ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2434/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX- a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.01.2019, sub numărul x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților, a solicitat anularea în tot a Ordinului nr. 1196/06.08.2018 emis de Parlamentul României - Camera Deputaților - Cabinet Secretar General, obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin prin care să recunoască dreptul reclamantului la acordarea indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, precum și obligarea la plata drepturilor bănești cuvenite cu acest titlu, cu începere de la data înregistrării cererii de acordare a indemnizației.

Prin sentința nr. 762 din 08.11.2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 762 din 08.11.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând în drept motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Sub aspectul motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea regulilor de procedură civilă a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurentul-reclamant susține că instanța de fond nu a analizat motivele de nelegalitate ale ordinului atacat arătate prin cererea introductivă, neindicând în cuprinsul hotărârii considerentele pentru care i-au fost înlăturate argumentele privitoare la nesocotirea dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 96/2006 și la încălcarea principiului nediscriminării, fiind încălcate astfel dreptul la un proces echitabil, accesul liber la justiție și principiile disponibilității și contradictorialității.

Cu privire la motivul de casare reglementat prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează casarea hotărârii atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, argumentele recurentului-reclamant în susținerea acestui motiv privesc nesocotirea de către instanța de fond a prevederilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 96/2006 și pe cele ale art. 4 din Legea nr. 24/2000 ce reglementează principiul ierarhiei normelor juridice.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul-pârât Parlamentul României- Camera Deputaților a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În faza procesuală a recursului, recurentul - reclamant a invocat, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a Hotărârii Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/15.02.2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată, cu prioritate, prin prisma motivului de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., invocat din oficiu, Înalta Curte constată că recursul se impune a fi admis pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Acest motiv de nelegalitate poate fi reținut doar dacă excepția de necompetență materială sau teritorială de ordine publică s-a invocat în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, în condițiile legii, iar instanța a respins în mod greșit excepția sau a omis a se pronunța asupra acesteia.

În speța de față, prima instanță a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială a curții de apel, cu respectarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate (05.04.2019), excepția fiind respinsă prin încheierea din data de 19.04.2019 .

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că indemnizația pentru limită de vârstă, prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată, nu reprezintă un drept de pensie sau un drept de asigurări sociale, ipoteză în care competența de soluționare a prezentului litigiu ar fi aparținut tribunalului, prin secțiile de litigii de muncă și asigurări sociale.

În speță, este supus controlului de legalitate un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, care, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, republicată, este de competența secției de contencios administrativ a curții de apel. Față de domiciliul reclamantului, respectiv sediul pârâtei, competența taritorială aparține Curții de Apel București, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Interpretarea și concluziile primei instanțe relativ la competența materială și teritorială de soluționare a cauzei nu vor fi însușite de instanța de control judiciar, în considerarea următoarelor argumente.

În prezenta cauză, recurentul- reclamant a solicitat anularea Ordinului nr. 1196/06.08.2018 emis de Parlamentul României - Camera Deputaților, obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin prin care să-i recunoască dreptul la acordarea indemnizației pentru limită de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, precum și obligarea la plata drepturilor bănești cuvenite cu acest titlu, cu începere de la data înregistrării cererii de acordare a indemnizației.

Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, republicată, deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat.

Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare, prevede alin. (2) al aceluiași articol.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă este asimilată drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și totodată condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

În atare context, competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, acesta fiind reprezentat de refuzul acordării unor drepturi asimilate drepturilor de asigurare socială iar faptul că indemnizația în discuție este stabilită prin ordinul secretarului general al Camerei Deputaților, nu atrage competența instanței de contencios administrativ întrucât în planul litigiilor de asigurări sociale nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi ci conținutul lor.

Altfel spus, orice decizie/ordin privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii/ordine sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.

Prin urmare, raportat la obiectul cauzei, respectiv drepturile de pensie ale reclamantului, și în lipsa unor reglementări speciale, competența de soluționare a cauzei este cea reglementată de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod greșit a procedat instanța fondului, respingând excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, respectiv a Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță competentă exclusiv sub aspect material și teritorial să soluționeze în primă instanță cauza de față.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În concluzie, în baza dispozițiilor art. 483 alin. (3) și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantul A. pentru motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., invocat din oficiu, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 762 din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocat din oficiu.

Casează sentința atacată.

Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Teleorman.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2022.