Decizia nr. 68/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 246/88/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozi?iilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedura civila oi art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea oi func?ionarea administrativa a Înaltei Cur?i de Casa?ie oi Justi?ie, aprobat prin Hotarârea Colegiului de conducere al Înaltei Cur?i de Casa?ie oi Justi?ie nr. 20/2023 (Regulamentul).

Ședința este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena-Mădălina Ivănescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8.923/118/2022, la care a fost conexat Dosarul nr. 1.688/1/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești pronunțate în materia ce face obiectul sesizării și opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 31 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. 8.923/118/2022, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 105/1999), după intrarea în vigoare a acestor dispoziții persoana născută în timpul perioadei de persecuție a părinților săi mai poate fi considerată ea însăși persoană persecutată din motive etnice? În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ, În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, de prevederile acestor dispoziții pot beneficia și copiii persoanelor care s-au născut în perioada de persecuție a părinților lor - considerați persecutați potrivit răspunsului la prima întrebare - sau doar copiii persoanelor care existau sau erau concepute la începutul persecuțiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g)?

Prin Încheierea din 31 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. 8.890/118/2022, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la o chestiune de drept similară cu cea menționată la paragraful 8, respectiv: " Dacă recunoașterea calității de persecutat etnic a persoanei născute în timpul refugiului părinților are ca efect stabilirea doar în favoarea acesteia a drepturilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice sau implică și acordarea către copilul acestei persoane a indemnizației prevăzute de art. 31 alin. (3) din același act normativ."

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 1.688/1/2023. II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina Dosarul nr. 8.923/118/2022 Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal cu nr. 8.923/118/2022, reclamantul A.B. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C. (C.J.P. C.), solicitând anularea Hotărârii nr. xxxx/1.11.2022 și obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri privind stabilirea în favoarea reclamantului a calității de persoană îndreptățită a beneficia de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 105/1999. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C.J.P. C. a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, invocând neîndeplinirea, în cauză, a condițiilor prevăzute de art. 3 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 raportat la art. 1 alin. (1) lit. c) din aceeași ordonanță, dat fiind faptul că nașterea autorului reclamantului, la 10.01.1942, nu s-a petrecut în termen de 300 de zile de la momentul strămutării părinților acestuia din Bulgaria, strămutare ce a avut loc la 10.09.1940. Dosarul nr. 8.890/118/2022 Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal cu nr. 8.890/118/2022, reclamanta E.F. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. C., solicitând anularea Hotărârii nr. yyyy/1.11.2022, recunoașterea faptului că se încadrează la art. 3 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 și obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, dat fiind faptul că din înscrisurile depuse de reclamantă rezultă că autorul acesteia s-a născut la 23.08.1943, ulterior strămutării părinților acesteia, care a avut loc la 13.09.1940, nașterea având loc, astfel, la mai mult de 300 de zile de la momentul strămutării.

Ulterior punerii în discuția părților, din oficiu, a necesității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, în ambele dosare, a dispus sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept redate în cadrul paragrafelor 8 și 9 din prezenta decizie. III. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile

Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 13 februarie 2020, respectiv art. 3 1 alin. (3) și (6), introdus prin Legea nr. 154/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice (Legea nr. 154/2021), și anume: " Art. 3 1 . - (...) (3) Copilul născut după încetarea situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g) are dreptul la o indemnizație lunară în cuantum de 50% din indemnizația de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 2 la data depunerii cererii de către copil. (...). (6) De prevederile alin. (2)-(5) beneficiază în mod corespunzător și copilul celui decedat după încetarea situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g), în situația în care părintele său, deși ar fi avut dreptul, nu a beneficiat de prevederile prezentei ordonanțe."

În încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost indicate drept relevante pentru soluționarea prezentei sesizări și dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 3 1 alin. (1)-(2) și (4)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, precum și cele ale art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice din 14 februarie 2002 (Normele pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999), aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 127/2002: - art. 1 alin. (1) și art. 3 1 alin. (1)-(2) și (4)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999: " Art. 1. - (1) Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate; d) a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; e) a fost supraviețuitoare a trenului morții; f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit; g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea. (...) Art. 3 1 . - (1) Copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în trenul morții, în timpul masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, în timpul deportării în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, în timpul privării de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, în timpul refugierii, expulzării sau strămutării în altă localitate, în timpul evacuării din locuința pe care o deținea, în timp ce a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, are dreptul la o indemnizație lunară în cuantum de 175 lei. (2) Copilul minor la data la care unul sau ambii părinți s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g), precum și copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinți s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g) au dreptul la o indemnizație lunară în același cuantum cu indemnizația de care ar fi beneficiat părintele lor decedat, stabilită conform prevederilor art. 2 la data depunerii cererii de către copil. (...) (4) Copilul care s-a aflat atât în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1)-(3), cât și în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g) beneficiază de indemnizația al cărei cuantum este mai mare. (5) La stabilirea indemnizației prevăzute la alin. (2) sau (3), în situația în care ambii părinți ai copilului s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g), copilul are dreptul la indemnizația al cărei cuantum este mai mare. ()"; - art. 2 din Normele pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999: " Art. 2. - Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral." IV. Punctul de vedere al părților Dosarul nr. 8.923/118/2022

Potrivit punctului de vedere exprimat de reclamant, în speță sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării instanței supreme, prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește fondul chestiunilor de drept, în opinia reclamantului, de prevederile art. 3 1 alin. (3) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 trebuie să beneficieze nu doar copiii persoanelor care au făcut obiect al strămutării (schimbului de populație) sau care erau născute sau concepute la momentul efectiv al începerii perioadei de persecuție, ci și copiii persoanelor care s-au născut în perioada de persecuție/strămutare a părinților lor.

Potrivit punctului de vedere exprimat de pârâta C.J.P. C., în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar, pe fond, își găsesc aplicabilitatea mențiunile din Adresa ministrului justiției nr. 1.020 din 22.08.2005, a cărei copie se află la dosar. Dosarul nr. 8.890/118/2022

Reclamanta nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la utilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă.

Pârâta, prin reprezentant, a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, apreciind acest demers ca fiind util soluționării cauzei. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanțele de trimitere au apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Dosarul nr. 8.923/118/2022

Instanța de sesizare a apreciat că de lămurirea problemelor de drept enunțate la paragraful 8 din prezenta decizie depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât obiectul acesteia este reprezentat de anularea Hotărârii nr. xxxx/1.11.2022 emise de pârâta C.J.P. C., prin care cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de art. 3 1 alin. (6) raportat la alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 a fost respinsă și s-a stabilit că acesta nu se încadrează în prevederile invocate, ca urmare a faptului că tatăl său "este născut la data de 10.01.1942, iar potrivit prevederilor Legii nr. 189/2000 coroborate cu adresa Min. Justiției nr. 1.020/22.08.2005, dată în aplicarea unitară a Legii nr. 189/2000, persoanele născute în perioada 6.09.1940-6.03.1945 sunt beneficiare ale actului normativ sus amintit, cu condiția ca nașterea să se fi produs în termen de 300 de zile de la data strămutării părinților, dată atestată cu documente".

În ceea ce privește condiția noutății chestiunii de drept prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, instanța de trimitere a apreciat că problema de drept enunțată este nouă, arătând că, în lipsa unei definiții a noutății chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curți de Casație și Justiție să stabilească dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. Însă trebuie avut în vedere că, deși textul legal în discuție a fost adoptat în anul 2021, ca urmare a unor prorogări succesive ale termenului de la care drepturile bănești stabilite potrivit art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 se plătesc celor îndreptățiți [prin Legea nr. 210/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri și pentru stabilirea unor măsuri necesare aplicării Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice și prin art. XXI al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative], cererile formulate de persoanele interesate au fost soluționate cu întârziere de către casele județene de pensii și abia la acest moment hotărârile de respingere au ajuns să facă obiectul unor contestații în fața instanțelor de contencios administrativ.

Se precizează, de asemenea, că trebuie avut în vedere că scopul legiferării instituției hotărârii prealabile ca mecanism de unificare a practicii a fost acela de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare, iar în cazul particular al acestui tip de contencios nu există posibilitatea unei reglări prin mecanismul de verificare a practicii instanței de control judiciar, întrucât hotărârile pronunțate de tribunal în primă instanță sunt definitive.

Pe de altă parte, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la 31.05.2023. Dosarul nr. 8.890/118/2022

Instanța de sesizare a apreciat că de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 3 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului menționat se solicită de către reclamant să i se recunoască încadrarea în aceste dispoziții legale și emiterea unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.

Problema de drept este nouă, deoarece își are izvorul într-un act normativ recent adoptat, respectiv Legea nr. 154/2021, iar asupra acestei probleme instanța supremă nu a statuat printr-o hotărâre.

Conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. B. Cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării Dosarul nr. 8.923/118/2022

În opinia instanței de trimitere, art. 3 1 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 prevede ipoteza în care un copil s-ar afla el însuși atât în vreuna dintre situațiile de la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g), cât și în una dintre situațiile de la alin. (1)-(3), ceea ce justifică faptul că, prin introducerea art. 3 1 , nu a fost exclusă posibilitatea ca o persoană să beneficieze de drepturile prevăzute de ordonanță fie în calitate de persoană persecutată în mod direct, fie în calitate de copil al unei persoane persecutate, urmând să beneficieze de indemnizația al cărei cuantum este mai mare. Prin introducerea art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 nu au fost stabilite noi categorii de persoane persecutate, acestea fiind tot cele de la art. 1, ci doar a fost lărgită plaja de persoane care pot beneficia de drepturile acordate prin ordonanță, fiind incluși în mod explicit și copiii, care nu erau menționați anterior.

Această modificare nu a avut efectul de a înlătura calitatea de persoane persecutate a acelora care în perioada de persecuție a părinților erau minori, această calitate rămânând și în continuare, însă a acordat acestor persoane posibilitatea de a beneficia de drepturi fie în baza perioadei proprii de persecuție, fie în baza perioadei de persecuție a părinților, în funcție de care variantă este mai avantajoasă. În plus, prin introducerea acestui articol au fost acordate drepturi pentru prima oară și copiilor născuți după încetarea situațiilor de persecuție (deci care nu au suferit în mod direct o persecuție), precum și altor copii ce nu au suferit în mod direct o persecuție, dar au fost afectați de intervenția unui eveniment în privința părinților, respectiv copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în anumite circumstanțe precis determinate de lege [art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999].

În ceea ce privește cea de-a doua întrebare, având în vedere că acolo unde legea nu distinge nici interpretul acesteia nu o poate face, copilul la care se face referire este cel al cărui părinte a avut calitatea de persoană persecutată în perioada de referință, neputându-se exclude dintre persoanele persecutate cele care erau minore în această perioadă.

Așadar, acceptând că persoana minoră în perioada de referință are calitatea de persoană persecutată în nume propriu, nu există nicio justificare ca, în înțelesul art. 3 1 alin. (3) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, copilul acesteia să nu beneficieze de drepturile cuvenite acestei categorii, câtă vreme nu solicită aceste beneficii în calitate de nepot (de pe urma bunicilor), ci în calitate de copil al unei persoane persecutate. Faptul că bunicul reclamantului a fost persecutat nu înlătură calitatea de persoană persecutată a părintelui, chiar dacă în perioada persecuției acesta din urmă era minor, iar calitatea de beneficiar a reclamantului trebuie raportată la situația sa de copil al părintelui, și nu la cea de nepot al bunicului. În mod evident, drepturile trebuie apreciate prin raportare la perioada persecuției părintelui său minor în perioada persecuției, și nu a persecuției bunicului, prin raportare la care doar beneficiile părintelui ar putea sau ar fi putut fi determinate.

În sensul celor expuse anterior, instanța de trimitere a reținut și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept expuse în cadrul Deciziei nr. 9 din 13 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 27 noiembrie 2014, referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

De asemenea, a fost invocată jurisprudența cvasiconstantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a instanțelor naționale, anterioară adoptării Legii nr. 154/2021, prin care au fost conferite beneficiile ordonanței și copiilor concepuți și născuți în perioada de strămutare, ulterior faptului strămutării propriu-zise. Dosarul nr. 8.890/118/2022

Instanța de trimitere expune argumentat cele două interpretări contradictorii ce pot fi generate, în aprecierea sa, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, fără a-și însuși un punct de vedere propriu cu privire la aceasta. VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie A. Jurisprudență comunicată de curțile de apel În ceea ce privește prima întrebare adresată de instanța de trimitere în Dosarul nr. 8.923/118/2022

Într-o orientare jurisprudențială s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, după intrarea în vigoare a acestora, persoana născută în timpul perioadei de persecuție a părinților săi poate fi considerată ea însăși persoană persecutată din motive etnice.

În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de tribunalele Constanța, Tulcea și Ialomița. În același sens au fost exprimate și puncte de vedere teoretice, nesusținute de practică judiciară, de către alte șase instanțe judecătorești (tribunale).

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale au fost expuse argumentele prezentate în continuare.

Inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 154/2021, prin care au fost introduse dispozițiile art. 3 1 alin. (3) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, își păstrează actualitatea raționamentul exprimat în cuprinsul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9 din 13 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al Româniri, Partea I, nr. 866 din 27 noiembrie 2014, în sensul că și copiii născuți în perioada de refugiu a părinților lor au suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a refugiului determinat de persecuțiile exercitate în localitatea de domiciliu, motiv pentru care se impune ca și acestor copiii să li se recunoască calitatea de persoane persecutate în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 105/1999.

Chiar dacă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9 din 13 octombrie 2014 vizează interpretarea dispozițiilor Decretului-lege nr. 118/1990, pentru identitate de rațiune, copiii persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu și care au locuit împreună cu aceasta în perioada de referință nu pot avea alt tratament decât cei care s-au născut și au locuit împreună cu părinții lor în perioada strămutării.

Prin Legea nr. 154/2021, legiuitorul a urmărit să aducă textul normativ în concordanță cu jurisprudența anterioară a instanțelor naționale, prin care, în mod cvasiconstant, s-a recunoscut calitatea de persoane persecutate copiilor născuți în perioada de strămutare, refugiu sau expulzare a părinților, însă, spre deosebire de forma anterioară a Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, prin art. 3 1 alin. (3) din acest act normativ au fost stabilite drepturi și pentru persoane ce nu au fost avute în vedere de jurisprudența anterioară, respectiv pentru copiii născuți după încetarea situației de persecuție a părinților, copii care nu au fost vizați direct de strămutare, refugiu sau expulzare.

Din interpretarea teleologică a prevederilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 rezultă că scopul reglementării a fost acordarea unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile instaurate în România în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945, iar copiii născuți în perioada de refugiu a părinților au suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a refugiului determinat de persecuțiile din motive etnice exercitate în localitatea de domiciliu.

Art. 3 1 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 prevede situația în care un copil s-ar afla el însuși atât în vreuna dintre situațiile de la art. 1 alin. (1) lit. a)-g), cât și în una dintre situațiile de la alin. (1)-(3), ceea ce justifică faptul că prin introducerea art. 3 1 nu a fost exclusă posibilitatea ca o persoană să beneficieze de drepturile prevăzute de ordonanță fie în calitate de persoană persecutată în mod direct, fie în calitate de copil al unei persoane persecutate, urmând să beneficieze de aceasta în funcție de care drepturi au nivelul mai ridicat.

Situația persoanei născute în timpul perioadei de persecuție a părinților (minor la acea dată) este reglementată de dispozițiile art. 3 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, iar ipoteza din întrebare, referitoare la art. 3 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, vizează situația copilului născut după încetarea situațiilor de persecuție. Cele două situații sunt diferite și presupun obținerea unor drepturi diferite: copii care existau (erau născuți) în timpul persecuției părinților lor beneficiază de dreptul prevăzut de art. 3 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, iar cei născuți ulterior acestei perioade beneficiază de drepturile prevăzute de art. 3 1 alin. (3) din ordonanță. Art. 3 1 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 se referă la drepturile nepotului celui persecutat cu diferențierile expuse la alin. (2)-(5).

În ceea ce privește jurisprudența națională anterioară intrării în vigoare a dispozițiilor art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 supuse interpretării, la care s-a făcut referire în cele de mai sus, au fost avute în vedere patru decizii civile ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate în perioada 2017-2018, definitive.

Într-o altă orientare jurisprudențială s-a apreciat că în intepretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, după intrarea în vigoare a acestora, persoana născută în timpul perioadei de persecuție a părinților săi nu poate fi considerată ea însăși persoană persecutată din motive etnice. În această orientare este exclus un răspuns pozitiv la cea de-a doua întrebare.

În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de tribunalele Constanța și Tulcea. În același sens au fost exprimate și puncte de vedere teoretice, nesusținute de practică judiciară, de către patru instanțe judecătorești (o curte de apel și trei tribunale).

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale au fost formulate argumente raportat la cele două întrebări adresate de instanța de trimitere în Dosarul nr. 8.923/118/2022, redate în cele de mai jos. Cu privire la prima întrebare

Forma inițială a Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 nu conținea nicio prevedere cu privire la copiii persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, însă s-a stabilit, pe cale jurisprudențială, că și copiii acestor persoane intră sub incidența acestui act normativ, întrucât au suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit și familia ca urmare a refugiului/strămutării din localitatea de domiciliu.

Prin Legea nr. 154/2021 a fost introdus art. 3 1 în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, legiuitorul reglementând expres și situația copiilor persoanelor care au suferit persecuțiile din motive etnice enumerate la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999.

Așa cum se confirmă prin expunerea de motive care a stat la baza adoptării acestui act normativ, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 3 1 nou-introdus și drepturile ce se cuvin copiilor persoanelor persecutate, fiind reglementate distinct drepturile copilului celui decedat/dispărut/exterminat, printre altele, în timpul refugierii, expulzării sau strămutării în altă localitate, ale copilului minor la data persecuției/copilului născut în timpul persecuțiilor și ale copilului născut după încetarea persecuției unuia sau a ambilor părinți.

Ca atare, copilul persoanei persecutate beneficiază de drepturile prevăzute la art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 exclusiv prin prisma situației specifice în care s-a aflat, iar nu ca persoană ce a suferit în mod direct persecuțiile din motive etnice prevăzute la art. 1 din aceeași ordonanță.

Prin completările aduse prin Legea nr. 154/2021 se constituie o nouă categorie de persoane îndreptățite la primirea unei compensații - copilul celui persecutat și care a decedat între timp. Rațiunea pentru care legiuitorul a considerat necesar să constituie acest drept nou ține de o reparație morală extinsă, însă nu echivalează cu asimilarea copilului cu persoana persecutată din motive etnice.

În egală măsură, alin. (6) al art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 nu are în vedere situația în care copilul s-a aflat el însuși în una dintre situațiile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g), pentru că, în acest caz, ar fi fost el însuși o persoană persecutată și ar fi avut dreptul la compensație în nume propriu, și nu în calitate de copil al celui persecutat. Acest alineat trimite la alineatele precedente, respectiv (2)-(5), avându-se, probabil, în vedere alin. (2) teza a II-a. Totuși, și în această situație, nu este vorba despre ipoteza în care copilul a fost el însuși persecutat, textul referindu-se expres doar la părinții săi.

De asemenea, se subliniază faptul că art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 nu stabilește o limită minimă de vârstă. Prin urmare, un copil care se afla, singur sau chiar împreună cu părinții săi, în una dintre acele situații este el însuși o persoană persecutată etnic și are dreptul în nume propriu la primirea indemnizației prevăzute de lege.

Reglementarea de la art. 3 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 are drept scop extinderea reparației și la copiii celui persecutat, însă toate situațiile vizează ipoteza în care astfel de copii nu au fost ei înșiși persecutați. Dacă ar fi fost el însuși persecutat, copilul ar fi avut un drept propriu, mai bine conturat, pe care nu îl pierde prin simpla instituire și a altor categorii de persoane îndreptățite la primirea indemnizației. În ceea ce privește cea de-a doua întrebare supusă dezlegării

În ceea ce privește cea de-a doua problemă de drept supusă dezlegării prin prima sesizare, în cadrul orientării jurisprudențiale de la paragraful 38 din prezenta decizie, conform căreia, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, după intrarea în vigoare a acestora, persoana născută în timpul perioadei de persecuție a părinților săi poate fi considerată ea însăși persoană persecutată din motive etnice, s-au conturat alte două orientări.

Într-o orientare jurisprudențială s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, de prevederile acestor dispoziții pot beneficia și copiii persoanelor care s-au născut în perioada de persecuție a părinților lor - considerați persecutați potrivit răspunsului la prima întrebare.

În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de tribunalele Constanța, Tulcea și Ialomița. În același sens au fost exprimate și puncte de vedere teoretice, nesusținute de practică judiciară, de către cinci instanțe judecătorești (tribunale).

În susținerea acestei orientări jurisprudențiale au fost expuse argumentele arătate în continuare.

Nicio dispoziție din cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 nu interzice aplicarea beneficiilor în discuție și în privința copilului unei persoane minore la data strămutării, ci doar condiționează acordarea acestor drepturi, condiția fiind aceea ca părintele solicitantului să fi decedat.

Având în vedere faptul că, acolo unde legea nu distinge, nici interpretului acesteia nu îi este permis să distingă, copilul la care se face referire este cel al cărui părinte a avut calitatea de persoană persecutată în perioada de referință, neputându-se exclude dintre persoanele persecutate cele care erau minore în această perioadă.

Așadar, acceptând că persoana minoră în perioada de referință are calitatea de persoană persecutată în nume propriu, nu există nicio justificare pentru ca, în înțelesul art. 3 1 alin. (3) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, copilul acesteia să nu beneficieze de drepturile prevăzute în favoarea acestei categorii de persoane, câtă vreme nu solicită aceste beneficii în calitate de nepot (de pe urma bunicilor), ci în calitate de copil al unei persoane persecutate.

Faptul că bunicul său major a fost persecutat nu înlătură calitatea de persoană persecutată a părintelui său, chiar dacă, în perioada persecuției, acesta din urmă era minor, iar calitatea de beneficiar a reclamantului trebuie raportată la situația sa de copil al acestei persoane, prin raportare la părintele său, și nu la cea de nepot, prin raportare la bunic.

O opinie nuanțată a fost exprimată la nivelul unei instanțe judecătorești (tribunal), conform căreia copiii care existau (erau născuți) în timpul persecuției părinților lor beneficiază de dreptul prevăzut de art. 3 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, iar cei născuți ulterior acestei perioade (indiferent că au fost concepuți în timpul acesteia sau ulterior) beneficiază de drepturile prevăzute de art. 3 1 alin. (3) din ordonanță. Art. 3 1 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 se referă la drepturile nepotului celui persecutat, cu diferențierile expuse la alin. (2)-(5).

Într-o orientare teoretică s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (3) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, de prevederile acestor dispoziții pot beneficia doar copiii persoanelor care existau sau erau concepute la începutul persecuțiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g) din ordonanță. Această orientare se regăsește la nivelul a două instanțe judecătorești (tribunale).

În susținerea acestei orientări teoretice au fost expuse considerentele de mai jos.

Chiar și în forma Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 anterioară adoptării Legii nr. 154/2021 nu poate fi identificată nicio dispoziție în sensul că, fiindu-i recunoscută calitatea de persecutat copilului persoanei persecutate, are dreptul la indemnizație copilul copilului, art. 3 1 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 fiind introdus prin Legea nr. 154/2021 fără să fi existat o astfel de prevedere legală în precedent.

Nu se cuvine o indemnizație pentru persecuțiile din motive etnice copilului persoanei născute în timpul refugiului părinților, acest copil nesuferind în niciun fel o astfel de persecuție.

O opinie nuanțată a fost exprimată la nivelul unei instanțe judecătorești (tribunal), în sensul în care, în limitele în care cea de-a doua problemă de drept ce face obiectul prezentei sesizări ar avea o autonomie proprie, o persoană născută în timpul persecuției are ea însăși calitatea de persoană persecutată dacă s-a aflat efectiv în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, singură sau împreună cu părinții. În acest caz, copilul său beneficiază de prevederile art. 3 1 alin. (3) și (6) din ordonanță. Dacă persoana, deși născută în timpul persecuției, nu s-a aflat efectiv în una dintre situațiile de la art. 1 mai sus menționat, atunci ea nu este persoană persecutată, dar poate beneficia doar ea, nu și copilul ei, de prevederile art. 3 1 alin. (3) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999.

Trebuie remarcat, încă o dată, că în orientarea jurisprudențială menționată la paragraful 48, susținută de practică judiciară (paragraful 49), s-a apreciat, de asemenea, că de prevederile normelor a căror interpretare se cere pot beneficia numai copiii persoanelor care existau sau erau concepute la începutul persecuțiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) și g) din ordonanță.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifica, la momentul respectiv, practică judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. B. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 8 din 14 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 11 iunie 2012 (Decizia nr. 8 din 14 mai 2012), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Avocatul Poporului și a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. d) și e), raportat la art. 4 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, atunci când perioada de strămutare coincide cu perioada de domiciliu obligatoriu, persoana îndreptățită poate beneficia de o singură indemnizație prevăzută de lege, respectiv cea pentru perioada de strămutare".

Prin Decizia nr. 9 din 13 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 27 noiembrie 2014 (Decizia nr. 9 din 13 octombrie 2014), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat următoarele: "(...) 2. În interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare: (...) b) pot beneficia de drepturile prevăzute de decretul-lege membrii familiei - soțul/soția și copiii - ai persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu și care au locuit împreună cu aceasta în perioada de referință, sub rezerva îndeplinirii acelorași condiții ca și persoana principal vizată de măsura administrativă".

În considerentele Deciziei nr. 1.127 din 27 februarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.030/33/2008, s-au reținut următoarele: " (...) în mod constant în practica Instanței Supreme s-a reținut că, din interpretarea teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, iar copiii născuți în perioada de refugiu a părinților au suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a refugiului determinat de persecuțiile din motive etnice exercitate în localitatea de domiciliu. Interpretarea corectă pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005. (...). A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între părinți și copiii lor aflați în aceeași situație, în speță aceea de refugiu". VII. Jurisprudența Curții Constituționale a României

Prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1059 din 26 noiembrie 2005 (Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005), Curtea Constituțională a reținut următoarele: "(...) Stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice. (...) Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". VIII. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit asupra chestiunii de drept, judecătorul-raportor a apreciat că, în interpretarea dispozițiilor art. 3 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de aceste prevederi pot beneficia numai copiii persoanelor care erau născute sau cel puțin concepute la data determinată a refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate, evenimente prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. c) din ordonanță. X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.1. Asupra admisibilității sesizării

Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Așadar, condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile sunt: - existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; - chestiunea de drept identificată, a cărei lămurire se solicită, să prezinte un grad de dificultate care impune intervenția instanței supreme și să aibă caracter de noutate; - Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Analizând admisibilitatea sesizărilor de față, se constată că sunt îndeplinite toate condițiile enumerate.

Cele două instanțe de trimitere sunt completuri de judecată ale Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, învestite cu soluționarea în primă și ultimă instanță, în conformitate cu art. 8 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, coroborat cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a unor cauze având ca obiect contestații formulate împotriva hotărârilor emise de C.J.P. C., de respingere a unor cereri de acordare a drepturilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999.

Prin fiecare dintre contestații s-a solicitat: anularea hotărârii emise de C.J.P. C.; să se constate calitatea reclamantului de persoană îndreptățită a beneficia de drepturile reglementate de art. 3 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 și, în consecință, să se dispună obligarea C.J.P. C. la emiterea unei hotărâri în acest sens.

Reclamanții au formulat pretențiile lor în calitate de fii ai unor persoane născute în intervalul cuprins între 6.09.1940 - 6.03.1945, în perioada de strămutare a părinților lor din localitatea de domiciliu din Bulgaria pe teritoriul României, în cadrul schimbului de populație în baza Tratatului bilateral încheiat la 7 septembrie 1940 între România și Bulgaria, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 12 septembrie 1940. Deci, părinții reclamanților s-au născut ulterior efectivei strămutări, în perioada de strămutare de până în 1945, însă, în raport cu data nașterii, nu pot fi considerați concepuți la data la care a avut loc efectiva strămutare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 3 1 alin. (3) prin raportare la cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, arătându-se că autorii reclamanților au fost supuși în mod direct persecuțiilor din motive etnice, astfel încât, dacă ar fi trăit, ar fi fost îndreptățiți să beneficieze de dreptul reglementat de art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999.

Față de considerentele expuse în cadrul paragrafelor precedente, Înalta Curte constată că soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, și anume dacă în interpretarea dispozițiilor art. 3 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, de prevederile acestei norme pot beneficia doar copiii persoanelor care erau născute sau cel puțin concepute la data la care au avut loc refugiul, expulzarea, strămutarea prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. c) din ordonanță sau pot beneficia și copiii persoanelor care s-au născut ulterior, în perioada persecuțiilor amintite, până la data de 6 martie 1945.

Prin urmare, se constată că sunt îndeplinite primele trei condiții de admisibilitate.

Caracterul veritabil al chestiunii de drept este motivat în mod convingător de către instanțele de trimitere, sub aspectul dificultății de interpretare a textelor legale, care reiese atât din expunerea opiniilor teoretice divergente și marcate de diverse nuanțe ale instanțelor, cât