Decizia nr. 68 din 9 octombrie 2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozi?iilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedura civila oi art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea oi func?ionarea administrativa a Înaltei Cur?i de Casa?ie oi Justi?ie, aprobat prin Hotarârea Colegiului de conducere al Înaltei Cur?i de Casa?ie oi Justi?ie nr. 20/2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena-Mădălina Ivănescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.923/118/2022, la care a fost conexat Dosarul nr. 1.688/1/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 31 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 8.923/118/2022, Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999), după intrarea în vigoare a acestor dispoziţii persoana născută în timpul perioadei de persecuţie a părinţilor săi mai poate fi considerată ea însăşi persoană persecutată din motive etnice? În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ, În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, de prevederile acestor dispoziţii pot beneficia şi copiii persoanelor care s-au născut în perioada de persecuţie a părinţilor lor – consideraţi persecutaţi potrivit răspunsului la prima întrebare – sau doar copiii persoanelor care existau sau erau concepute la începutul persecuţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) şi g)?

Prin Încheierea din 31 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 8.890/118/2022, Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la o chestiune de drept similară cu cea menţionată la paragraful 8, respectiv: ” Dacă recunoaşterea calităţii de persecutat etnic a persoanei născute în timpul refugiului părinţilor are ca efect stabilirea doar în favoarea acesteia a drepturilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice sau implică şi acordarea către copilul acestei persoane a indemnizaţiei prevăzute de art. 31 alin. (3) din acelaşi act normativ.”

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 1.688/1/2023. II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina Dosarul nr. 8.923/118/2022 Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 8.923/118/2022, reclamantul A.B. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii C. (C.J.P. C.), solicitând anularea Hotărârii nr. xxxx/1.11.2022 şi obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri privind stabilirea în favoarea reclamantului a calităţii de persoană îndreptăţită a beneficia de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C.J.P. C. a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, invocând neîndeplinirea, în cauză, a condiţiilor prevăzute de art. 3 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 raportat la art. 1 alin. (1) lit. c) din aceeaşi ordonanţă, dat fiind faptul că naşterea autorului reclamantului, la 10.01.1942, nu s-a petrecut în termen de 300 de zile de la momentul strămutării părinţilor acestuia din Bulgaria, strămutare ce a avut loc la 10.09.1940. Dosarul nr. 8.890/118/2022 Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 8.890/118/2022, reclamanta E.F. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. C., solicitând anularea Hotărârii nr. yyyy/1.11.2022, recunoaşterea faptului că se încadrează la art. 3 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 şi obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, dat fiind faptul că din înscrisurile depuse de reclamantă rezultă că autorul acesteia s-a născut la 23.08.1943, ulterior strămutării părinţilor acesteia, care a avut loc la 13.09.1940, naşterea având loc, astfel, la mai mult de 300 de zile de la momentul strămutării.

Ulterior punerii în discuţia părţilor, din oficiu, a necesităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ambele dosare, a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept redate în cadrul paragrafelor 8 şi 9 din prezenta decizie. III. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 13 februarie 2020, respectiv art. 3 1 alin. (3) şi (6), introdus prin Legea nr. 154/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice (Legea nr. 154/2021), şi anume: ” Art. 3 1 . – (…) (3) Copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) şi g) are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 2 la data depunerii cererii de către copil. (…). (6) De prevederile alin. (2)-(5) beneficiază în mod corespunzător şi copilul celui decedat după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) şi g), în situaţia în care părintele său, deşi ar fi avut dreptul, nu a beneficiat de prevederile prezentei ordonanţe.”

În încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost indicate drept relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 1 alin. (1)-(2) şi (4)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, precum şi cele ale art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice din 14 februarie 2002 (Normele pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999), aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 127/2002: – art. 1 alin. (1) şi art. 3 1 alin. (1)-(2) şi (4)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999: ” Art. 1. – (1) Beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: a) a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate; b) a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare; c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate; d) a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată; e) a fost supravieţuitoare a trenului morţii; f) este soţul sau soţia persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populaţiei minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit; g) a fost evacuată din locuinţa pe care o deţinea. (…) Art. 3 1 . – (1) Copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în trenul morţii, în timpul masacrelor îndreptate împotriva populaţiei minoritare, în timpul deportării în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, în timpul privării de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, în timpul refugierii, expulzării sau strămutării în altă localitate, în timpul evacuării din locuinţa pe care o deţinea, în timp ce a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 175 lei. (2) Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) şi g), precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) şi g) au dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele lor decedat, stabilită conform prevederilor art. 2 la data depunerii cererii de către copil. (…) (4) Copilul care s-a aflat atât în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1)-(3), cât şi în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) şi g) beneficiază de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare. (5) La stabilirea indemnizaţiei prevăzute la alin. (2) sau (3), în situaţia în care ambii părinţi ai copilului s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) şi g), copilul are dreptul la indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare. ()”; – art. 2 din Normele pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999: ” Art. 2. – Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.” IV. Punctul de vedere al părţilor Dosarul nr. 8.923/118/2022

Potrivit punctului de vedere exprimat de reclamant, în speţă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării instanţei supreme, prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte fondul chestiunilor de drept, în opinia reclamantului, de prevederile art. 3 1 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 trebuie să beneficieze nu doar copiii persoanelor care au făcut obiect al strămutării (schimbului de populaţie) sau care erau născute sau concepute la momentul efectiv al începerii perioadei de persecuţie, ci şi copiii persoanelor care s-au născut în perioada de persecuţie/strămutare a părinţilor lor.

Potrivit punctului de vedere exprimat de pârâta C.J.P. C., în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar, pe fond, îşi găsesc aplicabilitatea menţiunile din Adresa ministrului justiţiei nr. 1.020 din 22.08.2005, a cărei copie se află la dosar. Dosarul nr. 8.890/118/2022

Reclamanta nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la utilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă.

Pârâta, prin reprezentant, a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, apreciind acest demers ca fiind util soluţionării cauzei. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanţele de trimitere au apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Dosarul nr. 8.923/118/2022

Instanţa de sesizare a apreciat că de lămurirea problemelor de drept enunţate la paragraful 8 din prezenta decizie depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât obiectul acesteia este reprezentat de anularea Hotărârii nr. xxxx/1.11.2022 emise de pârâta C.J.P. C., prin care cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de art. 3 1 alin. (6) raportat la alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 a fost respinsă şi s-a stabilit că acesta nu se încadrează în prevederile invocate, ca urmare a faptului că tatăl său „este născut la data de 10.01.1942, iar potrivit prevederilor Legii nr. 189/2000 coroborate cu adresa Min. Justiţiei nr. 1.020/22.08.2005, dată în aplicarea unitară a Legii nr. 189/2000, persoanele născute în perioada 6.09.1940-6.03.1945 sunt beneficiare ale actului normativ sus amintit, cu condiţia ca naşterea să se fi produs în termen de 300 de zile de la data strămutării părinţilor, dată atestată cu documente”.

În ceea ce priveşte condiţia noutăţii chestiunii de drept prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, instanţa de trimitere a apreciat că problema de drept enunţată este nouă, arătând că, în lipsa unei definiţii a noutăţii chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. Însă trebuie avut în vedere că, deşi textul legal în discuţie a fost adoptat în anul 2021, ca urmare a unor prorogări succesive ale termenului de la care drepturile băneşti stabilite potrivit art. 3 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 se plătesc celor îndreptăţiţi [prin Legea nr. 210/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi pentru stabilirea unor măsuri necesare aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice şi prin art. XXI al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative], cererile formulate de persoanele interesate au fost soluţionate cu întârziere de către casele judeţene de pensii şi abia la acest moment hotărârile de respingere au ajuns să facă obiectul unor contestaţii în faţa instanţelor de contencios administrativ.

Se precizează, de asemenea, că trebuie avut în vedere că scopul legiferării instituţiei hotărârii prealabile ca mecanism de unificare a practicii a fost acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare, iar în cazul particular al acestui tip de contencios nu există posibilitatea unei reglări prin mecanismul de verificare a practicii instanţei de control judiciar, întrucât hotărârile pronunţate de tribunal în primă instanţă sunt definitive.

Pe de altă parte, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la 31.05.2023. Dosarul nr. 8.890/118/2022

Instanţa de sesizare a apreciat că de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 3 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului menţionat se solicită de către reclamant să i se recunoască încadrarea în aceste dispoziţii legale şi emiterea unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.

Problema de drept este nouă, deoarece îşi are izvorul într-un act normativ recent adoptat, respectiv Legea nr. 154/2021, iar asupra acestei probleme instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre.

Conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. B. Cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării Dosarul nr. 8.923/118/2022

În opinia instanţei de trimitere, art. 3 1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 prevede ipoteza în care un copil s-ar afla el însuşi atât în vreuna dintre situaţiile de la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) şi g), cât şi în una dintre situaţiile de la alin. (1)-(3), ceea ce justifică faptul că, prin introducerea art. 3 1 , nu a fost exclusă posibilitatea ca o persoană să beneficieze de drepturile prevăzute de ordonanţă fie în calitate de persoană persecutată în mod direct, fie în calitate de copil al unei persoane persecutate, urmând să beneficieze de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare. Prin introducerea art. 3 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 nu au fost stabilite noi categorii de persoane persecutate, acestea fiind tot cele de la art. 1, ci doar a fost lărgită plaja de persoane care pot beneficia de drepturile acordate prin ordonanţă, fiind incluşi în mod explicit şi copiii, care nu erau menţionaţi anterior.

Această modificare nu a avut efectul de a înlătura calitatea de persoane persecutate a acelora care în perioada de persecuţie a părinţilor erau minori, această calitate rămânând şi în continuare, însă a acordat acestor persoane posibilitatea de a beneficia de drepturi fie în baza perioadei proprii de persecuţie, fie în baza perioadei de persecuţie a părinţilor, în funcţie de care variantă este mai avantajoasă. În plus, prin introducerea acestui articol au fost acordate drepturi pentru prima oară şi copiilor născuţi după încetarea situaţiilor de persecuţie (deci care nu au suferit în mod direct o persecuţie), precum şi altor copii ce nu au suferit în mod direct o persecuţie, dar au fost afectaţi de intervenţia unui eveniment în privinţa părinţilor, respectiv copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în anumite circumstanţe precis determinate de lege [art. 3 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999].

În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, având în vedere că acolo unde legea nu distinge nici interpretul acesteia nu o poate face, copilul la care se face referire este cel al cărui părinte a avut calitatea de persoană persecutată în perioada de referinţă, neputându-se exclude dintre persoanele persecutate cele care erau minore în această perioadă.

Aşadar, acceptând că persoana minoră în perioada de referinţă are calitatea de persoană persecutată în nume propriu, nu există nicio justificare ca, în înţelesul art. 3 1 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, copilul acesteia să nu beneficieze de drepturile cuvenite acestei categorii, câtă vreme nu solicită aceste beneficii în calitate de nepot (de pe urma bunicilor), ci în calitate de copil al unei persoane persecutate. Faptul că bunicul reclamantului a fost persecutat nu înlătură calitatea de persoană persecutată a părintelui, chiar dacă în perioada persecuţiei acesta din urmă era minor, iar calitatea de beneficiar a reclamantului trebuie raportată la situaţia sa de copil al părintelui, şi nu la cea de nepot al bunicului. În mod evident, drepturile trebuie apreciate prin raportare la perioada persecuţiei părintelui său minor în perioada persecuţiei, şi nu a persecuţiei bunicului, prin raportare la care doar beneficiile părintelui ar putea sau ar fi putut fi determinate.

În sensul celor expuse anterior, instanţa de trimitere a reţinut şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept expuse în cadrul Deciziei nr. 9 din 13 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 27 noiembrie 2014, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

De asemenea, a fost invocată jurisprudenţa cvasiconstantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a instanţelor naţionale, anterioară adoptării Legii nr. 154/2021, prin care au fost conferite beneficiile ordonanţei şi copiilor concepuţi şi născuţi în perioada de strămutare, ulterior faptului strămutării propriu-zise. Dosarul nr. 8.890/118/2022

Instanţa de trimitere expune argumentat cele două interpretări contradictorii ce pot fi generate, în aprecierea sa, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, fără a-şi însuşi un punct de vedere propriu cu privire la aceasta. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie A. Jurisprudenţă comunicată de curţile de apel În ceea ce priveşte prima întrebare adresată de instanţa de trimitere în Dosarul nr. 8.923/118/2022

Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, după intrarea în vigoare a acestora, persoana născută în timpul perioadei de persecuţie a părinţilor săi poate fi considerată ea însăşi persoană persecutată din motive etnice.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de tribunalele Constanţa, Tulcea şi Ialomiţa. În acelaşi sens au fost exprimate şi puncte de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, de către alte şase instanţe judecătoreşti (tribunale).

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost expuse argumentele prezentate în continuare.

Inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 154/2021, prin care au fost introduse dispoziţiile art. 3 1 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, îşi păstrează actualitatea raţionamentul exprimat în cuprinsul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9 din 13 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al Româniri, Partea I, nr. 866 din 27 noiembrie 2014, în sensul că şi copiii născuţi în perioada de refugiu a părinţilor lor au suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a refugiului determinat de persecuţiile exercitate în localitatea de domiciliu, motiv pentru care se impune ca şi acestor copiii să li se recunoască calitatea de persoane persecutate în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999.

Chiar dacă Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 9 din 13 octombrie 2014 vizează interpretarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 118/1990, pentru identitate de raţiune, copiii persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu şi care au locuit împreună cu aceasta în perioada de referinţă nu pot avea alt tratament decât cei care s-au născut şi au locuit împreună cu părinţii lor în perioada strămutării.

Prin Legea nr. 154/2021, legiuitorul a urmărit să aducă textul normativ în concordanţă cu jurisprudenţa anterioară a instanţelor naţionale, prin care, în mod cvasiconstant, s-a recunoscut calitatea de persoane persecutate copiilor născuţi în perioada de strămutare, refugiu sau expulzare a părinţilor, însă, spre deosebire de forma anterioară a Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, prin art. 3 1 alin. (3) din acest act normativ au fost stabilite drepturi şi pentru persoane ce nu au fost avute în vedere de jurisprudenţa anterioară, respectiv pentru copiii născuţi după încetarea situaţiei de persecuţie a părinţilor, copii care nu au fost vizaţi direct de strămutare, refugiu sau expulzare.

Din interpretarea teleologică a prevederilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 rezultă că scopul reglementării a fost acordarea unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile instaurate în România în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945, iar copiii născuţi în perioada de refugiu a părinţilor au suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a refugiului determinat de persecuţiile din motive etnice exercitate în localitatea de domiciliu.

Art. 3 1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 prevede situaţia în care un copil s-ar afla el însuşi atât în vreuna dintre situaţiile de la art. 1 alin. (1) lit. a)-g), cât şi în una dintre situaţiile de la alin. (1)-(3), ceea ce justifică faptul că prin introducerea art. 3 1 nu a fost exclusă posibilitatea ca o persoană să beneficieze de drepturile prevăzute de ordonanţă fie în calitate de persoană persecutată în mod direct, fie în calitate de copil al unei persoane persecutate, urmând să beneficieze de aceasta în funcţie de care drepturi au nivelul mai ridicat.

Situaţia persoanei născute în timpul perioadei de persecuţie a părinţilor (minor la acea dată) este reglementată de dispoziţiile art. 3 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, iar ipoteza din întrebare, referitoare la art. 3 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, vizează situaţia copilului născut după încetarea situaţiilor de persecuţie. Cele două situaţii sunt diferite şi presupun obţinerea unor drepturi diferite: copii care existau (erau născuţi) în timpul persecuţiei părinţilor lor beneficiază de dreptul prevăzut de art. 3 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, iar cei născuţi ulterior acestei perioade beneficiază de drepturile prevăzute de art. 3 1 alin. (3) din ordonanţă. Art. 3 1 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 se referă la drepturile nepotului celui persecutat cu diferenţierile expuse la alin. (2)-(5).

În ceea ce priveşte jurisprudenţa naţională anterioară intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 3 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 supuse interpretării, la care s-a făcut referire în cele de mai sus, au fost avute în vedere patru decizii civile ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în perioada 2017-2018, definitive.

Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că în intepretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, după intrarea în vigoare a acestora, persoana născută în timpul perioadei de persecuţie a părinţilor săi nu poate fi considerată ea însăşi persoană persecutată din motive etnice. În această orientare este exclus un răspuns pozitiv la cea de-a doua întrebare.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de tribunalele Constanţa şi Tulcea. În acelaşi sens au fost exprimate şi puncte de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, de către patru instanţe judecătoreşti (o curte de apel şi trei tribunale).

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost formulate argumente raportat la cele două întrebări adresate de instanţa de trimitere în Dosarul nr. 8.923/118/2022, redate în cele de mai jos. Cu privire la prima întrebare

Forma iniţială a Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 nu conţinea nicio prevedere cu privire la copiii persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, însă s-a stabilit, pe cale jurisprudenţială, că şi copiii acestor persoane intră sub incidenţa acestui act normativ, întrucât au suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit şi familia ca urmare a refugiului/strămutării din localitatea de domiciliu.

Prin Legea nr. 154/2021 a fost introdus art. 3 1 în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, legiuitorul reglementând expres şi situaţia copiilor persoanelor care au suferit persecuţiile din motive etnice enumerate la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999.

Aşa cum se confirmă prin expunerea de motive care a stat la baza adoptării acestui act normativ, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 3 1 nou-introdus şi drepturile ce se cuvin copiilor persoanelor persecutate, fiind reglementate distinct drepturile copilului celui decedat/dispărut/exterminat, printre altele, în timpul refugierii, expulzării sau strămutării în altă localitate, ale copilului minor la data persecuţiei/copilului născut în timpul persecuţiilor şi ale copilului născut după încetarea persecuţiei unuia sau a ambilor părinţi.

Ca atare, copilul persoanei persecutate beneficiază de drepturile prevăzute la art. 3 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 exclusiv prin prisma situaţiei specifice în care s-a aflat, iar nu ca persoană ce a suferit în mod direct persecuţiile din motive etnice prevăzute la art. 1 din aceeaşi ordonanţă.

Prin completările aduse prin Legea nr. 154/2021 se constituie o nouă categorie de persoane îndreptăţite la primirea unei compensaţii – copilul celui persecutat şi care a decedat între timp. Raţiunea pentru care legiuitorul a considerat necesar să constituie acest drept nou ţine de o reparaţie morală extinsă, însă nu echivalează cu asimilarea copilului cu persoana persecutată din motive etnice.

În egală măsură, alin. (6) al art. 3 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 nu are în vedere situaţia în care copilul s-a aflat el însuşi în una dintre situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a)-e) şi g), pentru că, în acest caz, ar fi fost el însuşi o persoană persecutată şi ar fi avut dreptul la compensaţie în nume propriu, şi nu în calitate de copil al celui persecutat. Acest alineat trimite la alineatele precedente, respectiv (2)-(5), avându-se, probabil, în vedere alin. (2) teza a II-a. Totuşi, şi în această situaţie, nu este vorba despre ipoteza în care copilul a fost el însuşi persecutat, textul referindu-se expres doar la părinţii săi.

De asemenea, se subliniază faptul că art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 nu stabileşte o limită minimă de vârstă. Prin urmare, un copil care se afla, singur sau chiar împreună cu părinţii săi, în una dintre acele situaţii este el însuşi o persoană persecutată etnic şi are dreptul în nume propriu la primirea indemnizaţiei prevăzute de lege.

Reglementarea de la art. 3 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 are drept scop extinderea reparaţiei şi la copiii celui persecutat, însă toate situaţiile vizează ipoteza în care astfel de copii nu au fost ei înşişi persecutaţi. Dacă ar fi fost el însuşi persecutat, copilul ar fi avut un drept propriu, mai bine conturat, pe care nu îl pierde prin simpla instituire şi a altor categorii de persoane îndreptăţite la primirea indemnizaţiei. În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare supusă dezlegării

În ceea ce priveşte cea de-a doua problemă de drept supusă dezlegării prin prima sesizare, în cadrul orientării jurisprudenţiale de la paragraful 38 din prezenta decizie, conform căreia, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, după intrarea în vigoare a acestora, persoana născută în timpul perioadei de persecuţie a părinţilor săi poate fi considerată ea însăşi persoană persecutată din motive etnice, s-au conturat alte două orientări.

Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, de prevederile acestor dispoziţii pot beneficia şi copiii persoanelor care s-au născut în perioada de persecuţie a părinţilor lor – consideraţi persecutaţi potrivit răspunsului la prima întrebare.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de tribunalele Constanţa, Tulcea şi Ialomiţa. În acelaşi sens au fost exprimate şi puncte de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, de către cinci instanţe judecătoreşti (tribunale).

În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost expuse argumentele arătate în continuare.

Nicio dispoziţie din cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 nu interzice aplicarea beneficiilor în discuţie şi în privinţa copilului unei persoane minore la data strămutării, ci doar condiţionează acordarea acestor drepturi, condiţia fiind aceea ca părintele solicitantului să fi decedat.

Având în vedere faptul că, acolo unde legea nu distinge, nici interpretului acesteia nu îi este permis să distingă, copilul la care se face referire este cel al cărui părinte a avut calitatea de persoană persecutată în perioada de referinţă, neputându-se exclude dintre persoanele persecutate cele care erau minore în această perioadă.

Aşadar, acceptând că persoana minoră în perioada de referinţă are calitatea de persoană persecutată în nume propriu, nu există nicio justificare pentru ca, în înţelesul art. 3 1 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, copilul acesteia să nu beneficieze de drepturile prevăzute în favoarea acestei categorii de persoane, câtă vreme nu solicită aceste beneficii în calitate de nepot (de pe urma bunicilor), ci în calitate de copil al unei persoane persecutate.

Faptul că bunicul său major a fost persecutat nu înlătură calitatea de persoană persecutată a părintelui său, chiar dacă, în perioada persecuţiei, acesta din urmă era minor, iar calitatea de beneficiar a reclamantului trebuie raportată la situaţia sa de copil al acestei persoane, prin raportare la părintele său, şi nu la cea de nepot, prin raportare la bunic.

O opinie nuanţată a fost exprimată la nivelul unei instanţe judecătoreşti (tribunal), conform căreia copiii care existau (erau născuţi) în timpul persecuţiei părinţilor lor beneficiază de dreptul prevăzut de art. 3 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, iar cei născuţi ulterior acestei perioade (indiferent că au fost concepuţi în timpul acesteia sau ulterior) beneficiază de drepturile prevăzute de art. 3 1 alin. (3) din ordonanţă. Art. 3 1 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 se referă la drepturile nepotului celui persecutat, cu diferenţierile expuse la alin. (2)-(5).

Într-o orientare teoretică s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, de prevederile acestor dispoziţii pot beneficia doar copiii persoanelor care existau sau erau concepute la începutul persecuţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) şi g) din ordonanţă. Această orientare se regăseşte la nivelul a două instanţe judecătoreşti (tribunale).

În susţinerea acestei orientări teoretice au fost expuse considerentele de mai jos.

Chiar şi în forma Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 anterioară adoptării Legii nr. 154/2021 nu poate fi identificată nicio dispoziţie în sensul că, fiindu-i recunoscută calitatea de persecutat copilului persoanei persecutate, are dreptul la indemnizaţie copilul copilului, art. 3 1 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 fiind introdus prin Legea nr. 154/2021 fără să fi existat o astfel de prevedere legală în precedent.

Nu se cuvine o indemnizaţie pentru persecuţiile din motive etnice copilului persoanei născute în timpul refugiului părinţilor, acest copil nesuferind în niciun fel o astfel de persecuţie.

O opinie nuanţată a fost exprimată la nivelul unei instanţe judecătoreşti (tribunal), în sensul în care, în limitele în care cea de-a doua problemă de drept ce face obiectul prezentei sesizări ar avea o autonomie proprie, o persoană născută în timpul persecuţiei are ea însăşi calitatea de persoană persecutată dacă s-a aflat efectiv în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, singură sau împreună cu părinţii. În acest caz, copilul său beneficiază de prevederile art. 3 1 alin. (3) şi (6) din ordonanţă. Dacă persoana, deşi născută în timpul persecuţiei, nu s-a aflat efectiv în una dintre situaţiile de la art. 1 mai sus menţionat, atunci ea nu este persoană persecutată, dar poate beneficia doar ea, nu şi copilul ei, de prevederile art. 3 1 alin. (3) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999.

Trebuie remarcat, încă o dată, că în orientarea jurisprudenţială menţionată la paragraful 48, susţinută de practică judiciară (paragraful 49), s-a apreciat, de asemenea, că de prevederile normelor a căror interpretare se cere pot beneficia numai copiii persoanelor care existau sau erau concepute la începutul persecuţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) şi g) din ordonanţă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifica, la momentul respectiv, practică judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. B. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 8 din 14 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 11 iunie 2012 (Decizia nr. 8 din 14 mai 2012), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Avocatul Poporului şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. d) şi e), raportat la art. 4 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, atunci când perioada de strămutare coincide cu perioada de domiciliu obligatoriu, persoana îndreptăţită poate beneficia de o singură indemnizaţie prevăzută de lege, respectiv cea pentru perioada de strămutare”.

Prin Decizia nr. 9 din 13 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 27 noiembrie 2014 (Decizia nr. 9 din 13 octombrie 2014), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat următoarele: „(…) 2. În interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare: (…) b) pot beneficia de drepturile prevăzute de decretul-lege membrii familiei – soţul/soţia şi copiii – ai persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu şi care au locuit împreună cu aceasta în perioada de referinţă, sub rezerva îndeplinirii aceloraşi condiţii ca şi persoana principal vizată de măsura administrativă”.

În considerentele Deciziei nr. 1.127 din 27 februarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.030/33/2008, s-au reţinut următoarele: ” (…) în mod constant în practica Instanţei Supreme s-a reţinut că, din interpretarea teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, iar copiii născuţi în perioada de refugiu a părinţilor au suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a refugiului determinat de persecuţiile din motive etnice exercitate în localitatea de domiciliu. Interpretarea corectă pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005. (…). A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între părinţi şi copiii lor aflaţi în aceeaşi situaţie, în speţă aceea de refugiu”. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României

Prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1059 din 26 noiembrie 2005 (Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005), Curtea Constituţională a reţinut următoarele: „(…) Stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice. (…) Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti”. VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit asupra chestiunii de drept, judecătorul-raportor a apreciat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 3 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de aceste prevederi pot beneficia numai copiii persoanelor care erau născute sau cel puţin concepute la data determinată a refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate, evenimente prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. c) din ordonanţă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Aşadar, condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sunt: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – chestiunea de drept identificată, a cărei lămurire se solicită, să prezinte un grad de dificultate care impune intervenţia instanţei supreme şi să aibă caracter de noutate; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Analizând admisibilitatea sesizărilor de faţă, se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile enumerate.

Cele două instanţe de trimitere sunt completuri de judecată ale Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, învestite cu soluţionarea în primă şi ultimă instanţă, în conformitate cu art. 8 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, coroborat cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a unor cauze având ca obiect contestaţii formulate împotriva hotărârilor emise de C.J.P. C., de respingere a unor cereri de acordare a drepturilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999.

Prin fiecare dintre contestaţii s-a solicitat: anularea hotărârii emise de C.J.P. C.; să se constate calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită a beneficia de drepturile reglementate de art. 3 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 şi, în consecinţă, să se dispună obligarea C.J.P. C. la emiterea unei hotărâri în acest sens.

Reclamanţii au formulat pretenţiile lor în calitate de fii ai unor persoane născute în intervalul cuprins între 6.09.1940 – 6.03.1945, în perioada de strămutare a părinţilor lor din localitatea de domiciliu din Bulgaria pe teritoriul României, în cadrul schimbului de populaţie în baza Tratatului bilateral încheiat la 7 septembrie 1940 între România şi Bulgaria, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 12 septembrie 1940. Deci, părinţii reclamanţilor s-au născut ulterior efectivei strămutări, în perioada de strămutare de până în 1945, însă, în raport cu data naşterii, nu pot fi consideraţi concepuţi la data la care a avut loc efectiva strămutare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 3 1 alin. (3) prin raportare la cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, arătându-se că autorii reclamanţilor au fost supuşi în mod direct persecuţiilor din motive etnice, astfel încât, dacă ar fi trăit, ar fi fost îndreptăţiţi să beneficieze de dreptul reglementat de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999.

Faţă de considerentele expuse în cadrul paragrafelor precedente, Înalta Curte constată că soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, şi anume dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 3 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, de prevederile acestei norme pot beneficia doar copiii persoanelor care erau născute sau cel puţin concepute la data la care au avut loc refugiul, expulzarea, strămutarea prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. c) din ordonanţă sau pot beneficia şi copiii persoanelor care s-au născut ulterior, în perioada persecuţiilor amintite, până la data de 6 martie 1945.

Prin urmare, se constată că sunt îndeplinite primele trei condiţii de admisibilitate. 90