Decizia nr. 21/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 422/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Elena-Diana Tămagă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena-Mădălina Ivănescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.195/102/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 6 februarie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 3.195/102/2023, Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: ” 1. Dacă, după intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, recunoaşterea unor drepturi proprii copilului minor sau copilului născut în timpul strămutării, în temeiul acestei norme, are drept consecinţă încetarea practicii anterioare de recunoaştere a dreptului la aceeaşi indemnizaţie, în temeiul art. 1 alin. (1) lit. e) din Decretul-lege nr. 118/1990.” ” 2. Dacă descendentul unei astfel de persoane are la rândul său dreptul la indemnizaţia lunară stabilită conform prevederilor art. 5 alin. (7) din acelaşi act normativ.”

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 422/1/2024. II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.B. a solicitat anularea Deciziei nr. xxxxx/10.07.2023, emisă de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş („A.J.P.I.S. Mureş”), ca nelegală şi neîntemeiată, şi obligarea pârâtei la stabilirea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare („Decretul-lege nr. 118/1990”), în calitate de fiică a lui M.A., născută la data de 12.11.1948, în Târgu Mureş, judeţul Mureş, decedată la data de 9.01.2003, respectiv plata indemnizaţiei legale începând cu luna următoare datei depunerii cererii la A.J.P.I.S. Mureş.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că bunicul acesteia, numitul M.B., împreună cu familia, a fost strămutat în perioada 2.03.1949-9.08.1963, familia fiind constituită la momentul respectiv din: soţia numitului M.B. (bunicul reclamantei), numita M.C. (bunica reclamantei), mama bunicului reclamantei numită M.D. (străbunica reclamantei), precum şi fiica acestora, numita M.A. (mama reclamantei).

Măsura strămutării, respectiv această formă de persecuţie politică, a vizat toţi membrii familiei numitului M.B., inclusiv pe numita M.A. (mama reclamantei), care, la momentul strămutării, avea vârsta de nici 4 luni.

Din documentele regăsite în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii („C.N.S.A.S.”) s-a identificat fişa domiciliară a bunicului reclamantei M.B. şi a bunicii M.C., însă nu şi a mamei reclamantei. Cu toate acestea, nu se poate nega faptul că un minor de 4 luni va însoţi părinţii oriunde, pentru că din cauza vârstei fragede necesită prezenţa şi îngrijirea acestora.

Totodată, reclamanta a precizat că prin Decizia nr. yyyy/11.10.2021, eliberată de A.J.P.I.S. Mureş, s-a admis cererea numitului M.E., născut la data de 20.06.1968, prin care s-a stabilit calitatea acestuia de beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990, în calitate de fiu al numitului M.B. În cadrul acestei decizii s-a stabilit că părintele decedat, M.B., a fost victimă a persecuţiei prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. e) din Decretul-lege nr. 118/1990, fiind strămutat într-o altă localitate, în perioada 2.03.1949-9.08.1963.

Pârâta A.J.P.I.S. Mureş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamanta A.B., ca neîntemeiată.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 a constatat că reclamanta este fiica numitei M.A., născută la 12.11.1948, care a fost fiica numiţilor M.B. şi M.C.

M.B. (bunicul reclamantei) a avut stabilit domiciliul în Târgu Mureş, împreună cu mama acestuia, numita M.D., născută în 1882, deoarece au posedat 168 ha pământ, însă din fişa domiciliară nu rezultă că din familie mai făcea parte şi mama reclamantei, care nici nu era născută la acea vreme.

Pârâta a mai arătat că, de principiu, şi copii persoanelor strămutate, indiferent de vârstă, au avut de suferit aceleaşi prejudicii de ordin material şi moral suferite de părintele cu care au locuit împreună, iar, pentru perioada de referinţă, pot beneficia de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990. Pentru motivul aplicării unitare şi echitabile a legii, membrii familiei trebuie să beneficieze de acelaşi tratament juridic de care beneficiază persoana vizată, în principal, de măsura administrativă prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. e) din Decretul-lege nr. 118/1990, iar situaţia părintelui serveşte drept temei al solicitării copilului.

În acest context, art. 5 alin. (7) sau (6) din Decretul-lege nr. 118/1990 nu este incident situaţiei reclamantei, aceasta având calitatea de nepoată şi strănepoată a persoanelor vizate de măsura strămutării, ci ar fi fost aplicabil tot mamei sale, dacă ar mai fi fost în viaţă, în situaţia în care aceasta s-a născut anterior anului 1949 în care a început perioada de strămutare.

Pentru aceste motive, comisia a considerat că reclamanta nu este îndreptăţită să fie încadrată la art. 5 alin. (7) raportat la art. 1 alin. (1) lit. d) sau e) din Decretul-lege nr. 118/1990. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile

La termenul de judecată din 9 ianuarie 2024, Tribunalul Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal a pus în discuţia părţilor, din oficiu, oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept expuse la paragraful 8 din prezenta decizie.

Prin Încheierea din 6 februarie 2024, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. III. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile

Prevederile normative supuse interpretării sunt cele ale art. 5 alin. (6) şi alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume: ” Art. 5. – (…) (6) Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 4 la data depunerii cererii de către copil. (7) Copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 4 la data depunerii cererii de către copil.”

De asemenea, au fost considerate relevante pentru dezlegarea problemelor de drept ce formează obiectul prezentei sesizări şi dispoziţiile art. 1 şi art. 5 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990: – ” Art. 1. – (1) Constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice; b) a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; c) a fost internată în spitale de psihiatrie; d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; e) a fost strămutată într-o altă localitate; f) a participat în acţiuni de împotrivire cu arma în mână şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist până la data de 31 decembrie 1964. (2) De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care: a) a fost deportată în străinătate după 23 august 1944; b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului, indiferent de locul reţinerii (…)”. – ” Art. 5. – (…) (8) Copilul care s-a aflat atât în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (4)-(7), cât şi în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) beneficiază de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare.” IV. Punctul de vedere al părţilor

Potrivit punctului de vedere aparţinând reclamantei A.B., în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunile de drept în discuţie.

În ceea ce priveşte problemele de drept ce formează obiectul sesizării, apreciază că, prin modificările legislative aduse textului în discuţie, legiuitorul a urmărit să aducă textul normativ în concordanţă cu jurisprudenţa anterioară a instanţelor naţionale, prin care, în mod constant, s-a recunoscut calitatea de persoane persecutate copiilor născuţi în perioada de strămutare a părinţilor, astfel că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990, persoana născută în timpul perioadei de persecuţie a părinţilor săi poate fi considerată ea însăşi persoană persecutată din motive politice.

În ceea ce priveşte cea de-a doua problemă de drept, reclamanta apreciază că descendentul unei astfel de persoane are, la rândul său, dreptul la indemnizaţia lunară stabilită conform prevederilor art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990. Textul analizat face referire la copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, fără să facă distincţie între copilul persoanei care a fost majoră la momentul persecuţiei politice şi copilul persoanei care a fost minoră la momentul persecuţiei politice. Or, în lipsa unei diferenţieri exprese, în virtutea principiului de drept potrivit căruia „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă”, nu poate fi făcută distincţie între cele două categorii de persoane.

Pârâta, la rândul său, a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chestiunile de drept în discuţie.

În ceea ce priveşte problemele de drept ce formează obiectul sesizării, potrivit punctului de vedere exprimat de pârâtă, după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 130/2020 pentru completarea art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri („Legea nr. 130/2020”), comisia constituită în baza Decretului-lege nr. 118/1990 stabileşte dreptul copiilor persoanelor aflate în situaţia prevăzută la art. 1 alin. (1) şi (2) exclusiv pe baza art. 5 alin. (6) şi (7) din actul normativ menţionat, şi nu în temeiul practicii anterioare.

Măsurile luate împotriva persoanelor trebuie să aibă caracter politic în sensul Decretului-lege nr. 118/1990, iar o astfel de măsură nu putea fi luată faţă de un copil minor, ci numai faţă de o persoană majoră.

În acest context, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990, dacă se dovedeşte persecuţia politică în sensul acestui act normativ, cel îndreptăţit ar fi tot copilul care a fost minor la data persecuţiei sau copilul minor născut în perioada persecuţiei politice, dacă acesta ar mai fi în viaţă la data depunerii cererii la agenţie, indemnizaţia fiind acordată de legiuitor cu titlu de reparaţie pentru neajunsurile resimţite în mod direct şi personal în urma persecuţiei politice a părinţilor săi.

Înainte de apariţia Legii nr. 130/2020, stabilirea dreptului copilului persoanei persecutate din motive politice s-a făcut în considerarea calităţii acestuia de membru al familiei persoanei principal vizate de persecuţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, deoarece acesta a avut de suferit aceleaşi prejudicii de ordin material şi moral ca persoana faţă de care a fost luată în mod direct măsura administrativă a domiciliului obligatoriu, iar, atât timp cât a locuit împreună cu familia, nu a avut în mod real şi efectiv posibilitatea de exercitare liberă a dreptului de alegere a domiciliului.

Referitor la situaţia copiilor reglementată de art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990, cel îndreptăţit, dacă se dovedeşte persecuţia politică în sensul decretului-lege menţionat, ar fi tot copilul persoanei persecutate din motive politice, dar care s-a născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din actul normativ indicat.

Nepoţii persoanelor persecutate politic în mod direct nu au dreptul la indemnizaţia lunară acordată prin Decretul-lege nr. 118/1990, ei fiind copiii copiilor minori la data persecuţiei politice sau născuţi după încetarea acestei persecuţii. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit celor redate în continuare.

Soluţionarea cauzei depinde de lămurirea problemei de drept enunţate, întrucât obiectul acesteia este reprezentat de anularea Deciziei nr. xxxxx/10.07.2023, emisă de pârâta A.J.P.I.S. Mureş, prin care s-a respins cererea reclamantei de acordare a drepturilor prevăzute de art. 5 alin. (7) raportat la art. 1 alin. (1) lit. e) din Decretul-lege nr. 118/1990 şi s-a stabilit că aceasta nu se încadrează în prevederile invocate, ca urmare a faptului că reclamanta nu a dovedit persecuţia asupra părintelui în mod direct, respectiv nu a depus documente eliberate de autorităţi competente în materie din care să rezulte strămutarea mamei sale, dovedind doar faptul că bunicul acesteia a fost strămutat.

Problema de drept enunţată este relativ nouă, având în vedere faptul că textul legal în discuţie a fost adoptat prin Legea nr. 130/2020.

În cazul particular al soluţiilor pronunţate asupra unor astfel de cereri, nu există posibilitatea unei reglări prin mecanismul de verificare a practicii de către instanţele de control judiciar, întrucât hotărârile pronunţate de tribunal în primă instanţă sunt definitive.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 6 februarie 2024.

La nivelul Tribunalului Mureş au fost identificate hotărâri definitive cu privire la problematica supusă analizei, fiind observată o practică neunitară, ce ar putea să se perpetueze, având în vedere faptul că, în acest tip de cauze, legea nu prevede o cale de atac.

Faţă de cele menţionate în cadrul paragrafului anterior, problema de drept a fost pusă în discuţie la întâlnirea de practică neunitară organizată la nivelul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Târgu Mureş, pentru trimestrele III şi IV din 2023, fără a se cristaliza însă o opinie majoritară. B. Cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării

În opinia instanţei de trimitere, dificultatea chestiunii constă în a se stabili dacă prevederile art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 trebuie interpretate în mod autonom, apreciindu-se într-o ipoteză că, pentru aplicarea acestora, nu este necesară interpretarea coroborată cu dispoziţiile alin. (6) al aceluiaşi articol, ci sunt de verificat două condiţii independente de ipoteza reglementată de alineatul anterior, respectiv calitatea de copil născut după încetarea măsurilor represive, pe de o parte, şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al indemnizaţiei în persoana părintelui său, pe de altă parte.

Pentru interpretarea de mai sus pledează faptul că textul conţine doar cele două condiţii arătate, fără alte circumstanţieri care să oblige interpretul la luarea în considerare a altor aspecte, cum ar fi faptul că părintele solicitantului, deşi a dobândit, în nume propriu, dreptul la indemnizaţie, nu a fost persoana principal vizată de măsura represivă.

O altă ipoteză este aceea a interpretării unitare a celor două alineate nou-introduse, alin. (6) şi (7) ale art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, din care rezultă că textele arătate urmăresc să reglementeze situaţia copiilor persoanei care a fost victima nominală a măsurilor de persecuţie, şi nu cazul copiilor persoanelor cărora li s-a recunoscut dreptul la indemnizaţie până la apariţia modificărilor legislative (în rândul cărora se pot regăsi copiii persoanei vizate efectiv de măsura represivă).

Astfel, alin. (6) al art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 priveşte copiii care, născuţi fiind, au resimţit nemijlocit măsurile luate împotriva părinţilor lor, în perioada de aplicare a acestora, în timp ce alin. (7) are în vedere copiii din aceeaşi familie, care s-au născut însă ulterior încetării măsurilor şi care, aşa cum rezultă din expunerea de motive la Legea nr. 71/2022 pentru completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri („Legea nr. 71/2022”) şi la Legea nr. 210/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi pentru stabilirea unor măsuri necesare aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice („Legea nr. 210/2022”), trebuie să beneficieze de reparaţiile acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990, întrucât au fost victime dovedite ale regimului comunist.

Atât prevederile alin. (6), cât şi cele ale alin. (7) ale art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 au în vedere aceiaşi destinatari ai normei, respectiv copiii persoanei principal vizate de măsurile represive, a cărei situaţie serveşte, de fapt, drept temei al solicitării beneficiului actului normativ. Diferenţa între ipoteza celor două texte este realizată doar în funcţie de data naşterii copiilor persoanelor care au avut de suferit cu titlu principal măsurile în discuţie, iar reglementarea distinctă a celor două ipoteze care au la bază aceeaşi situaţie factuală (părinte persecutat politic) a fost necesară pentru că s-a apreciat că şi copiii născuţi după încetarea evenimentelor au resimţit consecinţele măsurilor, chiar după încetarea acestora, însă nu cu aceeaşi intensitate, ceea ce se reflectă în indemnizaţia stabilită de legiuitor (indemnizaţie lunară în cuantum de 100%, respectiv de 50% din indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele decedat).

În susţinerea concluziei potrivit căreia interpretarea dispoziţiilor alin. (7) al art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 nu se poate realiza decât cu luarea în considerare a textului de lege precedent, au fost invocate considerentele Deciziei nr. 4 din 30 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 1 martie 2023 („Decizia nr. 4 din 30 ianuarie 2023”). Deşi decizia anterior menţionată a fost pronunţată în contextul interpretării art. 5 alin. (6) şi (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 din perspectiva efectelor înfierii cu efectele filiaţiei fireşti, argumentele privind raţiunile avute în vedere de legiuitor şi destinatarii normei sunt valabile şi în contextul analizat.

S-a susţinut, de asemenea, că un argument în sprijinul interpretării potrivit căreia nu s-au creat drepturi sau titulari noi (în sensul de moştenitori ai victimelor) este dat şi de existenţa dreptului de opţiune, prevăzut de art. 5 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, între indemnizaţiile care au la bază considerente legislative, adică calitatea de victimă a măsurilor de represiune politică.

Instanţa de trimitere invocă, totodată, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 68 din 9 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1060 din 23 noiembrie 2023 („Decizia nr. 68 din 9 octombrie 2023”), care vizează dispoziţiile art. 3 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999”), invocând conţinutul similar al acestor dispoziţii cu cele ale art. 5 alin. (6) şi (7) din Decretul-lege nr. 118/1990. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie A. Jurisprudenţă comunicată de curţile de apel Prima chestiune de drept supusă dezlegării

Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, după intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990, recunoaşterea unor drepturi proprii copilului minor sau copilului născut în timpul strămutării în temeiul acestei norme are drept consecinţă încetarea practicii anterioare de recunoaştere a dreptului la aceeaşi indemnizaţie, în temeiul art. 1 alin. (1) lit. e) din decretul-lege anterior menţionat.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul: Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia civilă nr. 521 din 22 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. 4.311/30/2021 – opinie majoritară, definitivă); tribunalelor Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 555 din 2 octombrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 347/102/2023; Sentinţa nr. 818 din 29 noiembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 2.967/102/2022, ambele definitive), Vrancea – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa civilă nr. 87/2023 din 24 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 993/91/2022, definitivă).

În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe: tribunalele Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Vaslui, Bucureşti, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman.

În susţinerea orientării jurisprudenţiale şi a punctelor de vedere teoretice, au fost expuse argumentele de mai jos.

După intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 130/2020, comisia constituită în baza Decretului-lege nr. 118/1990 stabileşte dreptul copiilor persoanelor aflate în situaţia prevăzută la art. 1 alin. (1) şi (2) din decretul-lege menţionat exclusiv în baza art. 5 alin. (6) şi (7) din acelaşi act normativ. Însă stabilirea drepturilor în favoarea copiilor are în vedere calitatea acestora de copii ai persoanelor persecutate politic. Prin urmare, drepturile acestor copii sunt strâns legate de calitatea părinţilor lor de persoane persecutate politic. Aşadar, copiii nu puteau suferi persecuţia politică în nume propriu, ci doar ca efect al persecuţiei politice la care au fost supuşi părinţii lor. Măsurile cu caracter politic în sensul Decretului-lege nr. 118/1990 nu puteau fi luate faţă de un copil minor, ci numai faţă de o persoană majoră.

Se impune interpretarea unitară a celor două alineate nou-introduse, respectiv alin. (6) şi (7) ale art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, din care rezultă că textele arătate urmăresc să reglementeze situaţia copiilor persoanei care a fost victima nominală a măsurilor de persecuţie, şi nu cazul copiilor persoanelor cărora li s-a recunoscut dreptul la indemnizaţie până la apariţia modificărilor legislative (în rândul cărora se pot regăsi copiii persoanei vizate efectiv de măsura represivă).

Interpretarea redată mai sus este susţinută şi de expunerea de motive la legile nr. 71/2022 şi nr. 210/2022.

Au fost considerate drept relevante pentru o astfel de interpretare şi considerentele Deciziei nr. 4 din 30 ianuarie 2023, pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cadrul cărora s-a reţinut că drepturile legiferate abia în anul 2022, recunoscute în cuprinsul alin. (5) şi (6) ale art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, sunt menite să atenueze pe cât posibil lipsurile/suferinţele de ordin material şi pe cele de ordin moral îndurate de destinatarii normei, în considerarea condiţiei lor sociale, de copii născuţi la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din acelaşi decret-lege, ori de copii născuţi după încetarea acestor situaţii.

Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, după intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990, recunoaşterea unor drepturi proprii copilului minor sau copilului născut în timpul strămutării, în temeiul acestei norme, nu are drept consecinţă încetarea practicii anterioare de recunoaştere a dreptului la aceeaşi indemnizaţie, în temeiul art. 1 alin. (1) lit. e) din decretul-lege menţionat.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul: tribunalelor Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa civilă nr. 496 din 14 iulie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 718/102/2023, definitivă), Caraş-Severin – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa civilă nr. 506 din 5 decembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.033/115/2023, definitivă).

În acest sens a fost exprimat şi un punct de vedere teoretic, nesusţinut de practică judiciară, de către Tribunalul Giurgiu.

În susţinerea orientării jurisprudenţiale şi a punctului de vedere teoretic, au fost expuse considerentele de mai jos.

Raportat la considerentele Deciziei nr. 9 din 13 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 27 noiembrie 2014 („Decizia nr. 9 din 13 octombrie 2014”), copilul persoanei care a avut stabilit domiciliu obligatoriu şi care a locuit împreună cu aceasta în perioada de referinţă poate avea calitatea de persoană persecutată politic, sub rezerva îndeplinirii aceloraşi condiţii ca persoana principal vizată de măsura administrativă.

Nicio dispoziţie din cuprinsul Decretului-lege nr. 118/1990 nu interzice aplicarea beneficiilor în discuţie şi în privinţa copilului unei persoane minore la data strămutării, iar acolo unde legea nu distinge nici interpretului nu îi este permis să distingă. Prin urmare, nu se pot exclude dintre persoanele persecutate cele care erau minore în perioada strămutării, efectele persecuţiei fiind resimţite, alături de părinţii lor, şi de către minori. Cea de-a doua chestiune de drept supusă dezlegării

Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că descendenţii persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990 nu au dreptul la indemnizaţia lunară stabilită conform prevederilor art. 5 alin. (7) din actul normativ menţionat, atât prevederile alin. (6), cât şi ale alin. (7) având în vedere aceiaşi destinatari ai normei, respectiv copiii persoanei principal vizate de măsurile represive.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul: Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia civilă nr. 521 din 22 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. 4.311/30/2021, definitivă); tribunalelor Vrancea – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa civilă nr. 557 din 4 decembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 876/91/2023, definitivă), Caraş-Severin – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa civilă nr. 506 din 5 decembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.033/115/2023, definitivă), Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 555 din 2 octombrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 347/102/2023; Sentinţa nr. 818 din 29 noiembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 2.967/102/2022, ambele definitive).

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, de către următoarele instanţe: tribunalele Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Vaslui, Galaţi, Bucureşti, Ialomiţa şi Ilfov.

În susţinerea orientării jurisprudenţiale şi a punctelor de vedere teoretice, au fost expuse considerentele de mai jos.

După cum se poate constata din economia modificărilor operate prin Legea nr. 130/2020, acordarea compensaţiilor a fost extinsă şi în privinţa copiilor celor decedaţi în stare de deportare, precum şi în privinţa copiilor minori la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, cât şi a copiilor născuţi în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre aceste situaţii.

Astfel, sfera beneficiarilor compensaţiilor acordate prin actul reparator este restrânsă la persoanele persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum şi la soţii, respectiv copiii acestora.

Nu există niciun temei pentru extinderea sferei beneficiarilor şi la descendenţii de grad mai îndepărtat care, în raport cu persoanele aflate în situaţiile de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, nu au calitatea de copii, ci pe aceea de nepoţi.

Prevederile alin. (7) al art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 au în vedere o situaţie care nu a fost vizată de hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut calitatea de beneficiar şi membrilor de familie ai celor faţă de care s-au luat măsurile de persecuţie politică, respectiv cazul copiilor născuţi după încetarea măsurilor de represiune politică.

Prevederile alin. (6) al art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 au în vedere copiii care, născuţi fiind, au resimţit nemijlocit măsurile luate împotriva părinţilor lor, în perioada de aplicare a acestora, în timp ce alin. (7) al aceluiaşi articol are în vedere copiii din aceeaşi familie, care s-au născut însă ulterior încetării măsurilor şi care, aşa cum rezultă din expunerea de motive la legile nr. 71/2022 şi nr. 210/2022, trebuie să beneficieze de reparaţiile acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990.

Prevederile alin. (6) şi (7) ale art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 au în vedere aceiaşi destinatari ai normei, adică copiii persoanei principal vizate de măsurile represive, a cărei situaţie serveşte ca temei al solicitării beneficiului actului normativ. Diferenţa dintre ipoteza celor două texte este realizată doar în funcţie de data naşterii copiilor persoanelor care au avut de suferit cu titlu principal măsurile în discuţie, iar reglementarea distinctă a celor două ipoteze care au la baza aceeaşi situaţie factuală (părinte persecutat politic) a fost necesară pentru că s-a apreciat că şi copiii născuţi după încetarea evenimentelor au resimţit consecinţele măsurilor, chiar după încetarea acestora, însă nu cu aceeaşi intensitate, ceea ce se reflectă în indemnizaţia stabilită de legiuitor.

Au fost indicate drept relevante pentru această interpretare considerentele Deciziei nr. 4 din 30 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătându-se, printre altele, că alin. (6) şi (7) ale art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 nu urmăresc recunoaşterea unui drept în virtutea calităţii de copil al persoanelor faţă de care s-au luat măsurile de represiune politică, ci s-a apreciat că includerea copiilor în rândul beneficiarilor decretului-lege se justifică faţă de împrejurarea că efectele negative materiale şi/sau morale decurgând din măsurile politice luate s-au produs şi asupra copiilor acestora, măsurile reparatorii având ca scop atenuarea suferinţelor şi privaţiunilor încercate de copiii înşişi, fie ei născuţi în timpul sau după luarea măsurilor.

Un argument în sensul că nu s-au creat drepturi sau titulari noi (în sensul de moştenitori ai victimelor) este şi existenţa dreptului de opţiune, prevăzut de art. 5 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, între indemnizaţiile care au la bază aceleaşi considerente legislative, respectiv calitatea de victimă a măsurilor de represiune politică.

Noutatea pe care o aduc, din perspectiva destinatarilor normei, alin. (6) şi (7) ale art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 nu este dată de crearea unei noi categorii de beneficiari în sensul de urmaşi ai victimei, ci de faptul că, pe lângă reglementarea aceloraşi drepturi recunoscute jurisprudenţial, se lămureşte situaţia copiilor din aceeaşi familie în care, faţă de unul sau ambii părinţi, s-au luat măsuri politice, copii născuţi însă după încetarea efectivă a măsurilor.

Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că descendenţii persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990 au, la rândul lor, dreptul la indemnizaţia lunară stabilită conform prevederilor art. 5 alin. (7) din actul normativ menţionat, în calitate de copii ai unor persoane persecutate politic.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul: Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (decizia pronunţată în Dosarul nr. 1.141/102/2022, definitivă); Tribunalului Mureş – Secţia contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 496 din 14 iulie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 718/102/2023, definitivă).

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, de către următoarele instanţe: tribunalele Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Giurgiu şi Teleorman.

În susţinerea orientării jurisprudenţiale şi a punctelor de vedere teoretice, au fost expuse considerentele de mai jos.

Acceptând faptul că persoana minoră în perioada de referinţă are calitatea de persoană persecutată în nume propriu, nu există nicio justificare pentru ca, în temeiul art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990, copilul acesteia să nu beneficieze de drepturile prevăzute în favoarea acestei categorii de persoane, câtă vreme nu solicită aceste beneficii în calitate de nepot (de pe urma bunicilor), ci în calitate de copil al unei persoane persecutate. Faptul că bunicul său major a fost persecutat nu înlătură calitatea de persoană persecutată a părintelui său, chiar dacă, în perioada persecuţiei, acesta din urmă era minor, iar calitatea de beneficiar a copilului persoanei minore la data persecuţiei trebuie raportată la situaţia sa de copil al acestei persoane, prin raportare la părintele său, şi nu la aceea de nepot, prin raportare la bunic.

Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Cluj, Constanţa, Craiova, Oradea, Piteşti, Ploieşti şi Suceava; tribunalele Arad – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, Timiş – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Bucureşti, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Galaţi, Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Vaslui au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competenţă, nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifica, la momentul respectiv, practică judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. B. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat: – Decizia nr. 9 din 13 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 27 noiembrie 2014, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că: ” 1. În interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, pot beneficia de drepturile prevăzute de decretul-lege şi persoanele care făceau parte, în perioada de referinţă, din categorii sociale necompatibile cu orânduirea socială instaurată în România după data de 6 martie 1945, cum ar fi cazul chiaburilor, în măsura în care fac dovada că se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de lit. a)-e) ale aceluiaşi alineat şi îndeplinesc şi celelalte condiţii impuse de lege. 2. În interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare: a) noţiunea de «domiciliu obligatoriu» se referă numai la situaţia în care a fost instituită măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, cu consecinţa îngrădirii dreptului de alegere în mod liber a domiciliului, iar nu şi la cazurile în care persoana în cauză şi membrii familiei sale au avut limitată doar libertatea de circulaţie; b) pot beneficia de drepturile prevăzute de decretul-lege membrii familiei – soţul/soţia şi copiii – ai persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu şi care au locuit împreună cu aceasta în perioada de referinţă, sub rezerva îndeplinirii aceloraşi condiţii ca şi persoana principal vizată de măsura administrativă.”; – Decizia nr. 60 din 20 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 8 noiembrie 2021, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” 1. Legea aplicabilă stabilirii dreptului copilului aflat în situaţia prevăzută de art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 130/2020, este cea în vigoare la momentul formulării cererii de către copil sau cea de la data soluţionării cererii de către agenţia judeţeană de plăţi şi inspecţie socială, respectiv forma modificată prin Legea nr. 232/2020? 2. Dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990, în forma modificată prin Legea nr. 232/2020, se interpretează în sensul că dreptul copilului se va stabili prin reanalizarea dreptului părintelui la data depunerii cererii de către copil, urmând a se analiza dacă părintele s-ar afla la data depunerii cererii de către copil în una dintre situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a) -f) din Decretul-lege nr. 118/1990 şi dacă la acel moment ar întruni condiţiile prevăzute de acest act normativ pentru a beneficia de indemnizaţie sau se va ţine cont de încadrarea părintelui în una dintre situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a) -f) din Decretul-lege nr. 118/1990, stabilită printr-o hotărâre emisă anterior pe numele său, şi de faptul că hotărârile emise anterior datei de 31 iulie 1997 sunt acte administrative cu caracter jurisdicţional, care nu pot fi revocate conform deciziilor Curţii Constituţionale nr. 55/2000 şi nr. 56/2000?”, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 44-50 din hotărârea menţionată; – Decizia nr. 4 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 1 martie 2023, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi s-a stabilit că: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, copilul înfiat cu efectele filiaţiei fireşti de alte persoane nu este exclus, pentru acest motiv, de la beneficiul drepturilor solicitate, în considerarea persecuţiei politice a părintelui său biologic.”

Cu toate că vizează interpretarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, este oportun a fi adusă în discuţie, pentru identitate de raţiune, şi Decizia nr. 68 din 9 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1060 din 23 noiembrie 2023, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi s-a statuat că: ” În interpretarea dispoziţiilor art. 3 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de aceste prevederi pot beneficia numai copiii persoanelor care erau născute sau cel puţin concepute la data determinată a refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate, evenimente prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. c) din ordonanţă.” VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României

Cu toate că Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005 pronunţată de Curtea Constituţională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1059 din 26 noiembrie 2005, se referă la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, pentru identitate de raţiune, pot prezenta relevanţă următoarele considerente ale Curţii Constituţionale: ” (…) Stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice. (…) Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti.” VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

În jurisprudenţa instanţelor europene nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit asupra chestiunii de drept, judecătorul-raportor a apreciat că: – în interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, recunoaşterea unor drepturi proprii copilului minor la data la care unul sau ambii părinţi au fost strămutaţi în altă localitate, precum şi copilului născut în perioada strămutării are drept consecinţă, după intrarea în vigoare a acestei norme, încetarea practicii anterioare de recunoaştere a dreptului la aceeaşi indemnizaţie în temeiul art. 1 alin. (1) lit. e) din acest act normativ; – în interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, de aceste prevederi nu pot beneficia copiii persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (6) din acest act normativ. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie A. Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lăm