de afectarea imaginii reclamantului, fiindu-i solicitată, expres, stergerea articolelor și nu prejudiciul creat în perioada în care aceasta nu a avut cunoștință de comentariile incriminate". Aceste aspecte sunt contrazise de considerentele în cuprinsul cărora instanța face referire la cererea de apel în care a făcut trimitere la întreaga perioadă dedusă judecății, începând cu anul 2012, când a apărut prima postare defăimătoare. Or, în cauză, nu a avut loc o restrângere a obiectului cererii de chemare în judecată, în condiții procedurale, aspect confirmat și de prima instanță, care a analizat cauza începând cu anul 2012, când au început să apară articolele defăimătoare. În condițiile în care cercetarea cauzei de către prima instanță s-a raportat la perioada ulterioară anului 2012, curtea de apel a încălcat normele procedurale reglementate de art. 479 alin. (1) C. proc. civ., care obliga instanța de apel să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, precum și de art. 477 alin. (1) din același cod, conform căruia instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant. A mai arătat că este greșită reținerea instanței în sensul că prin motivele de apel a criticat modalitatea în care tribunalul a apreciat atitudinea manifestată de intimata-pârâtă ulterior datei de 1 august 2016, întrucât, prin cererea de apel, a criticat modul de soluționare a cauzei de către prima instanță pe întreaga perioadă dedusă judecății, inclusiv pe perioada 2012- iunie 2014, însă aceste critici nu au fost analizate de către instanța de apel. Instanța de apel a reținut, în mod greșit, că prin motivele de apel, reclamantul a criticat modalitatea în care tribunalul a apreciat asupra atitudinii manifestată de intimata-pârâtă ulterior datei de 01 august 2016, iar această concluzie vizează data primei notificări transmise pârâtei, însă aceste aspecte nu corespund conținutului cererii de apel și sunt în contradicție cu considerentele ulterioare, în care se face referire la criticile de apel referitoare la întreaga perioadă dedusă judecății, inclusiv la perioada ulterioară rămânerii definitive a deciziei civile nr. 344/2014-A a Curții de Apel Oradea, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. În motivarea criticii din apel ce vizează perioada ulterioară rămânerii definitive a sentintei civile pronunțate împotriva autorului C., administratorul site-ului www.x.ro, instanta de apel a avut în vedere argumente invocate în sustinerea unei alte critici de apel referitoare la cele două articole publicate de D. și alerta CNVM pentru perioada 2012- iunie 2014, analizând considerente ale sentinței prin care tribunalul a justificat imaginea publică a reclamantului în contextul menținerii comentariilor pe blog în perioada septembrie 2016-prezent. Cu privire la perioada ulterioară rămânerii definitive a sentinței civile pronunțate împotriva autorului C., în mod greșit, instanța a reținut că reclamantul nu a argumentat de ce obligația ce incumba autorului se opune și pârâtei, în condițiile în care aceasta nu a fost parte în pricina respectivă. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că este nelegală soluția instanței de apel întrucât încalcă principiile care guvernează opozabilitatea unui act jurisdicțional, în sensul că nu se poate reține că o hotărâre judecătorească există în raport cu părțile procesului și că nu există față de persoanele străine de raportul juridic dedus judecății. Or, pârâta a avut cunoștință despre conținutul hotărârii judecătorești prin notificările care i-au fost transmise. Subsumat aceluiași motiv de casare, recurentul-reclamant a învederat că, deși începând cu data de 1 august 2016 a transmis intimatei-pârâte solicitări de retragere a celor patru postări și a adus la cunoștința acesteia existența hotărârii judecătorești definitive, intimata-pârâtă a menținut articolele defăimătoare. Chiar și în ipoteza în care pârâta nu a avut cunoștință despre împrejurarea că informațiile distribuite pe pagina sa nu sunt reale, aceasta răspunde delictual pentru că avea obligația de a efectua minime verificări cu privire la conținutul veridicității informațiilor postate, de altfel, defăimătoare la adresa reclamantului, astfel cum reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie. În continuare, recurentul a arătat că, în ceea ce privește critica vizând caracterul dedicat al blogului pârâtei, coroborat cu tangența profesiei acesteia cu domeniul bursier, instanța de apel s-a limitat la a susține că aceste afirmații nu se regăsesc în sentință, fără a analiza aspectele invocate. Instanța de apel a făcut o greșită examinare a criticii formulate în apel referitoare la consecințele grave pe care asemenea afirmații defăimătoare le pot avea asupra unei persoane care desfășoară activitate în domeniul tranzacțiilor financiare, în sensul în care a corelat această critică cu concluzia tribunalului privind adresa emisă de E., Cipru, depusă la dosar. Prin decizia recurată, instanța de apel a reluat considerentele prin care s-a reținut că nu se iau în considerare în această arie de activitate informațiile de pe diverse pagini de internet și bloguri, fără o minimă verificare, inclusiv informațiile provenite din surse de specialitate, astfel încât postările care tratează chestiuni financiare publicate pe bloguri care au legătură cu această arie de activitate nu pot avea decât un efect nesemnificativ. În acest context, instanța de apel a omis că astfel de site-uri sunt citite atât de persoane din domeniu, dar și de persoane care nu au nicio legatură cu domeniul respectiv și care își formează o imagine greșită. În cauză, nu a existat un echilibru între libertatea de exprimare, garantată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dreptul la reputație, reglementat de art. 8 din aceeași convenție, pârâta situându-se în afara limitelor de protecție conferite de art. 10, iar instanța de apel s-a limitat la a reda considerentele sentinței, reținând că tribunalul a respectat criteriile stabilite de Curtea Europeană a Dreptului Omului în jurisprudența sa referitoare la aplicarea și interpretarea art. 8 și 10 din Convenție, o astfel de motivare nefiind conformă exigențelor impuse de Curtea Europeană și atrage incidența motivului de casare prevazut de dispozijiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. având în vedere că o motivare nu presupune doar o confirmare a soluției instanței inferioare, ci impune efectuarea unei proprii analize în care să fie prezentate argumentele care au condus la respectiva soluție. Totodată, împrejurarea că reclamantul este un specialist în domeniul financiar, aspect confirmat prin faptul că a acordat un interviu F., ar fi trebuit să conducă instanța de judecată la concluzia că pârâta a fost de rea-credință, iar nu la reținerea calității sale de persoană publică. Concluzionând, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

Apărările formulate în cauză În data de 24 martie 2022, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, întrucât criticile nu se încadrează în cazurile de casare invocate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Referitor la critica că instanța de apel a restrâns, în mod nejustificat, perioada dedusă judecății și a analizat apelul prin raportare doar la perioada ulterioară datei de 1 august 2016, intimata a învederat că este nefondată, întrucât, prin cererea de apel, reclamantul a utilizat frecvent modalități de exprimare generale, precum "instanța de fond reține", "instanța de fond nu a observat", în încercarea de a justifica faptele pârâtei, fără a solicita instanței de apel să schimbe aceste aprecieri ale instanței de fond și fără a motiva care sunt criticile care se aduc motivării instanței de fond. Astfel, reclamantul a redat considerente ale primei instanțe, fără a formula critici și motivări concrete ale faptelor care din punctul său de vedere au fost constatate eronat, argumentația și combaterea fiind inexistente, la fel și sistematizarea motivelor de apel. Recurentul a susținut că, prin cererea de apel, a formulat critici cu privire la raționamentul instantei, aferent perioadei 2012- iunie 2014, și că nu au fost analizate de către instanta de apel, însă, aceste apărări nu pot fi reținute, deoarece simpla menționare în apărare a unor aspecte constatate de către instanta de fond, ca exemplu "în niciuna dintre aceste publicații - referindu-se la atenționarea CNVM și informațiile publicate pe www.x.ro - nu este amintit numele subsemnatului" sau "referitor la D. instanța reține că subsemnatul am fost intervievat ca și profesionist pe numite subiecte tratate de această publicație", nu pot duce în mod logic la interpretarea faptului că reprezintă în sine motive distincte de apel, atât timp cât nu sunt combătute motivele pentru care instanța de fond a reținut aceste aspecte și nu se precizează care ar trebui să fie situația pe care instanța de apel să o rețină. Cel de-al doilea motiv de recurs circumscris de recurrent dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la faptul că instanța de apel a încălcat principiile care guvernează opozabilitatea unui act jurisdicțional, de a recunoaște existența unei hotărâri judecătorești și de a o respecta. Deși aceste critici nu au reprezentat un veridic motiv de apel, totuși instanța de apel a tratat aceste mențiuni și a motivat faptul că nu există niciun argument oferit de către recurent pentru care se poate reține obligația intimatei de a pune în executare o hotărâre în care nu este parte și nu s-a limitat doar la această analiză, ci a motivat și de ce sustinerile apelantului sunt criticabile si nu pot fi retinute în raport cu motivarea primei instanțe, inclusiv referitor la opozabilitatea hotărârii față de intimată, ulterior înștiințării intimatei de existența unei hotărâri judecătorești. Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs privind calificarea eronată a criticii reclamantului cu privire la natura blogului pârâtei coroborat cu tangența profesiei acesteia cu domeniul tranzacțiilor bursiere, intimata a învederat că este nefondat, deoarece instanța de apel a combătut, în cuprinsul deciziei recurate, argumentele reclamantei și nu s-a limitat doar la a aprecia că natura blogului și calitatea pârâtei de neprofesionist în domeniul tranzacțiilor bursiere ar putea justifica denigrarea reclamantului.

Procedura de filtru Prin încheierea din 15 decembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1409A din 29 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, și a stabilit termen de judecată în ședință publică, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. În data de 06 aprilie 2022, intimata-pârâtă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând criticile formulate, prin prisma dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Cu titlu preliminar, se impune a se stabili că, în ceea ce privește concluziile la care a ajuns curtea de apel în evaluarea situației de fapt, contestate pe parcursul motivării recursului, acestea nu pot forma obiect de verificare de către Înalta Curte, față de actuala structură a căii extraordinare cu care a fost învestită prezenta instanță, astfel cum este configurată în motivele de casare reglementate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și care permite numai examinarea criticilor de nelegalitate a hotărârii, nu și a celor de netemeinicie. Prin demersul judiciar declanșat, reclamantul a solicitat instanței antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, pentru atingerea adusă onoarei, demnității și reputației prin publicarea unor comentarii defăimătoare la adresa sa pe site-ul pe care pârâta îl administrează, obligarea pârâtei la retragerea comentariilor defăimătoare publicate pe site și publicarea hotărârii judecătorești definitive ce va fi pronunțată în cauză pe site-ul web administrat de pârâtă. Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, apreciind, în esență, că acțiunea formulată de reclamant impune verificarea în cauză a întrunirii cerințelor legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale potrivit art. 1349 și art. 1357 alin. (1) C. civ., iar din probele administrate se infirmă săvârșirea de către pârâtă a faptei ilicite, fie că este vorba în varianta din cererea de chemare în judecată, fie de varianta din răspunsul la întâmpinare, postarea și menținerea pe blog a celor patru comentarii nereprezentând o faptă de natură a afecta dreptul la imagine și la viață privată. Această soluție a fost confirmată de către instanța de apel, care a apreciat că nu poate fi reținută o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală a pârâtei în condițiile reglementate de art. 1349 și art. 1357 raportat la art. 72 din C. civ. și la art. 30 alin. (8) din Constituția României, date fiind limitele devoluțiunii fixate conform motivelor de apel formulate de reclamant și răspunsul la întâmpinare depus de acesta în primă instanță, prin care a precizat că fapta ilicită imputată pârâtei este reprezentată de refuzul de a șterge comentariile după ce a fost notificată. Obiectul controlului de legalitate în prezentul recurs, în considerarea art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant, îl constituie, în principal, verificarea respectării de către instanța de apel a limitelor efectului devolutiv al apelului, raportat la ceea ce s-a solicitat prin cererea de apel și ceea ce a fost analizat prin decizia recurată. Analizând cu prioritate susținerile referitoare la carențele de motivare ale deciziei recurate, determinate de tratarea incompletă a cauzei deduse judecății, prin neanalizarea de către instanța de apel a criticilor apelantului-reclamant, se constată că sunt nefondate. În limitele impuse de motivele formulate de reclamant în calea de atac și în acord cu dispozițiile art. 477 alin. (1) și art. 478 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a avut competența, dar și obligația, examinării apelului din perspectiva susținerilor prezentate de apelant în cerere, ca expresie a respectării principiului disponibilității părților, ce guvernează procesul civil, astfel cum este consacrat în art. 9 alin. (2) din același cod, precum și a principiului aflării adevărului, în condițiile art. 22 alin. (6) din cod, sens în care a și procedat. În esență, instanța de apel a avut a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, pretinsă de reclamant în calea de atac față de soluția de respingere a acțiunii, pronunțată în primă instanță, raționamentul Curții expus în decizia atacată reflectând tocmai analiza acestor elemente. Înalta Curte reține că, potrivit art. 476 C. proc. civ., apelul are caracter devolutiv, însă devoluțiunea este limitată la ceea ce s-a criticat de către apelant prin cererea de apel, deoarece, potrivit art. 477 din același cod, instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului doar în limitele a ceea ce s-a criticat expres sau implicit de către apelant. Curtea de apel a procedat la analiza motivelor de apel invocate de apelantul-reclamant, referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale, în limitele învestirii sale, cu respectarea dispozițiilor legale antereferite, reținând că trimiterile apelantului la considerentele sentinței civile nu pot fi analizate ca și critici de netemeinicie ori de nelegalitate câtă vreme acesta nu a arătat relevanța lor în raționamentul care a determinat tribunalul să concluzioneze că atitudinea intimatei-pârâte nu poate fi considerată ilicită. De asemenea, nefondată este și critica că instanța de apel s-a limitat la a reda considerentele sentinței și la a aprecia că prima instanță a respectat criteriile stabilite de Curtea Europeană prin jurisprudența creată în aplicarea art. 8 și art. 10 din Convenție, nefiind suficient ca instanța numai să confirme sau să infirme soluția verificată, ci trebuia să facă o analiză proprie în care să prezinte argumentele pentru care a apreciat sentința atacată ca fiind corectă sau nu. În acest sens, din analiza considerentelor deciziei recurate, se observă că instanța de prim control judiciar a reținut că argumentele sentinței atacate relevă faptul că analiza pe care tribunalul a efectuat-o asupra faptei incriminate (menținerea pe blog a celor 4 comentarii) din perspectiva raportului dintre libertatea de exprimare și dreptul la imagine și viață privată, a respectat criteriile stabilite de Curtea Europeană prin jurisprudența creată în aplicarea art. 8 și art. 10 din Convenție, iar calitatea de persoană publică, pe care apelantul reclamant nu o contestă, a constituit doar un element al acestei analize. Astfel, s-a mai apreciat că aspectele reținute de prima instanță în legătură cu marja de apreciere asupra echilibrului dintre libertatea de exprimare și dreptul la imagine al reclamantului sunt prezentate ca argumente în favoarea libertății de exprimare, dar nu în orice condiții, ci în contextul bazei factuale relevate de probatoriul administrat în cauză, probatoriu din care rezultă că interesul general al publicului românesc și sesizările privind posibile fraude legate de așa numitul "fenomen Forex" au determinat inclusiv intervenția autorității de supraveghere financiară, în data de 6 septembrie 2012, fiind emisă o alertă cu privire la G. S.R.L., prin care CNVM avertiza investitorii cu privire la faptul că această societate nu este autorizată să presteze servicii și activități de investiții financiare în legătură cu instrumentele financiare prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piața de capital. În raport cu considerentele deciziei recurate, față de susținerile relevate prin cererea de apel, se constată că în mod corect a reținut instanța de apel că apelantul reclamant nu a formulat critici care să combată argumentele tribunalului, aceasta deoarece apelul este limitat, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat și, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecății la prima instanță, în acest sens fiind dispozițiile art. 477 și art. 478 C. proc. civ.. Așadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt și de drept deduse judecății, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilității. Ca atare, instanța de apel a respectat, pe deplin, dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun examinarea cauzei atât din perspectiva susținerilor apelantului-reclamant, cât și din cea a apărărilor părții adverse, neputându-se considera că instanța de apel nu a avut propriul raționament, deoarece instanța a analizat criticile apelantului-reclamant în maniera în care au fost formulate, sens în care nu i se poate imputa instanței că nu a motivat hotărârea, întrucât apelantul a fost cel care prin motivele de apel a fixat limitele în care să aibă loc judecata în calea de atac. În consecință, nu sunt întrunite cerințele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. O altă critică a recurentului-reclamant circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează analizarea de către instanța de apel a faptei pârâtei doar ulterior datei de 1 august 2016, iar nu pentru întreaga perioadă dedusă judecății, inclusiv pentru perioada 2012- iunie 2014, fiind încălcate, în opinia recurentului, dispozițiile art. 477 alin. (1) și art. 479 alin. (1) din C. proc. civ. Această critică este nefondată. Examinând cererea de apel, se constată că apelantul-reclamant a criticat faptul că prima instanță nu a analizat fapta pârâtei ulterior datei de 1 august 2016, când, după ce a notificat-o pe pârâtă, aceasta a continuat să îl denigreze, deși i-a comunicat să înlăture comentariile defăimătoare la adresa sa, care au legătură directă cu sentința civilă nr. 49D/03.02.2014, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, prin care administratorul site-ului www.x.ro a fost obligat la daune morale. Prin considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut corect că, fără a contesta realitatea situației de fapt reținute de prima instanță pe baza probatoriului administrat de ambele părți și fără a combate argumentele pentru care s-a apreciat că în perioada 2012 - iunie 2014 a existat o bază factuală suficientă pentru ca respectivele comentarii să fi fost menținute, prin motivele de apel reclamantul a criticat modalitatea în care tribunalul a apreciat atitudinea manifestată de intimata pârâtă ulterior datei de 1 august 2016, sens în care a analizat fiecare critică și a răspuns punctual în limitele stabilite de reclamant prin motivul de apel invocat. În acest context, se reține că din declarația de apel rezultă că argumentele apelantului-reclamant au fost axate pe perioada ulterioară datei de 01 august 2016, iar pentru perioada aferentă anilor 2012-2014 nu au fost decelate critici concrete relative la raționamentul primei instanțe pe care instanța de apel să nu le fi analizat, ci a cercetat individual fiecare critică, astfel cum a fost formulată și a respectat principiul tantum devolutum quantum apellatum, expresie a limitelor efectului devolutiv al apelului. Nefondată este și critica circumscrisă de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul căreia a susținut că instanța de apel a încălcat principiul opozabilității unui act juridisdicțional, care reprezintă necesitatea pentru părți și terți de a recunoaște existența unei hotărâri și de a o respecta, pârâta cunoscând conținutul hotărârii judecătorești pronunțate împotriva autorului C., astfel cum rezultă din notificările ce i-au fost transmise. În acest sens, se reține că această critică, deși se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor de procedură privind opozabilitatea hotărârii judecătorești față de terți, nu poate fi validată. Din cuprinsul deciziei recurate reiese că instanța de apel a reținut că mesajul transmis pârâtei în data de 1 august 2016 nu a fost însoțit și de hotărârea judecătorească, astfel că intimata-pârâtă nu a putut aprecia caracterul similar al articolelor postate pe blogul său cu al celor de pe site-ul www.x.ro. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ. reglementează opozabilitatea hotărârii judecătorești față de terți până la dovada contrară. Ca atare, față de terți, hotărârea judecătorească nu este decât un mijloc de probă și li se opune cu valoarea unui fapt juridic, susceptibil de proba contrară. Or, în speță, raportat la situația de fapt reținută, reiese că pârâta nu a avut cunoștință despre continutul hotărârii judecătorești care nu i-a fost comunicată odată cu notificările, astfel că nu se poate aprecia că instanța de apel a nesocotit dispozițiile relative la opozabilitatea hotărârii judecătorești, întrucât a reținut că sentința civilă nr. 49D/03.02.2014 nu a fost comunicată intimatei pârâte, iar aceasta nu a cunoscut și nici nu a avut indicii referitoare la faptul că prin respectiva hotărâre judecătorească s-a constatat caracterul nelegal al unor informații similare cu cele conținute de cele 4 comentarii ce i s-a solicitat a fi înlăturate. De altfel, din modul cum a fost dezvoltată această critică de către recurent este evident că acesta reiterează aspecte de fapt și solicită instanței de recurs reaprecierea acestei situații, în ceea ce privește verificările pe care intimata-pârâtă ar fi trebuit să le efectueze cu privire la site-ul de unde a preluat articolele, inclusiv prin solicitarea de relații suplimentare de la reclamant, fără a formula veritabile critici de nelegalitate care să poată fi supuse cenzurii instanței de recurs, acestea fiind critici de netemienicie, incompatibile cu structura și natura recursului, consacrată în mod expres în dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. O altă critică a recurentului a vizat calificarea eronată dată de instanța de apel criticii referitoare la natura blogului pârâtei coroborat cu tangența profesiei acesteia cu domeniul tranzacțiilor bursiere, instanța de apel limitându-se la a susține că afirmațiile apelantului nu se regăsesc în sentință și la a reda considerentele sentinței, fără o analiză proprie. În acest context, se observă că instanța de apel a abordat chestiunea naturii blogului pârâtei, arătând că în sentința apelată nu se reține că natura blogului și faptul că pârâta nu este un profesionist în domeniul tranzacțiilor bursiere ar putea justifica denigrarea reclamantului, iar ceea ce tribunalul a subliniat este faptul că blogul pârâtei nu este axat pe subiecte legate de piața financiară și că aceasta nu este un profesionist în domeniul tranzacțiilor bursiere/Forex, astfel încât să se poată aprecia că opinia sa ar putea avea impact asupra perspectivei cititorilor cu privire la acest tip de subiecte, articolul "H. S.R.L. mă hărțuiește!" fiind determinat de experiența personală pe care pârâta a avut-o cu respectiva societate. Astfel, contrar argumentelor recurentului, instanța de apel a examinat această critică, sens în care nu se poate reține că nu au fost analizate susținerile apelantului cu privire la natura blogului pârâtei raportat la profesia acesteia. A mai criticat recurentul greșita calificare de către instanța de apel a criticii privind situația gravă în care se află, întrucât în materia tranzacțiilor financiare informațiile mincinoase și emoția publică pe care le generează sunt extrem de grave și dăunătoare. În acord cu aprecierile instanței de apel, se reține că, așa cum rezultă din răspunsul la întâmpinare depus de reclamant în fața primei instanțe, ceea ce i s-a imputat pârâtei nu a fost preluarea afirmațiilor altei persoane sau verificarea lor înainte de publicare, ci menținerea unor comentarii la o postare a pârâtei. În acest sens, în cazul prezentului dosar, în mod corect, instanța de apel a evaluat impactul emoțional produs de comentariile postate pe site-ul pârâtei și a reținut că, întrucât în spațiul on-line erau diseminate informații similare, publicațiile fiind accesibile și ulterior demarării prezentului demers judiciar, a fost necesar să fie respectată libertatea de opinie a unor persoane care își exprimaseră nemulțumirile cu privire la tranzacțiile Forex, iar marja mai largă de apreciere a libertății de exprimare, generată de statutul reclamantului de persoană publică, a justificat refuzul intimatei pârâte, care nu a avut cunoștință despre cele statuate de instanțele de judecată în dosarul nr. x/2013, de a șterge respectivele comentarii. Prin urmare, Înalta Curte reține că instanța de apel a realizat o verificare în conținut a criticilor formulate prin cererea de apel, verificare ce a inclus observarea contextului factual ce a determinat menținerea comentariilor pe blogul pârâtei, concluzia sa în privința lipsei caracterului ilicit al faptei săvârșite de pârâtă fiind una dedusă la finalul analizei ce a respectat criteriile specifice utilizate în jurisprudență în verificarea limitelor libertății de exprimare. Pentru aceste considerente, reținând că motivele invocate de recurent sunt nefondate, în ansambulul lor, iar instanța de apel a dat o corectă și judicioasă dezlegare cauzei deduse judecății, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1409A din 29 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.