ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3153/2023

Ședința publică din data de 9 iunie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021 în data de 27.07.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și B. - Secretarul General al Camerei Deputaților, anularea în tot a Ordinului nr. 620/05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților prin care s-a dispus încetarea, la data de 27.02.2021, a plății indemnizație pentru limită de vârstă de care beneficia și obligarea pârâților la repunerea în plată a indemnizației pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi.

Prin sentința civila nr. 6031/18.10.2021 Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetentei materiale a acestei instanțe si a declinat competenta de soluționare in favoarea Curtii de Apel Bucuresti- sectia de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul nr. x/2021 a fost înregistrat pe rolul Curtii de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.11.2021 sub același număr.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 329 de la data de 21 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretarul General al Camerei Deputaților. Totodată, s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții CAMERA DEPUTATILOR și B. - Secretarul General al Camerei Deputaților, ca neîntemeiată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 329 de la data de 21 februarie 2022 a Curții de Apel București, în termenul legal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și respectiv pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, cu modificarea sentinței civile atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În esență, în motivare, a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea Ordinului nr. 620/05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților prin care s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă de care beneficia și obligarea intimaților – pârâți la repunerea acesteia în plată cu începere de la data de 27.02.2021 la zi.

A arătat că Ordinul nr. 620/2021 a fost emis în temeiul Legii nr. 7/24.02.2021, lege care prevedea că va fi încetată plata indemnizației pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, republicată.

Ulterior, la data de 5 mai 2022, Curtea Constituțională în cadrul controlului legilor posterior promulgării a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, republicată, este neconstituțională.

În acest context, având în vedere că speța de față este o facta pendentia, a apreciat recurentul – reclamant că efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng asupra litigiului de față.

În fundamentarea punctului său de vedere, a invocat și cele statuate de CEDO în cauza Belane c. Ungariei, Pct. 86, în care s-a reținut că în cazul în care suspendarea sau diminuarea pensiei nu a fost cauzată de modificări ale situației reclamantului ci de modificări ale legii sau punerii în aplicare, acest fapt conduce la o ingerință în drepturile prevăzute la art. 1 Protocolul 1 din CEDO.

A mai susținut că hotărârea de fond nu este motivată în ceea ce privește criticile formulate de reclamant în acțiunea introductivă conform cărora se produce o discriminare a foștilor parlamentari față de alte categorii socio – profesionale.

Pentru toate aceste motive, a apreciat că se impune admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinței civile atacate în prezenta cauză.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă Camera Deputaților a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul – reclamant, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. se impune a fi admis, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de casare dezvoltat de recurent, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, iar Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță la emiterea hotărârii atacate.

Având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei –reclamante neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul acestui motiv de nelegalitate.

Ulterior, analizând recursul de față, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte reține că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Acest motiv estre incident în cauză, fiind apreciat ca întemeiat, instanța de control judiciar urmând a-l admite, a casa sentința civilă atacată și a modifica soluția primei instanțe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Astfel, Înalta Curte constată, din analiza înscrisurilor de la dosar, că prin Ordinul nr. 529/24.05.2017 s-a admis cererea de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă a d-lui A. în temeiul Legii nr. 96/20006 privind Statutul Deputaților și al Senatorilor, republicată.

Prin Ordinul 620/05.03.2021 emis de pârâtul PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAȚILOR, s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă a reclamantului A., începând cu data de 27.02.2021. Acest ordin a fost emis în baza art. II din Legea nr. 7/2021.

În prezentul litigiu s-a solicitat anularea Ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă nr. 620/05.03.2021 și obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, ca urmare a declarării neconstituționalității legii care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat.

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, soluție pe care reclamantul a atacat-o cu prezentul recurs.

În calea de atac a recursului declarată de recurentul – reclamant A. prezintă relevanță Decizia Curții Constituționale nr. 261 de la data de 5 mai 2022 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de C., D., E. si F. în Dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, etc., și s-a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este neconstituțională. Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 570 din 10.06.2022.

În considerentele acesteia s-a reținut că:

- Stabilirea unor reguli clare în privința procedurii legislative, inclusiv la nivelul Legii fundamentale, și respectarea regulilor astfel stabilite constituie o garanție împotriva abuzului de putere al majorității parlamentare, așadar, o garanție a democrației. În măsura în care normele privind procedura legislativă au consacrare constituțională, Curtea Constituțională este competentă să se pronunțe asupra modului în care legile adoptate de Parlament le respectă și să sancționeze în mod corespunzător încălcarea lor (Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, paragraful 33).

- Prin urmare, respectarea art. 75 și a art. 76 alin. (3) din Constituție reprezintă fundamentul dezbaterilor democratice din Parlament și, care, prin substratul lor de valoare, presupun un schimb de idei între cei ce exercită suveranitatea națională. Evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituționale exprese în acest sens, denotă o atingere adusă înseși unei valori fundamentale a statului, și anume caracterului său democratic. Din punct de vedere axiologic, dezbaterile parlamentare în forma lor comună/generală sunt în mod intrinsec legate de democrație, astfel că orice abatere de la aceasta trebuie să fie realizată numai în condițiile și limitele stabilite prin Constituție. Nesocotirea acestei valori supreme plasează destinatarul normei juridice într-o situație de perpetuă insecuritate juridică. Așadar, deși la o primă vedere pare că Parlamentul nu a respectat doar un aspect procedural, poate formal, în realitate, consecințele pe care această neregularitate le implică sunt grave, afectând ideea de democrație și de securitate juridică în substanța lor. În această situație, o lege adoptată în astfel de condiții, mai ales în ipoteza acordării/retragerii unor drepturi cu caracter patrimonial, nu poate fi decât arbitrară, aspect cu atât mai evident în cauza de față cu cât legiuitorul, de mai bine de 15 ani, și-a impus o conduită inconsecventă și lipsită de predictibilitate de la o legislatură la alta [în anul 2006 acordă dreptul sub forma pensiei de serviciu, îl retrage prin Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, îl acordă din nou prin Legea nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (sub forma indemnizației pentru limită de vârstă), îl retrage din nou prin legea criticată]. S-a creat, astfel, o insecuritate juridică vădită în raport cu drepturile patrimoniale acordate deputaților și senatorilor ulterior încetării mandatului lor, drepturi ce nu pot fi afectate, întrucât constituie unul dintre elementele constitutive ale statutului constituțional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituțional al protecției mandatului reprezentativ [a se vedea ad similis și art. 2 lit. b) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român]. De aceea, Curtea reține și încălcarea art. 1 alin. (3) în componenta referitoare la democrație și a art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la securitatea juridică a persoanei.

- Față de temeinicia motivelor de neconstituționalitate extrinsecă ce vizează procedura de adoptare a legii analizate și care afectează legea în ansamblul său, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze celelalte critici de neconstituționalitate extrinsecă și intrinsecă formulate (a se vedea, în același sens, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 62, sau Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 4 iunie 2020, paragraful 78).

Cu privire la efectele constatării neconstituționalității legii analizate, s-a arătat în aceeași decizie:

Curtea reține că efectele deciziilor sale sunt consacrate expres prin prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora: "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală: "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Curtea reține că, în acest caz, constatarea neconstituționalității legii analizate nu are ca efect apariția unui vid legislativ, ci determină reintrarea în fondul activ al legislației a normelor abrogate, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Curtea reține că în astfel de cazuri, în care se constată ca fiind neconstituționale acte normative care abrogă alte acte normative, nu intervine o "abrogare a abrogării", pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 64 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora "Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial" - dispoziții opozabile legiuitorului în activitatea de legiferare, ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituționalității unei norme abrogatoare, efect întemeiat pe prevederile constituționale ale art. 142 alin. (1), care consacră rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției, și ale art. 147 alin. (4), potrivit cărora deciziile Curții sunt general obligatorii. De altfel, Curtea a evidențiat în mod expres această distincție în cuprinsul deciziilor nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, și nr. 1039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, reținând că "acesta este un efect specific al pierderii legitimității constituționale [... ], sancțiune diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ" (a se vedea, în același sens, și Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, Decizia nr. 417 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 2 decembrie 2013, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, pct. VI).

Deopotrivă, prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, paragraful 49, Curtea a reținut că decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor. Curtea constată că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanțele judecătorești vor aplica prezenta decizie numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, precum și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată, în această ultimă ipoteză decizia pronunțată de Curtea Constituțională constituind temei al revizuirii potrivit art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. [Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012]. În cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât și-ar pierde caracterul concret (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 5 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013). Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30).

Prin urmare, întrucât Legea nr. 7/2021 pe perioada sa de activitate se bucură de prezumția de constituționalitate, dispozițiile art. 49 și 50 din Legea nr. 96/2006 din punct de vedere normativ reintră în vigoare de la momentul publicării prezentei decizii. Totodată, complementar ipotezei normative precizate, decizia Curții se aplică și în privința situațiilor juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile) și, în mod excepțional, acelor situații care au devenit facta praeterita, dar în care a fost sesizată Curtea Constituțională, caz în care se poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii (a se vedea Decizia nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, paragrafele 27-29, sau Decizia nr. 794 din 23 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1198 din 17 decembrie 2021, paragraful 57).

Înalta Curte, având în vedere susținerile recurentului – reclamant cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale, constată că art. 147 alin. (4) din Constituție declara neechivoc faptul ca deciziile au putere pentru viitor. Evident, jurisprudența Curtii a atenuat acest "neechivoc" prin apelul la teoria facta praeterita, facta pendentia, facta futura. Elementul central al acestei teorii este fără îndoială raportul juridic, mai bine spus caracterul lui epuizat/consolidat, in desfășurare, sau viitor. Prin urmare, ori de cate ori analizam efectele unei decizii a Curtii asupra unui raport juridic concret, in primul rând va trebui sa stabilim daca acel raport juridic este sau nu epuizat. Ne vom afla sub incidenta facta praeterita in toate situatiile in care la data publicarii Deciziei Curtii in Monitorul Oficial, raportul juridic este deja epuizat si deci Deciziile CCR nu isi produc asupra acestora niciun fel de efecte. În mod excepțional insa, Deciziile CCR isi vor produce efectele si asupra situațiilor juridice epuizate si anume atunci când cauza a fost soluționata definitiv înainte de publicarea Deciziei CCR, caz in care partea are acces la calea extraordinara de atac a revizuirii (art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.), daca însa invocase in cadrul litigiului excepția de neconstituționalitate.

Ca atare, deciziile isi vor produce efectele asupra cauzelor pendinte cum este și cea dedusă judecății în prezentul dosar.

În prezenta cauză efectele excepției de neconstituționalitate admise de CCR într-un alt dosar profită și autorului prezentei cereri de chemare în judecată care are obiect similar cu cel din dosarul în care a fost ridicată respectiva excepție, prezenta cauză fiind încă pe rolul instanței, cu judecata nefinalizată – facta pendenția.

Câtă vreme ordinul contestat nr. 620 de la data de 05.03.2021 emis de pârâtul PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAȚILOR a avut la bază art. II din Legea nr. 7/2021, declarată neconstituțională, rezultă că acesta nu are fundament juridic și se impune a fi eliminat din circuitul civil, prin anularea lui, încă de la momentul emiterii sale, fără a mai fi necesar ca instanța să analizeze și celelalte motive de nelegalitate invocate de către reclamant prin cererea introductivă de instanță.

În consecință, se impune repunerea reclamantului în drepturile avute anterior emiterii acestui ordin, și anume în drepturile prev. de Ordinul 529/24.05.2017, prin care s-a admis cererea de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă.

Totodată, având în vedere că potrivit ordinului nr. 1476/24.06.2022, s-a dispus ca, de la data de 10.06.2022, să se reia plata indemnizației pentru limită de vârstă stabilită prin Ordinul nr. 529/24.05.2017, cererea de chemare în jduecată va fi admisă, în parte, în sensul că instanța va dispune obligarea pârâtului PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAȚILOR la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului A. pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022 și va respinge cererea de obligare la plata indemnizației pentru limită de vârstă pentru perioada 10.06.2022-prezent ca rămasă fără obiect.

Înalta Curte va menține dispozițiile sentinței civile atacate în prvința soluției date de prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretarul General al Camerei Deputaților.

Cu privire la cheltuielile de judecată, văzând dispoz. art. 453 C. proc. civ., constatând că intimata – pârâtă Camera Deputaților este partea procesuală căzută în pretenții în prezentul litigiu, Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata către recurentul - reclamant a sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocațial redus, dovedit cu înscrisurile de la f. x verso dosar recurs, respectiv factura fiscală seria x nr. x din data de 06.06.2023.

În baza disp. art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în valoare de 7442lei, având în vedere complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de apărătorul ales în cadrul procesului dedus judecății.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantul A., va casa, în parte, sentința civilă recurată și va admite, în parte, cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 329 din 23 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința civilă recurată iar, în rejudecare:

Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și B..

Anulează Ordinul nr. 620/05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a indemnizațiilor pentru limită de vârstă aferente perioadei 27.02.2021-09.06.2022.

Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 10.06.2022, ca rămasă fără obiect.

Menține, în rest, sentința atacată.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 RON, reprezentând onorariu avocațial redus.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2023.