ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 264/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018*, ca urmare a stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1207 din data de 6 martie 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României prin Secretariatul General al Camerei Deputaților și Senatului, anularea Ordinului nr. 1836 din 22.06.2016 de respingere a cererii de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzute de Legea nr. 96/2006; obligarea pârâtului la acordarea indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzute la art. 49 din Legea nr. 96/2006, începând cu data de 28.01.2016 (conform cererii nr. x/28.01.2016), având în vedere cele menționate în adeverința nr. x/04.07.2007; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2438 din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel București – veche – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Senatul prin Secretariatul General, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2438 din 2 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – veche – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că a fost ales în Senatul României în legislatura 2000-2004, în funcția de senator pentru județul Gorj, ca urmare a demisiei, la data de 07.12.2000, anterior investirii în funcție, a persoanei aflate pe prima poziție în lista electorală în circumscripția electorală Gorj, respectiv dl. B..

Susține că în ședința de validare a senatorilor din data de 11.12.2000, dintr-o eroare s-a omis luarea în discuție a cererii de renunțare la mandat a d-lui B., aceasta fiind inclusă abia la data de 21.12.2000 pe ordinea de zi a ședinței Senatului, deși cererea de renunțare la mandat a fost înregistrată la data de 07.12.2000, anterior datei de 11.12.2000, precum și validarea ca senator a următoarei persoane înscrise în lista electorală, respectiv a recurentului.

Precizează că, după încetarea mandatului de senator, a solicitat și a primit, la împlinirea condițiilor de pensionare prevăzute de Legea nr. 19/2000, în baza adeverinței pentru stabilirea pensiei conform Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor (beneficiarii prevăzuți la art. 4 din Normele metodologice, pensia specială prevăzută la art. 49 din Legea nr. 96/2006, în forma valabilă la acea dată. Această pensie specială i-a fost acordată prin Decizia nr. x din 27.06.2008, emisă de Casa Județeană de Pensii Gorj.

Susține că ulterior, prin art. 196 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 a fost abrogat art. 49 din Legea nr. 96/2000 (în forma valabilă la data emiterii adeverinței nr. x/04.07.2007), recurentul nemaibeneficiind de pensia stabilită conform prevederilor acestui articol.

Arată că prin Legea nr. 357/2015, drepturile stipulate la art. 49 din Legea nr. 96/2006 (forma de la data emiterii adeverinței nr. x/04.07.2007) au fost restabilite sub forma indemnizației pentru limită de vârstă, condițiile de acordare fiind aceleași (art. 48

1

din Legea nr. 96/2006, forma valabilă la data de 01.01.2016, redevenit ulterior prin republicare art. 49), sens în care a înaintat cererea nr. XXXV4066 prin care a solicitat Secretariatului General al Senatului aprobarea acordării indemnizației pentru limita de vârsta prevăzută prin Legea nr. 96/2006. A formulat contestații, atât la Secretariatul General al Senatului - nr. 256/06.09.2016, cât și la Președintele Senatului - nr. 2051/1 din 06.09.2016 și la Comisia Permanentă a Camerei Deputaților și Senatorilor - nr. 4c-23/160 din 06.09.2016, dar nu a primit niciun răspuns la cele trei contestații, motiv care a formulat cereri de revenire. Ulterior, a primit de la Senatul României - Direcția Resurse Umane adresa nr. XXXVIII 2769/07.09.2017 prin care i s-a recomandat să se adreseze Birourilor permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților. Astfel, a transmis solicitarea la data de 25.09.2017 Birourilor permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, dar nu a primit niciun răspuns.

Consideră că prima instanță a interpretat greșit actele normative aplicabile, întrucât situația creată a fost din culpa exclusivă a intimatei, neputându-i-se imputa faptul că nu s-a luat act la timp de demisia depusă, potrivit art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 96/2006, care a produs efecte de la momentul depunerii, respectiv 07.12.2000, validarea mandatului la data de 21.12.2000 și nu la data de 11.12.2000 realizându-se printr-o omisiune a funcționarul care s-a ocupat din redactarea documentelor.

Critică faptul că intimatul-pârât nu și-a asumat această eroare prin emiterea adeverințelor nr. x/04.07.2007 și nr. y/14.12.2007, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar s-a probat faptul că nu a mai existat o altă persoană care să dețină calitatea de senator în circumscripția electorală Gorj în mandatul 2000-2004.

În aceste condiții, susține că instanța de fond în mod injust a considerat că mandatul de senator al recurentului din legislatura 2000-2004 a fost incomplet, acesta fiind numit la data de 21.12.2000 și nu la data de 11.12.2000, fără să țină cont de situația din speță.

Precizează că mandatul definit prin Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006, pentru această legislatura a fost stabilit în intervalul 11.12.2000-13.12.2004. În acest sens, invocă și prevederile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea 96/2006, menționând că, în fapt, calitatea de senator a d-lui B. nici nu a fost dobândită de către acesta, demisia sa fiind depusă anterior datei de 11.12.2000, astfel că a fost validat un canditat demisionar.

Consideră că Senatul și-a asumat această eroare prin emiterea adeverinței nr. x/04.07.2007, prin care s-a apreciat că recurentul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006 pentru acordarea pensiei, care a stat la baza emiterii deciziei de acordare a pensiei de serviciu nr. x din 27.06.2007 a Casei Județene de Pensii Gorj, ce confirmă că mandatul de senator al recurentului permite atribuirea pensiei de parlamentar.

Precizează că, din această perspectivă, condițiile pentru acordarea pensiei speciale prevăzute la art. 49 din Legea nr. 96/2006 (în forma de la data emiterii adeverinței - 2007) sunt identice cu cele prevăzute pentru acordarea indemnizației pentru limită de vârstă, la art. 49 din Legea nr. 96/2006 (în forma republicată în anul 2016), sens în care apreciază că modificarea, îmbunătățirea sau perfecționarea legislației în timp nu trebuie să determine discriminarea unor parlamentari aflați în situații juridice identice.

Invocă și art. 2 din Hotărârea nr. 2/2006 pentru aprobarea Normelor privind modul de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006, potrivit căruia beneficiarii pensiei prevăzute de lege sunt deputații și senatorii care începând cu 1990 dețin sau au deținut mandate de deputat sau senator, din care cel puțin unul a fost un mandat complet.

Consideră că, întrucât prin adeverința nr. x/14.12.2007 pentru stabilirea pensiei conform Legii nr. 96/2006, Parlamentul României a confirmat că mandatul deținut de recurent în perioada 2000-2004 permite atribuirea pensiei de parlamentar, motiv pentru care a și beneficiat de această pensie specială, atunci este firesc ca, în temeiul aceluiași mandat complet, să poată beneficia și de indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 96/2006 (în forma republicată în anul 2016), deoarece condițiile de acordare sunt aceleași.

În consecință, solicită admiterea în tot a cererii de chemare în judecată și obligarea intimatului-pârât la acordarea indemnizației pentru limita de vârsta prevăzute de art. 49 din Legea 96/2006, începând cu data de 28.01.2016.

Intimatul-pârât Senatul României a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

Susține că, în speță, condițiile de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă, aplicabile recurentului-reclamant, sunt prevăzute de art. 1 alin. (2) lit. c) din Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006, care definesc mandatul parlamentar ca fiind perioada de timp cuprinsă între data întrunirii legale a Camerei Deputaților și Senatului și data întrunirii legale a Camerelor nou alese, respectiv: 11.12.2000-13.12.2004 (48 luni).

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României prin Secretariatul General al Camerei Deputaților și Senatului, anularea Ordinului nr. 1836 din 22.06.2016 și obligarea pârâtului la acordarea indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzute la art. 49 din Legea nr. 96/2006, începând cu data de 28.01.2016 (conform cererii nr. x/28.01.2016), având în vedere cele menționate în adeverința nr. x/04.07.2007.

Acțiunea introductivă a fost formulată la data de 02.04.2018, fiind înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Ca urmare a pronunțării deciziei nr. 1207 din data de 6 martie 2019 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în regulator de competență, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal.

Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată, iar acesta a formulat recurs împotriva sentinței instanței de fond.

Înalta Curte constată că reclamantul a deținut funcția de senator în mandatul 2000-2004, fiind validat în această funcție la data de 21.12.2000, ca urmare a demisiei la data de 07.12.2000 a persoanei aflate pe prima poziție în lista electorală în circumscripția electorală Gorj, respectiv domnul B., anterior învestirii în funcție.

Prin Ordinul nr. 1836/22.06.2016 al Parlamentului României - Senat, atacat în prezenta cauză, s-a respins cererea reclamantului A. de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă stabilită prin art. 49 din Legea nr. 96/2006, având în vedere că acesta nu îndeplinește condiția prevăzută la art. 2 alin. (2) lit. c) din Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

Examinând înscrisurile de la dosar, Înalta Curte constată că validarea mandatului de senator al recurentului-reclamant s-a făcut în ședința Senatului României din data de 12.12.2000, or, potrivit art. 2 din Hotărârea nr. 1/2016 din 15 februarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006: "În înțelesul dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, precum și ale prezentelor norme, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații (…):

c) mandat parlamentar - perioada de timp cuprinsă între data întrunirii legale a Camerei Deputaților și Senatului și data întrunirii legale a Camerelor nou-alese;

d) durata mandatului parlamentar complet - durata corespunzătoare fiecărei legislaturi ce se va lua în calcul la stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă, redată în tabelul nr. 1 (….) 11.12.2000-13.12.2004, 48 luni;

e) mandate incomplete - mandate deținute de deputați și senatori care au durate mai mici decât cele de la lit. c);

f) luni de mandat - luni întregi dintr-un mandat incomplet, fracțiunile de lună nu se iau în calcul".

Or, mandatul de senator al recurentului-reclamant a început la data de 21.12.2000, și nu la data de 11.12.2000, pentru a fi considerat mandat complet în sensul dispozițiilor anterior redate, recurentul deținând această funcție pentru o perioadă de 47 luni întregi.

Astfel, în acord cu cele reținute de către instanța de fond, Înalta Curte constată că mandatul reclamantului de senator nu a fost unul complet, ci unul de 47 luni, astfel cum rezultă și din Adeverința nr. x/04.07.2007, iar prevederile legale în vigoare la momentul formulării cererii stabileau în mod clar condițiile privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar condiția de a fi exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet ca deputat/senator, nu este îndeplinită de reclamant.

În același sens erau și prevederile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, potrivit cărora: "(4) Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar",

De asemenea, art. 1 alin. (2) lit. c) din Hotărârea nr. 1/2016 din 15 februarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor prevedea că "(2) Indemnizația pentru limită de vârstă se cuvine deputatului/senatorului care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (...) c) a exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet ca deputat/senator".

În concluzie, condiția deținerii unui mandat complet de senator, de 48 de luni, era prevăzută textele de lege ce reglementau acordarea acestei indemnizații și, cum recurentul-reclamant din speță nu îndeplinea această condiție, astfel cum reiese din Adeverința nr. x/04.07.2007, în mod corect prima instanță a apreciat că acesta nu este îndreptățit la acordarea indemnizației pentru limită de vârstă.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2438 din 2 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – veche – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2438 din 2 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – veche – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 20 ianuarie 2022.