ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4951/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 3 aprilie 2020 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, o analiză juridică, riguroasă și legală, pentru toți cei 4 reclamanți, foști deputați cu mandate incomplete, asupra celor menționate în adresa din 12.02.2020 emisă de pârât și față de lipsa răspunsului concret și legal la adresa reclamanților din 28.01.2020, cu privire la dreptul la indemnizația prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006. 1.

Prin cererea adițională depusă la data de 27 noiembrie 2020 și reiterată la data de 17 martie 2021, reclamanții A. și B. au arătat că solicită, în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și Secretariatul General al Camerei Deputaților, anularea Ordinelor nr. 949/20.05.2016 și nr. 954/20.05.2016, emise de Secretarul General al Camerei Deputaților, fără mențiunea dreptului de contestație, în conformitate cu dispozițiile art. 246 alin. (1) și (2) și art. 178 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și obligarea pârâtei Camera Deputaților la plata indemnizației pentru limită de vârstă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, completată cu Legea nr. 356/29.12.2015, cu art. 481 alin. (3) și (4) și art. 171 din Codul Muncii, pe ultimii 3 ani. 1.

Prin sentința civilă nr. 1344 din 4 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale. 1.

Prin încheierea din 8 iunie 2021, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a luat act de cererile de renunțare la judecată formulate de reclamanții C. și D.. 1.

Prin sentința civilă nr. 4681 din 22 iunie 2021, aceeași instanță a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație si Justiție. 1.

Prin decizia civilă nr. 2088 din data de 12 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație si Justiție – secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curtii de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2020*. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 907 din data de 5 mai 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, ca inadmisibilă. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii judecătorești menționate în punctul I.2 de mai sus au declarat recurs recurenții - reclamanți A. și B., prin care, invocând incidența cazurilor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 și 6 C. proc. civ., au solicitat casarea sentinței atacate. În motivare au arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 în privința sintagmei "dar nu mai puțin de un mandat de parlamentar". Refuzul de acordare a indemnizației exprimat de Camera Deputaților prin Ordinele atacate este unul nejustificat. Curtea de apel a ignorat dispozițiile art. 49 alin. (4) prima teză din Legea nr. 96/2006, socotind că adăugarea la lege făcută prin Hotărârea nr. 1/2016 a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului este definitorie. Apărările nelegale formulate de pârâți nu puteau fi valorificate, conducând la o soluție contradictorie, mai ales că deputatul B. a obținut o hotărâre judecătorească favorabilă, ce se bucură de autoritate de lucru judecat. Nu pot exista hotărâri contradictorii privitoare la indemnizația pentru anii 2018-2021. Curtea de apel, prin secția de contencios administrativ și fiscal, mai întâi și-a declinat competența de soluționare a cauzei, iar apoi a respins cererea ca inadmisibilă, cu o motivare care încalcă dispozițiile Legii nr. 554/2004, precum și art. 6-22 din C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză Intimații - pârâți Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivare arată că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 2088/12.10.2021, soluționând conflictul de competență ivit între Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat că pricina intră în sfera contenciosului administrativ, având ca obiect anularea Ordinelor nr. 954/2016 și nr. 949/2016 și plata indemnizației pentru limită de vârstă conform art. 48 indice 1 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 (devenit art. 49, după republicarea Legii nr. 96/2006). Instanța de recurs trebuie să aibă în vedre istoricul procesual al demersurilor recurentului-reclamant A.. Acesta a supus controlului de legalitate în contencios administrativ Ordinul nr. 954/2016, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a indemnizației pentru limită de vârtă, pentru neîndeplinirea condiției referitoare la exercitarea a cel puțin un mandat parlamentar complet, în calitate de deputat. Litigiul a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în care s-a pronunțat sentința nr. 846/2017, prin care a fost respinsă cererea reclamantului, ca inadmisibilă, precum și cererea de sesizare a Curții Constituționale. Soluția a rămas definitivă prin decizia nr. 4712/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Această apărare a fost formulată și în fața instanței de fond. Intimații expun și apărări referitoare la fondul cauzei, prin care se arată că ordinele contestate au fost emise cu aplicarea corectă a legii, niciunul dintre reclamanți neînregistrând un mandat parlamentar complet. 5. Procedura de soluționare a recursului 5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 17 octombrie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 1 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. 5.2. La data de 12 iulie 2022, recurenții - reclamanți A. și B. au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 (după republicare) în privința sintagmei "dar nu mai puțin de un mandat parlamentar" și a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă, aprobate prin Hotărârea Birourilor parlamentare ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/15.02.2016. În temeiul prevederilor Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost format dosarul asociat nr. x/2020 Cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind respinsă prin încheierea din 01.01.2023, pronunțată în dosarul anterior arătat. II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenții - reclamanți A. și B. este nefondat, pentru următoarele considerente: Deși recurenții-reclamanți invocă în mod formal incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 și 6 C. proc. civ., din conținutul cererii de recurs se poate decela o singură critică de nelegalitate, aceasta referindu-se la nesoluționarea de către instanță a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 în privința sintagmei "dar nu mai puțin de un mandat parlamentar" . O astfel de critică se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând nepronunțarea asupra incidentului procedural. Critica se dovedește nefondată. Prima instanță, invocând din oficiu excepția inadmisibilității și respingând cererea reclamanților A. și B. ca inadmisibilă, s-a pronunțat în temeiul unui fine de neprimire, fără a mai ajunge la analizarea pe fond a cererii de chemare în judecată. Excepția de neconstituționalitate anterior menționată a fost invocată de reclamanți prin răspunsul la întâmpinare, înregistrat la 12.10.2020, într-o formă nemotivată. Această excepție are legătură cu fondul cauzei, care are ca obiect anularea ordinelor nr. 954/2016 și nr. 949/2016, emise de Secretarul General al Camerei Deputaților, prin care au fost respinse cererile recurenților-reclamanți de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006. În ordinea de soluționare a chestiunilor litigioase ale cauzei a avut prioritate inadmisibilitatea acțiunii. Ca atare, nu se poate afirma că a avut loc o încălcare a normelor de procedură câtă vreme prima instanță nu a ajuns să analizeze fondul cauzei, în raport de care ar fi trebuit să ia în considerare excepția de neconstituționalitate invocată. Chiar dacă s-ar considera că incidentul procedural constând în invocarea excepției de neconstituționalitate impunea o soluție formală, cel mai târziu prin sentința de dezinvestire, în sensul pronunțării asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, se constată că nulitatea sentinței este condiționată, în raport de dispozițiile art. 174 și următoarele din C. proc. civ., de invocarea unei vătămări. Or, în cauză, lipsește vătămarea recurenților-reclamanți, câtă vreme analiza condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 ar fi relevat că excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei, pe temeiul finelui de neprimire. O eventuală admitere a excepției nu ar fi putut influența soluția pronunțată în cauză, de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată. Alte critici nu reies din cuprinsul cererii de recurs, invocarea cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 și 6 din C. proc. civ. nefiind însoțită de o argumentare concretă asupra nelegalității sentinței. Cu alte cuvinte, recurenții- reclamanți nu au criticat soluția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, considerând doar la nivel declarativ că declinarea de competență și, apoi, respingerea ca inadmisibilă a cererii ar fi contrare dispozițiilor art. 6-22 C. proc. civ. și Legii nr. 554/2004, fără însă a dezvolta un raționament critic. Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.