ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3777/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 06.08.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Camera Deputaților, solicitând: 1. anularea Ordinului nr. 1652/28.12.2017 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților ca fiind nelegal; 2. constatarea dreptului reclamantului de a beneficia de indemnizația de parlamentar pentru limită de vârstă, începând cu luna noiembrie 2017, în temeiul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor; 3. obligarea pârâtei la plata indemnizației de parlamentar cuvenită în temeiul Legii nr. 96/2006, începând cu luna noiembrie 2017; 4. plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 8175/07.12.2018, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 200 din 30 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la punctul I.2, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând recurentul casarea, în tot, a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare in judecată, astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea cauzei, constând în onorariu de avocat. În motivarea cererii de recurs, recurentul - reclamant a prezentat un scurt istoric în fapt al cauzei și a susținut că sentința civilă nr. 200/30.05.2019 este nelegală și netemeinică, instanța de fond realizând o aplicare greșită a normelor de drept material. In acest sens, a învederat faptul că a beneficiat de pensie de serviciu până la data de 30.10.2017, dată de la care, ca urmare a opțiunii sale, a fost admisă cererea de pensionare și i-a fost stabilită pensia de asigurări sociale, în temeiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul public unitar de pensii. Or, prin Ordinul emis de către intimată, în susținerea cererii de respingere a acordării indemnizației pentru limită de vârstă au fost invocate dispozițiile art. 3 alin. (5) din Normele metodologice ale Legii nr. 96/2006, conform cărora "reclamantul A. se află în situația de interdicție reglementată explicit prin art. 3 alin. (5) din Normele metodologice", dispoziții care au fost preluate și în cuprinsul considerentelor și de către instanța de fond. Acest articol reglementează modalitatea în care pot fi valorificate perioadele de mandat de către deputați și senatori în ipoteza în care aceștia beneficiază de pensia de serviciu stabilită potrivit art. 73 1 din Legea nr. 7/2006, instituind imposibilitatea valorificării perioadelor de mandat, atât pentru obținerea pensiei de serviciu, cât și pentru obținerea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006. Susținerea referitoare la faptul că ar fi fost deja valorificate perioadele de mandat ale recurentului nu poate fi avută în vedere, deoarece această situație de valorificare are relevanță numai în cazul stabilirii/acordării pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006. Cu alte cuvinte, interdicția dublei valorificări a perioadelor de mandat vizează situația în care, pe de o parte, aceleași perioade se solicită a se valorifica, atât la acordarea indemnizației pentru limită de vârstă, cât și la acordarea pensiei de serviciu, în ipoteza în care la momentul solicitării indemnizației persoana era deja beneficiara unei pensii de serviciu, iar pe de altă parte, situația în care sau se solicită concomitent atât acordarea pensiei de serviciu, cât și a indemnizației pentru limită de vârstă. Or, recurentul la momentul solicitării era beneficiar exclusiv al unei singure pensii, cea de asigurări sociale acordată în temeiul Legii nr. 263/2010, în cauza de față neregăsindu-ne în cele două ipoteze expuse anterior. Faptul că recurentul a fost anterior beneficiar al unei pensii de serviciu, aspect care nu face parte din cazurile de interdicție a acordării indemnizației pentru limită de vârstă, nu poate constitui un refuz de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă, o asemenea ipoteză trebuind să fie reglementată expres prin lege. Astfel, după cum se poate observa, instanța procedează la o interpretare eronată a normelor de drept, aceasta raportându-se exclusiv la situația anterioară opțiunii recurentului, așa cum a fost permisă în baza art. 73 1 alin. (10) din Legea nr. 7/2006, neavându-se în vedere, în niciun mod, faptul că prin Decizia nr. 266332/16.10.2017 acestuia i-a fost stabilită pensia de asigurări sociale în temeiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul public unitar de pensii, astfel încât nu mai beneficia de pensia de serviciu acordată în temeiul Legii nr. 7/2006. Cu alte cuvinte, s-a omis practic a se avea în vedere că pensia de serviciu a fost înlocuită cu pensia de asigurări sociale acordată în temeiul Legii nr. 263/2010. Susținerea instanței de fond referitoare la faptul că pensia de serviciu nu ar fi fost înlocuită de pensia de asigurări sociale, ci a operat doar suspendarea efectelor Deciziei nr. 266332/19.11.2015 privind acordarea pensiei de serviciu, este lipsită de raționament juridic, în condițiile în care recurentul nu mai beneficiază de pensia de serviciu începând cu luna noiembrie 2017. Mai mult, acesta nu se află nici sub incidența dispozițiilor art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, întrucât recurentul este beneficiar al unei pensii pentru limită de vârstă, ci nu anticipată sau anticipată parțială. Nici Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului parlamentar, nici art. 114 din Legea nr. 263/2010, mai sus expus, nu stabilesc un caz de suspendare a pensiei de serviciu pe durata acordării pensiei de asigurări sociale, acestea fiind expres și limitativ prevăzute de lege, astfel că susținerea Casei Naționale de Pensii Publice ce a fost avută în vedere și de către instanța de judecată, este doar un punct de vedere, de altfel neîntemeiat, care nu ar fi în măsură să constituie un temei pentru emiterea Ordinului nr. 1652/28.12.2017 prin care Camera Deputaților a refuzat acordarea indemnizației de parlamentar pentru limită de vârstă cuvenită recurentului în temeiul Legii nr. 96/2006: "având în vedere adresa Casei Naționale de Pensii Publice nr. x/13.12.2017 (...) Secretarul General emite prezentul Ordin" (n.n. Ordinul nr. 1652/28.12.2017). Recurentul arată că nu doar că i-a încetat plata pensiei de serviciu odată cu exprimarea și încuviințarea opțiunii pentru pensia de asigurări sociale, ci și calitatea de pensionar, de beneficiar al pensiei de serviciu, conform Legii nr. 7/2006. Acordarea indemnizației conform Capitolului X din Legea nr. 96/2006 are în vedere calitatea și mandatul de senator sau deputat, ci nu depinde de valorificarea sau nu a perioadei în care aceste persoane au avut această calitate. Astfel, art. 49 alin. (7) din Legea nr. 96/2006 stabilește în mod expres că "indemnizația pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum și cu orice alte venituri realizate", fără a condiționa cumularea de valorificarea perioadei de mandat a deputatului sau a senatorului. În acest sens, recurentul face trimitere la prevederile art. 1 alin. (2) din Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor prevedea condițiile ce trebuiau îndeplinite cumulativ pentru a beneficia de indemnizația pentru limită de vârstă și la cele ale art. 48 2 din Legea nr. 96/2006 (introdus prin Legea nr. 357/2015) stabilesc în mod expres și limitativ categoriile de persoane care nu ar beneficia de indemnizația pentru limită de vârstă. Din interpretarea coroborată a textelor de lege mai sus enunțate, interdicția acordării indemnizației pentru limită de vârstă vizează exclusiv senatorii și deputații care, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, au fost condamnați pentru comiterea unei infracțiuni de corupție în calitatea acestora de senatori și deputați sau care, tot printr-o hotărâre judecătorească definitivă, beneficiază de pensie de serviciu. Acordarea indemnizației este limitată numai de plata pensiei de serviciu realizată "în temeiul unei hotărâri Judecătorești definitive", ci nu și în situația în care solicitantul "a beneficiat în trecut de o pensie de serviciu. într-adevăr, recurentul a beneficiat în trecut de o pensie de serviciu, însă nu ca urmare a unei hotărâri judecătorești, ci ca urmare a solicitării acestuia, prin depunerea dosarului de pensionare, astfel că acesta situație nu reprezintă o interdicție pentru solicitarea indemnizației pentru limită de vârstă. Astfel, prin neacordarea indemnizației pentru limită de vârstă către recurent, acesta este inclus, pe de o parte, în mod nelegal și arbitrar, în categoria senatorilor și deputaților care au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de corupție, fapt care constituie o încălcare a dispozițiilor imperative ale Legii nr. 96/2006 și o nerecunoaștere a activității de parlamentar desfășurată de către dl. A. iar, pe de altă parte, în categoria persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu. Or, acesta nu face parte nici din categoria persoanelor pentru care este stabilită interdicția reglementată de art. 48 2 din Legea nr. 96/2006, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 357/2015, și nici nu beneficiază de pensie de serviciu, acesta fiind beneficiar exclusiv al unei pensii de asigurări sociale acordată în temeiul Legii nr. 263/2010. In concluzie, având în vedere că nu se afla în nici unul dintre cazurile de interdicție prevăzute de lege, precum și faptul că nu beneficia de pensie de serviciu nici în baza unei hotărâri judecătorești definitive, dar nici la momentul solicitării de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă, în lipsa unei reglementări legale exprese de interdicție a acordării indemnizației pentru limită de vârstă prin raportare la situația de fapt a recurentului, solicită să se constate că îndeplinea cumulativ toate condițiile pentru acordarea indemnizației solicitate, ordinul contestat fiind emis cu încălcarea vădită a legii, fapt care impunea dispunerea anulării acestuia, constatarea dreptului recurentului de a beneficia de indemnizația de parlamentar pentru limită de vârstă începând cu luna noiembrie 2017, și, în consecință, obligarea intimatei la plata indemnizației cuvenită în temeiul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, începând cu luna noiembrie 2017 până în prezent și pentru viitor.

Apărarea formulată în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimatul – pârât Parlamentul României – Camera Deputaților – Cabinet Secretar General a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data 10 ianuarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 3 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente: Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că petitul principal, cu care recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ, a constat în solicitarea de anulare a Ordinului nr. 1652/28.12.2017 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților ca fiind nelegal emis de către autoritatea pârâtă, prin care a fost respinsă cererea recurentului de acordare a indemnizației pentru limita de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 și obligarea pârâtei la plata indemnizației de parlamentar, pentru limită de vârstă, începând cu luna noiembrie 2017, în temeiul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. Soluționând cauza, curtea de apel a constatat că ordinul contestat este legal, reținând că recurentul-reclamant nu avea posibilitatea de a valorifica, de două ori, aceeași perioadă de mandat în vederea obținerii unui număr de două categorii de drepturi distincte, soluția instanței de fond fiind însușită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză. Din observarea comparativă a prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 cu cele ale art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2006, conform cărora: "Deputații și senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu pot valorifica aceleași perioade de mandat și pentru a solicita indemnizația pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată", rezultă că acestea din urmă au o evidentă natură de reglementare a manierei de aplicare a dispozițiilor din Legea nr. 96/2006, statuând asupra parametrilor de identificare a acelor mandate ce pot fi valorificate în vederea acordării indemnizației pentru limită de vârstă. Înalta Curte reține că prevederile art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2016 reglementează modalitatea în care pot fi valorificate perioadele de mandat de către deputați și senatori în ipoteza în care acești beneficiază de pensia specială de serviciu, stabilită potrivit art. 73 1 din Legea nr. 7/2006, instituind imposibilitatea valorificării perioadelor de mandat atât pentru obținerea pensiei de serviciu, cât și pentru obținerea indemnizației pentru limita de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006. Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului potrivit cărora pensia de serviciu a fost înlocuită cu pensia de asigurări sociale acordată în temeiul Legii nr. 263/2010, întrucât efectele deciziei nr. 266332/19.11.2015 privind pensia de serviciu în calitate de funcționar public parlamentar nu rezultă a fi încetat, ci, potrivit Anexei nr. 1 la decizia din 2017, a intervenit doar suspendarea lor în temeiul art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010. În acest sens, în acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că în speță, chiar dacă prin solicitarea de acordare a pensiei de asigurări sociale recurentul a urmărit efectul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 96/2006, anume un cumul al acesteia cu indemnizația pentru limită de vârstă, totuși efectul acestei norme juridice este înlăturat în condițiile art. 49 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 rap. la art. 3 alin. (5) din Normele metodologice, întrucât dl. A. și-a valorificat deja vechimea aferentă mandatelor de parlamentar în scopul obținerii pensiei de serviciu în calitate de funcționar public parlamentar, ceea ce exclude posibilitate de a le valorifica din nou pentru indemnizația în discuție, nefiind relevant aspectul că pensia de serviciu amintită se găsea suspendată la data cererii litigioase, deoarece scopul urmărit de legiuitorul reiese a fi acela de a nu permite obținerea de către fostul parlamentar a unor beneficii multiple în domeniul pensiilor speciale/indemnizațiilor pentru limită de vârstă. Astfel, dreptul la pensie constituit prin emiterea deciziei privind pensia de serviciu a recurentului, în calitate de funcționar parlamentar, nu a încetat, cum tinde să susțină recurentul, fiind suspendată, urmare a solicitării recurentului, doar obligația corelativă de plată ce incumba instituției de asigurări. Pe cale de consecință, la data emiterii Ordinului nr. 1652/2017, în patrimoniul recurentului se regăsea dreptul acestuia la pensia de serviciu, care continua să existe, un astfel de aspect fiind de natură a genera excluderea acelor perioade de mandat parlamentar utilizate pentru stabilirea unui astfel de drept din categoria celor ce puteau fi valorificate spre a beneficia de indemnizația pentru limită de vârstă. De asemenea, sunt nefondate și susținerile recurentului potrivit cărora interdicția acordării indemnizației pentru limită de vârstă vizează exclusiv senatorii și deputații care, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, au fost condamnați pentru comiterea unei infracțiuni de corupție în calitatea acestora de senatori și deputați sau care, tot printr-o hotărâre judecătorească definitivă, beneficiază de pensie de serviciu. Astfel cum corect a reținut prima instanță, autoritatea publică emitentă nu si-a întemeiat pe un astfel de motiv legal respingerea cererii petentului, ci pe o altă cauză de excludere, anume cea reieșită din coroborarea art. 49 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 rap. la art. 3 alin. (5) din Normele metodologice. Prin urmare, făcând o corectă aplicare a normelor de drept material, prima instanță a reținut corect că nu există un refuz nejustificat al pârâtului de acordare a dreptului la indemnizația reglementată de Legea nr. 96/2006, sus indicatul act administrativ cu caracter individual fiind emis cu respectarea parametrilor de conformitate impuși de prevederile legale incidente. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 200 din 30 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.