Decizia nr. 72/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 937/322/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena-Mădălina Ivănescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Covasna - Secția civilă, în Dosarul nr. 937/322/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulate puncte de vedere la raport de către apelant și de către intimat.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale puncte de vedere teoretice cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din 19 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. 937/322/2022, Tribunalul Covasna - Secția civilă a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: În aplicarea și interpretarea Hotărârii Guvernului nr. 1.102/2014 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice (Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014), care transpune în dreptul național Directiva 2013/29/UE a Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European din data de 12 iunie 2013 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea pe piață a articolelor pirotehnice (Directiva 2013/29/UE), respectiv a principiilor rangului prioritar al dreptului unional, securității juridice, legalității și aplicării imediate a legii noi, distanțelor de securitate în materia articolelor pirotehnice li se aplică prevederile art. 34 alin. (2) lit. b), c), d) și g) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată (Legea nr. 126/1995), sau prevederile anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 1.711/1/2023. II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției

Prin Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. xxxx/11.04.2022 (Procesul-verbal de contravenție), apelanta-petentă A.B. - S.R.L. a fost sancționată, în temeiul art. 38 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, cu amendă contravențională pentru încălcarea prevederilor 34 alin. (2) lit. g) din aceeași lege, în condițiile în care a executat un foc de artificii la o distanță de 28 de metri de pădure, nefiind astfel respectată distanța de 500 de metri față de păduri, impusă de art. 34 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 126/1995. Plângerea formulată împotriva Procesului-verbal de contravenție

Apelanta-petentă A.B. - S.R.L. a formulat plângere împotriva Procesului-verbal de contravenție, întemeiată pe dispozițiile art. 148 din Constituție și pe art. 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, formându-se astfel, pe rolul Judecătoriei Târgu Secuiesc, Dosarul nr. 937/322/2022.

În motivarea plângerii formulate, petenta a invocat, în esență, nelegalitatea aplicării sancțiunii contravenționale, dat fiind faptul că, în opinia sa, a respectat distanța de securitate de 8 m prevăzută la punctul 5 lit. A subpunctul 1.2 lit. a) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014, hotărâre care transpune în dreptul național prevederile Directivei 2013/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iunie 2013 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea pe piață a articolelor pirotehnice.

Potrivit susținerilor petentei, ca efect al principului aplicării prioritare a reglementărilor europene în detrimentul celor naționale, actul normativ aplicabil speței este Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 care transpune în dreptul național Directiva 2013/29/UE, având drept scop armonizarea, la nivelul Uniunii Europene, a legislației din domeniul articolelor pirotehnice, iar nu Legea nr. 126/1995, care devine astfel inaplicabilă și desuetă atât timp cât există, la nivelul Uniunii Europene, o armonizare a legislației statelor membre cu privire la punerea la dispoziția utilizatorilor a articolelor pirotehnice. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea formulată, intimata Inspectoratul de Poliție Județean C. (I.P.J. C.) a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, argumentând că directivele, spre deosebire de regulamente, nu devin parte din dreptul național la data intrării lor în vigoare, ci de la momentul transpunerii în legislația națională de către autoritățile competente, astfel că directiva nu absolvă petenta de îndeplinirea obligațiilor instituite prin Legea nr. 126/1995.

Pe de altă parte, potrivit susținerilor intimatei I.P.J. C., respectarea distanței de securitate de 8 m prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 nu exclude respectarea obligațiilor instituite prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 126/1995, în scopul prevenirii producerii de incendii și a altor accidente. Dacă distanța minimă de 8 m trebuie respectată de persoanele care se află în apropierea focului de artificii pentru a se preveni rănirea acestora, distanțele reglementate de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 126/1995 trebuie respectate față de construcții de locuințe, instalații electrice de înaltă tensiune, locuri de depozitare sau livrare a combustibililor, obiective chimice și petrochimice, alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie, instalații de gaze. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 763 din 21 septembrie 2022, Judecătoria Târgu Secuiesc a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta A.B. - S.R.L. împotriva Procesului-verbal de contravenție, cu motivarea că Directiva 2013/29/UE, care a fost transpusă integral în legislația națională prin Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014, reglementează condițiile pentru punerea pe piață a articolelor pirotehnice, iar nu regulile care trebuie respectate cu ocazia utilizării respectivelor materiale pirotehnice. Regulile referitoare la modul de utilizare a articolelor pirotehnice sunt cele stabilite prin Legea nr. 126/1995.

Măsura de a folosi materiale pirotehnice la o distanță mai mare de 500 m față de pădure se justifică prin necesitatea de a proteja fondul forestier de incendii, precum și animalele sălbatice de zgomotul produs de folosirea artificiilor. Apelul declarat în cauză

Împotriva sentinței menționate la paragraful 16 din prezenta decizie a formulat apel petenta A.B. - S.R.L., prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul anulării Procesului-verbal de contravenție. Întâmpinarea la apelul declarat în cauză

Intimata I.P.J. C. a formulat întâmpinare la apelul declarat în cauză, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. III. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 martie 2014, respectiv art. 34 alin. (2) lit. b), c), d) și g), și Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 - anexa nr. 1, respectiv punctul 5 lit. A subpunctul 1.2 lit. a), și anume: - art. 34 alin. (2) lit. b), c), d) și g) din Legea nr. 126/1995: " Art. 34. - (...) (2) Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situații: (...) b) la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri; c) la o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze; d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie; (...) g) la o distanță mai mică de 500 m de păduri."; - punctul 5 lit. A subpunctul 1.2 lit. a) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014: " 1.2. Pentru articolele pirotehnice de divertisment din categoria F2 trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: a) distanța de securitate trebuie să fie de cel puțin 8 m. Cu toate acestea, dacă este necesar, distanța de securitate poate fi mai mică; (...)".

În Încheierea din 19 mai 2023 pronunțată în Dosarul nr. 937/322/2022 aflat pe rolul Tribunalului Covasna - Secția civilă au fost indicate drept relevante pentru soluționarea prezentei sesizări și dispozițiile art. 1 și art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014, precum și cele ale art. 1 din Legea nr. 126/1995: - art. 1 și art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014: " Art. 1. - Prezenta hotărâre stabilește: a) reguli care urmăresc să realizeze libera circulație a articolelor pirotehnice pe teritoriul României și al celorlalte state membre ale Uniunii Europene, asigurând un înalt nivel de protecție a sănătății umane și a siguranței publice, precum și protecția și securitatea consumatorilor, ținând seama de aspectele relevante legate de protecția mediului; b) cerințele esențiale de securitate pe care trebuie să le îndeplinească articolele pirotehnice în vederea punerii lor la dispoziție pe piață, prevăzute în anexa nr. 1."; " Art. 12. - Articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii: a) categoria F1: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil și care sunt destinate utilizării în spații restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinația de locuință; b) categoria F2: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut și un nivel de zgomot scăzut și care sunt destinate utilizării în exterior în spații restrânse; c) categoria F3: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spații deschise vaste și al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane; d) categoria F4: articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub denumirea de «articole pirotehnice de divertisment de uz profesional», care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni și al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane."; - art. 1 din Legea nr. 126/1995: " Art. 1. - (1) Prevederile prezentei legi se aplică la prepararea, producerea, procesarea, experimentarea, deținerea, tranzitarea pe teritoriul țării, transmiterea sub orice formă, transferul, transportul, introducerea pe piață, depozitarea, încărcarea, încartușarea, delaborarea, distrugerea, mânuirea, comercializarea și folosirea de către persoanele juridice sau fizice autorizate a materiilor explozive. (2) În sensul prezentei legi, prin materii explozive se înțelege explozivii de tipul amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de inițiere, fitile detonante, fitile de siguranță, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de șoc, relee detonante, inclusiv explozivii de uz civil și articolele pirotehnice. (3) Prezenta lege nu aduce atingere regimului juridic al explozivilor de uz civil, astfel cum este reglementat în Hotărârea Guvernului nr. 207/2005 privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale explozivilor de uz civil și a condițiilor pentru introducerea lor pe piață, cu modificările și completările ulterioare, și în Hotărârea Guvernului nr. 612/2010 privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale articolelor pirotehnice și a condițiilor pentru introducerea lor pe piață, cu modificările ulterioare." IV. Punctul de vedere al părților

Punctul de vedere al apelantei-petente A.B. - S.R.L., care a formulat cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept de la paragraful 8 din prezenta decizie, este în sensul că reglementarea cuprinsă în Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 este prioritară față de cea cuprinsă în Legea nr. 126/1995, chiar dacă hotărârea de guvern este un act cu o forță juridică inferioară legii, deoarece Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 transpune la nivel național o directivă europeană, care, în aceste condiții, se aplică în mod direct, în temeiul art. 148 alin. (2) din Constituția României. Pe de altă parte, odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.102/2014 s-a ajuns la o veritabilă abrogare tacită a Legii nr. 126/1995, fiind invocată în sprijinul acestor susțineri Decizia nr. 866 din 20 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a demonstra existența practicii judiciare neunitare cu privire la chestiunea de drept de la paragraful 8 din prezenta decizie, apelanta-petentă a invocat, pe de-o parte, Sentința civilă nr. 2.785 din 13 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 16.777/325/2017, prin care a fost admisă plângerea contravențională, sentință rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului formulat de I.P.J. T. prin Decizia civilă nr. 1.318 din 25 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal, iar, pe de altă parte, Sentința civilă nr. 5.273 din 23 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Buftea, prin care a fost respinsă plângerea contravențională formulată în respectiva cauză.

Apelanta-petentă a invocat, totodată, hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele: nr. C-6/64 Costa c. E.N.E.L., nr. C-11/70 Internationale Handelsgesellschaft mbHc. Einfuhr und Vorratsstelle fur Getreide und Futtermittel, nr. C-106/77 Amministrazione delle Finanze dello Stato c. Simmenthal SA, nr. C-453/00 Kuhne & Heitz NV c. Productschap voor Pluimvee en Eieren.

Intimata I.P.J. C. nu a formulat un punct de vedere cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu problema de drept indicată la paragraful 8 din prezenta decizie. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, față de considerentele redate în continuare.

Soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (2) lit. b), c), d) și g) din Legea nr. 126/1995 și ale anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014, întrucât apelanta-petentă A.B. - S.R.L. a fost sancționată cu amendă contravențională pentru că a încălcat prevederile 34 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 126/1995.

Problema de drept enunțată este nouă, dat fiind faptul că, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre, astfel cum rezultă din verificările efectuate pe pagina oficială de internet a instanței supreme.

Totodată, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data pronunțării încheierii de sesizare.

Din analiza hotărârilor identificate de către instanța de trimitere la nivelul jurisprudenței naționale rezultă că instanțele naționale au pronunțat soluții contradictorii cu privire la chestiunea de drept menționată la paragraful 8 din prezenta decizie. B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

Cu privire la fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, instanța de trimitere apreciază că distanțele prevăzute de art. 34 alin. (2) lit. b), c), d) și g) din Legea nr. 126/1995 nu pot fi asimilate distanțelor de securitate prevăzute de punctul 5 lit. A, subpunctul 1.2 lit. a) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014, deoarece cele două acte normative reglementează aspecte diferite din materia materialelor pirotehnice.

Astfel, prevederile art. 34 alin. (2) lit. b), c), d) și g) din Legea nr. 126/1995 nu au devenit desuete/nu au fost abrogate implicit ca urmare a adoptării Hotărârii Guvernului nr. 1.102/2014, ci se aplică în continuare în ceea ce privește regulile de utilizare a materialelor pirotehnice, deoarece Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 reglementează exclusiv regulile referitoare la libera circulație a articolelor pirotehnice pe teritoriul României și al celorlalte state membre ale Uniunii Europene, precum și cerințele esențiale de securitate pe care trebuie să le îndeplinească articolele pirotehnice, în vederea punerii lor la dispoziție pe piață.

Pe de altă parte, textele Legii nr. 126/1995, avute în vedere la aplicarea sancțiunii contravenționale, reglementează aspecte legate de restricțiile de utilizare a diferitelor materiale pirotehnice, așa cum rezultă chiar din art. 1 al acesteia, în care se menționează expres că prevederile acestei legi se aplică inclusiv în ceea ce privește folosirea de către persoanele juridice sau fizice autorizate a materiilor explozive.

În sprijinul acestei concluzii vine și împrejurarea că prin Legea nr. 126/1995 sunt instituite, în temeiul art. 38 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 34 alin. (2), sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de utilizare a materialelor pirotehnice, în timp ce în Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014, la art. 140, sunt instituite sancțiuni exclusiv pentru fapte ce vizează nerespectarea regulilor de comercializare și punere pe piață a articolelor pirotehnice, fără a fi prevăzută nicio sancțiune pentru nerespectarea distanțelor de securitate. VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie A. Jurisprudență comunicată de curțile de apel

Curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competență, nu a fost identificată jurisprudență cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Într-o orientare teoretică, nesusținută de practică judiciară, s-a apreciat că, în aplicarea și interpretarea Hotărârii Guvernului nr. 1.102/2014, care transpune în dreptul național Directiva 2013/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iunie 2013, respectiv a principiilor rangului prioritar al dreptului unional, securității juridice, legalității și aplicării imediate a legii noi, distanțelor de securitate în materia articolelor pirotehnice li se aplică prevederile art. 34 alin. (2) lit. b), c), d) și g) din Legea nr. 126/1995.

Această orientare teoretică se regăsește la nivelul următoarelor instanțe: Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; tribunalele București, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Hunedoara - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, Iași - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și Vaslui și judecătoriile Iași și Răducăneni.

În susținerea acestei orientări, s-a arătat că cele două acte normative reglementează chestiuni diferite având destinatari diferiți.

Astfel, s-a reținut că, potrivit denumirii și prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014, obiectul de reglementare al acestui act normativ este reprezentat de condițiile de realizare a liberei circulații a articolelor pirotehnice pe teritoriul României și al celorlalte state membre ale Uniunii Europene, asigurându-se un înalt nivel de protecție a sănătății umane și a siguranței publice, precum și protecția și securitatea consumatorilor, ținând seama de aspectele relevante legate de protecția mediului, precum și de cerințele esențiale de securitate pe care trebuie să le îndeplinească articolele pirotehnice în vederea punerii lor la dispoziție pe piață, anexa nr. 1 a Hotărârii Guvernului nr. 1.102/2014 instituind anumite obligații pentru producător, în timp ce din art. 1 și art. 34 alin. (2) lit. b), c), d) și g) ale Legii nr. 126/1995 rezultă că obiectul de reglementare al acestui act normativ este reprezentat de modul și de restricțiile de utilizare a diferitelor materiale pirotehnice, având drept destinatari persoanele juridice sau fizice autorizate care utilizează aceste articole pirotehnice de divertisment în proximitatea construcțiilor de locuințe, instalațiilor electrice de înaltă tensiune, locurilor de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, instalațiilor de gaze, obiectivelor chimice și petrochimice ori altor obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie, respectiv pădurilor.

În realitate, chestiunea de drept vizează o problemă de interpretare a legii, și nu de aplicare a dreptului Uniunii Europene. De altfel, inclusiv art. 5 lit. A din anexa nr. 1 ("Cerințe esențiale de securitate") a Directivei 2013/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iunie 2013 face referire la obligațiile producătorului, iar denumirea acestei directive sugerează faptul că ea vizează armonizarea legislației statelor membre ale Uniunii Europene referitoare la punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice (reformare), fără a antama chestiuni legate de utilizarea acestora de către destinatari, în condițiile arătate de Legea nr. 126/1995.

De asemenea, prin Legea nr. 126/1995 sunt instituite, prin art. 38 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 34 alin. (2), sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de utilizare a materialelor pirotehnice, în timp ce, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014, la art. 140, sunt instituite sancțiuni exclusiv pentru fapte ce vizează nerespectarea regulilor de comercializare și punere pe piață a articolelor pirotehnice, fără a fi prevăzută nicio sancțiune pentru nerespectarea distanțelor de securitate.

Într-o altă orientare teoretică, nesusținută de practică judiciară, s-a apreciat că în aplicarea și interpretarea Hotărârii Guvernului nr. 1.102/2014, care transpune în dreptul național Directiva 2013/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iunie 2013, respectiv a principiilor rangului prioritar al dreptului unional, securității juridice, legalității și aplicării imediate a legii noi, distanțelor de securitate în materia articolelor pirotehnice li se aplică prevederile anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014.

Această orientare teoretică se regăsește la nivelul judecătoriilor Pașcani, Hârlău, Darabani și Fălticeni.

În susținerea acestei orientări s-a invocat că art. 148 din Constituția României, republicată, consacră principiul rangului prioritar al dreptului unional, sens în care s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele: nr. C-6/64 Costa c. E.N.E.L., nr. C-11/70 Internationale Handelsgesellschaft mbH c. Einfuhr und Vorratsstelle fur Getreide und Futtermittel, nr. C-106/77 Amministrazione delle Finanze dello Stato c. Simmenthal SA, nr. C-453/00 Kuhne & Heitz NV c. Productschap voor Pluimvee en Eieren.

În temeiul acestui principiu constituțional, puterea legislativă națională avea obligația să abroge art. 34 alin. (2) lit. b), c), d) și g) din Legea nr. 126/1995, text care este contrar Hotărârii Guvernului nr. 1.102/2014 și Directivei 2013/29/UE.

Având în vedere suprapunerea unei legi cu o hotărâre de guvern, ambele reglementând același domeniu, prioritară este hotărârea de guvern care transpune la nivel național o directivă europeană.

S-a mai susținut că, odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.102/2014, s-a abrogat în mod tacit Legea nr. 126/1995.

La nivelul Curții de Apel Ploiești a fost exprimat punctul de vedere potrivit căruia sesizarea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, dat fiind faptul că se solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară realizarea unui simplu raționament juridic, prin analiza sistematică a textelor legale apreciate ca fiind relevante în cauză, analiză care, de altfel, a fost realizată de către instanța de trimitere.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifica, la momentul respectiv, practică judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. B. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 866 din 20 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.880/59/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 115 din 20 aprilie 2016 a Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal, prin care această instanță de fond a respins cererea de anulare parțială a Hotărârii Guvernului nr. 1.102/2014, respectiv a art. 6, art. 16 alin. (1) și (2) și art. 18, și de obligare a pârâtului Guvernul României la adoptarea acestor articole într-o altă formă, care să fie conformă cu Directiva 2013/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iunie 2013. VII. Jurisprudența Curții Constituționale a României

În jurisprudența Curții Constituționale a României nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept pusă în discuție. VIII. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene

În jurisprudența instanțelor europene nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit asupra chestiunii de drept, judecătorul-raportor a apreciat că, în cauza de față, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind condiția existenței unei veritabile probleme de drept. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, au fost decelate, pe cale jurisprudențială, următoarele condiții de admisibilitate necesar a fi îndeplinite cumulativ: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza; (iii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat prezentul mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerințele legale mai sus enunțate se verifică.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că, în cauză, sunt îndeplinite primele trei condiții de admisibilitate, referitoare la existența unei cauze aflate în curs de judecată, în competența legală a unui complet de judecată al tribunalului, învestit să judece cauza în ultimă instanță, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Covasna - Secția civilă, învestit cu soluționarea apelului formulat de apelanta-petentă A.B. - S.R.L., în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 2/2001), raportat la art. 40 și 38 din Legea nr. 126/1995, coroborat cu art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, împotriva Sentinței civile nr. 763 din 21 septembrie 2022, pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc, decizia ce se va pronunța fiind definitivă potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Totodată, din verificările efectuate, rezultă că este întrunită și cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunțate, precum și faptul că nu există un recurs în interesul legii în curs de soluționare privitor la această chestiune. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu există, în prezent, practică judiciară care să justifice promovarea unui eventual recurs în interesul legii, în problema de drept care formează obiectul sesizării.

În ceea ce privește condiția de admisibilitate ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că sintagma "chestiune de drept", la care face referire textul art. 519 din Codul de procedură civilă, trebuie pusă în corelație cu gradul de dificultate pe care îl ridică aceasta, nefiind suficient să fie identificată, în soluționarea unei cauze, o problemă litigioasă, chiar având caracter de noutate, dacă ea nu este susceptibilă, prin aspectele relevate, de a declanșa mecanismul privind preîntâmpinarea unei jurisprudențe neunitare.

În ceea ce privește cerința referitoare la existența unei "chestiuni de drept veritabile", în jurisprudența Înaltei Curți s-au reținut, în mod constant, următoarele: a) chestiunea de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42); b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existența unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, pct. 62 și 65; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragraful 37; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 61; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37); c) pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragrafele 38, 39, 41; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 50; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42). Sub acest aspect, s-a reținut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46).

Din considerentele prezentate în cadrul paragrafelor anterioare rezultă că sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății, iar pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale, iar nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei.

Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite care trebuie arătate în sesizare, cerință care rezultă din dispozițiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care, astfel, este ținut să stabilească, în primul rând, dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică.

Rolul completului care dispune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este acela de a releva norma și felul în care, din cauza complexității sau, dimpotrivă, a precarității reglementării, aceasta poate primi interpretări diferite și ar putea avea ca rezultat o jurisprudență neunitară.

Instanța care formulează actul de sesizare trebuie să prezinte argumentele care susțin interpretările aflate în opoziție pentru a demonstra dificultatea pe care o are în a determina evidența unei anumite interpretări și, astfel, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare. Cu alte cuvinte, încheierea de sesizare trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția judecătorilor din complet asupra respectivei chestiuni de drept, asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente.

Divergența de interpretare ce există între reclamant și pârât, specifică procesului civil, nu este de natură a demonstra dificultatea acestei operațiuni logico-juridice.

În cadrul punctului de vedere exprimat în respectarea art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța de trimitere invocă existența unei jurisprudențe divergente cu privire la interpretarea și aplicarea chestiunii de drept puse în discuție, indicând, în concret, o singură hotărâre judecătorească definitivă (Sentința civilă nr. 2.785 din 13 martie 2018 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 16.777/325/2017, rămasă definitivă prin respingerea apelului prin Decizia nr. 1.318 din 25 iulie 2018 a Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal), în favoarea interpretării de la paragraful 42 din prezenta decizie, iar, în favoarea orientării jurisprudențiale contrarii (paragraful 36), deopotrivă o singură hotărâre judecătorească definitivă (Sentința civilă nr. 5.723 din 23 octombrie 2018 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin respingerea apelului prin Decizia nr. 1.375/A din 25 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă). Hotărârile judecătorești anterior menționate nu se regăsesc în cadrul informațiilor furnizate de curțile de apel la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Divergența de interpretare, invocată în punctul de vedere înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este de natură a demonstra dificultatea acestei operațiuni logico-juridice, iar o analiză a normelor legale incidente în cauză demonstrează că acestea sunt clare, accesibile și previzibile.

Prin chiar sesizarea înaintată de instanța de trimitere, aceasta observă că textele supuse interpretării au domenii de aplicare diferite, nefiind vorba despre o veritabilă contradicție între prevederile art. 34 alin. (2) lit. b), c), d) și g) din Legea nr. 126/1995, care reglementează condiții de utilizare a articolelor pirotehnice de divertisment de către persoanele fizice si juridice autorizate, și prevederile anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014, ce transpun prevederile Directivei 2013/29/UE a Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European, care reglementează cerințele de securitate pe care trebuie să le îndeplinească articolele pirotehnice, în vederea punerii lor la dispoziție pe piață.

Astfel, în acord cu prevederile art. 3 pct. 7 din Directiva 2013/29/UE a Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European, Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 clarifică în cuprinsul art. 4 lit. g) sintagma "punere la dispoziție pe piață" ca reprezentând "orice furnizare a unui articol pirotehnic pentru distribuție, consum sau uz pe piața din România sau din celelalte state membre ale Uniunii Europene în cursul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit". Totodată, în ceea ce privește destinatarii actului implicați în activitatea de "punere la dispoziție pe piață", aceștia sunt operatorii economici definiți în cuprinsul art. 4 lit. l) din Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014, respectiv "producătorul, importatorul și distribuitorul".

Pe de altă parte, prevederile art. 34 din Legea nr. 126/1995 se referă la cerințele ce se impun a fi respectate în activitatea de folosire/de utilizare a articolelor pirotehnice de divertisment de către persoanele fizice sau juridice autorizate potrivit art. 8 din actul normativ, această activitate nefăcând parte din categoria celor prestate de operatorii economici definiți de art. 4 lit. l) din Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014, în scopul "punerii la dispoziție pe piață".

Se identifică așadar o deosebire între domeniul de aplicare a restricțiilor reglementate de art. 34 din Legea nr. 126/1995, în legătură cu activitatea de utilizare/folosire a articolelor pirotehnice de divertisment de către persoanele autorizate în acest scop, și domeniul de aplicare a dispozițiilor subpct. 1.2 lit. a) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014, care stabilesc cerințe de securitate în vederea punerii la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice.

Având în vedere inexistența unei suprapuneri între domeniile de activitate reglementate de normele menționate, aspect corect identificat de instanța de trimitere, va reveni acesteia obligația de a stabili, în temeiul probatoriului administrat, care este natura faptei contravenționale sancționate prin procesul-verbal de contravenție a cărui legalitate a fost contestată și, totodată, de a proceda la interpretarea și aplicarea actului normativ care este incident speței.

Cele două posibile interpretări divergente, menționate în actul de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reprezintă, în realitate, pozițiile diferite pe care se situează părțile din litigiu cu privire la actul normativ aplicabil unei anumite situații de fapt, ce trebuie identificată ca atare în baza materialului probatoriu. Or, o astfel de situație este întâlnită în cazul tuturor litigiilor, rolul instanței de control judiciar fiind acela de a identifica legea aplicabilă și de a proceda la aplicarea acesteia, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei deduse judecății.

A considera justificată intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept într-o astfel de ipoteză echivalează cu acceptarea faptului că se poate recurge la acest mecanism de preîntâmpinare a apariției divergențelor de jurisprudență ori de câte ori judecătorul va simți nevoia unei validări cu privire la încadrarea unei anumite situații de fapt și de drept în ipoteza reglementată de dispoziția lipsită de echivoc a legii.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate vizând existența unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,