ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 49/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.635/1/2023, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023 (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-șef al Secției judiciare.

La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Prahova - Secția I civilă, în Dosarul nr. 17.786/281/2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori și punctul de vedere al procurorului general; părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, acordă cuvântul asupra sesizării reprezentantului procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin susține că sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiția referitoare la dependența modului de soluționare a cauzei de lămurirea chestiunii de drept invocate. Astfel, subliniază că prioritară pentru instanța de trimitere era calificarea cererii notarului public adresate oficiului de cadastru și publicitate imobiliară, în sensul de a stabili dacă aceasta are natura unei cereri de îndreptare a erorii materiale ori a unei cereri de radiere a sarcinii din cartea funciară. Mai arată că instanța de trimitere nu a întâmpinat nicio dificultate în lămurirea chestiunii de drept, astfel cum rezultă din punctul său de vedere expus în încheierea de sesizare.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Prahova - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 1 iulie 2022, în Dosarul nr. 17.786/281/2021, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea art. 154 și următoarele raportat la art. 91 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 163 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală din 1968, respectiv art. 249 alin. (1), (2) și (8) din Codul de procedură penală, valorificarea bunurilor aparținând unei persoane juridice aflate în procedura de insolvență, când asupra acestor bunuri sunt instituite măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, generează consecința juridică a: 1. dobândirii, libere de orice sarcini, a bunurilor înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de Legea nr. 85/2014? 2. radierii din cartea funciară a sarcinilor înscrise în baza măsurilor asigurătorii dispuse în vederea acoperirii prejudiciului? II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 85/2014): " Art. 91. - (1) Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenție, sechestre, de orice fel. Fac excepție de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse. (2) Prin excepție de la dispozițiile art. 885 alin. (2) din Codul civil, radierea din cartea funciară a oricăror sarcini și interdicții prevăzute la alin. (1) se face în temeiul actului de înstrăinare semnat de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar. (...) Art. 102. - (...) (8) Creanța unei părți vătămate din procesul penal se înscrie sub condiție suspensivă, până la soluționarea definitivă a acțiunii civile în procesul penal în favoarea părții vătămate, prin depunerea unei cereri de admitere a creanței. În cazul în care acțiunea civilă în procesul penal nu se finalizează până la închiderea procedurii insolvenței, fie ca urmare a reușitei planului de reorganizare, fie ca urmare a lichidării, eventualele creanțe rezultate din procesul penal vor fi acoperite din averea persoanei juridice reorganizate sau, dacă este cazul, din sumele obținute din acțiunea în atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor ce au contribuit la aducerea persoanei juridice în stare de insolvență, potrivit prevederilor art. 169 și următoarele. (...) Art. 165. - Cu ocazia distribuirilor parțiale, următoarele sume vor fi provizionate: 1. sume proporționale datorate creditorilor ale căror creanțe sunt supuse unei condiții suspensive care nu s-a realizat încă; (...)".

Codul de procedură penală din 1968 " Măsurile asigurătorii Art. 163. - (1) Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii. (2) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei. (...)"

Codul de procedură penală " Condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii Art. 249. - (1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. (2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora. (...) (8) Nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane de drept public și nici bunurile exceptate de lege. (...) Măsurile preventive Art. 493. - (1) Judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, la propunerea procurorului, sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară ori instanța poate dispune, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și numai pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, una sau mai multe dintre următoarele măsuri: a) interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice; b) interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale; c) interzicerea unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvența persoanei juridice; d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar; e) interzicerea desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracțiunea. (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 7 septembrie 2021 cu nr. 17.786/281/2021, reclamanta S.T.S.L. - S.R.L. a solicitat anularea Încheierii nr. 71.622 din 24 iunie 2021 și a Încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr. 90.866 din 9 august 2021, emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, precum și radierea sarcinii notate prin Încheierea nr. 22.651 din 25 martie 2014 asupra imobilului înscris în cartea funciară nr. 132374-C2, cu numărul cadastral 7598-C2, aflat în proprietatea reclamantei.

În motivare, a arătat că, prin Ordonanța nr. 154/P/2014 din 24 martie 2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitoarei M.G. - S.R.L., împotriva căreia s-a deschis ulterior procedura falimentului. În cadrul acestei proceduri, reclamanta a adjudecat imobilul înscris în cartea funciară nr. 132374-C2. Prin Încheierea nr. 64.824 din 2 iunie 2021, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului adjudecat în baza actului autentificat cu nr. 1.526 din 17 mai 2021, precum și radierea sarcinilor. Cererea de îndreptare a erorii materiale a fost formulată în considerarea inexistenței vreunei mențiuni în cuprinsul încheierii anterior evocate cu privire la radierea sarcinii reprezentate de sechestrul asigurător. În acest context, reclamanta a subliniat că sarcina respectivă trebuia radiată în temeiul art. 91 din Legea nr. 85/2014, chiar în lipsa unei ordonanțe de clasare sau de renunțare la urmărirea penală.

La termenul din 16 noiembrie 2021, Judecătoria Ploiești a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, reținând că activitatea de înscriere în cartea funciară se realizează în cadrul unei proceduri necontencioase, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. LXXII din 15 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 octombrie 2008.

Prin Încheierea nr. 2.485 din 21 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 17.786/281/2021, Judecătoria Ploiești a respins plângerea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, la data de 13 iulie 2021, B.N.P. A.B. a solicitat, în numele petentei, îndreptarea erorii materiale în sensul radierii sarcinii înscrise asupra imobilului intabulat în cartea funciară nr. 132374-C2, respectiv a sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 154/P/2014 din 24 martie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Prin Încheierea nr. 71.622 din 24 iunie 2021, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova a respins cererea de îndreptare a erorii materiale cu motivarea că aceasta nu reprezintă o greșeală săvârșită cu prilejul înscrierii în cartea funciară, nefiind întrunite cerințele impuse de art. 913 din Codul civil și art. 221 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară). Ulterior, prin Încheierea nr. 90.866 din 9 august 2021, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova a respins cererea de reexaminare formulată împotriva Încheierii nr. 71.622 din 24 iunie 2021.

În acest context factual, prima instanță a reținut că radierea unei sarcini nu se circumscrie noțiunii de "eroare materială", ci constituie o procedură distinctă ce trebuie să facă obiectul unei cereri de sine stătătoare.

Astfel, cât timp cererea petentei este de îndreptare a erorii materiale, iar radierea unei sarcini nu se circumscrie unei astfel de erori, instanța nu poate examina pe fond problema de drept, respectiv dacă pârâta era obligată să radieze sarcina din oficiu, ci doar să verifice dacă registratorul a procedat corect la soluționarea acestei cereri. Or, registratorul a soluționat în mod corect cererea de îndreptare a erorii materiale, respingând-o pentru motivul că radierea unei sarcini nu constituie o eroare materială.

În plus, judecătoria a apreciat că reclamanta avea la dispoziție acțiunea în rectificarea înscrierilor din cartea funciară pentru a obține radierea sarcinii.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat apel prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea căii de atac, a susținut că prima instanță trebuia să procedeze la recalificarea cererii inițiale a notarului public prin raportare la petitul și scopul urmărit prin formularea acestei cereri.

În acest sens a arătat că, prin cererea inițială adresată Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, s-a solicitat radierea sarcinii reprezentate de sechestrul asigurător, nefiind astfel formulată o simplă cerere de îndreptare a erorii materiale.

A mai susținut că nu era necesară emiterea unei ordonanțe de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, întrucât sechestrul asigurător se radiază în baza actului de adjudecare a imobilului, în temeiul art. 91 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014.

Totodată, a invocat și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat atașat Încheierii nr. 2.378 din 8 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 17.785/281/2021, prin care Judecătoria Ploiești a dispus radierea din cartea funciară a sechestrului asigurător instituit asupra imobilului având numărul cadastral 7598/C5, într-un litigiu purtat între aceleași părți.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

În apărare, a susținut că menținerea sechestrului asigurător nu constituie o eroare materială săvârșită cu prilejul înscrierii efectuate în cartea funciară. Aceasta deoarece radierea sechestrului se poate efectua numai în baza unei ordonanțe sau a unei hotărâri judecătorești prin care se dispune ridicarea măsurii respective. A mai arătat că instituirea sechestrului asigurător nu împiedică valorificarea bunului în procedura insolvenței, însă sarcina respectivă va subzista inclusiv după adjudecarea bunului în cadrul acestei proceduri.

Apelanta a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept evocate anterior. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

În acest sens a arătat că dosarul având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară se află pe rolul Tribunalului Prahova, care judecă în ultimă instanță.

A apreciat că este îndeplinită și cerința referitoare la dependența dintre lămurirea chestiunii de drept invocate și soluționarea pe fond a cauzei. Aceasta deoarece prima instanță a respins plângerea cu motivarea că, pentru radierea sarcinii instituite asupra bunului, este necesară emiterea unei ordonanțe prin care se dispune clasarea sau renunțarea la urmărirea penală.

Totodată, este îndeplinită și condiția noutății, dat fiind că asupra acestei chestiuni de drept nu s-a conturat o practică judiciară constantă care să împiedice activarea mecanismului cu funcție de prevenție al hotărârii prealabile.

Instanța de trimitere a mai arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre obligatorie și aceasta nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta a apreciat că, în cazul valorificării bunurilor aparținând debitoarei aflate în procedura insolvenței, în temeiul art. 91 din Legea nr. 85/2014, menținerea sarcinilor înscrise în cartea funciara asupra bunurilor inclusiv după transmiterea proprietății ar fi lipsită de orice rațiune, contravenind regimului juridic special și imperativ al dispozițiilor acestei legi.

A mai arătat că păstrarea sarcinilor i-ar discrimina pe ceilalți creditori ce dețin creanțe pure și simple înscrise la masa credală față de statul român căruia i-ar fi acordată, în mod artificial, preferința la îndestularea unei eventuale creanțe, în detrimentul creditorilor ipotecari și dobânditorilor bunurilor valorificate în procedura insolvenței. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că analiza art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 relevă că bunurile înstrăinate de administratorul sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenție, sechestre, de orice fel. Singura excepție de la acest regim vizează măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse. Or, excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare.

Prin urmare, existența unei măsuri asigurătorii înființate într-un proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare, nu se opune dobândirii, libere de orice sarcini, a bunurilor înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar și, în mod implicit, radierii din cartea funciară a sarcinilor înscrise în baza măsurilor asigurătorii dispuse în vederea acoperirii prejudiciului. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel Bacău, Constanța și Ploiești au transmis practică judiciară relevantă asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, iar curțile de apel Bacău, Brașov, București, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor asupra aceleiași chestiuni, din care au rezultat două opinii.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că valorificarea bunurilor aparținând unei persoane juridice aflate în procedura insolvenței, când asupra acestor bunuri sunt instituite măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, generează atât consecința dobândirii, libere de orice sarcini, a bunurilor înstrăinate de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale, cât și consecința radierii din cartea funciară a sarcinilor înscrise în baza măsurilor asigurătorii (curțile de apel București, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Târgu Mureș, Timișoara și tribunalele Arad, Bacău, Brașov, Constanța, Covasna, Galați, Iași, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Timiș și Judecătoria Bolintin-Vale).

Într-o a doua opinie s-a apreciat că măsurile asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice aflate în procedura insolvenței se mențin în cazul înstrăinării acestor bunuri de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale (tribunalele București, Bihor, Dolj și Vaslui).

În sensul primei opinii au fost identificate hotărâri judecătorești definitive pronunțate de Tribunalul Neamț, Judecătoria Mangalia și Judecătoria Ploiești, prin care s-a dispus radierea din cartea funciară a sechestrului asigurător instituit în procesul penal.

Au mai fost identificate hotărâri judecătorești definitive pronunțate de Judecătoria Ploiești și Tribunalul Prahova în dosare în care figurează părțile din prezenta sesizare, prin care s-a reținut că radierea unei sarcini nu se circumscrie noțiunii de îndreptare a erorii materiale, ci constituie o procedură distinctă ce face obiectul unei cereri de sine stătătoare, nefiind astfel analizată pe fond chestiunea de drept supusă dezlegării.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 72 din 2 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 7 iunie 2023, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În considerentele de la paragraful 15 din această decizie s-a reținut că: "(...) titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile este deținătorul unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul său trebuie apărat și protejat, iar acesta trebuie să beneficieze de toate garanțiile specifice recunoscute în legislație, inclusiv de acelea care să îi asigure, la nevoie, realizarea dreptului pe cale silită. Una dintre aceste garanții este cea prevăzută de dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care reglementează regimul bunurilor debitorului înstrăinate în procedura insolvenței de către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar. Norma stabilește că aceste bunuri sunt dobândite libere de orice sarcini, excepție de la acest regim făcând bunurile supuse măsurilor asigurătorii dispuse în cadrul procesului penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse. (...)" IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 20 din 3 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 11 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibile, sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, art. 167 alin. (1) teza finală și art. 195 alin. (5) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se lămuri dacă în noțiunile de «orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță», respectiv «ipotecile și celelalte sarcini reale», la care fac referire dispozițiile art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă se include și măsura sechestrului prevăzută de dispozițiile art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel încât radierea înscrierii sechestrului în cartea funciară se realizează din oficiu, ca efect al adjudecării, sau exclusiv în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 167 alin. (1) teza finală și dispozițiile art. 195 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare."

Prin Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 5 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis sesizările și a stabilit următoarele: "Cu referire la dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală (art. 163 din Codul de procedură penală de la 1968) și art. 2.345 din Codul civil, existența unui sechestru asigurător penal asupra imobilelor unei persoane fizice sau juridice nu suspendă executarea silită începută de un creditor ipotecar, al cărui drept de ipotecă asupra acelorași bunuri a devenit opozabil terților anterior înființării măsurii asigurătorii din procesul penal și nu determină nulitatea actelor de executare ulterioare înființării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra acelorași bunuri." În considerentele de la paragrafele 97 și 98 din această decizie s-a reținut că: "Prin urmare, pentru a proceda la executarea silită a bunului ce face obiectul sechestrului, creditorul (chirografar sau ipotecar) nu trebuie să parcurgă procedura contestației împotriva măsurii asigurătorii prevăzute de art. 250 din Codul de procedură penală (art. 168 din Codul de procedură penală de la 1968), întrucât executarea silită nu este condiționată de ridicarea sechestrului. În urma vânzării silite a imobilului ipotecat se va proceda la îndestularea cu prioritate a creditorului, urmând ca restul de preț obținut, în măsura în care va exista, să fie indisponibilizat pentru acoperirea creanțelor derivate din cauza penală. Sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 857 alin. (3) din Codul de procedură civilă care prevăd că, de la data intabulării, imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, creditorii putându-și realiza aceste drepturi numai din prețul obținut în urma vânzării."

Prin Decizia nr. 1 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 25 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a stabilit că: "În interpretarea dispozițiilor art. 91 alin. (1), art. 102 alin. (8) și art. 154-158 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală (respectiv art. 163 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală de la 1968), existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare: a) nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat; b) nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014; c) nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2014." În considerentele de la paragrafele 115-117 din această decizie s-a reținut că: "115. Prin utilizarea sintagmei «dobândite libere de orice sarcini», legiuitorul se referă la subdobânditorul din cadrul procedurii insolvenței (cel care a cumpărat bunul), iar nu la debitor, în calitate de proprietar executat silit în cadrul unei atari proceduri, astfel că textul, redactat într-o manieră confuză și neclară, deși adoptat în scopul asigurării unei protecții a unor valori sociale specifice dreptului penal, produce neclarități sub aspectul regimului juridic al bunului la care se referă. 116. Pe de altă parte, teza întâi din art. 91 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 reglementează fără putință de tăgadă premisa deja produsă a înstrăinării, a dobândirii de către terți în cadrul procedurii insolvenței a unor bunuri asupra cărora este instituită măsura asigurătorie în vederea eventualei confiscări speciale/extinse care nu a fost încă dispusă în procesul penal, al cărei caracter eventual este dat de lipsa unei hotărâri definitive pe latură penală, iar teza a doua din același text se referă doar la caracterul de «bun liber de sarcini» sau de «bun grevat de sarcini», iar nu la vreo inalienabilitate sau insesizabilitate a acestuia. Cu alte cuvinte, legiuitorul stabilește consecințele ce au loc după înstrăinarea/dobândirea valabilă, iar nicidecum un impediment absolut de a fi valorificat în cadrul unei proceduri judiciare a insolvenței. 117. În acest sens trebuie subliniată și denumirea marginală a textului de lege (respectiv «Regimul bunurilor înstrăinate în procedura insolvenței de către administratorul sau lichidatorul judiciar»); de altfel, art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 face referire la dobândirea liberă de orice sarcini a bunului, precum privilegii, gajuri, ipoteci sau drepturi de retenție, sechestre de orice fel, făcând excepție de la acest regim (respectiv al dobândirii bunurilor libere de orice sarcini) măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse, care se mențin și ulterior înstrăinării." X. Opinia procurorului general

Procurorul general a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării hotărârii prealabile este inadmisibilă.

În acest sens a susținut că nu este îndeplinită condiția referitoare la dependența modului de soluționare a cauzei de lămurirea chestiunii de drept invocate. Astfel, prioritară pentru instanța de trimitere era calificarea cererii notarului public adresate oficiului de cadastru și publicitate imobiliară, în sensul de a stabili dacă aceasta are natura unei cereri de îndreptare a erorii materiale ori a unei cereri de radiere a sarcinii din cartea funciară. Cu alte cuvinte, lămurirea sferei de aplicare a dispozițiilor art. 91 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014 este subsecventă calificării cererii formulate de notarul public, în numele reclamantei.

A mai arătat că problema de drept invocată nu prezintă un grad ridicat de dificultate care să justifice activarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, astfel cum rezultă din chiar punctul de vedere al instanței de trimitere expus în încheierea de sesizare. XI. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Din cuprinsul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: - existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; - chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește primele două condiții, acestea sunt îndeplinite, întrucât tribunalul, legal învestit cu soluționarea apelului, urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Cea de-a treia condiție nu este însă îndeplinită.

Astfel, referitor la condiția existenței unei probleme de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în jurisprudența sa, a reținut în mod constant că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o normă de drept material, cât și una de drept procedural, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei.

Prezenta sesizare vizează lămurirea unor norme de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 91 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014, raportate la dispoziții de natură penală, respectiv art. 163 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală din 1968 și art. 249 alin. (1), (2) și (8) din Codul de procedură penală, și se referă la valorificarea bunurilor unei societăți aflate în procedura insolvenței, bunuri asupra cărora a fost instituit, anterior deschiderii procedurii insolvenței, un sechestru asigurător în vederea recuperării pagubei produse prin infracțiune, precum și la consecințele acestei valorificări în sensul dobândirii lor libere de orice sarcini în virtutea atribuțiilor legale ale lichidatorului judiciar și implicit radierii din cartea funciară a măsurii asigurătorii.

Analiza admisibilității sesizării, din perspectiva legăturii chestiunii de drept cu litigiul în care s-a ivit, necesită prezentarea pe scurt a contextului în care s-a solicitat lămurirea acestei chestiuni.

Sub acest aspect, se constată că apelanta a devenit proprietara unui imobil ca urmare a vânzării în cadrul procedurii insolvenței, fiindu-i înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, ocazie cu care au fost radiate toate sarcinile imobilului, mai puțin notarea sechestrului penal instituit asupra imobilului, anterior deschiderii insolvenței, de către o unitate de parchet, prin ordonanță.

Încheierea prin care s-a făcut înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară și prin care au fost radiate sarcinile imobilului, mai puțin sechestrul penal, nu a fost atacată de către apelantă, aceasta înțelegând să formuleze, prin intermediul unui birou notarial, o cerere de îndreptare a erorii materiale din cartea funciară în sensul radierii măsurii asigurătorii a sechestrului dispuse prin ordonanță în dosarul penal deschis pe numele societății debitoare, anterior deschiderii procedurii insolvenței.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova a respins cererea pe motiv că aceasta nu poate fi asimilată unei cereri de îndreptare a erorii materiale, astfel cum este reglementată de art. 913 din Codul civil, nefiind o greșeală săvârșită cu prilejul înscrierilor efectuate în cartea funciară.

Împotriva acestei încheieri se formulează cerere de reexaminare, care a fost respinsă cu aceeași motivare, în sensul că nu este o eroare materială, iar petenta trebuia să ceară rectificarea înscrierii pentru a obține radierea sechestrului asigurător.

Instanța de judecată învestită cu soluționarea plângerii, respectiv judecătoria, pronunță o încheiere prin care, la rândul său, respinge plângerea pe motiv că nu este o greșeală săvârșită cu prilejul înscrierii în cartea funciară, nefiind întrunite condițiile instituite de prevederile art. 913 din Codul civil, art. 221 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară și art. 29 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Trebuie menționat că în procedura plângerii de carte funciară registratorul de carte funciară verifică doar existența aspectelor de ordin formal cerute de lege, iar instanța verifică doar legalitatea acestei soluții pronunțate în baza documentației depuse, astfel cum a procedat instanța de fond, respectiv judecătoria.

Instanța de fond era învestită cu analizarea temeiniciei încheierii prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale și a celei prin care s-a respins cererea de reexaminare, iar nu cu analiza cauzei pe fond, în sensul de a verifica dacă radierea sechestrului trebuia făcută ope legis de către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.

Deși apelanta a formulat motive de apel care vizau inclusiv calificarea dată cererii de către judecătorie, motivul de respingere având la bază această calificare, instanța de trimitere formulează sesizarea fără a lămuri în prealabil acest aspect.

Prin urmare, opțiunea instanței de apel de a solicita pronunțarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept, fără a lămuri în prealabil limitele învestirii în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, plasează în sfera ipotezelor condiția dependenței problemei de drept a cărei lămurire se cere de soluționarea cauzei pe fond.

Prezenta sesizare, dincolo de necesitatea ca problema de drept pusă în discuție să se afle în legătură cu soluționarea pe fond a cauzei, este deficitară și în ceea ce privește o altă condiție de admisibilitate, respectiv lipsa caracterului real și serios al chestiunii de drept, în sensul că este necesar ca aceasta să prezinte un grad de dificultate suficient de ridicat, astfel încât să justifice declanșarea procedurii de unificare a practicii judiciare.

Din cuprinsul sesizării nu se poate desprinde ideea unei dificultăți de interpretare a instanței de apel și nici nu este prezentat un potențial risc de interpretare diferită.

Instanța de trimitere expune propriul raționament logico-juridic în lămurirea chestiunii de drept pe care a întâmpinat-o, fără nicio dificultate, fiind evident faptul că nu are niciun dubiu de interpretare. Nu este oferită posibilitatea existenței cel puțin a unei alte interpretări contrare celei expuse și nici nu sunt prezentate motive din care să rezulte neclaritatea ori imprecizia normei de drept.

Nesiguranța instanței de trimitere în interpretarea normei de drept și, implicit, în pronunțarea soluției nu poate fi înlăturată în cadrul acestui mecanism de unificare, scopul acestuia fiind acela de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare și de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege.

Contrar celor reținute în cuprinsul încheierii de sesizare, examenul jurisprudențial efectuat pe baza datelor comunicate de curțile de apel relevă o interpretare unitară a majorității instanțelor care, pe această cale, nu au transmis instanței supreme semnalul iminenței apariției unei practici neunitare.

Chiar la nivelul instanței de trimitere există o practică unitară cu privire la problema de drept dedusă judecății, cu toate că, aparent, în cuprinsul încheierii de sesizare situația este prezentată în sens contrar.

Astfel, sunt prezentate două hotărâri ale aceleiași judecătorii, care prezintă soluții divergente, însă aceste soluții diferă nu în ceea ce privește soluția pe fond, ci în ceea ce privește calificarea cererii formulate în fața oficiului de cadastru și publicitate imobiliară.

În afara celor două hotărâri reținute în încheierea de sesizare, au fost comunicate instanței supreme încă trei hotărâri pronunțate cu privire la aceleași părți și același obiect.

Hotărârile cuprind soluții diferite, însă nu pe fondul cauzei, diferențele rezultând din calificările făcute cu privire la natura cererii, unele complete considerând că nu este o cerere de îndreptare a erorii materiale, respingând în consecință plângerea, iar altele au soluționat cauza pe fond, în această situație toate soluțiile pronunțate fiind identice.

Soluțiile pronunțate pe fondul cauzei de către completurile de judecată care au apreciat că plângerile nu pot fi asimilate unor cereri de îndreptare a erorii materiale prezintă relevanță în procedura prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar câtă vreme acestea nu sunt diferite cu privire la aceeași problemă de drept reprezintă un argument în plus în susținerea inadmisibilității cererii de sesizare.

De altfel, aceste aspecte au fost reținute și în argumentarea unei alte condiții de admisibilitate, respectiv lipsa legăturii chestiunii de drept cu soluționarea cauzei pe fond, întrucât instanța de trimitere nu a stabilit limitele învestirii în raport cu obiectul cauzei, anterior formulării cererii de sesizare a Înaltei Curți de Justiție și Casație.

Față de cele mai sus arătate, rezultă că problema de drept nu este una reală, dificilă, atâta vreme cât nu a generat interpretări diferite, contradictorii și, pe cale de consecință, nici o eventuală practică neunitară.

Ca atare, funcția de prevenție a mecanismului de interpretare instituit de art. 519 din Codul de procedură civilă, de rezolvare de principiu a chestiunii de drept, nu își găsește utilitatea în cauză, în condițiile expuse.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din același cod,